miercuri, 16 iulie 2008

Revedere cu creasta Arpaselului (12 iulie 2008)

Cati dintre noi nu sunt fascinati de maretia Fagarasului? Si mai ales cati dintre noi nu am visat sa atingem zonele sale cele mai incaccesibile, situate deasupra lumii parca, dar care ne dau sentimentul ca suntem niste invitati special ai acestui masiv in o loja de onoare, de unde sa ii savuram cele mai impresionante peisaje!

Acum aproape doi ani am avut privilegiul de a merge cu multi dintre noi, colegii sectiei universitare Cluj a CAR pe creastele Vartopel si Arpasel. Condusi de domnul Mititeanu, am gustat pentru prima data savoarea aerului tare de pe aceasta lama de piatra din inima masivului. A fost o experienta care ne-a indemnat sa vrem mai mult, asa ca in weekendul trecut impreuna cu Mihaela si Mihai Constantinescu am hotarat ca ar fi frumos sa incercam o noua parcurgere a acestor rute alpine. De data aceasta planul era sa pornim de la vest la est, adica de la Marele V al Arpaselului inspre Fereastra Zmeilor.

remember 2006

Vineri pornim cu ceva intarziere, doar pe la 7 si jumatate seara din Cluj, cu masina plina, alaturi de noi fiind Liliana, care impreuna cu alti alpineti aveau de gand sa ajunga sambata pe Moldoveanu, si Dani Bucur, pe care intamplator l-am intalnit la autostop, in intentia sa de a parcurge cu alti prieteni de-ai sai creasta principala a Fagarasului in 48 de ore. Traficul nu e foarte aglomerat, asa ca desi suntem putin inghesuiti, voia buna face ca timpul sa treaca repede, si ajungem cam pe la 10 jumatate in Sibiu, iar aproape de miezul noptii parcam la Balea Lac. Vremea e superba, senin si o luna in crestere a carei lumina da un aer magic crestelor.

Dimineata ne trezim la 6, dar suntem cam lenesi dupa asa putin somn, asa ca e aproape ora 8 cand ii lasam pe alpineti la hotelul (nu mai e de mult cabana) Balea Lac, la o cafeluta, si atacam pantele ce ne scot in saua Capra. E placut afara, adie si putin vantul, si nu se vede nici un nor. Din saua Capra coboram putin catre lac, pana ajungem la un izvor, ca sa ne umplem "rezervoarele", si ne intorcem pentru a urma poteca ce urca inspre Vanatoarea lui Buteanu. Pe masura ce ne indepartam de "civilizatia" de la Balea, in departare, in spatele nostru se profileaza tot mai impunatoare siluetele varfurilor Lespezi-Caltun si a Negoiului. In apropierea varfului continuam pe creasta principala si parasim poteca marcata; trecem si peste un varf secundar, ca sa admiram in fata noastra destinatia noastra pe ziua de azi.



Coborarea pana in seaua Marelui V nu e foarte comoda, mai ales pentru Mihaela, ea fiind incaltata cu bocancii tehnici de iarna (doara tura asta e o incalzire pentru vacanta ce o preconizam in Alpi, nu?), care nu stau prea bine pe pernitele de iarba. Pana ne echipam si il trimitem pe Mihai in avanposturi, deja se face ora 11 si 15. Parca de la baza peretele de 40 de m nu arata chiar asa infricosator. Recitim fiecare cuvant din descrierea traseului ce am luat-o din cartea lui Ilie Fratu, si Mihai incepe incet traversarea spre dreapta; gaseste pitoanele acolo unde indica si descrierea, dar parca din acele fraze nu reiese cat e de friabila zona. In timp ce urca bravul nostru cap de coarda, eu si cu Mihaela admiram o multime de fluturi viu colorati care se bucura de vremea insorita.



Nu trece mult timp si Mihai regrupeaza. Pleaca Mihaela prim secund, si e randul meu sa filez. Ma trec mici fiori.. oare cum o sa ma descurc? Totul pare atat de diferit de locurile pe unde m-am catarat in ultima vreme. Privesc lungul sir indian al celor care traverseaza limbile de zapada din caldarea Fundului Caprei. Se aude un piuit, a regrupat si Mihaela: e randul meu, am plecat. Chiar ca misca cam toate; nu urc bine nici doi metri, si cand pun piciorul pe un prag putin inierbat vad ca o ia cu totul la vale, o bucata buna de iarba, pamant si pietre. Nu am cazut, dar e clar ca trebuie sa fiu si mai atent. Ajung si eu in regrupare, si aici consultand descrierea ne cam devine clar ca am deviat putin de la linia traseului, mai ales ca pare si destul de scurta lungimea ce am facut-o. Pleaca din nou Mihai intro traversare spre stanga, pune si o nuca, si mai apoi porneste in sus, pana il pierdem din vedere. Desi avem cu noi semicorzi, de multe ori freaca si avem mici probleme in a fila. Ne anunta Mihai ca a ajuns sub surplomba care in descriere marcheaza sfarsitul primei lungimi, si regrupeaza acolo. Din nou pleaca Mihaela, e randul ei sa dea jos un televizor serios (noroc ca eu sunt destul de in lateral fata de linia lungimii de coarda). Imi striga si Mihai sa am grija la unii bolovani incastrati in pamant, dar care sunt foarte instabili, sa nu cedez tentatiei de ai-i folosi pe post de priza de maini. Ajung si eu la regruparea comoda, de unde MIhai pleaca si ataca ultima lungime. Din nou un traverseu spre stanga, ne striga ca a gasit si "hornul usor surplombat si rasucit" care e descris ca si pasul acestei catarari. Il urmez mai apoi si eu. E intradevar interesant: urc prima parte intrun usor ramonaj, apoi ma rasucesc inspre dreapta. Nu gasesc prea bine prizele de picior, asa ca in timp ce incerc sa inaintez, trag si de bucla: vorba aia, "traiasca alpinismul", nu suntem la escalada. Il ajung pe Mihai in locul cunoscut de noi de unde, intro dupamasa de octombrie 2006, coboram in rapel. Deja se cam ridica pacla pe creasta, dar inca e frumos si bine. Prefer asta decat unui soare arzator care sa ne istoveasca.




O mica pauza de un baton dulce si rehidratare, si suntem gata de drum, din nou. Ne dezlegam din corzi, aici nu mai avem asa mari dificultati tehnice, dar totusi nu putem sa nu fim cu ochii in patru. Desi nu suntem pentru prima data pe aici, ne rade sufletul de bucuria fiecarui pas deaspura neantului, de sunetul marmotelor din valea Arpaselului, de linia crestei Vistea - Moldoveanu ce o vedem catre orizont. Tot inspre est vedem inca o echipa ce vine din sens invers. Ne vom intalni cu ei pe varful urechii vestice. Urcusul pe prima ureche de iepure a fost destul de usor, in a doua lungime, ca sa economisim si timp, am urcat doi secunzi simultan. De aici nu am putut rapela, pitoanele fiind pe fata vestica, departe de top, asa ca am descatarat cu grija acest perete parca tapisat cu tigle, asigurati si in selbul pus pe cablul de otel prezent pe partea de est. Regrupam jos, si ne uitam la diedrul urechii estice: nu vedem nici un piton, si desi descrierea spune ca nu vom prea intalni asigurari dar urcusul se face usor pe niste "trepte naturale", nu pare foarte accesibil. Mihai ne da din nou o lectie (sau o fi "de vina" ouale de prepelita pe care le-a mancat la micul dejun?), si cu ajutorul a doua nuci bine plasate ajunge la marginea superioara a diedrului, cam la 10 m, unde gaseste si 3 pitoane salvatore. De aici inca un pas peste o portiune mai friabila, si e sus. Trecem si noi, rapelam, si pe la 5 jumatate aproape ca am terminat cu creasta Arpaselului.



Ne dezlegam de coarda, admiram muchia Albotei ce ne ajunge aici la picioare, si apoi o intindem catre varful Fantana. Ocolim prin dreapta ultima portiune care presupunea o descatarare cam expusa, si apoi Mihai imi acorda onoarea sa urc eu cap pe ultima panta a crestei Arpaselului, cea unde data trecuta am facut primul nostru rapel. Portiunea asta cu grija mare se putea face si solo, dar am preferat siguranta, mai ales ca eram si putin obositi.



Urmeaza poza de varf, suntem bucurosi ca am terminat Arpaselul. Vremea era cam ciudata, vedeam ca e soare jos in tara Fagarasului, dar sus pe culme statea o pacla care nu era foarte incurajatoare, atat de densa ca nu mai vedeam deloc varful Moldoveanu catre orizont. Ne gadeam ca totusi in o ora vom fi la Fereastra Zmeilor. Din pacate am cam desconsiderat creasta Vartopelului, a carei trecere nu a fost deloc o floare la ureche. Pe langa asta, pe o mica portiune am si ratat trecerea in peretele nordic, pe o brana destul de lata care ocolea o portiune foarte expusa, asa ca m-am trezit literalmnete ca trebuie sa iau intre picioare linia subtire a crestei. Trec, si apoi ochesc in stanga un valcel ce ne-ar scoate in "o mica sa stancoasa", asa cum spune descrierea, asa ca o iau pe acolo, descatarand. Mihai si Mihaela, mai precauti, trec in coarda pasajele acestea, si rapeleaza pe valcel. De data asta chiar ca e gata, plaiul se largeste, mergem incet catre Fereastra Zmeilor, unde ajungem pe la 8 trecute.

A fost frumos, din nou am fost privilegiati ai sortii care am putut sa admiram de sus frumusetile acestor munti. Ne gandim ca ne asteapta un drum cam obositor catre "casa" noastra, cu traversarea mai multor limbi de zapada, dar rememorand amintirile zile parca e mai usor, asa ca la ultimele sclipiri ale crepusculului coboram din saua Capra, si ajungem pe la 10 si 40 la Balea. Aici avem noroc de o atmosfera destul de linistita, asa ca putem sa dormim ca niste copilasi.

A doua zi am hotarat sa ne relaxam, asa ca am dormit pe saturate, si abia pe la 11, dupa ce am strans corturile, am plecat catre saua Doamnei, si apoi catre Turnul Paltinului. Langa stancile turnului am stat intinsi la soare, am savurat "sunetul linistii", am admirat corbii care dansau deasupra noastra, si oile care jos in caldare parca se jucau si ele alunecand la vale pe o limba de zapada. Intoarcerea, pentru diversitate, am facut-o coborand pe valea Doamnei, de sub turnul Paltinului, pe morena, si apoi pe o poteca ciobaneasca pana sub saua doamnei, si de acolo pe traseul bine cunoscut pana la lac, cu multe pauze de stat la soare (eu) si pozat capre (Mihai).
Ajungem la Balea, avem timp si sa mancam o ciorba, avem parte de o intalnire surpriza cu George, meteorologul de la vf Omu, cel care va pleca si el ca si alti colegi de club pe Khan tegri, iar pe la ora 4 vine si Lili si plecam catre casa.

Una peste alta, o tura superba, care ne-e dat niste satisfactii imense. Fagarasul a fost din nou, ca si de revelion, un parinte bun, care a avut grija de noi.

Niciun comentariu: