miercuri, 15 aprilie 2009

Primavara prin Grohot si Piatra Valcanului

Salut!
Dupa o luna si zece zile de neumblat pe munte si lancezeala totala din cauza unei viroze prelungite, iata-ma din nou la munte in weekend-ul 11-12 aprilie.: M-tii Apuseni, mai precis, Metaliferi-zona Brad-Abrud. Si nu oricum, ci in compania unor oameni tare dragi: Dinu, Marlene, Dia si Dan Tautan
.
S-a facut planul si s-a conturat ulterior tinandu-se cont de locul unde puteam ajunge eu pt. intalnire, astfel incat sa avem timp cat mai mult. Vremea se anunta buna pentru weekend, noi dornici de tura si incarcati cu voie buna, deci toate conditiile promiteau o tura reusita.
In jurul ore 8,40 sunt recuperat din autogara din orasul Brad de catre echipa, in masina lui Dinu. O luam pe soseaua care duce la Oradea, ne oprim putin la Tebea unde, cu parere de rau privim gorunul lui Horea din care nu a mai ramas decat mantaua de ciment, o fasie de scoarta si niste cioturi de crengi. Asta e, nimic nu e vesnic…poate doar muntii !
Ne continuam drumul, iar din Baia de Cris o luam la dreapta spre Bulzestii de Sus. Trecem de Risculita si, ne oprim intr-o curba unde parcam masina. De aici coboram printr-o padure rara si cu stanci pana la podul natural Grohot. Fiind un loc fain o imbratisam pe Marlene, urandu-i “La multi ani!”. Dam tarcoale podului, fotografii mai specialisti iau cadre din pozitii ciudate, ‘chinuite’-dupa cum glumesc eu. Ceilalti, mai novici, ne straduim si noi cum putem.


Dupa un scurt urcus intr-un punct de bellvedere, ne intoarcem inapoi la masina si mergem pana in Bulzestii de Sus, unde vizitam si fotografiem biserica, schimband cateva vorbe cu vaduvele satului.
La intoarcere oprim la intersectia dinspre iesirea din Bulzestii de Jos,unde lasam masina si o luam la pas cca 3 km pe un drum impracticabil auto. Ajungem in satul Grohot, aproape parasit.

O localnica maramureseana (!) e bucuroasa sa ne primeasca in curtea ei, servindu-ne cu un cozonac cu nuca de toata cinstea. Ne povesteste despre ea si familia ei, ne arata poze si ii promitem sa ii trimitem si noi cateva fotografii prin ‘postas’ .(Sotul ei era postasul zonei).


Mergem sa vedem si biserica si caminul cultural parasit, imaginandu-ne ce vremuri si oameni s-au perindat candva pe acolo.


Reveniti la masina o luam din nou spre Brad, iar dupa Tebea la stanga spre Ribita, unde ne abatem pe la biserica. Mergem apoi, lasand drumul spre stanga ce duce la Uibaresti, pe la Ribicioara la bisericuta de lemn. Din pacate, nu mai avem timp sa parcurgem si cheile Ribicioarei, asa ca ne intoarcem, trecem de Brad, o luam spre Abrud, oprindu-ne in pasul Buces unde era parcata masina lui Dan. Aici instalam corturile, si, pentru ca era frumos afara si o zi deosebita, Dinu cu Marlene renunta la obiceiul lor de a lua cina in cort. Astfel o sarbatorim pe Marlene cu un vin si o cina copioasa, dar si faptul ca suntem, asa cum ne-am tot dorit, toti impreuna.
A doua zi , desi a fost somn de voie, ma trezesc totusi cu putin inainte de ora 7. Incep sa bantui pe-afara, dar neauzind nici o miscare intru din nou in cort si-mi strang bagajele. Ies din nou afara, la fel. Imi pare rau ca mi-am adunat sacul, afara e senin dar cam rece. Am timp sa admir muntele Valcan cu un cer fara nori deasupra. Pana la urma se misca toti. E rece afara, asa ca intru in cortul lui Dan unde servim micul dejun, ciocnim ouale vopsite in timp ce din celalalt cort se aude urarea lui Dinu, atent ca intotdeauna, adresata lui Dia: “Paste fericit!” Facem ceva poze, strangem corturile si, fara graba, pe la 9,45 parca, plecam spre Valcan (1254 m) pt. a urca cei 500 m diferenta de nivel.

Mergem pana sub perete, o luam la stanga pe poteca si il urcam astfel pe la vest. Ajunsi sus, dam de o poienita tare faina, plina pe o portiune cu ghiocei. Eu numai la asta nu ma asteptam, n-am crezut sa mai vad ghiocei asa tarziu. Marlene descopera langa poienita si o dolina cu leurda din care ne ospatam alaturi de snitele si alte bunatati. Pentru ca la mine nu dureaza atat de mult sedinta foto, am timp sa culeg si pt. acasa. Ma gandesc ca sotia mea s-ar fi bucurat mai mult de ghiocei, dar mi-e mila sa-i rup, si oricum, nu cred ca ar fi rezistat.

Cu greu ne despartim de acest loc. Dinu, incredibil de rabdator cu pauzele noastre lungi si dese dedicate sedintelor foto -macro, simte totusi ca picioarele nu-l mai asculta, si astfel o ia inainte. Dar, ca de fiecare data, doar ca sa ne dea un impuls, pentru ca ne asteapta ceva mai incolo cocotat pe cate o stanca, bustean sau la plaja. Parcurgem pe sus muntele cat mai aproape de pereti, pentru a ne desfata cu privelistile oferite din punctele de belvedere. Coboram apoi pe un valcel destul de abrupt cat sa ne dea un pic de furca din cauza frunzelor uscate pe care se aluneca. Dinu, asa cum il stim, preia initiativa, merge primul si da la o parte frunzele din urma lui pentru noi. Eu dupa el, mai contribui si eu cu ce-i scapa lui. Bunele intentii…
Ajungem pe la 16, 40 la masini, ne luam ramas bun de la Dinu si Marlene care pleaca, cu masina lor, spre Cluj.
Foarte draguti, Dan si Dia se oferisera sa ma duca pana in Brad facandu-si astfel planul ca, a 2-a zi-luni, impreuna ei doi sa mai cutreiere prin zona. (Si aud ca nu le-a parut deloc rau). Constatand ca mai este timp, la propunerea lui Dan si a Diei, renunt bucuros la autobuzul de ora 18, urmand sa-l iau pe cel de ora 20. Asa ca, ne intoarcem la locul ‘crimei’ adica la bisericuta din Ribicioara, strabatand si cheile Ribicioarei pe care nu le-am mai parcurs sambata (caci deja se lasase seara, nu mai era nici lumina buna de foto). Si astfel, particica ce lipsea, a intregit ceea ce a fost o tura nemaipomenita! Dintr-o data, m-am simtit implinit sufleteste.


Intorsi in Brad mi-am luat ramas bun de la cei doi si… nu foarte entuziasmat m-am intors spre Hunedoaraa, caci luni era zi de munca, asta e!
Pe tot parcursul turei, am fost insotit de vreme buna, pomi infloriti, verde crud, primule, ghiocei si alte cateva flori si, mai ales, de oameni tare faini. Tot timpul m-au insotit cuvintele lui Dia spuse cu 2-3 zile inainte: “n-are cum sa nu fie decat frumos.”
Cata dreptate a avut!
Eugen Roman

PS.
Am sa adaug si eu (Dia) ultima zi de munte… ca sa intregesc tura, chiar daca din pacate a fost pe principiul ‘negrilor mititei’ (ce scad la numar pe parcurs)
(…) Dupa ce l-am condus pe Dl Eugen la autogara ne-am ales un loc de campat ‘pe spranceana’, chiar sub un cires imens si greu de flori albe- pe drumul in serpentine ce duce spre Bulzestii de Jos. Nu ne-am putut abtine de la acteva cadre de seara caci cortul dadea excelent sub crengile incarcate. Dupa cina, la o cana de ciocolata fierbinte, am admirat cateva minute prin usa cortului cum stelele se pierd printre florile albe, pana ce a venit si vremea de somn si vise!


Dimineata nu ne-am mai saturat sa privim cum soarele rasare printre crengutele inflorite imbracate in aureola! Incredibil a fost si spectacolul ploii de petale in timp ce luam micul dejun, scuturate peste cort si prin par.In concluzie, inca un loc “de top” la capitolul ‘campari’. Am pornit apoi spre aceeasi intersectie din Bulzestii de Jos –de unde impreuna cu prietenii nostrii sambata pornisem spre Grohot- schimband insa ruta J
Am urcat pe culmea dintre valea Uibaresti si valea Bulzului, initial printr-o padurice superba, de un verde crud…unde int-o poienita cu semnal intelegem ce intuisem toata ziua : ca cei absenti din motive de servici isi continua macar cu gandultura,fiind alaturi de noi. Dl Eugen! Ne sunase sa vada cum si pe unde suntem, iar eu, entuziasmata de cadrul ce ni se deschise in fata ochilor- ii descriu ce faine locuri am gasit! Pe coama din fata, casute din paie imprejmuite de ciresi si alti copacei infloriti, carul cu boi si urme umane!


Schimbam cateva cuvinte cu ultimii moti permanenti ai Paulestilor-ce isi duc veacul cocotati sub Piatra Bulzului… dupa care ne continuam tura pe sub Piatra…pe un drum minunat prin padure… Pe drum intalnim gospodarii parasite dar si locuite, oameni calzi si pupaciosi, bucurosi de oaspeti si dornici sa se descarce de ofuri…fotografiem animalele, imortalizam si chipurile ‘celor saraci cu traiul dar bogati cu duhul’ si ne bucuram de ultimele flori si copacei infloriti ai frumosului sat Paulesti.

Jos in sat, numa bine dam de un microbus ce merge ‘numa pana in Bulzestii de Jos’, deci exact unde lasasem masina.Cu parere de rau, salutam din mers Ciresul sub care am inoptat, si alte panorame superbe, promitandu-ne ca in curand ne vom purta pasii si mai departe…tot mai departe!
A fost o tura mult prea dorita si indelung asteptata… Chiar nu avea cum sa fie decat minunata! Ce pot sa sper si sa imi doresc?! Una asemenea, cat mai curand, alaturi de oameni deosebiti!


Text: Eugen Roman si Dia Somogyi
Foto: Eugen Roman, Dia Somogyi, Dan Tautan

Niciun comentariu: