duminică, 31 iulie 2005

Matterhorn 2005 - Bulevardul viselor sfarmate

de Cozmin Ardelean

… De fapt nu e un bulevard.

E povestea unui vis, inca nerealizat - Matterhorn.
Inchis in lumea mea, citesc mesajul trimis de un bun prieten:” Ramane acolo pentru data viitoare, nu e un esec, e o experienta in plus.” Cu castile pe urechi ascult “Boulevard of broken dreams” si ma cufund incet in amintiri. In ceea ce a fost ieri.
Imi aduc aminte de acei prieteni, impreuna cu care, anul trecut, la o masa din Insomia, ne-am spus fiecare visele pentru anul urmator. Imi aduc aminte de Ovidiu, care isi dorea acelasi lucru, de Cuxi (primul roman care a urcat solitar, Matterhornul), de strumphy, cei care anul trecut au plans la 300 de metri sub varf, de domnu’Dinu, de toti.

Intorc capul pentru a-l mai vedea o data. Maret sta acolo singur, privind asupra tuturor, e Matterhorn-ul. Il privesc ca si pe un prieten drag, unul care de aceasta data a fost mai bun decat bine. “ Te las, dar pentru ultima oara.”

Autobuzul merge mai departe, toti avem niste fetze triste. Mergem spre Torino, e sfarsitul taberei. Sfarsitul vacantei noastre.

Dar cum a fost ?...

Duminica, 24 iulie 2005
Din autobuz, fiecare dintre noi incearca sa fie primul care il vede. Intuiesc unde e, dar nu se vede decat o masa imensa de nori. Pe drumul cu serpentine ne mutam cand la geamurile din dreapta, cand la cele din stanga, doar, doar l-om vedea.
Cervino. Apare trist, un amestec de cenusiu si maro, totul acoperit de griul laptos al cetii.
Hmm, unde e Courmayeur, cu florile ce straluceau in razele soarelui la fiecare terasa sau balcon ?!
Cervino ne intampina trist si umed, in centrul orasului e statia unde adapostim de ploaie rucsacii. Facem o poza ansamblului de steaguri afisate. Normal, al Romaniei lipseste.
- Flaviu, daca ajungem sus, facem o poza cu steagul Romaniei alaturi de celelalte.
- Da, doar sa ajungem, zice Flaviu.
E trist, toti speram la o vreme mai buna.
- Hai sa cautam unde sa montam cortul, ii zic.
- Merg eu mai jos, am vazut un panou cu informatii turistice.
Raman cu Simona.
Dupa 10 minute apare si Flaviu.
- Cozmin, stii unde e locul de campare ? 8 km mai la vale, in Valtournanche, imi zice, fara a mai astepta un raspuns.
- Nu ne intoarcem ! Nu am venit pana in Cervinia sa coboram din nou la
Valtournanche . Vrem sa urcam Matterhorn-ul, nu sa coboram !
Sunt surprins si hotarat in acelasi timp.
- Ce facem atunci, intreaba Simona?
- Mergem sa vedem cum e la Lago Blu, poate reusim sa punem cortul.
Pornesc cu Flaviu la vale, spre Lago Blu.
- Hai sa nu trecem prin tunel, sa mergem pe deasupra !
- Ok, Flaviu. Daca tu vrei.
O ploaie marunta ne insoteste. Inainte de a ajunge deasupra tunelului, intalnim intrarea in Picnic Area.
- Flaviu, aici e de noi, ii zic zambind.
Dupa o discutie purtata de Flaviu cu o tanara, aflam ca am putea pune cortul acolo. E totusi mai bine sa mergem sa ii intrebam si pe cei de la Soccorso Alpino (Salvamont).
Dupa o discutie cu acestia, aflam cam acelasi lucru, putem pune cortul, dar ar fi bine sa ii intrebam si pe cei de la Guardia di Financia.
Si uite asa, toata lumea zice ca nimeni nu a mai pus cortul acolo, dar ca am putea sa il punem. Si asta fara a incasa vreo amenda.


