marți, 17 februarie 2009

Retezat 12-15 februarie


Cateva ganduri din mult asteptata tura de iarna in retezat.





Am fost 13- printre nameti.
Joi 12 febr cu putin inainte de ora 8 pornim din Cluj Ana-Maria,Claudiu,Calin si eu pe o vreme de “toamna tarzie” la Alba ploua bine iar prin Hateg “miroase a iarna”
Din Ohaba de sub piatra peisajul se schimba radical totul e ALB si asa va ramane pana la intoarcere( chiar pana in Cluj), copacii impodobiti cu o mantie groasa casele sub povara zapezii generoase,soseaua abia se distinge in marea de alb,doar doua urme de roti in fata noastra.Inaintam cu greu,mai avem o ultima panta pana la intrarea in Nucsoara.Hotaram sa punem lanturile,decizie neinspirata, pe urmatorul metru unul din lanturi perforeaza cauciucul !?! Ninge abundent.
Dupa o ora de chin reusim sa impingem masina pana in curtea jandarmeriei parcului national.
Tura incepuse cu peripetii, “semn bun” probabil va fi o reusita( asta din experienta mea).

La 13 pornim spre cab Gentiana, drumul prin sat parca nu se mai termina;ninge tot mai tare, zapada moale ii face mari probleme lui Calin( i se lipeste de schiuri de foci chiar daca sunt date cu ceara) ne odihnim putin la jumatatea drumului de Calnic;suntem murati dea binelea; vedem o dacie “kamikaze” serpuind pe drum;ne bucuram, in sfarsit vom avea si ceva urme;jumatate de km mai sus dacia ramane blocata era Mac cu doi baieti (cu Dragos unul dintre ei ne vom mai intalni in zilele urmatoare la ski) mergem impreuna facem urme alternativ si cu greu ajungem la Calnic.Mac continua bombanind spre Pietrele vremea ii stricase planurile.
Facem o bine meritata pauza la cab codrin; scapam pe moment de greutatea rucsacilor, dupa 20 min sosesc Ana Maria si Calin.Ne gandim la cei ce pleaca din Cluj dupa-amiaza dar surpriza: apare un taf pe la 17 30 cu 5 car-isti Mihnea si Andrei calare, Catalina, Ibi si Razvan inghesuiti prin cabina. Sunt catalogati imediat “norocosii”.

Pe la 18 parasim caldura cabanei nu inainte de a comanda o ciorba la intoarcere pt vreo 15-20 pers!
Calin ia schiurile in spinare; urmele groase de taf ne sunt de un real folos dar numai pana la cascada Lolaia. E intuneric, avem totusi urmele prietenilor mai odihniti.Ninge incontinuu dar calm, bland, fara vant.E liniste. Suntem uzi leoarca. Facem un ultim popas.Au trecut multe ore de cand am lasat masina dar mai avem “ceva” pana la Gentiana si noi care ne gandeam ce vom face toata dupa amiaza la cabana asteptandu-i pe ceilalti ....sa schiem, sa mai urcam....
Parasim drumul, urmam poteca spre Gentiana iar la prima panta mai abrupta prin padure pe intuneric aud niste smiorcaieli. Era Cata se chinuia cu legaturile!Nu stia ca suntem in urma lor?! Ne intalnim mai sus cu totii si ne bucuram sa ne revedem. Deschidem poteca pe rand apoi grupul se rasfira. Nu stiu cum am ajuns la cabana; imi amintesc doar ca ma gandeam la zapezile din anii 80 Iata ca am din nou parte de ce mi-am dorit.

Zilele urmatoare au fost o recompensa a efortului acestui drum,Muntele si Cerul ne-au binecuvantat cu soare, mare de nori,zapada pulver excelenta de ski pe pantele abrupte,din nou ninsoare dar mai ales o atmosfera de veselie si buna dispozitie generala molipsitoare. Doar cele 13-15 grade cu minus care erau seara ne impingeau spre caldura cabanei.

Vineri au intregit trupa Mara, Septimiu,Dan si Ciprian eram deja 13 “clujenii” cum ne zicea nea Laly si ne imaginam cum am fi fost 30!


Sunt convins ca vom rememora mult timp deacum incolo serile minunate petrecute impreuna. In ciuda frigului din sala de mese am stat ore in sir amuzandu-ne de “spectacolul” oferit de Razvan( interpretare originala a registrului sa nu o ratati data viitoare) sau am polemizat pe eterna tema omenie versus performanta sportiva a alpinistilor.
Toate astea printre feliile de cozonac ale Catalinei-periculos de bune (La multi ani! ) si berile ursus plimbate pe la Pietrele.Cine suntem noi sa judecam performantele sau neperformantele alpinistilor,omenia sau neomenia acestora? Sa-i acceptam asa cum sunt cu defectele si calitatile lor. Oricum aceasta discutie nu se va incheia niciodata intre membrii cluburilor de munte.

Drumetiile printre nameti,ski pe pantele vaii Pietrele uneori cu zapada pana la genunchi, iesirea in creasta cu urcarea pe vf Custura Bucurei, marea de nori, albastrul cerului nu se vor sterge prea usor;fotografiile ne vor ajuta cate putin sa ne reamintim dar sentimentele traite nu se pot descrie in cuvinte.
E mai frumos sa fii acolo!



Cristi Chira.

Un comentariu:

Mihaela C. spunea...

Ce fain v-ati potrivit aproape toti in rosu :))!

Superba relatarea! Si pana acum imi parea rau ca n-am ajuns in Retezat, acum imi vine sa plang de ciuda.