luni, 31 ianuarie 2005

Alpinism

de Dinu Mititeanu

Conform dictionarelor, prin alpinism se intelege acea ramura sportiva care consta in ascensiuni in munti, in special escaladarea partilor greu accesibile ale acestor. Dar nu toata lumea accepta ca alpinismul e un sport sau „doar un sport”. Data de nastere se considera a fi 8 aug 1786 cand au ajuns primii oameni pe vf.Mont Blanc: Jaques Balmat si Michel Paccard, stimulati de premiul oferit de savantul Horace Benedict de Saussure. . Dar altii dau ca reper 23 apr.1336 cand Francesco Petrarca a urcat Mont Ventoux sau ascensiunea din 1492 pe Mont Aiguille a unui grup de mercenari, din ordinul lui Carol al VIII-lea. Caci acele ascensiuni n-au fost efectuate nici in scop militar si nici in scop utilitar, ci mai mult din curiozitate si ambitie.

Germanii folosesc uneori si cuvantul Alpinismus, dar mai ales Bergsteigen (Berg= munte, steigen = a urca), iar il practica se numesc "Die Bergsteiger". Englezii folosesc termenul de "mountaineering". Sud-americanii ii spun "andinism".

El s-a diversificat foarte mult, din trunchiul comun au "crescut" multe "ramuri si ramurele". Exista forme mai usoare, unde unii incadreaza si drumetia montana per pedes si desigur "alpinismul clasic", ascensiuni pe rute mai dificile, atat in conditii de vara cat si pe zapada sau ascensiuni mixte. Formele tehnice pe stanca si gheatza se numesc "catarare", cei care le practica sunt cataratori. Ramura aceasta este „escalada”. Exista si termenul de "catarare sportiva" (vezi alti multi termeni ce definesc ramuri, ramurele ale alpinismului in cap. "Escalada "si " Ice climbing"). Nu exista o conceptie unitara in folosirea diferitilor termeni. In plus nu toti termenii straini pot fi tradusi exact. Desi exista o distinctie intre diferiti termeni utilizati, distictia nu e intotdeauna clara, neta: alpinism, ascensiune, catarare, escalada. Alpinism e termenul generic al "trunchiului". Cei care au urcat primii pereti mai dificili din Alpi isi spuneau alpinisti, nu cataratori ca acum. Dovada si titluri de carti: "Alpinismo a quattro mani", "Alpinismo accrobatico", scrise de ghidul italian Guido Rey ( 1861-1935). Ascensiune se foloste mai ales cand se urca varfuri montane. Catarare, escalada e utilizat mai ales pentru urcarea unor pereti sau muchii abrupte, cvasi- verticale , verticale sau surplombante de stanca.

Termenul ascensiune e uneori folosit pentru orice fel de "urcare pe munti". Dar limita dintre drumetie si alpinism unii o considera utilizarea mainilor: se poate vorbi de alpinism doar cand pentru inaintare/urcare se folosesc si mainile ( pe prize, pe piolet/pioleti, pe blocatoarele montate pe corzi fixe, la rapel, etc).

Veteranul nostru Walter Kargel in cartea sa "Alpinism", tiparita in 1981, enumera :
-ascensiuni de vara, de iarna, pe stanca, pe gheatza,
- ascensiuni pe munti inalti, pe munti de altitudine medie,
- ascensiuni pe peretii cheilor si canioanelor, in zone montane greu accesibile( Arctica, Antarctica),
- ascensiuni pe faleze de langa plaje marine, pe blocuri izolate de stanca, in pesteri,
- ascensiuni pe constructii inalte: turnul Effel, pe zgarie-nori,
- ascensiuni pe structuri artificiale special construite.
El adauga ca strans legate de alpinism sunt o serie de activitati si sporturi montane:
- drumetia de munte, schiul, canioning-ul, rafting-ul, deltaplanismul si parapantismul.

Roger Frison-Roche afirma ca "Alpinismul incepe in clipa in care ascensiunea unui munte, a unei faleze, a unui varf secundar, pe scurt a unui accident terestru, devine periculoasa prin insusi faptul reliefului, sau a climatului, cand apare notiunea de pericol."
Acest enunt e valabil si in Carpati. A urca peretii din Cheile Bicazului sau din Bucegi, Piatra Craiului s.a e alpinism. A parcurge vara creasta Fagarasului sau a Piatrei Craiului, M.Rodnei, Parangului, s.a e drumetie. Dar a urca spre aceste creste monane si a le parcurge iarna, e deja alpinism. Caci necesita imbracaminte si incaltaminte adecvata, piolet, coltzari, echipament de bivuac, stiinta "de a citi zapada", de a evita pericolele. Caci "Cei mai buni alpinisti sunt cei in viata" scria Reinhold Messner. El o fost mereu bun si este in viata, trecut de 60 de ani (nascut 17 sept.1944). Luiz Trenker a scris ceva asemanator: "Cel mai important in alpinism este sa traiesti mult". Si el a facut-o: a trait 97 de ani. Iar Walter Bonatti afirma dupa o retragere ca "Nici un munte nu valoreaza cat viata". La toate astea trebuie sa cugete toti cei care incep sa practice alpinismul, una sau mai multe din ramurile” sale.

Niciun comentariu: