luni, 24 martie 2008

Din nou impreuna prin muntii Rodnei

Joi, 20 martie, pe o vreme destul de buna, dar partial inchisa, o parte dintre noi (12 oameni imbarcati in 3 masini) am plecat din Cluj pe la ora 17:45: dl Dinu, Liana, Mihnea, Cristina, Cristi si Gabi Chira, Catalina, Fane Tulpan, Dan Jecan, Dany Bucur, Luci si cu Dragos. O calatorie destul de rapida ne-a transbordat in tinutul Maramuresului, ajungand la destinatie, pensiunea Alpina din pasul Prislop pe la ora 21:15. Ne-a intampinat domnul Titus Hen, sosit in cursul zilei, si un cer doar partial acoperit de nori, pe care luna plina se juca formand efecte spectaculoase. Ne-am instalat rapid in "tabara de baza", 7 dintre noi in corturi iar restul in pensiunea mai sus amintita, am mancat de cina si am facut pregatirile pentru a doua zi.



Vineri dimineata am plecat cu doar o mica intarziere fata de ora programata, 7:30, si ne-am indreptat inspre sud, cu dorinta de a ajunge pe creasta principala a Rodnei: 8 oameni eram urcati pe schiuri de tura, in timp ce 5 "infanteristi" erau gata sa infrunte pieptis zapada, laolalta cu cateaua pensiunii, dornica si ea de a lua o pauza de la indatoririle ei de paznic al casei. Nu am avut parte de o vreme prea atragatoare, plafonul de nori era foarte jos, vantul batea destul de puternic, dar aveam incredere ca nu o sa ne urnim la drum degeaba. Am trecut pe langa biserica inca neterminata a manastirii din pasul Prislop, si apoi am luat-o agale pe drumul "primarului buldozerist" inspre saua Stiol. Mici probleme tehnice cu legaturile schiurilor lui Gabi ne-au facut sa mergem intrun ritm mai lent, dar care ne-a lasat sa ne bucuram de peisajul incarcat de zapada cazuta abundent in ultimele zile.

Cerul dadea semne ca va fi darnic cu noi, asa ca pe la ora 10:30, pe cand eram in dreptul varfului Stiol, inevitabilul s-a produs: o spartura in nori, care apoi s-a facut tot mai mare, pana sa acopere aproape tot cerul ne-a dezvaluit in fata silueta masiva a varfului Gargalau, flancat de muchiile Danciului si ale Muscetei. Aparatele foto si-au facut datoria, dar cel mai mult au avut de lucru retina si sufletul nostru.

Ajunsi in saua Stiol orizontul se curata tot mai mult, putand admira in departare Pietrosul Rodnei, iar in plan mai apropiat aducandu-ne aminte de trecerea de mai an pe langa, sau pe varfurile Puzdrelor, Laptelui, Galatiului. Facem aici o mica regrupare a trupei, cauzata si de o piele de foca "rebela" de pe un schiu al Catalinei, care a fost din fericire recuperata destul de rapid de catre Fane, si apoi mergem catre vest, inspre caldarea izvorului Cailor si stanele de aici. E soare, e foarte frumos desi nu este foarte cald (dar poate ca e mai bine asa), si regretam ca nu sunt cu noi si ceilalti colegi, pe care ii asteptam deseara. Ne continuam parcursul urcand pieptis pe piciorul vestic al caldarii; motiv de bucurie pentru cei fara schiuri, care ajutati de pioleti inainteaza rapid pe verticala, in timp ce schiorii, mai ales cei incepatori, sunt pusi la incercare de mersul in zig-zag ce ne scoate sus pe culmea secundara. Din pacate se cam inteteste vantul, asa ca trebuie sa ne imbracam bine, sa ridicam fermoarele la maxim. Loviti din fata de cate o rafala de vant, ne oblojim intorcandu-ne privirea catre varfurile inzapezite ale muntilor Maramuresului si mai departe cele ale Carpatilor ucrainieni, ce ni se arata inspre nord.



Catre ora 1 dupa masa iesim in creasta principala a Rodnei, undeva mai la est de saua Galatiului, si ne adapostim de vant intro adevarata dolina de zapada. Savuram pe indelete o ceasca de ceai fierbinte, si un bine meritat sandwich. Din pacate pe langa vantul puternic, se pare ca si norii incep sa coboare din nou catre noi, acoperind orizontul. Stabilim si varianta de retragere: o sa coboram cu schiurile din saua Gargalau pe vale, inspre iezerul Bistritei aurii, in timp ce colegii fara schiuri pornesc la vale pe piciorul Muscetei, urmand a ne intalni in zona stanei Stiol. Pana in prima caldare panta nu e foarte lina asa ca numai unii ne dam jos pielie de foca; ceilalti ne bucuram de o trasa sinuoasa printr-un strat superb de pulver de vreo 40 de cm. Vizibilitatea este tot mai precara, asa ca nu nimerim culoarul cel mai bun pentru a trece in cea de-a doua caldare, si suntem nevoiti sa traversam un valcel destul de abrupt, unde vantul a adus o cantitate considerabila de zapada in ultimele zile. Rand pe rand trecem de zona asta care ne da putin fiori, si coboram apoi pe panta lina inspre zona seii Stiol. De multe ori senzatia de alb total ne joaca feste in aprecierea terenului ce se intinde in fata noastra, asa ca e inevitabil sa mai si tragem cate un plonjon in zapada. Facem cu totii regruparea, si ne bucuram de calmul care domneste aici in vale. Intre timp din nou se mai degajeaza cerul si apare iarasi soarele. E foarte ciudat sa vedem cum ninge cu soare; pacat ca nu apare si un curcubeu, ca si in cazul in care precipitatiile erau in forma lichida.

E numai bine ca sa ne asezam pentru niste poze de grup, unde trepiedul lui Dan ne scuteste de a sacrifica un om din prezenta in aceste frumoase amintiri digitale.

Restul distantei pana la cabana e doar o placere in asa conditii, mai ales ca avem si o mica panta finala pe care putem serpui cu schiurile pana a ajunge la "casa" noastra, in jurul orei 4:30 dupa amiaza. Dupa "hrana sufletului si a ochilor" vine si randul trupului, slabit de efort, dar mai ales de vantul foarte rece si taios de pe creasta; ne delectam cu o cina bine meritata, udata cu ceaiuri, supe si alte licori magice. Dupa aceea, normal ca vine si randul povestilor, a depanarii de amintiri, a planurilor de viitor, sau pur si simplu a bucuriei de a fi din nou impreuna la munte.

Niciun comentariu: