miercuri, 13 august 2008

Magia Fagarasilor


Muntele se joaca cu omul , omul se joaca cu muntele... câteodata( unul
din cei doi se supa(ra , dupa( caz , muntele mustra , pedepseste, iar
omul pleaca...sau te cuprinde in bratele sale si nu iti mai da drumul,
sau te primeste ca pe o mica furnicuta sa ii admiri frumusetile!


De la saua Buda la vf.Ucisoara


Imi era dor de o tura lunga, una in care sa simt greutatea rucsacului
din spate, una in care sa admir creste semete.
Am plecat sambata dimineata: unii la 6.30 din Cluj-Napoca, alt,ii la
5.40 din Tg. Mures si eu in jur de 8.00 din
Alba Iulia.
Imbarcati in 2 masini: domnul Dinu, Marlene,
Ioana, Andrei, Ibi, Sergiu,
Serghei si subsemnata.
Am ajuns la Balea in jurul orei 12.00, ne-am luat rucsacii in spate si
am pornit spre primul loc de cort: undeva sub monumentul Nerlinger.
Marcajul din creasta, banda rosie, ne-a ghidat din Saua Capra, unde am
trecut pe langa monumentul speologilor spre Fereastra Zmeilor. Am trecut
cu grija cei 3 pasi de moarte si incet fara graba, am ajuns la locul de
campare.
Prima zi (sambata) a fost o urcare, usoara, progresiva care ne pregatea
pentru zilele ce vor veni.

Duminica, trezirea la 5.30, vremea era superba. Mi-am dat seama ca apa
ce o luasem de cu seara nu avea sa ne ajunga asa ca a trebuit sa cobor
in vale pana la sursa de apa, pe Serghei l-am lasat la stransul cortului.
Am urcat spre monumentul Nerlinger, acolo am lasat rucsacii mari si am
urcat pe varful Arpasul Mic pentru o binemeritata lectie de geografie,
profesori: domnul Dinu si Marlene. Coborand de pe varf ne-am luat din
nou casutele in spate si am pornit in traversare spre Caldarea Buda.
Am zarit o familie de capre negre, Rupicapra rupicapra, foarte vesele si
jucause.


Din pacate in aceasta zi echipa noastra a pierdut un membru, pe Sergiu,
care datorita rucsacului greu avea un ritm mai lent.
Sergiu, te-am pomenit de multe ori de-a lungul turei, speram sa ne fii
tovaras cu alte ocazii.

Vf.Mircii, Arpasu Mare, Podragu si...Catalina

Am ramas 7 oameni si 3 corturi, in miscare dinamica peste varfuri ca
Buda, Raiosu, Museteica, piscul Negru, Jorzea.
Cu pauze luate in momentul potrivit, zambete si voie buna, timpul a
zburat repede si inca o zi se apropia de final.
Am campat in apropierea unei stane, cu suficiente surse de apa langa noi.

Luni am lasat soarele sa ne trezeasca, si dupa masa si stransul
rucsacului ne-am indreptat pasii spre stana Naneasa.
Aici am avut una dintre surprizele turei, am descoperit un loc de
poveste, cum eu una nu mai credeam ca exista. O stana veritabila cu:
magarusi, purcelasi, catei, gaini, cu urda care se inchega si jintita
pentru Andrei.
Ciobanul ne-a dat indicatii cum sa gasim drumul de coborare si plaiul ce
ne duce spre stana Tuica. Totusi, noi am luat-o putin aiurea, am prins
un drum care ne cobora putin in vale. Pana la urma ne-am reintors si am
prins drumul, am traversat valea si am urcat pe un plai abrupt care insa
ne-a dus spre stanele da la Oticu. In urcare Andrei a cules galbiori
pentru tocana. Eram pe drumul cel bun, piciorul sudic ce se urca spre
varful Moldoveanu.

In drum spre Moldoveanu


Baietii au insistat sa serveasca o tuica pe varful Tuica, insa de
aceasta data, s-au multumit cu apa. Soarele apune incet, iar noi
truditi, dupa o zi cu multe urcari alegem sa punem cortul inainte de
varful Pe Custura.


Pe custura Taratzei


Marti, ziua a 4-a, din nou vreme buna, ma trezesc cu o panorama de vis,
creasta principala, se infatisa intr-o perspectiva nemaintalnita.
Dupa obiceiul zilnic: trezire, mancare, impachetare, pornim cu forte
proaspete catre tinta cea mai inalta a tarii noastre: varful Moldoveanu.
Traversam o noua serie de varfuri: Piatra Taiata, Picuiata, ajungem in
saua Vaslan, unde intalnim vechiul loc de cort al domnului Dinu de la
tura de Paste, muntele Galbena, curmatura Moldoveanu.
Un ultim efort, o urcare lunga pe varful Rosu si urcarea finala care te
face cel mai inalt roman. Am urcat repede pentru ca stiam ca acolo sus
primim traditionalii pupici. Pe varful Moldoveanu: agitatie si
inghesuiala, toata lumea vroia poze si vorbea la telefon.
Ce ciudat mi se parea sa fiu printre atatia oameni cand cu doua zile in
urma eram doar noi si muntele. O alta surpriza placuta, tot aici ne-am
intalnit si cu Pepe care pornise intr-o tura spre Fereastra Sambata
impreuna cu sotia sa. Spre Vistea Mare am pornit cu rucsacii in spate,
ne aflam din nou pe creasta principala, marcaj banda rosie, ne indreptam
spre Saua Podragului. Locurile imi erau familiare de anul trecut cand
parcursesem creasta.
Din Saua Podragului am coborat spre cabana Podragu, loc de popas unde am
mancat o ciorba de fasole. Am hotarat sa nu campam aici desi locul este
pitoresc, am preferat sa fim departe de harmalaia turistilor si de
gunoaiele din jurul cabanei.
Asa ca am urcat in fereastra Iezerului pentru a campa in valea Ucea
Mare, vale care ne-a fost casa pentru urmatoarele 3 zile.


Base Camp in caldarea Ucea


Miercuri a fost zi de odihna si relaxare, am plecat pe la 10 spre
creasta principala pe un valcel comod ce l-am prins de sub caldarea
Hartopu Corabiei, langa varful Podul Giurgiului. Am urcat apoi pe varful
Tarata, de pe care a urmat o catarare si descatarare pe muchia Tarata,
unii fiind ucenici in asa ceva.
Am coboart din muchie inainte de Fereastra Iezerului si nu ne-am grabit
spre corturi, inca era devreme.

Joi, a fost ziua dedicata Muchiei Gardomanului. Cu emotii in suflet
pornim la drum la 7 fara 10, iar dupa o ora de urcare sustinuta ajungem
la intrarea in muchie.
De jos muchia parea abordabila pana in zona in care o ghiceam , cea
numita ”Rautatile” , zona despre care Marlene imi spusese ca este
injnepenita.


Prin "Rautatzi"


Creasta principala era incetosata, dar muchia noastra era insorita.
Ne-au condus GPS-ul si descrierea din schita lui Andrei Beleaua. Pe
varful Claia, 2250 m. am mai dat o runda de pupaturi. Din pacate de ce
iti este frica nu scapi, asa ca am ajuns la Rautatile Gardomanului, zona
cu jnepeni in care am inotat de zor. Zone inguste unde am facut
echilibristica, dar am fost rasplatiti si cu bunatati: afine.
Am parcurs muchia in proportie de 90%, am coborat pe un valcel inierbat,
apoi prin padure in valea Ucea Mare pe care am urcat comod spre "casele"
noastre. L-am salutat din nou pe ciobanul ce avea stana nu departe de
corturile noastre dragi.

Vineri, fiind ultima zi ne-am trezit fara graba, am strans corturile si
am facut rucsacii, am aruncat o ultima privire catre valea care ne-a
gazduit in ultimele zile. La intoarcere am ales traseul prin caldari,
banda albastra, care ne-a scos inapoi de unde plecasem cu 7 zile in
urma, Fereastra Zmeilor.
La intoarcere am tinut un moment de reculegere la placa celui care i-a
fost fost prieten si coleg de coarda domnului Dinu, Miszi Szalma,
pierdut intr-o avalansa in caldarea Podragu si in cinstea caruia an de
an toamna in Cheile Turzii se organizeaza un memorial.

Am invatat multe in aceste zile, a fost cea mai lunga tura a mea, pe
departe cea mai frumosa tura de vara, poate si pentru ca vreme a tinut
cu noi, iar compania a fost cat se poate de placuta. Multumesc colegilor
de tura ca au fost asa draguti , Ioanei ca mi-a dat ocazia sa o cunosc
mai bine , lui Andrei ca m-a suportat desi il trezeam in fiecare
dimineata , lui Ibi ca este un om atat de cald si bun , domnului Dinu
pentru tot ce impartaseste cu noi , pentru dragostea cu care ne primeste
alaturi de el , lui Marlene ca am gasit in ea o prietena adevarata si nu
in ultimul rand coechipierului , Serghei , pentru ca a avut grija de mine!



Text: Catalina Zagrean,
Foto : Marlene Mititeanu

Niciun comentariu: