luni, 11 mai 2009

9 mai sarbatorit in cheile turzii

Cu ocazia zilei de 9 mai, zi istorica cu tripla semnificatie(ziua independentei, victoria impotriva nazismului si ziua europei) am hotarat impreuna cu Alex Dumitrescu, membru simpatizant al sectiei, sa sarbatorim dedicand cate un traseu fiecarui eveniment. Alex era incepator relativ in ale cataratului, aceeasta fiind una dintre primele sale iesiri la catarat dar s-a descurcat de minune, traseele fiind foarte accesibile.
Asa ca dimineata am pornit de la cabana, trecand pe langa vechea moara de unde privim primii pereti ai versantului stang al cheilor.



Iar de pe varful Puscariu aruncam o privire spre primul obiectiv al zilei,traseul Hans Gora sau creasta Coltului Crapat.



Si spre peretele Suurime...ce amintiri...un OZN tocmai trecea pe deasupra lui.



Prima lungime scurta, banala apoi a doua lungime, trecem rapid peste singurul pas mai serios din traseu.



Si apoi legam urmatoarele 2 lungimi pana la fereastra, mergand pana la intinderea completa a corzii,60m.



Privim impresionati apa Hasdatelor prin faimoasa fereastra.




Unii prefera sa priveasca in sus, spre ce urmeaza.



Sau totusi in jos, spre bucata de creasta deja parcursa.



Ajungem in varful coltului la crucea Hans Gora.



Asa se vede de jos, si totusi nu e Matterhornul.



Si ne indreptam privirea spre urmatorul obiectiv, Peretele Sudic al Coltului Rotunjit.



Abordam cu multa placere diedrul din prima lungime.



Si dupa trei lungimi de coarda in care alterneaza zonele de stanca mai mult sau mai putin sanatoasa cu brane de iarba, ajungem in creasta coltului rotunjit de unde se deschide o splendida perspectiva spre amontele cheilor.



Peretele Urias cu ale sale doua turnuri(al fecioarei si al martirilor) ingenuncheaza umil la picioarele noastre.



Coboram rapid in rapel si cum soarele inca mai este sus pe cer mai dam o fuga si spre traseul grota sansil, sa-i prezint tanarului coleg de coarda (care se ambitioneaza sa-mi vorbeasca la plural) spre ai prezenta interesanta varianta cu tunel, unde ajungem dupa doua lungimi de coarda.
De la intrarea in tunel admiram deja legendarul perete al Cipchesului.



Stabateam rapid tunelul, ca printr-un cavou, pana pe partea opusa a coltului Sansil unde ne oprim la un taifas.





Pe cealalata parte a vaii ne fac cu ochiul peretele scorusului, creasta frumoasa, scoala si peretele aerian dar...poate data viitoare,soarele e deja la apus.



Asa ca trecem coarda prin cuiele de rapel si alunecam domol la vale si spre casa.



Alin Bradeanu

Niciun comentariu: