luni, 28 iulie 2008

Alte vesti din Khan Tengri

Ieri a fost randul meu sa fiu sunata din tabara 1, de catre Mihnea. A fost foarte scurt: mi-a zis ca a fost zi de odihna (duminica) si azi, daca era vreme buna mai incerca sa urce in tabara 2 la 5500m pt a mai instala un cort. S-a aclimatizat bine, dar ca-l doare putin stomacul.

Liana

vineri, 25 iulie 2008

Tura Bedeleu-Scarita - O reintalnire placuta cu prieteni si locuri dragi


Incursiune in Bedeleu (19 iulie 2008)

Profitand de faptul ca trebuia s-o inscriu pe Laura, fata mea, la facultate in Cluj am facut un popas de un weekend pe meleagurile Apusenilor.
Auzind ca ajung prin Cluj, domnul Dinu, amabil ca intotdeauna, s-a oferit sa-mi arate cate ceva din frumusetile zonei. Asa se face ca sambata dimineata impreuna cu familia Mititeanu si alti trei aspiranti CAR - Ioana, Ibi si Andrei - am luat drumul catre Turda si apoi pe valea Ariesului la deal catre Salciua.

Primul obiectiv: Poarta Zmeilor, fereastra de calcar suspendata mult deasupra vaii pe inaltimile Bedeleului, la care ajungem dupa cca 2 ore de urcus.


Poarta Zmeilor

Langa Poarta se afla Pestera Zmeilor lunga de 125m conform panoului indicator. O scurta vizita in interior nu face decat sa confirme ca si pe aici au trecut vandalii, albul formatiunilor fiind pangarit de negrul funinginii. Din fericire natura isi astupa ranile si albul imaculat al calcitului incearca deja sa acopere siluirea.


Pestera Zmeilor

In continuare urmeaza o portiune mai incalcita a traseului in care poteca se pierde prin poieni pline cu iarba inalta si urzici. "Deliciul" l-a facut chiar ultima fasie, inainte de iesirea la gol, unde aveai de ales intre o tura de cca 100 prin urzici pana la piept sau trecerea din desisul plin de maracini care inconjura poiana.
Urmeaza o zona clasica pentru Apuseni, un platou ciuruit de doline in care marcajul este aproape inexistent si trebuie sa alegi poteca care ti se pare mai batuta. Evident ca trebuie sa stii si directia fiindca stalpi sau alte indicatoare, ioc.
Dupa un timp parasim platoul catre dreapta ajungand la drumul ce vine din Bradesti- Valea Poienii spre Salciua. Nu apucam sa-l atingem ca vedem iesind mandre din padure doua masini 4x4. Mai jos pe drum, galagie mare. Zgomot de ambreiaj chinuit si de fiare scrijelite. O trupa intreaga de polonezi, imbarcati in masini una si una (peste 10!), facusera coada la un hop al drumului. Pentru a ne continua traseul catre Vanatarile Ponorului ne strecuram cu greu printre masini, petrecuti de mirosul suav de motorina si de galagia infernala, asa ca le dorim din tot sufletul "sportivilor" sa-si sparga baile de ulei de bolovanul buclucas sau macar sa-si farame motoarele sau ambreiajul.


Cascada Vanatarea - sectorul median

Vantarea, o bijuterie a zonei, impresioneaza in primul rand prin cascada Paraului Poienii pe care o putem admira de la un balcon construit in acest scop. Inainte de a se avanta sub pamant si a iesi dupa cca 700m prin portalul impunator al Hudei lui Papara, apa adunata din doua paraie, isi croieste drum printr-un canion presarat cu cascade mai mici si marmite.
Revenim deasupra Vanatarii si incepem coborarea catre Huda. In apropierea micii bisericute de lemn pe care o stiam eu se ridica acum un complex monahal impozant iar in vale spre sat o si mai impresionanta casa de oaspeti. Acoperisul traditional al caselor din zona a inceput sa fie inlocuit cu ultimele sisteme Plannja sau de mai stiu eu ce fel, care mai de care mai rosii si mai fistichii. Parca era mai frumos acum 15 ani cand am vizitat ultima oara zona. Noile “crucisatoare”, vorba lui Marlene, cu greu se potrivesc locurilor.