Cervinia


La intoarcerea de la cele doua institutii, tanara ne spune radios ca in Cervinia e ultima zi a festivalului berii. Locul festivalului e tocmai platforma din cealalta parte a tunelului.
Prea plouati si prea ingandurati din cauza vremii, nici unul nu are chef sa vedem cum se sarbatoreste in Cervinia festivalul berii. Din imaginile live urmatite pe site, am observat inca din tara ca vremea rea pe Matterhorn (ma refer la partea italiana) tine, in medie, 5 zile.

Montam cortul, mancam si ne pregatim de culcare.
- Ciao, e salutul pe care ni-l adreseaza tanara cunoscuta la intrarea in zona de picnic. E o ofensa pentru ei (ea impreuna cu un prieten si o prietena) sa nu bem un paharel de….(o bautura italiana traditionala).
Astfel ajungem sa aflam ca bunicul ei a fost ghid elvetian si a urcat de numeroase ori pe varf. Sunt surprins cand ni se spune ca romanii sunt niste oameni foarte muncitori (in privinta unora eu mai am rezerve).
Buona note.

Luni, 25 iulie 2005
Afara e ceata, peste noapte a plouat. Nu e o zi de Matterhorn. Stiu unde e. In rest imaginatie si ochi buni pentru a trece de stratul de nori.
A venit si ingrjitorul parcului. Ne cere sa strangem cortul deoarece vine omul sa tunda iarba si cortul nostru il impiedica.
Multumim frumos si ajungem din nou in centrul orasului cu toti rucsacii (3 mari si 3 mici), fara sa stim unde vom monta cortul.
A devenit un ritual sa lasam rucsacii in statia de autobuz si sa mergem pe rand sa cautam informatii.
- Hai sa mergem la societatea ghizilor, sa intrebam acolo.
Privirile ne sunt atrase de vitrinele magazilelor de echipament montan - marci care in Romania sunt slab reprezentate sau care sunt la primii pasi pe piata romaneasca. Avem si deziluzii.
Ajunsi la biroul societatii ghizilor, doamnele sunt foarte amabile, ne ofera informatii despre traseu, ne punem telefoane la incarcat, facem fotografii si … ajungem bineinteles la: “Stiti cumva unde am putea monta cortul in Cervinia ?”.
….
Concluzia:
- Nimeni nu a mai montat cortul in Cervinia(?!), dar putem sa iesim putin la marginea superioara a orasului si sa il montam acolo. Zis si facut.
- Cand intrebi in cat timp parcurgi traseul pana la refugiul Duca degli Abruzzi, ai grija sa intrebi si in ce mod (pe jos, cu masina, cu telecabina)
- Problema apei - nu o rezolvi daca porti apa in rucsac si te zgarcesti sa bei, fiindca cineva ti-a spun ca nu ai posibilitate sa iti reimprospatezi rezervele. Apa exista si pana la refugiul Duca degli Abruzzi si la firul de apa care alimenteaza lacul de langa refugiu si deasupra crucii lui Carrel si la 200 m diferenta de nivel, sub refugiul Carrel.
- In Cervinia, la societatea ghizilor, ti se ofera, de fapt, prognoza de la Chamonix. Crestele Alpilor pot astfel modifica oricand curentii de aer, plus, din ceea ce ni s-a spus, exista un decalaj de aproximativ 8-12 ore.


Spre Duca degli Abruzzi



Vremea e umeda in continuare. Montam cortul, mancam si facem o plimbare prin oras.
Intram prin magazine. Cautam si magazinul prietenei noastre de aseara. Povestim si ne intoarcem la cort.

Speram un singur lucru - o revenire a vremii.

Pregatim echipamentul pentru a doua zi. Planul:
(obisnuiti ca si pana atunci)
marti - urcare la refugiul Carrel, miercuri - ziua varfului, joi - intoarcerea in Cervinia, vineri – drumul inapoi spre Torino.

Noaptea ploua din nou.

Marti
Norii incep sa se rupa. Rar se poate vedea varful. Mergem din nou la societatea ghizilor pentru informatii. Prognoza: marti dupa-masa se va mai insenina putin, iar miercuri va fi vreme buna.

Strangem cortul. Pregatim mancare pentru 2 zile.

Prin amabilitatea celor de la societatea ghizilor, ne lasam la ei tot echipamentul de care nu avem nevoie pe Matterhon (inclusiv izoprene si saci de dormit). Avem de facut o ora pana la refugiul Duca degli Abruzzi si de acolo trei ore jumate (maxim patru) pana la refugiul Carrel.

Chiar daca vremea nu ne este inca favorabila, ne simtim mai bine. Pornim. Spre Matterhorn.

Mai facem poze.

- Ceva nu e ok ! Mergem de o ora si refugiul Duca degli Abruzzi e inca foarte departe.
- Hai ca ajungem acolo si vedem pe urma.
Si stiti acea poveste ? Mergi o ora. Mergi doua. Mergi trei. Si abia pe urma ajungi.
- Cum se poate ? Ne-au zis o ora si am facut atat de mult ?! Am mers totusi destul de bine, zice Simona.
- Hai ca vedem cand ajungem sus (e vorba de refugiul Duca degli Abruzzi).
- Nu mai avem timp sa urcam pana la Carrel, va trebui sa ramanem la Duca degli Abruzzi si abia maine sa urcam spre Carrel, il completez eu pe Flaviu.
Nici prin gand nu mi-a trecut ca, la fel ca anul trecut, refugiul Duca degli Abruzzi (care e de fapt o cabana, in termeni romanesti) e in reconstructie. Se lucreaza la peretii exteriori. Fara geamuri, fara usi.
Imi revine in minte intreaga povestire a lui Razvan - BARACA.


Spre Carrel



Deja sunt acolo 2 spanioli.

De fapt ce e baraca ? O constructie din scanduri, printre care sufla vantul, dimesiunile 2x3 m, cu cate un “pat” de-a lungul fiecarui perete, iar in mijlocul incaperii un generator pe motorina.

De ce “pat” ? Fiindca erau doar plasele de sarma de pe care lipseau saltelele, plase care la mijloc ajungeau pana jos si care aveau un schelet ciudat din metal. “Bonus” - fiecare pat avea cate o patura, mai putin cel al lui Flaviu, care avea doar jumate - regula lungimilor care se completeaza.

- Nu putem urca decat maine la Carrel. E de rau. Asta inseamna ca joi sa urcam pe varf si sa coboram pana in Cervinia, ii anunt pe Simona si Flaviu.
- De ce vrei ca joi sa coboram pana in Cervinia ? ma intreaba Flaviu (nici nu banuia cum va fi noaptea in baraca …).
- Vreau ca ziua de vineri sa fie rezervata pentru drumul spre Torino, daca se intampla ceva, nu mai avem nici o rezerva de timp si mai pierdem si intoarcerea in tara. Nu vreau sa ma gandesc ce inseamna asta (diferente de bilet, de fapt pierderea biletului, plus altele).
- Si mai e ceva. Daca e asa atunci trebuie sa impartim mancarea de pe cele doua zile, pe trei zile. “ Nimeni nu a murit pe munte de foame” spun eu, aducandu-mi aminte de vorba domnului Dinu.
- Ba eu da, zice Flaviu.
Si asa ramanem eu si Simona, uimiti de mirare. Si fiindca nu e suficient, completeaza:
- Cobor in Cervinia si ma intorc cu mancare.
Fara a comenta, mentionez ca urcarea a facut-o in bocanci de plastic, sa fie chinul mai “dulce” (pe drumul pe care, in unele locuri intalnesti portiuni de asfalt).
Pentru a ne solidariza cu bravul Flaviu, asteptam si nu mancam pana nu apare si el.

- Le-ai intrebat pe doamnele de la societatea ghizilor ce e cu traseul de o ora pana la ref. Duca degli Abruzzi ?
- Da, le-am zis ca l-am facut in trei ore jumate.
- Si ?
- Eh, cu telecabina il faci intr-o ora, m-a lovit raspunsul lui Flaviu (e vorba de timpul de urcare al telecabinei si traverseul in stanga spre refugiu).
- Hai sa vedem ce ai adus si sa mancam.

Miercuri, 27 iulie, ora 05.45

Noaptea a fost de cosmar. Pentru a nu ne intoxica in baraca (din cauza mirosului), am dormit cu usa deschisa. Chiar daca a dormit in patul din fundul baracii, cel mai afectat a fost Flaviu, care s-a trezit pe la ora 5 cu o durere insuportabila la picioare. Dupa ce s-a descaltat, a observat ca unghiile de la degetele mari ii sunt afectate.
Am dormit cu toate hainele pe noi (e vorba de hainele pe care le aveam pregatite din Cervinia). Eu si Simona dupa miezul noptii am optat sa ne dam jos bocancii si sa ne bagam picioarele in geaca mea de goretex.

- Bon giorno, ne saluta un fotograf care urcase pe jos din Cervinia si care aflase ca azi va fi vreme buna. Dorea sa fotografieze rasaritul. Avea un optimism in ceea ce priveste reusita fotografiilor, incat am ajuns sa uitam si noi de nopatea grea si sa ne gandim ca va fi vreme buna. Doar a urcat din Cervinia (pe jos) un fotograf.

… (sau un fotograf nu aduce vremea buna pe Matterhorn).

… Spaniolii au plecat de ceva vreme. Planul nostru (un plan in extremis) e sa ajungem azi al ref. Carrel, maine sa urcam pe varf, sa coboram in Cervinia si sa ajungem pana in Torino (?!).
Ne umplem toate recipientele cu apa. Pornim.
Mai trec ceva echipe pe langa noi. Au urcat cu telecabina, pana la ref.Duca degli Abruzzi.
Trecem pe langa o cruce, care ma impresioneaza prin simbolistica ei, prin fragilitatea omului raportat la munte. Ce mici suntem noi si ce mari sunt ei ! Ce nimic suntem noi si de-a pururi sunt ei !
… Continuam urcusul.
Ajungem la crucea Carrel, unde alpinistii, alaturi de o rugaciune, lasa si cate o piatra.
Putin mai sus, in partea stanga a traseului, gasim un fir de apa. Bem si pornim mai departe.
Uneori avem impresia ca suntem in nori. Ceata si norii ne invaluie, imi aduc aminte cu jind de fotografiile in care Matterhornul sclipea asemeni unui castel de argint.
Suntem pe Creasta Leone.
Prima portiune mai abrupta. Ne ajutam unul pe celalalt.

- Simona cum esti ? intreaba Flaviu.
- Bine, daca nu ar fi rucsacul acesta asa mare.
Traverseuri prin zone cu amestec de stanca si zapada moale … Muntele curge continuu.
Auzi pietrele cazand.
Nimic nu e stabil in aceasta lume.
Urma pasului tau se umple imediat cu apa asa ca cel din urma ta calca intr-o mica balta.
Zgomotul bolovanilor care aluneca de sub bocanci, se stinge jos in hauri.

Se vede refugiul Carrel. Se vad spaniolii care par blocati in zona corzilor fixe de sub refugiu. Mai avem poate o singura si ultima traversare pana la refugiu.

… Stau jos, trecand o piatra colturoasa dintr-o mana in alta. Pun piatra jos, iau alta si o arunc in haul care e sub noi. Ma ridic si:
- Coboram.
- De ce? Hai, mai e putin, mai avem 30 de minute si ajungem la refugiu, zice
Flaviu.
Vorbele lui ma taie.

Flaviu poti sa mergi mai departe, e sansa ta. La refugiu, poti sa intrebi daca e de acord cineva sa te ia pe coarda cu el. E sansa ta si eu nu iti pot cere sa cobori.
- Mersi Cozmin.
- Nu te superi daca urc ?
- Nu mai, noi ne intoarcem.


Matterhorn - vis sfarmat



Piatra pe care am pregatit-o jos o iau si o pun in rucsac. Ceva modificari la rucsaci si coboram. Flaviu urca mai departe.

Coboram.
… Intr-un loc coboram mai jos decat intrarea in portiunea abrupta. Suntem deasupra unui perete vertical, sub noi e ghetarul. Doamne, cum ar fi sa vad pe cineva cazut acolo.
Gresim intrand in acea falsa intrare. Dupa o decatarare de aproximativ 20 metri, ramanem deasupra unui perete de 10 metri.
- Ce facem Cozmin?
- Rapel.
Incalc regula rapelului si o las pe Simona sa coboare prima. Ajunge intre timp si Flaviu, care gasise intrarea corecta. O ajuta pe Simona.
- Flaviu, taie o bucata de un metru jumate de cordelina si leag-o de coarda sa o trag sus.
- De ce?
- Fiindca nu am de gand sa las sus un anou. De altfel, e cadoul meu de ziua ta.

Flaviu o ia inainte sa ajunga la societatea ghizilor pentru a recupera cortul si restul bagajelor.

In apropiere de refigiul Duca degli Abruzzi, il gasim pe Flaviu impreuna cu o tanara din Bulgaria. De patru zile prietenii ei sunt pe Matterhorn si ea nu mai stie nimic de ei. Telefonul i s-a descarcat si nu stie decat limba bulgara si cateva cuvinte in romana. O ajutam traducandu-le constructorilor de la refugiu despre ce e vorba. Incearca sa sune de pe telefonul nostru, dar ii intra mesageria vocala. O intrebam de culoarea echipamentului prietenilor ei si ii promitem ca ii anuntam pe cei de la societatea ghizilor, ii lasam lista noastra cu numere de telefon in caz de urgenta.

Joi, 28 iulie, dimineata
Coloana sonora specifica filmelor comando. Vremea lasa inca de dorit. 2 elicoptere transporta targi spre refugiul Carrel. Ce inseamna asta ?! Un transport, doua… nu le mai numaram. Acum transporta rezerve pentru refugiu….
Strangem cortul.
Plecam, nu inainte de a anunta societatea ghizilor de cei 4 bulgari, de culoarea echipamentului lor si posibilitatea de a avea nevoie de ajutor.
Primim o vedere cu reusita ghizilor societatii din Cervinia, ascensiunea pe Cho Oyu.
- Acolo vom avea si noi tabara de baza in 2008.

Torino. S-a terminat. Imi sterg o lacrima de pe obraz fara ca ceilalti sa vada.
Zambesc.
- Ne vedem la anul, prietene drag.

Multumesc pe aceasta cale firmelor Ognivia Bucuresti, Advanced Quality SA Zalau, Atta Cluj-Napoca, Trakking Cluj Napoca, Polartec, SCR si nu in ultmului rand domnului care ne-a finantat proiectul Mont Blanc 2005 si care ramane in continuare
in anonimat - singura rugaminte a dansului a fost aceea de a ii aduce o piatra de pe fiecare varf pe care il urc.

De asemenea multumirile mele se indreapta catre domnul Mihai Pupeza (omul care a dat nastere acestor tabere ale Clubului Alpin Roman, in Alpi), domnul Dinu Mititeanu (care ne-a sustinut cu sfaturi si echipament), domnul Aurel Velicanu (Rache pentru prieteni), Cristi Balaceni (din Italia, care mi-a trimis un amplu material despre Matterhorn), Ioana Andries, partenerilor mei de coarda Simona Barticel si Flaviu Zapca si tuturor celor care ne-au “invidiat” pentru participarea in acesta tabara (se stiu ei).