miercuri, 1 aprilie 2009

Calimani
Pe schiuri de la Doisprezece Apostoli la Cetatea Tamaului

28-29.03.2009

                                           Foto: Marlene&Dinu Mititeanu, Titus Hen

In sfarsit a venit si randul Calimanilor. Desi sunt destul de aproape de mine, pana acum i-am tot "sarit".
Deci vineri 27 martie seara intalnire in Vatra Dornei cu domnul Dinu, Marlene si Lavinia. De aici am plecat catre Gura Haitii pe un drum bine garnisit cu gropile atat de "iubite" de automobilisti. Dinu si Marlene stiau din alte dati un loc de montat corturile langa drumul de pe valea Neagra, cu cca 150 m mai sus de confluenta cu valea Haitii. Cand sa instalam cortul ... surpriza: unul din arce lipsa ! A ramas la ultima tura, pe undeva prin Rodnei se pare. Noroc de segmentul care tine absidele la distanta si care in aceste conditii a preluat o parte din functiile celui lipsa. Speram sa nu avem parte de vant cand il vom monta maine seara! La ora 22 corturile erau montate. Mancam ceva si apoi somn pana la 5:30.

Sambata la ora 7 totul era strans. Am revenit la confluenta (acolo intorc autobuzele), l-am parcat pe Max in fatza casei si pensiunii lui Nea Prata si am urmat cca 200 m valea Haitii, de unde o parasim spre dreapta, deja pe schiuri! Totul anunta o zi frumoasa. Zapada era prezenta, soarele incepuse deja sa aureasca culmile catre care ne indreptam, asa ca la drum.
Incepem urcusul prin poieni si fanatze aflate acum sub mantia zapezii, ghidati de cei care au mai fost pe aici de cateva ori si de unele semne de marcaj "punct albastru". Admiram si cateva gospodarii folosite doar vara.

Caroiaje hivernale


Portile Harlei


Locuri frumoase, deschise care deja ofera o frumoasa priveliste asupra potcoavei Calimanilor, potcoava din care noi am vrea sa facem aproape jumatate. Trecem de Portile Hârlei - care nu stiu de unde-si au numele ca nu sugereaza nimic de genul asta si incepem sa urcam prin padure pe Piciorul Hârlei. Zapada se face din ce in ce mai mare. Fara schiuri ar fi aproape imposibil de trecut intr-un grup asa de mic. Nici pe schiuri nu este tocmai usor, fiindca se face tot mai cald si cu toata ceara, zapada incepe sa se prinda de foci. Si era abia inceputul ...
Din fericire, iesim curand la gol si zapada isi schimba consistenta. Pe la 11 atingem creasta, in apropiearea megalitilor numiti sugestiv "12 Apostoli". Nu ne mai saturam privind de jur-imprejur. Potcoava se vede acum perfect iar mai departe privirea zboara pana spre muntii Bistritei si cupola Giumalaului. De partea celalta a crestei ne rasfatam cu muntii Bargaului, Suhardul si undeva in zare Rodnei. Lasam rucsacii si pornim doar pe schiuri sa-l salutam intai pe Maresal. Apoi desigur trecem si pe la celelalte grupuri de stanci cu forme bizare din apropiere. Cu siguranta o sa mai revin sa-i vad si in haine mai verzi :) Imi inchipui cum trebuie sa arate pe aici primavara. Dar pana la primavara, cel putin aici sus pe munte, mai e cale lunga.

Salut la Maresal


Apostolii


Maresalul si Pietrosul


Ne intoarcem la rucsaci si pornim catre Pietrele Rosii. De aici incepe chinul. Prin poienile mai largi mai merge cum mai merge dar prin padure e jale. Se spune ca nimic din ce e frumos nu se dobandeste fara lupta. Si noi trebuie sa ne luptam din greu cu zapada care insista sa se prinda de foci in ciuda stradaniilor noastre. Abia le scuturam si in 2-3 pasi am ajuns iar cu cateva kile surplus agatate de talpi si nu numai. La fiecare 50-100 de pasi se schimba inaintasul. Asa nu mai ajungem noi la Coada Pietrosului. Eu cel putin, cu siguranta nu. Desi nici ea nu este obisnuita cu astfel de ture Lavina se tine bine. Deh, tineretea ... :)

Bucurosi de soare


Spre albastru infinit


Ajungem cu greu sub Pietrele Rosii, lasam rucsacii la baza si urcam pana pe ele. Loc frumos, din care se vede perfect Cetatea Tamaului urmatorul hop peste care ar trebui sa trecem. Hotaram sa trecem tot pe aici si cu bagajele fiindca traverseul pe sub acestea nu arata prea grozav. Ne strecuram cu grija printre stanci si coboram in saua dintre Pietrele Rosii si Tamau.
E deja destul de tarziu si norii subtiri care se aduna prevestesc stricarea vremii, anuntata de altfel si de prognozele meteo. Tinand cont si de oboseala care ma cuprinde tot mai mult, domnul Dinu hotaraste sa punem aici tabara. Locul este frumos, cu vedere pe ambii versanti. Sunt si cativa braduti care sa ne tina cat de cat dos, asa ca e perfect si pentru cortul "cu probleme". Ne alegem fiecare locul unde sa ne ridicam "vilele" si incepem amenajarea platformelor.
Mai bucatarim ceva si asteptam apusul. Din pacate norii s-au adunat deja si soarele se ascunde dupa ei asa ca ne punem pe somn. Peste noapte vantul s-a mai intetit ceva dar in limite rezonabile. Zapada buna a facut ca ancorele nici sa nu se clinteasca.

Duminica 29 martie, ora 6, ma rog 7 - dupa ora noua. Incepe sa se lumineze. Cetatea Tamaului ia foc, asa ca iute afara din sac si la poze.
Marlene isi face si ea aparitia cu apartul foto in mana, atrasa de culorile rasaritului. Cam juma de ora soarele ne rasfata cu simfonia sa de culori, alta la fiecare rasarit, culori de care nu te mai saturi.

Simfonia rasaritului


Cetatea Tamaului


Apoi cenusiul cuprinde iarasi cerul. E timpul sa hotaram ce facem. Sunt doua variante: trecem peste Tamau si coboram pe un picior nemarcat sau ne intoarcem peste Pietrele Rosii si coboram pe cruce albastra pe Piciorul Panacului. Pana la urma se alege ultima varianta, care e mai sigura in conditiile zapezii de acum.
La 9 ne luam ramas bun de la tabara si revenim pe urmele din ziua precedenta pana la stalpul care marcheaza intersectia cu marcajul cruce albastra pe care vom cobori. Curand intram in padure, pe culoare cam inguste pentru "talentele" mele de schior si prilej de cateva trante artistice, pana ajungem la un drum forestier pe care inchidem circuitul.
Am ajuns devreme pe la 13, dupa cca 4 ore, asa ca avem timp sa ne rasfatam in Vatra Dornei intr-o cofetarie cu pizza si prajituri, inainte de a ne desparti.

Una peste alta, a fost o tura frumoasa in compania unor oameni deosebiti. Chiar daca m-a solicitat ceva mai mult decat ma asteptam, as repeta-o cu placere si cu speranta ca data viitoare antrenamentul meu o sa fie mai aproape de cel al camarazilor.

Titus Hen

Niciun comentariu: