luni, 8 decembrie 2008

Cu schiurile prin Vladeasa

Dupa ce primele zile ale lui decembrie au adus si zapada care ne-a imbiat la a scoate schiurile de tura de la naftalina, a urmat apoi o perioada de incalzire care ne-a cam dat peste cap planurile initiale, de a petrece un weekend in muntii Rodnei. Totusi, sus la munte stiam ca este zapada, prognoza anunta un front de precipitatii incepand cu sambata seara asa ca am decis sa nu lasam muntele nevizitat in duminica de 7 decembrie.

Mihai si Mihalea erau foarte ocupati cu treburi casnice, asa ca nu au putut veni, Laci m-a sunat sambata seara sa spuna ca s-a lovit la genunchi si incearca sa se menajeze, asa ca duminica dimineata pornim inspre Vladeasa doar eu, sora mea, si Arnold. Tinta e sa ajungem catre cascada Rachitele, si acolo ne decidem ce sa facem. Pe drum ploaia care a inceput odata cu pornirea din Cluj se inteteste, iar noi speram ca temperatura sa scada cat mai mult, si sa avem parte de ninsoare. Asa se si intampla, si pe la 9 jumatate cand ajungem la cascada Valul Miresei, ninge abundent cu fulgi mari, dar destul de apatosi. Stratul de zapada din saptamana precedenta este topit aproape total, asa ca punem schiurile pe ruccsaci, si pornim pe drum la deal.

Arnold este un ghid perfect, cunoscand zeci si zeci de detalii din acesti munti, asa ca nu ne deranjeaza prea mult ca nu avem schiurile sub picioare. Ajunsi la confluenta cu valea Podurilor, ne propune sa urcam pe drumul de tractor care o acompaniaza pana mai sus, iar apoi sa iesim prin padure in golul Nimaiesei. Zis si facut, ne montam "talpicii" si incepem sa alunecam. Ne bucuram de liniste, de zapada abundenta, de ceea ce muntele ne ofera ca o recompensa pentru evadarea din nebunia citadina. Gasim urme de cerbi, iar Arnold ne povesteste de ture de panda a ursilor pe care le-a facut in zona. Dupa ce drumul se termina, avem mici probleme in a trece un paraias, iar apoi padurea cam deasa si cu multe doboraturi de vant ne face sa bajbaim putin prin "labirint", dar pe la 12 si 15 iesim la golul sub-alpin. Zapada era destul de uda si grea, mai ales lui Arnold ii facea tocuri destul de semnificative sub schiuri, asa ca pauza de masa pe care am luat-o a fost binevenita. De aici is sus se simtea scaderea temperaturii, stratul nou forma un pulver aproape de perfectiune.

Cum ora era destul de inaintata, si frontul atmosferic ne garanta ca intunericul o sa vina chiar mai devreme decat ora obisnuita a apusului soarelui, am renuntat la a ne intoarce catre Pietrele Albe si apoi pe vale in jos. Planul de rezerva era sa cotim stanga, catre obasria Vaii Arse, si sa coboram pe un alt drum, care sa ne scoata langa Pensiunea Susman. Alta viata la coborare, brazii sunt incarcati cu un strat de zapada consistent, totul in jur pare de basm. Coborarea e destul de interesanta, a combinat zone de slalom printre brazi, cu coborari "off-road" pe albii de torenti si cu alunecare lina pe drumuri forestiere.

Partea de jos avea deja cam putin zapada, asa ca eu decid sa imi iau schiurile in spate, si pe la ora 3 ajungem in valea Stanciului. Urmeaza recuperarea masinii de la cascada, drumul spre casa care e constant marcat de ploaie, o ploaie care e deja torentiala in GIlau, acolo unde il lasam pe Arnold, dar care suntem siguri ca sus, acolo unde mergem noi, ingroasa un strat de zapada ideal pentru schi.

Niciun comentariu: