joi, 17 septembrie 2009

Acelasi dar mereu surprinzator Fagaras

Am avut un vis… si-am vrut sa-l ‚ajung’ curand, de teama sa nu dispara!
Am avut si-un trac, si-am vrut sa-i demonstrez ca sunt mai tare ca el, scotand cuiul pe cui!
Si toate poarta numele Fagarasului, un munte absolut incantator, de care nu ai cum sa nu te indragostesti pentru totdeauna!
Visul s-a nascut in seuta Lespezilor...intr-o zi cu totul speciala din augustul ce-a trecut, cand Fagarasul ne-a primit in brate dar ne-a intrigat prin timiditatea cu care se indarjea sa nu-si dezgoleasca crestele golase; acolo sus, la apus... cand plafonul de nori si ceata ne faceau sa ne simtim in purgatoriul lui Dante, am murmurat apasat „Eu vreau sa revad Fagarasul curand... mi-e atat de dor de el desi sunt inca aici! Te rog, promite-mi sa revenim curand!” ... Tracul... mi se trage dintr-un octombrie 2006 de sub Piscu’ Balii, unii stiu si de ce (...) In acea toamna am trait in tura cu CAR-ul niste clipe inexprimabile, eu stiu ca n-am sa uit niciodata profunzimea emotiilor resimtite pe tot parcursul Crestei Arpaselului, sau ziua precedenta si compania de pe Negoiu (...). Dar tot acel imens superb s-a terminat umbrit... si tot ce pot e sa-i multumesc mult Elei pentru taria deciziei de moment...si celorlalti care mi-au fost alaturi. Dar gata cu melancolia, a fost sa fie bine, iar azi stiu ca Cineva de Sus mi-a pus doar la incercare trainicia emotiei pentru MUNTE!
Asa ca in 8 septembrie seara, tarziu, dupa indelungi insistente si lupte de convingere, am aflat ca Dan isi poate lua o zi in plus de concediu si-n 30 de minute rucsacii erau gata si sandwicurile calde- toate pregatite de duca!
Am inceput urcusul pe Valea Sambetei pe la ora 13, si dupa 3 ore stateam pe bancutele Cabanei Sambata si povesteam cu gazda despre marcaje si vreme. Am decis la propunerea lui Dan sa punem cortul mai sus...pe-un tapsan mai intins si inierbat ce ne tragea cu ochiul, in ideea ca de acolo vom privi ca dintr-un balcon crestele, caldarea...si departarile. Ajunsi La Cruce, am lasat bagajele si-am pornit dupa apa. Intuitia m-a facut sa-l conving pe Dan ca la intersectia marcajelor TA (Piatra Caprei) si PR (Cheia Bandei) e fara doar si poate locul ideal de innoptat! Imi ardeau degetele gandindu-ma ce noapte se va arata daca cerul se curata iar luna va scalda toata Muchia Dragusului in razele ei. De jur imprejur ne rasfatau ochii Coltul Balaceni, Ferestrele Sambetei, