luni, 22 septembrie 2014

Făgărașii mai altfel - Ediția 2014


FĂGĂRAŞII MAI ALTFEL ediția 2014.


 Pentru weekendul prelungit de Sfânta Maria am hotărât în ultimul moment să ma alătur trupei numeroase, formate din colegi din CAR, care urma să se pornească în deja tradițională tură în Munții Făgăraș.
Această tură nu e una obișnuită din mai multe puncte de vedere... durata pe care se desfășoară - o săptămână, trasee - în mare parte în afara crestei principale și marcajelor turistice, pe poteci pastorale sau prin locuri fără poteci și nu în ultimul rând coordonatorul turei - dl. Dinu Mititeanu. Ajunsă deja la a-6-a ediție tura de "Făgărașii mai altfel ediția 2 bis" își propune să ajungă prin câteva locuri prin care în 2009, dl. Dinu împreună cu Marlene au condus pe colegii de atunci.
Fix ca de fiecare dată, tura de "Făgărașii mai altfel" adună împreună mulți colegi din club, unii chiar din zone mai depărtate de Cluj. Anul acesta au fost 26 participanți :
Marlene și dl. Dinu, Radu Terec, Ana Maria Răducan, Rareș Pop, Alexandra Dumitrică, Eugen Popovici, Sofia Harju, Adi Boer, Andrei Bica, Geta Oltean, Andreea Peter, Alexandru Orban, Adi Hogiu, Călin Musteață, Cristian Pop, Cristina Jurcovan, Ioana Sârbu, Lucian Moisuc, Zoran Pavai, Anca Brișan, Matyas Fekete, Dragoș Roncu, Răzvan Samoilă, Adrian Boloveschi, Alina Cîrja.


Joi 14 august: Pornirea oficială din Cluj are loc joi după amiaza, iar destinația e drumul de acces spre cabana Negoiu, astfel că urmăm ruta: Cluj- Sebeș- Porumbacu de Jos- Porumbacu de Sus- forestierul de pe valea Râul Mare.
Deși nu reușim să plecăm toți deodată, în "parcarea" de pe drumul forestier ne așteptăm unii pe alții și cândva după ora 22 ne punem în mișcare. După miezul nopții ajungem la cabana Negoiu, unde abia mai găsim niște loc pentru corturile noastre.


Vineri 15 august, La ora 9 fix pornim din loc urmând triunghiul albastru care urcă spre vf. Negoiu, prin Șaua Cleopatrei. În prima jumătate de oră de la pornire, poteca ne poartă pe la baza pereților estici ai muchiei Șerbota, peste o succesiune de vreo 10 podețe metalice sau de lemn. Vremea e destul de bună. În locul în care se traversează apele mici ale văii Sărății, loc pe care noi l-am botezat "Piatra Micului Dejun" punem de-o pauză. Atunci, practic am observat că suntem cu toții și că cei care au întârziat puțin cu plecarea au reușit să ne prindă din urmă. Pornim apoi mai departe și la Piatra Prânzului, unde se desparte poteca spre vârf de cea spre Strunga Ciobanului), noi cotim la stânga.
Planul pentru ziua de astăzi e să ajungem sub vf. Negoiu, pe terasă înierbată a marii căldări Laita, undeva sub hornul "Strunga Dracului"și să montăm corturile pe locul știut de dl. Dinu și pe care participanții turei din 2009 l-au folosit atunci. Pentru aceasta continuăm pe poteca marcată cu CR ce trece prin Strunga Ciobanului, strungă pe care o urcăm și coborâm cu grijă, căci nu e nici prea dificilă, dar nici lejeră! Apoi urmăm poteca ce urcă lin și apoi continuă pe curbă de nivel îndreptându-se către Portița Călțunului și lacul Călțun. Noi, în momentul în care ajungem deasupra locului de campat, o vom părăsi, coborând spre stânga.
După montarea corturilor programul e unul lejer, de voie... prin urmare cine a vrut s-a hodinit în timp ce alții au urcat pană în Strunga Doamnei și chiar până pe vf. Lespezi, unde din păcate au ajuns pe ceață. Seara au sosit și târgumureșenii Andrei și Adi.



Sâmbătă 16 august, ziua în care prognozele anunțau vremea cea mai bună, plecarea e matinală. Cu toții, adică în formație de 24 de inși avem în plan să parcurgem muchia Tunsului și să ne întoarcem în base camp urcând pe valea Laita.
Apropierea de muchia Tunsului o facem pe aceeași potecă însoțită de cruce roșie pe care am umblat și ieri. Când suntem sub Strunga Ciobanului începem să traversăm spre dreapta, pe curbă de nivel, o zonă cu grohotiș pentru a ne apropia de un vâlcel înierbat pe care am pus ochii. Urcarea pe lângă acest vâlcel, dar și pe firul lui pare cea mai abordabilă decât hornul folosit la ediția din 2009. Sus, când terminăm prima parte a urcușului, facem o regrupare dar și o pauză pentru a privi și poza marea de nori care ne înconjoară.
 
Următoarele sute de metri continuăm spre vest, pentru a ne înscrie propriu zis pe muchia Tunsului.
    Odată ajunși la înălțime încep și tururile de orizont. De la vest la est identificăm vf. Suru, Budislavu, cetatea Ciortea, Șerbota, Custura Sărății, vârfurile Negoiu și Lespezi-Călțun în spatele nostru (spre est), muchiile nordice ale crestei făgărășene, dar și vârfuri de pe creastă: Lăițel și Laita și vârfuri care mărginesc căldarea Bâlii.


Pe primele două treimi ale muchiei Tunsului, în sensul pe care noi am parcurs-o (dinspre S spre N), nu există vreo urmă de potecă și adesea mergem pe creasta matematică, cu unele cățărări și descățărări.

Rând pe rând trecem peste vârfurile Şteghiilor, Burianu Mare, Burianu Mic, Fierăstrăul, de unde în 2009 s-a coborât spre dreapta. Ghizii noștri, Dinu și Marlene ne spun că va trebui să căutăm altă variantă de coborâre în valea Laita decât cea din 2009, să înaintăm pe culme până dincolo de Furca Tunsului, până la pădure.

Cu cât coborâm mai mult și ne apropiem de pădure, cu atât covorul alpin e mai bogat în afine. Toate tufele sunt încărcate de fructe mari și tentante, astfel că punem de-o pauză, însă câțiva stropi ne pun în mișcare mai repede decât am fi vrut. Totuși, la fel ca și dimineață, ei trec repede.
Acum avem în față liziera pădurii și putem observa cum din Furca Tunsului, din cele două "coarne" ale "furcii", cel estic (Piscul Tunsului) pe care ar trebui să continuăm până la limita pădurii e o "mare de jnepeni". Continuăm deci pe "cornul" vestic - Piciorul Sărății, mai abordabil. După o vreme, zărim o urmă de potecă spre dreapta, probabil folosită de culegătorii de afine, și o urmăm pe aceasta către est. Ne bucurăm că devine tot mai clară și găsim și dovezi că poteca a fost folosită la un concurs de motociclete.

Ea continuă prin pădure pe culmea Tunsul, dar noi căutăm poteca de pe hartă, ce se desprinde către dreapta și coboară în valea Laita. După puțină bâjbâială reușim să o găsim. Ea se desfășoară tot timpul prin pădure. Pe lunga coborâre spre vale reușim să speriem de fiecare dată stropii de ploaie, îmbrăcând (unii) pelerinele.
După marele noroc cu poteca găsită mai devreme, ajunși în valea Laita, avem o nouă provocare în față... urcarea înapoi spre locul de cort, urcare ce însumează aproape 1000 de m diferență de nivel. Nu știm dacă vom mai găsi poteca slabă pe care au reușit să o urmeze dl. Dinu și colegii în vara lui 2009. Partea bună e că valea Laita e seacă și putem înainta o vreme direct pe firul ei. Nu după mult timp, pe partea dreaptă a văii zărim o colibă și câțiva mergem spre ea, în speranța că vom găsi o potecă ce continuă în sus. O urmă foarte, foarte slabă de potecă de animale regăsim și încercăm să o urmăm pe cât posibil. Fiind atât de slabă, chiar discontinuă, o mai pierdem din când în când, însă ajungem cu bine sub creastă, în fundul căldării. Aici cotim la dreapta, spre a reveni la corturi, pe varianta folosită la ediția trecută. Ceața, care a pus stăpânire acum câteva ore în zona de creastă și câteva sute de metri, nu se lasă speriată și ne va însoți până la corturi. Cu gps-urile ne-am convins că mergem spre corturi. Ploaia pornește de cu seară și ține mai toată noaptea.

Duminică 17 august, e ziua în care urma să ne despărțim. Pentru cei 11 pentru care azi e ultima zi a mini-vacanței, oboseala și mai ales ploaia nu ne lasă să plecăm prea repede duminică dimineață. Dormim până ne săturăm și la ora 10, cei care am venit doar pentru primele trei zile ale turei, adunăm corturile și pornim spre mașini. Ora târzie și ceața deasă nu ne lasă să mergem spre cabana Negoiu pe un drum mai ocolit, cum ne propusese Marlene, adică peste Negoiu și pe Custura Sărății și Muchia Șerbotei. Așa că urmăm același traseu pe care am venit vineri și bine am făcut căci pe lângă ceața deasă, am avut parte și de ploaie după ce am pornit. Totuși când am ajuns în Porumbacu de Sus, vremea părea să se îndrepte sus, căci se vedea aproape toată creasta...
 
Text: Alina Cîrja
 Tot duminică, 17 august, o parte din cei 13 cu vacanță mai lungă, am fi vrut să ne mișcăm. Dar vremea nu ține defel cu noi, plouă mocănește, când se oprește, când se pornește, când mai încet, când mai tare. Așa că profităm din plin de confortul corturilor și al sacilor de dormit și îi salutăm pe cei care sunt obligați să plece doar scoțând ușor capul prin picurii de ploaie. Către amiază ploaia se oprește și iese soarele, bucuria e mare și câțiva dintre noi, facem echipa: Adi Hogiu, Călin Musteață, Cristi Pop, Adi Boer, Andrei Bica, Anca Brișan, Geta Oltean și pornim spre Vârful Negoiu. Încă înainte să ajungem la Strunga Doamnei vremea se schimbă, Vârful Negoiu se îmbracă într-un nor dens și neprimitor, dar nu schimbăm planul și la ora 17.30 ajungem pe Vârful Negoiu la 2535 m. Facem poza de grup și un filmuleț - “regie de grup” și ne întoarcem la corturi cu speranța și promisiunea (de la Răzvan) de vreme bună pentru săptămâna următoare.

Luni 18 august, o zi frumoasă pe munte, de vară târzie, pornim la 7 dimineața cu toții spre Bâlea, în plan fiind să parcurgem spre aval creasta Piscul Bâlii cu revenire pe frumoasa valea Doamnei, cu ale ei multe și faine cascade. Urcăm în marcajul CR ce vine de la Cabana Negoiu prin Strunga Ciobanului, întâlnim apoi marcajul de creastă BR și continuăm spre est pe acesta.
Odată ajunși în Portița Călțunului, întâlnim și pozăm câteva capre negre, coborâm apoi la lac și admirăm abruptul stâncos al pereților nordici ai Vârfului Lespezi înalți de aproximativ 400 m.
 
Continuăm drumul pe BR spre Vârful Lăițel cu 2390 m, vremea este în continuare bună, ne uscăm bocancii în mers și ne descotorosim de umezeala intrată în oase duminică. Odată ajunși pe vârf admirăm Căldarea Lacului Călțun, în vest vârfurile gemene Lespezi-Călțun, Vârful dintre Strungi, Vârful Negoiu, cele 3 strungi: Strunga Doamnei, Strunga Dracului și Strunga Ciobanului, Muchia Tunsului pe care fusesem sâmbătă 24 de CAR-iști, admirăm Căldarea Văii Laita ce va mai găzdui pentru încă o noapte corturile noastre. În est ni se arată Vârful Laita, Vârful Paltinului, Vârful Vânătoarea lui Buteanu, Vârful Capra și Vârful Iezerul Caprei, iar în depărtare vârfurile: Vârful Arpașul Mic, Buda, Râiosul, Mușeteica, Tărâța. Pe Vârful Lăițel ne întâlnim și cu colega noastră, Mihaela Streza, și prietenii ei, schimbăm câteva vorbe și ne continuăm drumul până pe Vârful Laita cu 2397 m, pe care poteca marcată îl ocolește. Norii urcă dinspre muchiile nordice, ating creasta înaltă a Făgărașului și se întorc într-o vâltoare fără să ajungă în partea sudică unde este senin și frumos. Admirăm Muchia Laita, ce dă în Vârful Laita pe care mulți visăm s-o facem cândva. Frumoasa Valea Doamnei este deja în nori.
De pe Vârful Laita o parte dintre noi o iau spre Bâlea ceva mai repede pentru a lua masa la Cabana Paltinul, ceilalți zăbovim mai mult pe vârf și continuam apoi pe banda rosie spre est. Trecem pe sub Vârful Paltinul, ajungem în Curmătura Balei cu scopul de a parcurge culmea Piscul Bâlii. Vremea nu a ținut cu noi într-atât încât sa putem sa ne atingem scopul, nu ploua dar din cauza umidității din aer stânca este uda, vizibilitate nu avem, alegem sa fim prudenți și sa ne mulțumim de ceea ce am văzut și admirat toată dimineața.

Din șa nu avem deloc vizibilitate nici spre Valea Doamnei nici spre “puzderia gălăgioasă” din Bâlea, putem doar sa ne îngrozim de sunetele ce se auzeau din vale, combinație de claxoane, motoare, voci umane, muzica, clopote, behăituri.... Mâncăm ceva din straiță și coborâm îngroziți în traficul infernal de la Bâlea, străbatem tunelul ce ne scoate în partea sudică a muntelui unde ne reunim grupul celor care au mers, în mod expres la Bâlea, mai puțin Matyas Fekete, care a rămas la cabana Paltinul sa-i aștepte pe Răzvan Samoilă și Adi Boloveschi.

  Ne vom întoarce la Călțun „prin căldări”, pe unde s-au transportat în anul 1974 materialele pentru refugiul Călțun. Aduse atunci, ne spune dl. Dinu, pe poteci de oi, marcate cu momâi de către Ion Grigore, salvamontist sibian, acum marcat cu CA. Este senin și admiram serpentinele din partea sudică a TransFăgărașanului, Cabana Cota 2000, Valea Caprei.

Apoi, mai de sus, admiram și creasta Arpășel-Vârtopel și Portița Arpașului, numită și „La 3 Pași de Moarte” și culmea Arpașu Mic- Râiosu- Buda - Mușeteica pe care au coborât spre sud până la limita pădurii participanții la edițiile din 2008 și 2013 „Făgărașii mai altfel”. Continuăm pe marcaj spre Șaua Pisicii de unde vedem spre vest vârfurile Laita și Lăițel în soare, iar mai departe Căldarea Călțunului și vârfurile gemene Lespezi-Călțun, care sunt în nori.

     Ajungem din nou la Lacul Călțun și apoi obosiți ne continuam drumul spre corturile noastre primitoare.

Marți 19 august, dimineața devreme, în formație de 15 (luni seara ni s-au alăturat Răzvan Samoilă și Adi Boloveschi, veniți pe creastă de la Bâlea), ne mutăm cu “casele” în spinare mai spre vest, în căldarea Puha, trecând cu bagajele mari peste Vârful Negoiu și pe Custura Sărații (o provocare frumoasa). Din Strunga Doamnei, o parte dintre noi cățărăm culmea ce duce spre Vârful Călțun până la Foarfeca lui Fischer știută și sub numele "Urechile Iepurașului".

A fost o superbă cățărare elementară, dar care necesita atenție. Ne bucurăm că suntem în plin soare și avem priveliști în toate direcțiile. In față e abruptul stâncos al vf. Călțun, spre nord Valea Laita și terasa unde avusesem corturile și lacul Călțun, în depărtare mult spre est intuim formele trapezului Viștea-Moldoveanu, iar spre sud- vest (în dreapta) Căldarea Berbecilor.

Ne recuperam rucsacii, dar la întâlnirea cu marcajul BA, îl lăsăm în grija unor colegi și cei mai multi dintre noi pornim spre vf. Lespezi. O vreme pe poteca marcată cu BA, pe care îl părăsim nu la mult timp după ce am început sa urcam pe firul unui vâlcel până în șaua Lespezi și de aici pe PR (care vine din sud, de pe culmea Podeanu) spre vârful Lespezi, ascuns deja în nori.

Capricioasa vreme a Făgărașilor ne-a învăluit de câteva ori în nori, ascunzându-ne priveliști pe care ni le-am imaginat apoi din alte unghiuri, acolo unde soarele a câștigat bătălia cu vaporii de apa. Ajunși “în întuneric” pe Lespezi am avut cel puțin bucuria de a cuceri un alt vârf de peste 2500 (Vf. Lespezi 2522 m) și de a fi lângă Roza Vanturilor, pe care o observasem zilele anterioare de la corturi.
Ne hotărâm sa abordam și vârful Călțun, pe care nu reușeam sa-l vedem prin norul dens, deși era atât de aproape. Coborâm puțin de pe vârful Lespezi și apoi facem la dreapta pe un vâlcel destul de abrupt, apoi stânga pe o muchie “expusă” și din câțiva pași suntem pe Vârful Călțun la 2517 m. Norii încep să se împrăștie și avem vizibilitate spre valea Laita și Lacul Călțun. După “expediția” pe vârfurile gemene Lespezi și Călțun, care a durat 3 ore ne recuperam rucsacii și urcam pe Vârful Negoiu, care tocmai se scutura de nori și în fata noastră se deschid înspre vest Custura Sărății și Vârful Șerbota, care ne așteptau, spre nord Tara Făgărașului și Muchia Tunsului, pe care am fost sâmbăta și spre est Lacul Călțun și vârfurile pe care tocmai le vizitasem.

 Nu uitam de ritualul Clubului și facem și poza de grup. Coborâm spre Șaua Cleopatrei, de unde Eugen și Sofia sunt obligați să ne părăsească, cotind la dreapta către Cabana Negoiu și de acolo spre mașină și spre casa. Noi, ceilalți ne îndreptăm optimiști spre Custura Sărății, unde Adi Boloveschi o ajută pe o tânără blonda poloneză, aflata în dificultate la una din urcările asigurate cu lanț pe “Golgota Sărății”.

Urcam apoi Vârful Șerbota și Musceaua Scării. Din Șaua Scara mai urcăm puțin pe creastă și apoi coborâm spre dreapta, în căldarea Puha unde ne instalam corturile. Aici avem apă și nu vom fi expuși vântului.


Miercuri, 20 august pentru unii a 7-a zi pe munte, avea sa fie precum în versurile lui Kipling, Exploratorul: "Ceva ascuns, du-te și găsește.
                        Du-te și privește dincolo de piscuri- ceva pierdut dincolo de piscuri.
                        Pierdut și în așteptarea ta. Du-te."
Am urmat chemarea și sub îndrumarea d-lui Dinu am plecat spre Lacul Avrig, destul de hotărâți să condensam ultimele 2 zile din planul original și să coborâm cu o zi mai devreme 'în urban', îndemnați și de prognoza cu ploaie ce se anunța pentru după amiaza de joi.

Am trecut peste vârful Scara, iar înainte de a ajunge la Lacul Avrig ne-a întâmpinat Vf. Gârbova, mai mic, dar mai ”ascuțit„ (poteca îl ocolește prin sud) paznicul de la intrarea estică a Cetății Ciortea.
Ajunși la Lacul Avrig admiram abruptul Ciortei, ne hidratam și ne creștem nivelul glicemiei….. încă nu realizăm ce ne așteaptă. Ne întregim grupul cu Adi Boloveschi, care și-a dorit o dimineață mai lungă la cort și care ne-a ajuns din urmă.
Am urcat în Portița Avrigului și de acolo precum niște capre negre ne-am cățărat pe metereze înspre vârfurile Turnul Lacului și Ciortea Vest, urmând ca de acolo să continuam spre Ciortea Est, Boia și Grohotișul, apoi din nou Ciortea Vest și Ciortea Est. A fost momentul în care Răzvan Samoilă a trebuit să renunțe din cauza echipamentului, mai ales bețele fixe îl deranjau rău.

Traseul a fost asezonat cu bucăți de cățărare, pentru cei care pot și emoția de a înainta printre creneluri, pe muchie în sus, având în stânga și în dreapta hăul, dar prizele sunt bune, mari, „sănătoase” ! Un hău deosebit de frumos, în stânga Lacul Avrig, în dreapta valea pârâului Budislavu și apoi căldarea Grohotișului. Unele porțiuni de cățărare au putut fi ocolite pe unde fusese cândva o variantă a marcajului BR, marcaj care din loc în loc încă se mai vedea.
Încă de când eram la Lacul Avrig pe vârfurile înalte au început să se adune cu repeziciune norii, am avut emoții ca nu vom prinde senin și odată ajunși pe vârf nu vom avea vizibilitate. Norii apar și dispar în mai multe rânduri cu o repeziciune amețitoare. De data aceasta chiar mai repede decât în zilele precedente. Nu este nici 10.30 și deja au acoperit vârfurile Ciortea, în zilele precedente au apărut după ora 11 am. Deși am avut emoții pe Ciortea Vest prindem senin. Pe vârf ne întâlnim cu doi montaniarzi clujeni Daniel Lung și Marian Pop, veniți dinspre Ciortea Est. Facem apoi poze și ronțăim ceva din “traistă”.

Continuăm aventura prin Custura Ciortei (frumoasă “bucată”) spre Vârful Ciortea Est, aici din nou emoții, de data aceasta norii s-au așezat hotărâți pe Vârful Boia dar noi la fel de hotărâți să-l „cucerim”.
La coborârea de pe Ciortea Est, Adi Boer și Andrei Bica au primit prin telefon o veste care i-a obligat să se întoarcă repede la Târgu-Mureș, noi continuând spre vârfurile Boia și Grohotiș. Cele doua vârfuri și valea care le desparte sunt destinate mai mult caprelor și oilor decât turiștilor, nefiind marcate. Personal mi-a plăcut mult ascensiunea și momentul însorit în care am ajuns pe Vf. Boia la 2431, cel mai înalt din frăția celor patru vârfuri aflate la peste 2400 de metri (Ciortea E, Ciortea V, Boia, Grohotișul).

Urcarea spre vârf este de pe fața nord-estică, pe cărări bătute mai mult de capre, o succesiune de brâne acoperite de iarbă și piatră. Odată ajunși pe muchia estică a vârfului răsuflăm ușurați, porțiunea mai grea pentru cucerirea acestui vârf a trecut, e senin din nou și în scurt timp ajungem pe Vârful Boia. Muchia sudică a vârfului este foarte diferita de abruptul din nord ce parca vrea sa te convingă de faptul ca vârful este destinat escaladării doar și a caprelor sălbatice. Partea sudică este o pajiște alpină ce coboară domol la vale. Avem vizibilitate și vedem creasta atât spre vest cat spre est.
 
În sud se vad Munții Ghitu și Frunții de o parte și de alta a lacului Vidraru, Cozia, Muntele lui Basarab, Buila – Vânturarița, spre nord Culmea cu Vârful Ciortea Est și Ciortea Vest și Vârful Grohotiș spre care ne îndreptam. Facem poze de “wall” (facebook e la moda).
Coborâm panta sudică a vârfului Boia apoi cotim la dreapta, aici panta e abruptă, traversăm valea Grohotișului cu ceva mai sus de stana din vale și urcam pe culmea de vizavi și de acolo dreapta spre Vârful Grohotiș și custura dintre el și Vârful Ciortea Vest (foarte spectaculoasa de altfel), apoi din nou Custura Ciortei între Vârful Ciortea Vest și Vârful Ciortea Est.

Coborâm pe CR în Șaua Garbovei și de acolo pe BR pana sub Vârful Scara. Înainte de Scara cotim la stânga pe poteca ce duce pe piciorul Scărișoara și spre cabana Bârcaciu. Noi, din această culme cotim la dreapta și coborâm în apusul soarelui la corturi.

Joi 21 august, zi de plecare spre casa. Primii pleacă bârgăuanii Adi Hogiu, Calin și Cristi la 8.30, urcând spre Muchia Puha și Șaua Scării și de acolo pe BA la Cabana Negoiu și mașini. Ceilalți opt clujeni – pe care doar o mașină ne așteaptă în parcarea de la capătul drumului, coborâm pe firul văii Porumbăcelul, traseu nemarcat și în unele locuri anevoios, dar ne răsplătesc afinele și zmeura.

Ajungem la poteca marcată ce leagă Cabana Bârcaciu de Cabana Negoiu, pe care cotim la dreapta. La pârâul Șerbota ne despărțim. Matyas , Radu, Ana Maria, Geta și Răzvan continua, caci Matyas și Răzvan vor urca până la Bâlea, sa-și recupereze Răzvan mașina.


  Eu (Anca), Adi Boloveschi și dl. Dinu mai rămânem o vreme pe malul apei, apoi coborâm la capătul drumului, unde ajungem pe ploaie și ne adăpostim sub copertina muncitorilor forestieri. Când ploaia se oprește, mai coborâm cam o oră per pedes și ne întâlnim cu Răzvan, care a urcat să ne recupereze.
Cum a fost tura? De neuitat! Sperăm ca imaginile să vă convingă!


 Text Geta Oltean și Anca Brișan. Revăzut de Dinu. Foto Radu Terec



joi, 28 august 2014

În vizită la rododendronii din munţii Rodnei (28-29 iunie 2014)

Știind că rododendronii încă sunt în floare și sperând că ploile din zilele precente nu au spălăcit rozul chem lumea în Rodnei. Îi zic lui Marian cum aș vedea eu potențialul traseu și pentru că îi surâde cercetează variante de a ajunge în creastă.
 Traseul propus și cel realizat e următorul; prima zi: Borșa- pârâul Repede- vf. Puzdrele- creasta principală- șaua Tarnița La Cărți- campat la Tăul La Cărți, a doua zi: Zănoaga Cățânilor- Tarnița La Cruce- vf. Pietrosu- culmea Hotarului- fosta casă Laborator- valea lui Dragoș În urma unei invitații pe grup ne adunăm o gașcă măricică astfel că trebuie să ne gândim repede cum vom rezolva recuperarea mașinilor/ apropierea de punctul de start în traseu pentru 9 persoane. Sâmbătă dimineața șoferii duc mașinile la capătul drumului asfaltat de pe valea lui Dragoș și le parchează fix înainte de bariera de lângă cantonul silvic. Cei trei se întorc la drumul mare cu una dintre mașini, unde cu toții așteptăm cele două taxiuri din Borșa care urmează să ne ducă pe valea pârâului Repede. Cursa se încheie lângă clădirea școlii aflată pe vale, iar apoi cu mic cu mare pornim pe lungul drum care ne duce spre zona fostei cabane Puzdrele. Folosim podețul înălțat peste apele pârâului pentru a ajunge la ulița care se strecoară la început printre gospodării.

  Foto 1. Cărări pictate cu roz

vineri, 30 mai 2014

Dupa Maratonul Apuseni-msg systems 2014


S-a incheiat cu bine Editia a 4-a a Maratonului Apuseni-msg systems. Nu stim cum sunteti voi, doar banuim. Dar noi doi -Dinu si Marlene- ne simtim ca dupa o tura lunga in Carpati sau in Alpi: fericiti ca s-a incheiat cu bine, ca am cules amintiri frumoase. Oboseala fizica si psihica ce o simtim e fireasca. Dar e dovada ca n-am visat, ca tura a fost reala. Ca de fapt nu e oboseala, ci acea stare placuta de bine de dupa un efort, stare similara cu cea de dupa un masaj profesionist, de dupa un duş...

Calde felicitari tuturor colegilor de club care au alergat la proba de maraton sau semi-maraton, mai ales celor care au urcat pe podium: Mona Varga, Papp Csaba, Ioana Mica, Adriana Andreica, Gabor Aron . Ne bucuram că noi doi, ca "mocani din Săgagea", le-am atarnat medaliile de gât !

Multe multumiri celor din Comisia de organizare, in special colegilor Ravan Samoila, Dana Zaharia si Eva Veress.Cuvintele nu pot fi pe masura eforturilor depuse, doar aprecierile majoritatii concurentilor ar putea sa-i rasplateasca.

Vremea a fost de poveste, alergatori de poveste, voi voluntarii, incurajarile voastre de poveste, la pensiunea Skiland, seara de muzica folk de poveste. Seara unde draga Adriana Andreica si prietenul nostru bucurestean Alex Paun (membru in CD al CAR si reperezentatul CAR la UIAA !) ne-au incantat cu vocile si strunele lor. Eu am urmarit mai ales mimica lor; cantau nu doar "din corzile vocale", cantau din suflet, traiau muzica ce ne-o daruiau...

Ne bucuram ca pe traseu si seara la Skiland am revazut vechi si dragi prieteni sau am cunoscut mai bine oameni de poveste, veniti de departe sa ne onoreze: Alin si Gianina Tanase, surorile Cornelia si Silvia David, Silviu Balan, Adi Bostan, Mihai Orleanu si altii. Parintele si regele maratoanelor montane romanesti -Lucian Clinciu- m-a sunat in timpul MA sa-si ceara scuze ca in acest an nu poate participa, cum dorise...

Suntem bucurosi ca duminica, la bisericuta din Sagagea, cei mai multi localnici ne-au asteptat imbracati in haine stramosesti. Inclusiv o bunica ce ne-a spus ca mai are doar 4 ani pana la 100 !

"Cireasa de pe tort' a fost invitatia "bunicii" Anastasia ("Petricoasa")- 83 de ani, la dansa acasa, de data asta in casa (anul trecut in gradina ), exceptionala primire ce ne-a facut-o: balmos si alte bunatati "eco", ne-a cantat doine emotionante, ne-a cantat din frunza de cires, "nu asa buna ca cea de fag", ne-a tors din caier, ne-a demonstarat "jocuri de societate" din tineretea sa... Ne-a impresionat si de data asta prin optimism, prin intelepciune, prin bucuria de a trai ce i se vede permanent pe faţă....

Nu cred ca am fi fost mai fericiti intr-un local de 5 stele, cu personal super-stilat si super-amabil... Noi Doi, speram ca Voua , entuziasti voluntari si concurenti ati inteles mai bine logo-ul maratonului nostru: "Hoinari prin trecut". Pe care l-am dorit sa fie si "Hoinari prin Frumos" ! Acel frumos de care avem nevoie ca de aer si de apa ! Frumos fara de care viata ar fi posibila, dar ar fi atat de trista..

Tex:t: Dinu Mititeanu; Foto din arhiva Maratonului Apuseni 2014

marți, 13 mai 2014

Tura pe munti din zona de granita

Noi doi (Dinu si Marlene), incepand din 1999, am efectuat mai multe ture pe acolo, unele mergand cate doua zile lungi chiar pe langa bornele de granita. Gasiti relatare la: http://www.dinumititeanu.ro/Drumetind-pe-granita
In primele ture am fost doar noi doi sau cu inca 2-3 amici, apoi de cateva ori cu colegi de club. Pana recent nu existau nici harti si nici informatii despre specificul drumetiilor in zona de granita. Poate aceste motive si faptul ca acum erau anuntate ture cu bagaje mici si program  flexibil (traseu mai scurt pentru cei doritori de asa ceva), explica numarul record - 47 !!! de participanti la tura din 10-11 mai 2014. Acest numar este foarte aproape de 49, recordul detinut de tabara de iarna "Memorialul Cuxi " din Retezat - cabana Gentiana, febr. 2013.

13 masini, 47 de oameni eram sambata dimineata pe pajistea cabanei silvice de pe valea Repedea, langa ultimele case.
In satul Repedea, aflat la fix 200 km de Cluj, noi doi suntem intr-un fel "de-ai casei". Rezolvasem prin telefon sa se stie si sa fie agreata sosirea noastra, sa nu gasim iarba mare ne-pascuta sau ne-cosita, sa fie deschise robinetele sursei de apa. Anuntasem telefonic si Politia de Frontiera, iar in seara de vineri le-am si dat un tabel cu participantii si datele lor.

Participanti: Alexandra Tibu, Oana Suciu, Radu Terec, Ana Maria Raducan,  Radu Barna, Zoran Pavai, Rares Pop, Alexandra Dumitrica, Diana Dorneanu, Sebi Braun, Lusu si Mihaela Giurgea, Florin Chircu, Cristi Chira, Stefi Tamasi, Adriana Moca, Gabriela Adam, Anca Brisan, Lucian Moisuc, Ionelia Nechiti, Cristi Scuturici,Cristina Jurcovan, Eva Veress, Claudiu Lazar, Laura Lungu, Geta Oltean, Aida Pop, Gabi Oarga, Alexandru Orban, Cipri Laszlo, Adi Boloveschi, Alina Coclici, Adrian Colceriu, Raluca Leuca, Razvan Samoila, Bogdan si Maria Boer, Eugen Popovici, Sofia Harju, Florin Todoran, Oxana Popa, Adi Hogiu, Cristi Pop, Calin Musteata, Corneliu Moldovan, Marlene si Dinu Mititeanu.

Am avut noroc ca vremea sa ne permita realizarea planului facut de acasa.
vf. Pop Ivan - tinta zilei

Incolonati

Am avut vreme acceptabila, nici cald si nici rece, nici prea mult soare, nici nori urati sau ploaie. Vantul a fost cuminte ("briza"), mai rece doar pe varful Pop Ivan, pe care am ajuns sambata 43 din cei 47!

Vedere spre vf. Farcau si vf. Mihailecu

Cele cateva picaturi de ploaie ce incepusera cand am coborat in valea Repedea, la Smereceni, s-au oprit dupa ce doar vreo 4-5 isi pusesera pelerinele.
In prima zi am facut cca 28.3 km, diferenta de nivel 1.840. In a 2-a 19 km, diferenta de nivel 1500 m.
 Ziua 1: Ocol Silvic - Poiana cu narcise 'Tomnatec - Sehleanu' - vf. Pop Ivan - Capul Grosilor - Smereceni - Ocol Sivlic; Track inregistrat de Radu Terec

 Ziua 2: Ocol Silvic - Stanele Pietriceaua - Dosul Pietrii - Sa Pietriceaua - Lac Vinderel - Vf. Mihailecu - Sa Pietriceaua - Dosul Pietrii - Ocol Silvic; Track inregistrat de Radu Terec

Cucu

In prima zi obiectivele principale au fost narcisele de la Tomnatic si mersul pe granita pana pe vf. Pop Ivan 1937 m si retur.

Am gasit narcise inflorite, desi nu asa multe ca alta data. Pe Pop Ivan, legate de barele metalice ale protectiei paratraznete ale obeliscului de pe varf, fluturau steaguri ale Ucrainei si UE.
 

pe vf. Pop Ivan

Poate ar fi trebuit sa ducem si sa punem si unul al Romaniei, din moment ce acolo e granuta. Am intalnit si vreo 6 turisti ucraineni cu rucsaci mari. Din pacate si in prima zi si in a 2-a ne-au agresat psihic cativa cehi motorizati, duminica si un jeep, probabil al unor tineri localnici care lucreaza in Portugalia, intalniti si alta data cu ale lor enduro pe pantele vecine lacului Vinderel.

In a 2-a zi, in zona Vinderelu, Farcau, Mihailecu am fost doar 34, unii au trebuit sa plece sau sa ramana in tabara din diverse motive.
In drum spre Stana Pietriceaua

vf. Farcau (1956m) - cel mai inalt vf din mtii Maramuresului

Am impartit harti ale zonelor Valea Repedea si Valea Vaserului, asa ca pe viitor veti putea si altii merge in zona sau unii dintre cei 45 sa reveniti in zona.

Ne bucuram ca v-a placut tura !


Dinu si Marlene

Text: Dinu Mititeanu, Foto: Marlene Mititeanu si Radu Terec.

joi, 8 mai 2014

Proiectie foto "Amintiri Albe", Luni 12 mai 2014, Cluj-Napoca

Dragi iubitori ai muntelui,
Cand suntem departe de munte, toti ne multumim si doar cu imagini faine de munte. Cand am iesit dintr-o iarna care nu a prea fost iarna, ne putem "razbuna" pe ea privind niste imagini din ierni-ierni din anii anteriori. Imagini din ture cu colegi de Club, pe schiuri sau pe bocanci prin zapezi din Carpati.  Foarte putini dintre voi ati vazut imagini din acele ture de iarna  si poate si voua v-ar placea sa le revedeti, unii chiar sa va revedeti  ! Ii vom revedea si pe unii colegi dragi noua, care acum, fizic, sunt departe de noi,  dar cu gandurile, cu sufletul aproape de noi, au si ei multe amintiri faine din ture cu noi. Iar amintirile faine sunt comori ce nu ni le poate fura nimeni si care nu se devalorizeaza, dimpotriva, timpul le creste valoarea. Iar voi, noii colegi, inca aspiranti, care n-ati prea avut parte sa participati la ture pe zapada, caci ne-a cam lipsit, veti  vedea  imagini in care ati fi fost si voi  daca ne "descopereati" cu cativa ani mai devreme, veti vedea peisaje albe pe care le veti  vedea aievea in ierni viitoare, daca veti ramane langa noi, daca vetir dori sa va ridicati "stacheta" mai sus, cum au facut cei deja "mai veterani" !


Celor care nu stiti, va spun ca eu, cu 46 de ani in urma, legandu-ma prima data in coarda, mi-am promis ca nu voi urca niciodata cap de coarda si nu voi aborda niciodata multele inzapezit.  Nu stiam atunci expresia " never say  never". Daca ati rasfoit blogul www.dinumititeanu.ro  sau macar pozele, stiti deja ca m-am razgandit....


Vom asculta si o muzica ce speram sa va placa si voua.

Asa ca daca puteti,  veniti  luni 12 mai la  ora 20.10 la Casa TIFF, sa derulam impreuna "AMINTIRI ALBE". Durata proiectiei - 40 minute.


Va fi probabil ultima proiectie a "stagiunii". Desi poate vor mai urma proiectii-surpriza ! Desi suite  faine de 4-5 ani vechime, pe care multi nu le-ati vazut, am mai putea sa va aratam !

La finalul proiectiei din seara de luni 12 mai, ne vom bucura sa mai stam de vorba, sa mai facem planuri. Dar mai ales sa discutam de Maratonul Nostru care se apropie.


Va asteptam cu drag de munte si de voi,

Dinu si Marlene MITITEANU

joi, 24 aprilie 2014

Proiectie foto – TransAlp 2013, luni 28 aprilie 2014, Cluj-Napoca

Sectia Universitara Cluj a Clubului Alpin Român va invita luni 28 aprilie 2014, de la ora 20:10 la proiectia de imagini cu titlul „TransAlp 2013” realizata de Voichita Bodea si Vlad Sancraian la Casa Tiff, str. Universităţii nr. 6, Cluj-Napoca.


Proiectia va ilustra o tura cicloturistica montana facuta in vara anului 2013. Au fost 10 zile de pedalat in care am reusit sa parcurgem pe bicicleta peste 600 kilometri de sosele, drumuri forestiere si de caruta, piste de biciclete si poteci in Alpii austrieci, elvetieni si italieni, reusind un total de peste 17.000 metri diferenta de nivel in urcus.

Echipa a fost formata din Voichita Bodea si Vlad Sancraian, ambii membri ai CCN si CAR Cluj Sectia Universitara, oameni pasionati de ture lungi pe bicicleta. In aceasta tura, ei au documentat fotografic minunate peisaje alpine, dar si incredibile infrastructuri pentru turism montan pedestru si 
cicloturism si diverse exemple de bune practici in dezvoltare turistica durabila ce pot avea valoare de model pentru evolutii si initiative viitoare de acest tip si in Romania.

Traseul parcurs pe biciclete a inceput din Austria, din St.Anton am Arlberg si s-a incheiat in Italia, la Riva del Garda, trecand prin Ischgl, pe la cabanele alpine Sesvenna si Zufall si refugiile alpine Stella Alpina (Lago Corvo) si la Bazena. Ruta a strabatut, printre altele, parcurile nationale Stelvio si Adamello, a trecut prin cateva pasuri legendare (Fimberpass- 2608m, Tarscher- 2517m, Madritschjoch- 3150m) si vai 
spectaculoase (Finbach, Val Sinestra, Val d'Uina, Martell, Val di Sole).

miercuri, 16 aprilie 2014

Pe meleagurile lui Horea


Tură propusă de dl. Dinu pentru 12-13 aprilie.

Participanți: Dinu și Marlene Mititeanu, Adrian Pop, Cezar Mărgineanu, Cristina Jurcovan, Andra Simion, Răzvan Samoilă, Călin Cîmbrudean cu prietena lui, Andreea, Ilinca Alexandrescu, Cezar Partheniu, Alexandra Tibu, Ionuț Bunea, Vlad Rădutac, Alexandra Grigoraș, Ana-Maria Răducan și Radu Terec.

Sâmbătă, 12 Aprilie 2014
Dimineața la 6.30, 17 oameni în 4 mașini pornim din Cluj pe traseul Turda – Valea Arieșului – Câmpeni – Albac, apoi cotim la dreapta până în centrul comunei Horea, unde parcăm lângă primărie și poliție.  Începem echiparea. Unii dintre noi suntem dojeniți pentru lecțiile nefăcute, dar știm cu toții că asta se face din bune intenții, datorită anilor de experiență. Studiem harta, ni se arată traseul și începem urcușul  pe drumul în serpentine spre Preluca. Îi împrumut lui Ana-Maria bețele mele și povestim despre articolele d-lui Dinu pe care le citisem în cursul săptămânii. Ea încă nu s-a obișnuit să meargă cu bețe așa că tura asta va fi numai bună de antrenament. Îmi aduc aminte că la început aveam impresia că mă încurcă bețele și abia după vreo 6 ture am început să mă conving de utilitatea lor.
Pe drum,  povestesc cu Răzvan despre pregătirea pentru maraton. Aflu că mâine el va participa pentru prima oară la un semimaraton și mă bucur să văd că își făcuse lecțiile. Povestim despre felul în care trebuie să calci în alergare (lucru care mie mi-a luat mai bine de un an de antrenament), despre mâncarea de dinainte de cursă și despre atitudinea pe care trebuie să o ai în timpul concursului. Anul trecut, la Maratonul Clujului, făcusem greșeala să merg în sprint la început ca să nu am multe persoane în fața mea. Am avut apoi nevoie de cel puțin 6 km ca să revin la ritmul meu și eram hotărât anul acesta să nu mai fac aceeași greșeală.

Suntem deja pe culmea dintre Niculești și Preluca, iar în spatele meu o aud pe Marlene explicând cuiva reguli de bază în folosirea aparatului foto: despre compoziție, despre plasarea subiectului în poză, regula treimilor și o mică introducere în fizica aparatului foto (timp de expunere, distanță focală, sensibilitate). Zâmbesc și îmi aduc aminte cum acum 15.000 de poze făceam și eu greșelile acestea, iar distanța focală și timpul de expunere îmi păreau ecuații matematice.

Îmi e ciudă că e ceață, pentru că, deși peisajul este frumos, nu pot face poze știind că nu am lumină bună.  Stau însă să privesc munții și încerc să identific măcar câteva din vârfurile văzute în ziua precedentă pe hartă. În  Preluca ne oprim la Tanti Maria, mai veche cunoștință a familiei Mititeanu. Marlene se prezintă, dar mătușica își păstra în continuare masca de piatră ce nu lăsa să se ghicească nimic. Dar apoi, dintr-o dată s-a luminat și și-a deschis brațele de parcă vroia să cuprindă întreaga lume: „Dragii mamii! Ați venit iar pe la mine! Mi-ați adus vești de la nepoata  mea!” Ne-a poftit apoi pe toți în ogradă și în viața ei, arătându-ne ce fel de om e de fapt. Ne-a invitat la masă, scuzându-se că nu poate să ne servească cu prea multe. Marlene a încercat să-i explice că avem mâncare...
Dânsa întrebă: „Câți sunteți?”
„17” răspunse prompt Marlene.
„Atunci luați asta” și luă din cui halca de slană și aduse și trei cepe mari.
„Da' nu ne trebuie așa multă!” protestă Marlene.
Nu exista loc de pardon: „Lasă că știu eu mai bine de câtă slănină aveți nevoie!” închise apriga mătușică discuția.

După ce s-a asigurat că am împachetat și luat cu noi slănina, ne-a adus din cămările ei niște țuică și niște vișinată. Laptele pe care îl adusese l-am topit mai devreme. Încercăm să-i explicăm că înainte de tură nu bem alcool, dar nu aveam cu cine ne pune: o ținea morțiș pe a ei, că cineva trebuie să ciocnească cu ea. Într-un final, probabil sătul de atâta zarvă, dl. Dinu ia paharul de vișinată și ciocnește cu tanti Maria. Evident că am sărit cu aparatele foto pe ei ca să imortalizăm momentul, dar în sinea noastră zâmbeam de frumusețea momentului.

Tanti Maria

Dl. Dinu

După Schnaps, mătușica îi spuse zâmbind Marlenei că ar da orice pentru un bărbat ca dl. Dinu și apoi ne lăsă să le facem câteva poze împreună. Ne-am luat apoi rămas bun de la ea și am pornit mai departe spre Pătrușești și Apa Cumpănită. Pe drum admirăm priveliștea frumoasă spre Cucurbăta Mare (1849 m). Trecem pe lângă un câmp de brândușe și, măcar că nu erau deschise (datorită frigului), nu mă pot abține să nu fac câteva cadre. Evident că nu sunt mulțumit de mai bine de jumate dintre ele, dar mă bucur de pata de culoare mov. Nu mi-e greu să-mi imaginez cum s-ar colora tot dealul în mov dacă ar ieși soarele.

Brândușe înfrigurate

Trebuie să grăbim un pic pasul ca să ajungem din urmă grupul și apoi facem o pauză pentru o lecție de geografie, la Apa Cumpănită. Aici aflăm de la dl Dinu, că până nu de mult, pârâul Arada sta "în cumpană" dacă din această șa să continue înainte spre valea Albacului – Arieș - Mureș sau să cotească la stânga, către valea Broscaru – valea Răcătău – Someș. În această șa localnicii se certau pentru apa de care aveau nevoie la joagăre, motiv pentru care locul mai poartă și denumirea „La Bătăi”. Într-un final s-au înțeles ca într-o zi toată apa să o ia spre Răcătău iar în cealaltă spre Arieș. Astăzi însă, toată apa curge spre Răcătău prin adâncirea acelei "opțiuni". Hotărâm să facem pauza de masă pe vf. Vârful, cel mai înalt din zonă. Dl. Dinu ne spune că acest vârf e denumit greșit pe hărțile oficiale: pe unele Silha, care e mai mic (1.492 m), un fel de "umăr" al culmii ce pornește din Vârful spre Poiana Lungă – Pleșu – dealul Găinii – Dobruș, așadar nu e pe creasta principală, acel interfluviu dintre Arieș și Someș. Iar pe alte hărți Vârful e confundat cu Frânturile, aflat de fapt mai la vest, pe unde vom merge.

Ajunși pe vârf, îi explic Ana-Mariei  ce presupune ritualul de Gipfelkuss care știam că va urma pentru a  sărbători „cucerirea” vârfului.

Gipfelkuss pe vf. Vârful (1672m)

Mergem spre restaurantul "de 5 stele" aflat aproape, unde aveam să luăm masa de prânz. Ultimul intră dl Dinu și închide ușa colibei „ca să nu fie curent”. Tavanul lipsea pe alocuri, iar unele scânduri erau suficient de distanțate încât să poți scoate un rucsăcel printre ele. Totuși era mai bine decât să mâncăm în fulguiala ce se pornise afară. Punem slănina pe buturuga ce ne servea pe post de masă, o împărțim frățește alături de cepe și pâinea adusă de unii dintre noi și ne punem pe mâncat. În mai puțin de un sfert de oră, din slănină nu mai rămăsese nici măcar o bucățică de șoric și încheiem prânzul cu stafide, turtă dulce și ciocolată.

De la coliba în care ne-am luat masa, coborâm în șaua dintre Vârful și vf. Frânturile. Urcăm lin spre acesta pe drumul înierbat de la liziera pădurii, apoi, brusc la dreapta prin pădure, ghidați de GPS-ul Marlenei. Ne îndreptăm către waypoint-ul luat de ea, în vizita ei și a d-lui Dinu, făcută în 2 februarie, la locul tragicului accident de avion din 20 ianuarie 2014. Fiind pantă nordică, aici mai există zăpadă, iar unora, fără para-noroaie le intră în bocanci. Brazii erau încă poleiți cu alb. Înaintăm fără potecă, până într-o „poiană” plină de copaci căzuți și trunchiuri rupte. Crucea simplă de lemn pusă aici de moții din Horea la cam 10 zile de la accident și scena improvizată pentru parastasul de 6 săptămâni, ne anunță că am ajuns.

In Memoriam

Aprindem niște lumânări; m-a impresionat Cezar Partheniu care adusese lumânări de acasă pentru acest moment. Mai discutăm despre accident,  strângem din gunoaiele de acolo (cât putem să ducem) și coborâm lin pe drumul de 1,6 km  pe care a fost tractată epava avionului spre șaua Petreasa. Continuăm drumul spre vf. Petreasa prin ninsoarea ce se întețise și încercăm să ghicim printre nori vf. Cucurbăta Mare. De la colibele Smida Mălaiului, cotim brusc la stânga și începem coborârea spre satele Petreasa și Trifești.

La școala abandonată din Petreasa, Cezar Mărgineanu îl recunoaște pe Gheorghe Trif, primul om care a ajuns la locul accidentului. Acesta ne povestește cum a luat legătura cu dr. Radu Zamfir, din discuția cu care a estimat unde  e locul tragediei. Ne-a spus apoi cum au improvizat împreună cu un vecin niște tărgi și cum au transportat accidentații până în șaua Petreasa, de unde i-au preluat ambulanțele.

Gheorghe Trif
Copii lui nea Trif

După ce ne luăm rămas bun de la Gheorghe Trif și îi promitem să-i trimitem pozele făcute lui, băiatului și frumoasei lui fiice, începem coborârea spre Trifești pe o potecă ce taie curbele drumului. Găsim apoi asfalt! În dreptul bisericii noi din sat, sărim un pârleaz și coborâm pe o scurtătură străjuită de mesteceni, până în satul Horea, unde lăsasem mașinile.  Treptat, pe măsura ce coborâm, temperatura începe să crească și parcă uitasem  de ninsoarea ce ne prinsese în culme.

În sat, nouă dintre noi, cu două mașini urma să plecăm în acea seara spre Cluj. Dezbatem posibilele drumuri de întoarcere și le mulțumim soților Mititeanu pentru tura făcută. Ne hotărâm să mergem prin Mătișești – Pasul Ursoaia – Poiana Horea – Beliș – Râșca – Căpușu Mare – Cluj. Zona este într-adevăr foarte frumoasă și mă duce cu gândul la o șosea alpină, construită parcă doar pentru a putea admira priveliștea. Iar dacă nu aș fii avut a 2-a zi semimaraton, probabil că nu m-aș fi alarmat de numărul gropilor și ora care se apropia periculos de mult de miezul nopții ...

Duminică, 13 aprilie 2014
Conform înțelegerii de aseară, la ora 8 dimineața, în mica parcare de lângă Primărie și poliție, ne întâlnim cei patru care am dormit în pensiunea Nicola cu cei patru care dormiseră în corturi. După ce lăsăm în mașini bagajele în plus, pornim doar cu rucsăceii pe asfalt, în direcția Mătișești. După 1,6 km cotim la stânga către cătunul Costești. Drumul e de pământ-macadam, cu multe serpentine pe care se poate urca în culme chiar și cu mașini, dar panta e destul de abruptă. În unele locuri urmăm vechiul drum, înierbat și mai plăcut la mers. Pe vale e ceață, un semn bun de fapt, ne spune dl. Dinu. Și într-adevăr, după o vreme ieșim în soare și scoatem aparatele foto din rucsaci. Mie (Alexandra), având de curând un aparat foto bun (Nikon), Marlene mi-a fost un foarte bun profesor în ale fotografiei. M-a învățat cum ar trebui sa setez în mod optim aparatul, rolul diverselor filtre, mi-a vorbit de diferența dintre poză și fotografie, de exploatarea jocului dintre lumini și umbre, de căutarea și extragerea extraordinarului din banal, de necesitatea de a transmite ceva prin fiecare imagine, mi- spus că “o fotografie e o pictură cu lumină”. Am înțeles că am foarte multe de învățat.

Nori peste Mătișești
Sate pe crengi

În urcarea către Costești, ne-am bucurat auzul cu trilul păsărilor și ochii cu marea de nori ce acoperea valea și cu frumusețea peisajului oferit de dealurile de vizavi, cu acele case risipite cât vezi cu ochii. Dl. Dinu și Marlene ni le arată încă o dată, ne spun din nou numele fiecăruia, ne explică  traseul pe care l-am urmat ieri, ne uimesc din nou cu amănuntele pe care ei le cunosc atât de bine. Ajunși în culme, avem priveliște și spre Valea Arieșului și dealurile de dincolo de ea. Undeva în josul pantei înierbate, dincolo de casele răsfirate "pe față",  ni se arată obârșia pârâului care a creat mai jos bijuteria Cheile Mânduțului din care colegul Dan Tăuțan ne-a arătat  imagini minunate.
Explozie

Facem  o scurtă pauză pentru foto și masă, apoi continuăm spre dreapta pe drumul de culme, ajungând curând la bisericuța din Costești, unde dl. Dinu și Marlene ne povestiseră că au fost la o Slujbă de Înviere pentru care preotul din Mătișești venise călare și mai apoi într-o iarnă, de Crăciun, dar și în alte treceri pe aceste dealuri dragi lor, uneori cu colegi de club. Ne vorbiseră de nenea Niculae Costea, cantorul, pe care acum, când are 83 de ani,  îl găsim cântând singur în bisericuța "lui" (fără el, ne spune dl. Dinu,  nu s-ar fi ridicat în 1947 !).

Cantorul Costea

Suntem doar noi șapte și soția lui, pe care am întâlnit-o în drumul spre biserică (au casa în apropiere). Casă în care sunt acum singuri, cei șase "copii " și nepoții sunt la oraș, dar mai vin în vizită și ca ajutoare la munca pe mica parcelă agricolă.

Cu bătrânii Costea

Ni se spune că spre deosebire de satele prin care am trecut ieri, care sunt pline de viață și de copii, aici  populația e îmbătrânită și în scădere numerică. Doar rar, când urcă acolo preotul, în biserică se adună 15-20 de oameni.

După ce stăm o vreme la această slujbă  de duminică, asistăm și la bucuria revederii dintre acești doi oameni și cei doi ghizi ai noștri, ambele perechi fiind fiecare, în felul lor, "oameni ai muntelui". Pornim apoi pe culme spre aval, către Fericet, satul în care s-a născut și a trăit Vasile Nicola Ursu, zis Horea. Din păcate modesta casă-muzeu (reconstituită în 1984, la 200 de ani de la Răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan) e încuiată.

Muzeul Horea

Am fi vrut să-i vedem și interiorul, dar din păcate persoana ce locuiește alături și are cheile nu era acasă (ne arată asta mătura rezemată de clanța ușii). Colegul nostru Cezar, care urcase singur pe drumul pe care noi vom coborî și ne așteptase o vreme, avusese cu puțin timp înainte norocul să viziteze și micul muzeu. Ne-a transmis din gândurile lui: „Mă simt într-adevăr liber aici, doar cu natura și parcă ceva din fluierul lui Horea, din sufletul lui de om în înțelegere deplină cu natura, din dragostea lui nesfârșită pentru moții săi  îmi revin în minte, în suflet și în inimă. Doar stând pe scara casei-muzeu, ascult prin cântecul păsărilor vocea fluierului de acum 300 de ani!“.  Aproape de casa-muzeu e Frasinul lui Horea, cum e scris și pe tăblița de pe el, având fixat lângă sol lanțul ce l-a purtat Horea după ce a fost prins.

Frasinul lui Horea

Acel copac ce l-am văzut de departe, din satul Horea și de pe dealurile de ieri, e frasin, nu gorun! Gorunul lui Horea e la Țebea, lângă mormântul lui Avram Iancu. Coborâm îngândurați pe drumul lărgit recent de buldozere. E Bine? Rău? Bine pentru cei care mai trăiesc pe deal, pentru oameni bătrâni și bolnavi; jenant pentru cei sănătoși care urcă aici cu jeep-uri și Enduro. Ar trebui s-o facă per pedes. Căci numai așa, prin aceste locuri te simți ca într-o biserică, te simți "hoinar prin trecut"...

Text de Radu Terec, Alexandra Tibu și Dinu Mititeanu  Foto: Marlene Mititeanu, Radu Terec