Manastirea Sub Piatra - construita in jurul vechii biserici de lemn

Nici ultimele "imbunatatiri" ale accesului in Huda nu sunt mai prejos. O pasarela de lemn (oare de ce au preferat lemnul intr-o zona atat de umeda!) se avanta voiniceste pana in gura pesterii si atat. Din restul nu au mai ramas decat niste lemne spanzurate pe pereti. Date jos intentionat pentru ca s-au dovedit nesigure, maturate de pietre/zapada cazuta de sus ... greu de spus.
Dezamagiti ne continuam drumul care valea Ariesului pe triunghiul rosu. Caldura de peste zi a fost inlocuita de una placuta si soarele imbraca totul intr-o lumina aurie, atat de frumoasa incat nu-ti mai vine sa pleci de acolo.


Incet, incet iesim deasupra satului. O ultima coborare mai abrupta si inchidem circuitul. In 10 minute suntem pe marginea apei, intr-un fanat cosit deja, la un loc ochit de dimineata ca ar fi bun pentru campare. Ne instalam corturile, mancam si o data cu lasarea intunericului, somn de voie.


Circuit in Scarita (20 iulie 2008)

O sculare lejera pe la 7:00. A fost o noapte calda. Ceturile invaluie unele culmi dar se vor ridica cu siguranta odata cu soarele. Mancam si ne pregatim de plecare. De data asta o luam catre Posaga. Parasim soseaua si urcam prin sat, trecem de manastire si prin Cheile Posegii. Parcam masinile la confluenta vaii Posaga cu Belioara. Luam rucsacii in spate si o pornim pe Belioara in sus, printre case.


Coltul lui Balmos

Abruptul Scaritei isi trimite intai o santinela, Coltul lui Balmos, apoi pune stapanire pe orizont. Valcele abrupte, arcade de stanca si pereti cat vezi cu ochii. Ajungem la o rascruce unde o luam la dreapta, pe sub perete,pe Rastoaca (vale seaca), condusi de marcajul punct rosu. Nu dupa mult timp il vom parasi insa pentru a urca pe spre culmea din dreapta, un loc mult mai bun decat valea ingusta care-ti limiteaza orizontul. Stiau ghizii nostri, ce stiau! Nu se compara cu valea. Suntem cam pe la jumatatea abruptului Scaritei aflata in fata. Fire de vale se pierd prin pereti doar cateva ajung pana sus, unul fiind mai accesibil, cel care se deschide in Groapa Mare, pe care Dinu ne spune ca el si Marlene au urcat. In partea opusa, in contrast cu meterezele de stanca, culmi domoale, inierbate, pe care se afla traditionalele grajduri si case de vara, cu acoperisul lor tuguiat de paie. Totul intr-o perfecta armonie. E un loc de care te desprinzi cu greu. Spre dreapta, cum privim abruptul, pe masura ce urcam se distinge din ce in ce mai bine Cosul Boului o interesanta arcada-aven, ramasita a vreunei pesteri stravechi. La miezul zilei, asa cum am ajuns noi, umbra unui copac aninat pe puntea de piatra o face sa semene cu un ceas solar.


Cosul Boului

Intram iar in padure si mergem aproape pe curba de nivel, pe o poteca la fel de putin vizibila, pana intr-o sa cuibarita la poalele peretelui. Locul se numeste poiana Cornul Pietrii. Aici ne reintalnim cu marcajul pe care l-am parasit mai jos si este punctul de unde intram in abruptul Scaritei. Ajungem dupa cca o ora de la Cornu Pietrei la intrarea in rezervatie. Un panou indictator (pus aproape cu spatele la drum!) ne informeaza despre bogatia de plante si copaci care se reunesc pe un spatiu atat de limitat. De aici am terminat cu urcusul. O luam agale la inceput prin padure, apoi iesim sus pe buza abruptului. Ne aflam in zona de obarsie a vastului amfiteatru, vazut si de jos, Groapa Mare. Dupa ce dam ocol acestuia, poposim pe o belvedere, loc numit de Dinu “Trambulina lui Kalman”, dupa numele unui amarat care se pare ca a folosit-o ca sa-si curme viata.


Trambulina lui Kalman

Iar povesti, amintiri ... Abruptul cu valcele si pereti albi de calcar au trezit nostalgia Craiesei, asa ca ascultam amintiri despre cum s-au construit Craita si Aninata, despre intamplari, unele hazlii, legate de aceleasi locuri. De aici pana pe platoul numit Sesul Craiului mai sunt doar cativa pasi. Deja spre dreapta se vede statiunea Baisoara. Ca un semn al apropierii de civilizatie de dupa deal se iveste un ATV, urmat de un autoturism de teren. "Placerea" noastra! Macar sunt civilizati. Nu ambaleaza motoarele la maxim si nici nu intra cu ele in rezervatie. Dar nici nu se dau jos sa vada frumusetile din jur! Si uite asa peste cativa ani o sa se planga de obezitate!!! LOL.
De aici parasim iar marcajul, preferand sa urcam pe un alt punct de superba belvedere-Coltul Cuntenitu.


Creasta care coboara din Coltul Cuntenitu

De pe el facem o coborare “a la Piatra Craiului”. Desi de la distanta pare aproape inaccesibila, coborarea se dovedeste a nu fi chiar asa fioroasa. Turnurile de stanca pot fi ocolite pe brane, pe la baza unor mici pereti. Ghizii nostri ne spusesera ca nu vom intalni probleme deosebite. Apoi, printr-o scurta traversare spre dreapta prin padure ajungem iar in poteca marcata si apoi in poienita La Mateoaie. Cateva poze la o casa si un grajd in paragina - ultimele ramasite ale unui grup candva mai mare de adaposturi de vara. Apoi tot la vale prin padure si poieni, inchidem circuitul la confluenta Belioarei cu Rastoaca. Refacem in sens invers traseul parcurs dimineata printre rarele case ale Belioarei.


Dinu nu uita sa il salute pe un satean cu « Buna sa va fie viata ! » urarea cu care acesta, la urcare, ne raspunsese la salutul nostru « Buna dimineata ! ». Aruncam din cand in cand priviri peste umar catre locurile minunate prin care am haladuit.
In rest nu ar mai fi nimic deosebit de povestit, cu exceptia popasului la Manastirea Posaga, o mica bijuterie de arhitectura si sculptura.


Manastirea Posaga

Si uite asa, intr-o companie deosebit de placuta, cele doua zile au trecut mult prea repede.

Titus Hen

Vesti din Khan Tengri

Am primit primele vesti de la ei; duminica dimineata am vorbit ultima data cu Mihnea, erau in Alma Ata, si-au cumparat fiecare 15 kg de mancare si urma sa plece cu un microbuz spre un alt oras de unde trebuia sa ii ia elicopterul.

Sunt bine, a nins si azi era soare si un peisaj superb, si-au echipat tabara 1 si maine urmeaza sa plece din tabara de baza spre tabara 1.

Liana

miercuri, 16 iulie 2008

Revedere cu creasta Arpaselului (12 iulie 2008)

Cati dintre noi nu sunt fascinati de maretia Fagarasului? Si mai ales cati dintre noi nu am visat sa atingem zonele sale cele mai incaccesibile, situate deasupra lumii parca, dar care ne dau sentimentul ca suntem niste invitati special ai acestui masiv in o loja de onoare, de unde sa ii savuram cele mai impresionante peisaje!

Acum aproape doi ani am avut privilegiul de a merge cu multi dintre noi, colegii sectiei universitare Cluj a CAR pe creastele Vartopel si Arpasel. Condusi de domnul Mititeanu, am gustat pentru prima data savoarea aerului tare de pe aceasta lama de piatra din inima masivului. A fost o experienta care ne-a indemnat sa vrem mai mult, asa ca in weekendul trecut impreuna cu Mihaela si Mihai Constantinescu am hotarat ca ar fi frumos sa incercam o noua parcurgere a acestor rute alpine. De data aceasta planul era sa pornim de la vest la est, adica de la Marele V al Arpaselului inspre Fereastra Zmeilor.

remember 2006

Vineri pornim cu ceva intarziere, doar pe la 7 si jumatate seara din Cluj, cu masina plina, alaturi de noi fiind Liliana, care impreuna cu alti alpineti aveau de gand sa ajunga sambata pe Moldoveanu, si Dani Bucur, pe care intamplator l-am intalnit la autostop, in intentia sa de a parcurge cu alti prieteni de-ai sai creasta principala a Fagarasului in 48 de ore. Traficul nu e foarte aglomerat, asa ca desi suntem putin inghesuiti, voia buna face ca timpul sa treaca repede, si ajungem cam pe la 10 jumatate in Sibiu, iar aproape de miezul noptii parcam la Balea Lac. Vremea e superba, senin si o luna in crestere a carei lumina da un aer magic crestelor.

Dimineata ne trezim la 6, dar suntem cam lenesi dupa asa putin somn, asa ca e aproape ora 8 cand ii lasam pe alpineti la hotelul (nu mai e de mult cabana) Balea Lac, la o cafeluta, si atacam pantele ce ne scot in saua Capra. E placut afara, adie si putin vantul, si nu se vede nici un nor. Din saua Capra coboram putin catre lac, pana ajungem la un izvor, ca sa ne umplem "rezervoarele", si ne intorcem pentru a urma poteca ce urca inspre Vanatoarea lui Buteanu. Pe masura ce ne indepartam de "civilizatia" de la Balea, in departare, in spatele nostru se profileaza tot mai impunatoare siluetele varfurilor Lespezi-Caltun si a Negoiului. In apropierea varfului continuam pe creasta principala si parasim poteca marcata; trecem si peste un varf secundar, ca sa admiram in fata noastra destinatia noastra pe ziua de azi.



Coborarea pana in seaua Marelui V nu e foarte comoda, mai ales pentru Mihaela, ea fiind incaltata cu bocancii tehnici de iarna (doara tura asta e o incalzire pentru vacanta ce o preconizam in Alpi, nu?), care nu stau prea bine pe pernitele de iarba. Pana ne echipam si il trimitem pe Mihai in avanposturi, deja se face ora 11 si 15. Parca de la baza peretele de 40 de m nu arata chiar asa infricosator. Recitim fiecare cuvant din descrierea traseului ce am luat-o din cartea lui Ilie Fratu, si Mihai incepe incet traversarea spre dreapta; gaseste pitoanele acolo unde indica si descrierea, dar parca din acele fraze nu reiese cat e de friabila zona. In timp ce urca bravul nostru cap de coarda, eu si cu Mihaela admiram o multime de fluturi viu colorati care se bucura de vremea insorita.



Nu trece mult timp si Mihai regrupeaza. Pleaca Mihaela prim secund, si e randul meu sa filez. Ma trec mici fiori.. oare cum o sa ma descurc? Totul pare atat de diferit de locurile pe unde m-am catarat in ultima vreme. Privesc lungul sir indian al celor care traverseaza limbile de zapada din caldarea Fundului Caprei. Se aude un piuit, a regrupat si Mihaela: e randul meu, am plecat. Chiar ca misca cam toate; nu urc bine nici doi metri, si cand pun piciorul pe un prag putin inierbat vad ca o ia cu totul la vale, o bucata buna de iarba, pamant si pietre. Nu am cazut, dar e clar ca trebuie sa fiu si mai atent. Ajung si eu in regrupare, si aici consultand descrierea ne cam devine clar ca am deviat putin de la linia traseului, mai ales ca pare si destul de scurta lungimea ce am facut-o. Pleaca din nou Mihai intro traversare spre stanga, pune si o nuca, si mai apoi porneste in sus, pana il pierdem din vedere. Desi avem cu noi semicorzi, de multe ori freaca si avem mici probleme in a fila. Ne anunta Mihai ca a ajuns sub surplomba care in descriere marcheaza sfarsitul primei lungimi, si regrupeaza acolo. Din nou pleaca Mihaela, e randul ei sa dea jos un televizor serios (noroc ca eu sunt destul de in lateral fata de linia lungimii de coarda). Imi striga si Mihai sa am grija la unii bolovani incastrati in pamant, dar care sunt foarte instabili, sa nu cedez tentatiei de ai-i folosi pe post de priza de maini. Ajung si eu la regruparea comoda, de unde MIhai pleaca si ataca ultima lungime. Din nou un traverseu spre stanga, ne striga ca a gasit si "hornul usor surplombat si rasucit" care e descris ca si pasul acestei catarari. Il urmez mai apoi si eu. E intradevar interesant: urc prima parte intrun usor ramonaj, apoi ma rasucesc inspre dreapta. Nu gasesc prea bine prizele de picior, asa ca in timp ce incerc sa inaintez, trag si de bucla: vorba aia, "traiasca alpinismul", nu suntem la escalada. Il ajung pe Mihai in locul cunoscut de noi de unde, intro dupamasa de octombrie 2006, coboram in rapel. Deja se cam ridica pacla pe creasta, dar inca e frumos si bine. Prefer asta decat unui soare arzator care sa ne istoveasca.




O mica pauza de un baton dulce si rehidratare, si suntem gata de drum, din nou. Ne dezlegam din corzi, aici nu mai avem asa mari dificultati tehnice, dar totusi nu putem sa nu fim cu ochii in patru. Desi nu suntem pentru prima data pe aici, ne rade sufletul de bucuria fiecarui pas deaspura neantului, de sunetul marmotelor din valea Arpaselului, de linia crestei Vistea - Moldoveanu ce o vedem catre orizont. Tot inspre est vedem inca o echipa ce vine din sens invers. Ne vom intalni cu ei pe varful urechii vestice. Urcusul pe prima ureche de iepure a fost destul de usor, in a doua lungime, ca sa economisim si timp, am urcat doi secunzi simultan. De aici nu am putut rapela, pitoanele fiind pe fata vestica, departe de top, asa ca am descatarat cu grija acest perete parca tapisat cu tigle, asigurati si in selbul pus pe cablul de otel prezent pe partea de est. Regrupam jos, si ne uitam la diedrul urechii estice: nu vedem nici un piton, si desi descrierea spune ca nu vom prea intalni asigurari dar urcusul se face usor pe niste "trepte naturale", nu pare foarte accesibil. Mihai ne da din nou o lectie (sau o fi "de vina" ouale de prepelita pe care le-a mancat la micul dejun?), si cu ajutorul a doua nuci bine plasate ajunge la marginea superioara a diedrului, cam la 10 m, unde gaseste si 3 pitoane salvatore. De aici inca un pas peste o portiune mai friabila, si e sus. Trecem si noi, rapelam, si pe la 5 jumatate aproape ca am terminat cu creasta Arpaselului.



Ne dezlegam de coarda, admiram muchia Albotei ce ne ajunge aici la picioare, si apoi o intindem catre varful Fantana. Ocolim prin dreapta ultima portiune care presupunea o descatarare cam expusa, si apoi Mihai imi acorda onoarea sa urc eu cap pe ultima panta a crestei Arpaselului, cea unde data trecuta am facut primul nostru rapel. Portiunea asta cu grija mare se putea face si solo, dar am preferat siguranta, mai ales ca eram si putin obositi.



Urmeaza poza de varf, suntem bucurosi ca am terminat Arpaselul. Vremea era cam ciudata, vedeam ca e soare jos in tara Fagarasului, dar sus pe culme statea o pacla care nu era foarte incurajatoare, atat de densa ca nu mai vedeam deloc varful Moldoveanu catre orizont. Ne gadeam ca totusi in o ora vom fi la Fereastra Zmeilor. Din pacate am cam desconsiderat creasta Vartopelului, a carei trecere nu a fost deloc o floare la ureche. Pe langa asta, pe o mica portiune am si ratat trecerea in peretele nordic, pe o brana destul de lata care ocolea o portiune foarte expusa, asa ca m-am trezit literalmnete ca trebuie sa iau intre picioare linia subtire a crestei. Trec, si apoi ochesc in stanga un valcel ce ne-ar scoate in "o mica sa stancoasa", asa cum spune descrierea, asa ca o iau pe acolo, descatarand. Mihai si Mihaela, mai precauti, trec in coarda pasajele acestea, si rapeleaza pe valcel. De data asta chiar ca e gata, plaiul se largeste, mergem incet catre Fereastra Zmeilor, unde ajungem pe la 8 trecute.

A fost frumos, din nou am fost privilegiati ai sortii care am putut sa admiram de sus frumusetile acestor munti. Ne gandim ca ne asteapta un drum cam obositor catre "casa" noastra, cu traversarea mai multor limbi de zapada, dar rememorand amintirile zile parca e mai usor, asa ca la ultimele sclipiri ale crepusculului coboram din saua Capra, si ajungem pe la 10 si 40 la Balea. Aici avem noroc de o atmosfera destul de linistita, asa ca putem sa dormim ca niste copilasi.

A doua zi am hotarat sa ne relaxam, asa ca am dormit pe saturate, si abia pe la 11, dupa ce am strans corturile, am plecat catre saua Doamnei, si apoi catre Turnul Paltinului. Langa stancile turnului am stat intinsi la soare, am savurat "sunetul linistii", am admirat corbii care dansau deasupra noastra, si oile care jos in caldare parca se jucau si ele alunecand la vale pe o limba de zapada. Intoarcerea, pentru diversitate, am facut-o coborand pe valea Doamnei, de sub turnul Paltinului, pe morena, si apoi pe o poteca ciobaneasca pana sub saua doamnei, si de acolo pe traseul bine cunoscut pana la lac, cu multe pauze de stat la soare (eu) si pozat capre (Mihai).
Ajungem la Balea, avem timp si sa mancam o ciorba, avem parte de o intalnire surpriza cu George, meteorologul de la vf Omu, cel care va pleca si el ca si alti colegi de club pe Khan tegri, iar pe la ora 4 vine si Lili si plecam catre casa.

Una peste alta, o tura superba, care ne-e dat niste satisfactii imense. Fagarasul a fost din nou, ca si de revelion, un parinte bun, care a avut grija de noi.

vineri, 4 iulie 2008

Tura pe granita UE!

Text: Dinu Mititeanu, Foto: Mihaela Constantinescu

Si a fost mult asteptata tura de pe granita cu 16 participanti la final (13 de vineri seara).
Am pornit din Petrova, un sat de pe valea Viseului, unde s-a nascut Gheorghe Bilascu- parintele Stomatologiei romanesti; amfiteatrul in care facem proiectii ii poarte numele. De acolo am mai urcat cu masinile vreo 6-7 km pe valea Frumusaua si am pus corturile pe ploaie. Dimineata, desteptarea la 4.45 ! Retineti ca Mircea si insotitorii lui ajunsesera- dupa miezul noptii !



Marlene cu -trupa de "pedestri"(Andrei Aschilean, Ibi, Dan Jecan, Mihaela, Eugen, Ovidiu Iuga, Serghei - au mai marsaluit pe vale inca aprox 1,5 km. , apoi au urcat spre stanga in culmea ce i-a dus pe primul varf de pe granita: "Muntele lui Serban" cu borna de granita nr. 359. De acolo spre Pop Ivan -altitudine 1937 m, punctul cel mai inalt al intregii granite a Romaniei (borna 364). Mai departe, peste Rapa cu cateva varfuri secundare au sosit la punctul de intalnire de la Capu Grosi- sa cu izvoare. Soferii: Mihai, Laci, Mircea, eu , plus Andrei Bica care intre Pop Ivan si Mircea l-a preferat pe Mircea (!)- am mers cu masinile inapoi la Petrova, apoi pe soaseaua Sighet- Moisei pana la Leordina, de acolo la stanga pein Ruscova pana in satul Repedea, unde am parcat cele 4 masini in curtea unor vechi cunostintele ale mele si ale Marlenei-familia Laver. De acolo am marsaluit 8 km pe drumul forestier (2 ore) , apoi am urcat inca 2 ore spre stanga pe drumuri de TAF pana la Capu Grosi. Eu am ramas cu bagajele, cu corturile intinse la uscat, ceilalti 4 au plecat spre Pop Ivan, dar.... n-au ajuns pe el, caci s-au intalnit curand cu trupa Marlenei.



Dupa pauza de masa si aprovizionare cu apa, am continuat 4 ore pe fasia de granita defrisata, peste Holovaciu (borna 373), Bendreasca ( 377), Micu Mic (borna 387 ). In fine, in prag de seara , la 19.40, dupa aproape 14 ore de la "start" , am iesit in fine din padure si am montat corturile in poienite dintre jnepeni. Dimineata de duminica am dat desteptarea la 7, plecarea era anuntat la 8.30. Dar Mircea si cei dijn cortul lui, dntr-o neatentie, au fost mai ...harnici si la 7.30 erau gata de plecare ! Asa ca au mai motzait pe izolire inca o ora. Am urcat Micu Mare (cel cu "trepiedul" mare metalic), iar din saua urmatoare, cea dintre Micu Mare si Steavu, de la borna 398, am parasit granita spre dreapta, pe poteca ce ne-a dus prin padure si poiene pana pe Farcau - 1956,5 m, cel mai inalt punct al M.Maramuresului.



Efortul de a-l urca (doar 4 l-au ocolit ) cred ca a fost rasplatit de frumusetea acelui varf si a peisajului panoramic de pe cupola lui. 3 ore de la plecare. In inca 30 min. am coborat la lacul Vinderelu unde ne asteptau Calalina, Sergiu si prietena lui, care plecasera din Cluj abia sambata in cursul diminetii si dormisera cu cortul la Petriceaua. Dupa pauza de rehidratare a unora care suferisera de sete pana aici si masa de pranz, am urcat in saua sudica a Mihailecului -vecinul de 1918 m al Farcaului- si apoi, pe lunga si faina culme Rugasu- Runea- Laba, am ajuns la ora 17 si ceva la masini. Unii se grabeau sa prinda la TV finala de fotbal de la Viena, altii sa faca dus si sa, vada cum le-au iesit pozele si doarma... Caci unii mergeau luni la munca, la job, altii....la odihna in Retezat .



Oboseala si micile, inerentele neplaceri sau nemultumiri trec si se uita, amintirile frumoase raman. Amintiri despre locuri faine, nevazute pana acum de catre cei mai multi; amintiri despre oameni cu care acum, acolo, ne-am imprietenit sau cu care eram deja prieteni si am devenit si mai prieteni. "Am fost o echipa"- vorba lui Mircea, citat de Eugen. CAR Univ. Cluj suntem o echipa si vom mai fi echipa si in Piatra Craiului si in multe alte ture in toate anotimpurile.