luni, 1 iunie 2009

RT: Cheile Bicazului de sus

de Mihaela Constantinesc; Foto: Mihaela C., Serghei Suslov

A fost o tura superba care a pornit cu "mai bine ne pare rau ca vremea n-a fost prea buna decat sa ne para rau c-am stat acasa", dar pana la urma nu ne-a parut rau deloc - cel putin mie... mie mi-a placut totul cu exceptia bocancilor uzi si a altor cateva haine ude, dar a fost un pret mic, foarte mic pe care l-am platit pentru cele 3 zile superbe in Bicaz - multumim mult Titus!
Si sa nu uit: mi-a mai parut rau pentru cei care-au renuntat si ne-am gandit la ei in numeroasele pauze din superbele puncte de belvedere.

Si ceva mai pe larg, desi n-o sa pot sa exprim nici in cuvinte nici in poze cum a fost pentru ca e vorba de ceva prea special (locuri, atmosfera, Titus, grupul nostru restrans):

Din trupa mare care se anuntatse pentru aceasta tura am ramas pana la urma 5: Titus, Razvan, Serghei, Mihai si subsemnata, restul renuntand mai devreme sau mai tarziu din diverse motive, in special din cauza prognozelor care anuntau multa ploaie si frig. Am ajuns joi noaptea pe ploaie, dupa un drum cu peripetii, aglomeratie si camioane defectate pe cele mai nepotrivite pante. Titus saritor, in ciuda orei tarzii, a iesit din cort sa ne ajute (n-o sa-i spun multumesc de fiecare data in RT ca sa nu lungesc prea mult textul).
Joi am fost prea obositi sa ne facem griji, am adormit imediat ce-am dat de confortul cortului.



Vineri dimineata, surpriza: afara e soare si frumos, Titus mult prea generos ne lasa sa dormim pe saturate, apoi o pisicuta cu chef de joaca incearca sa ne intarzie si mai mult. Ne intalnim in cele din urma cu Razvan si pornim pe valea Laposului, urcand de la prima cascada pe firul apei, peste saritori, pentru a admira apele involburate de aproape.







Vremea a ramas cam la fel pana spre dupamasa: ne-a lasat politicos sa luam masa de pranz pe brana Pietrei Bardosului (Titus ne surprinde din nou, servindu-ne prajitura de casa cu fructe), apoi ne-a lasat sa coboram in siguranta de pe brana si sa urcam pana sus pe muchie pe Piatra Bardosului pentru a admira imprejurimile, dar a considerat ca e prea mult sa mai urcam si pe varf, asa c-a pornit o mica rapaiala.











Am coborat in consecinta, dar jos prin poiene am gasit meri inca in floare si vremea ne-a permis niste poze ca sa inceapa sa taraie cateva zeci de minute mai tarziu, cand deja eram pe poteca spre catunul Barnadu.



Am renuntat de comun acord la politele ce marginesc abruptul ca sa nu ne udam prea tare prin balarii si ne-am retras spre corturi afland ca Titus ne pregatise bere (aici am gandit cam la fel si noi si Razvan, si-a mers bine pentru ca in ciuda taraielilor de ploaie eram putin cam insetati), iar Serghei avea calamar ca si aperitiv, care se potrivea perfect cu berea ;).



O data ajunsi langa tabara, incepe ploaia de-a binelea, asa ca am gatit in corturi fiecare si-apoi somn de voie care noua personal ne-a prins taare bine. Deja eram convinsi ca a doua zi dimineata va fi soare si frumos, asa ca eram hotarati sa ne trezim mai devreme.

Sambata dimineata, Titus din nou e prea generos si nu vrea sa ne strice somnul, asa ca se trezeste fiecare relaxat si pornim mai devreme cu putin decat in ziua precedenta (absenta Dlui. Dinu s-a facut remarcata din plin, dar a fost bine si-asa). Am uitat sa spun ca era soare asa cum ne asteptam, bine-nteles. Dupa un urcus nu prea lung in Saua Tifrea a inceput poezia... flori in toata poiana, picaturi de ploaie agatate de frunze pentru a reflecta albastrul cerului, verdele crud al fanatelor de dupa ploaie si culorile vii ale florilor de primavara. Am intarziat mai mult in poiana, dar era prea frumos sa ne lasam dusi. Poate am uitat un mic regret: ca n-am campat aici, dar ar fi fost ceva mai complicata logistica si mi-ar fi lipsit si pisicuta si iepurasii; data viitoare o sa facem un efort totusi, cred ca merita.







A urmat o urcare la fel de superba pe o panta plina de flori si conifere interesante, care ne-a amintit de diversitatea din Scarita Belioara, o scurta traversare printr-o padure rara de conifere cu multe flori dintre cele mai interesante si mult muschi moale, ca un covor, si-am ajuns pe Piatra Poienii unde admiram de sus locurile prin care trecusem in ziua precedenta, apoi Santinela de la Gatul Iadului si traseele invecinate. Era putin innorat deja, dar prea frumos sa plecam asa repede, si am ramas si pentru masa de pranz, iar soarele ne-a inteles si ne-a mai zambit putin. Titus a fost din nou la inaltime, cu cornulete de casa :). A urmat un al doilea punct de belvedere si dupa un scurt ocol prin padure in incercarea de-a descoperi noi scurtaturi, si un nou punct de belvedere, am coborat spre sosea pentru a evita o baita rece la picioare in apele Bicajelului.

















Am riscat apoi o baie integrala in Bicajel trecand peste pietre si bustenii lungi din care era improvizata o punte de trecere, dar am reusit cu totii s-o sarim :). Ar fi fost in plan alte punte de belvedere, din balcoanele de pe Piatra Surducului, de deasupra Turnului de Fildes si al Pintenului lui Catalin, dar vremea decide c-am vazut destul furnicarul soselei si peretii din jur si ne pregateste o priveliste inedita: pe un fundal de ceata compacta, bonzaii de conifere unii luptand pentru supravietuire si luand cele mai neasteptate forme, altii care pierdusera lupta refuzand sa se adapteze, si asta dupa o urcare fascinanta prin padure, cu lespezi de piatra alternand cu vegetatie intr-o parte, cu urme de animale peste tot in jur si spre final cu o familie de capre negre (doi adulti si doi pui marisori) alergand zvelti pe marginea abruptului, profilate si ele pe fundalul de ceata (ar fi fost o poza pe care sunt convinsa c-ati fi vrut toti s-o vedeti, dar cred c-am ramas toti inmarmuriti de admiratie si nici macar n-am incercat sa fim suficienti de rapizi pentru a le poza).
Vremea incearca sa ne trezeasca din reverie si sa ne zoreasca scuturand norii, Titus ne propusese deja sa renuntam si sa ne intoarcem la corturi la primele semne de ploaie, dar era prea frumos, prea fascinant, parca n-am fi plecat... trebuie deci sa ne asumam decizia de-a trece prin iarba inalta si plina de apa a poienelor supra-aglomerate de flori (de la margarete, orhidee, pana la bujorei galbeni), numai culoare peste tot si asta intr-o mare de ceata si apa, a fost o experienta unica, pe care n-o regret, desi piciaorele imi inotau in apa rece din bocanci, pantalonii siroind de apa mi se lipisera de picioare si tremuram usor de frig. Titus ne cerem scuze daca te-am chinuit, dar mie chiar mi-a placut, nu cred c-am mai vazut niciodata asa ceva desi m-a udat ploaia de-atatea ori.





Dupa o trecere cu emotii peste Bicajel, peste acelasi podet improvizat si aceleasi pietre de data aceasta si mai ude, Titus ne scuteste de cele cateva serpentine pana la masina, si ne intampina cu masina incalzita. A urmat masa la cort si obisnuita bere, apoi din nou somn lung. Ploaia a continuat cam la aceeasi intensitate pana spre dimineata.

Duminica dimineata, soare, dar de data asta cu dinti (un iepuras chiar murise de frig in acea noapte, si-am gasit ulterior si o cartita care alungata de apa din galerii avusese aceeasi soarta; ce noroc pe noi totusi cu corturile si haine uscate). Am intarziat mai mult pentru a aduna corturile pentru ca nu ne incanta deloc s-o facem pe ploaie ca si Razvan in seara precedenta in cazul in care vremea s-ar fi incapatanat sa-si repete programul.
Am admirat zapada asternuta pe crestele din jur, am urcat apoi pe Suhardul Mic pentru a vedea zapada si de aproape si pentru a ne lua ramas bun de la Cheile Bicazului cu o ultima belvedere spre Lacul Rosu si imprejurimi. Era putin racoare, dar mangaiati de soare era tare bine si se vedea pana departe, spre culmile prospat reinzapezite ale Ceahlaului.





Am decis sa incheiem ziua cu putin catarat, desi mainile inghetate parca nu ne incurajau spre stanca, dar era tare pacat sa fi carat echipamentul degeaba si sa nu fi urcat macar o mansa in zona. Titus ne-a condus spre peretele Postei, faleza Raza Soarelui, unde-ar fi zona cea mai uscata si cu trasee mai usurele. Fisurile insa din cele 2 trasee pe care le-am fi incercat (Sarpe si Ioana) siroiau de apa, asa c-a fost destul de dificil s-ajungem pana-n top (meritul lui Serghei care se dovedeste cu adevarate calitati de alpinist), si-apoi n-a fost usor nici macar in mansa, desi gradul intr-adevar nu cred ca depasea 6+. Am crezut ca mai vad untraseu de 6 langa si se putea face din acelasi top, dar dupa ce m-am legat in coarda entuziasta, dupa primul cui am ramas cam blocata cercetand atenta stanca si intrebandu-ma cum se poate face un grad 6 de genul asta, pana ce Serghei mai perspicace a observat ca era stearsa o parte a cifrei 8 din grad :). Eu m-am retras dupa cateva incercari, dar Serghei a reusit sa urce in stil alpinistic pana-n top.





Si asa ne-am spus la revedere cu Titus, care-a pornit spre Moldova, iar noi cu Picachu al nostru spre casa, cu o oprire la iesirea din Gheorgheni pentru a gusta din mancarea secuilor (si n-am cuvinte sa va spun ce buna ni s-a parut supa, doar ca eu si Mihai am mancat cate 2), apoi admirand un curcubeu superb ca si incheiere la pasunile superbe cu flori din acea zona.

La final vreau sa va spun cu regret ca n-am fost mai multi ca a fost nesperat de frumos, am vazut zona, ne-a fascinat, suntem decisi sa revenim, ne dorim s-ajungem si-n Ceahlau chiar in iunie daca reusim sa ne facem timp, am vazut traseele din Cheile Bicazului cu intrari si retrageri (ajutati de Titus bine-nteles care ne-a repetat rabdator din fiecare noua perspectiva linia traseului si detaliile care se puteau observa) si ne dorim sa le si urcam intr-o buna zi (nu spun anul asta ca deja ar fi prea mult). Si ii multumim mult lui Titus, pe care nu-l cunosteam bine si care ne-a surprins de atatea ori in mod placut, sperand ca ne vom putea revansa cumva macar partial.

Ture frumoase si cat mai pline in evenimente pozitive chiar daca nu intotdeauna placute!

Niciun comentariu: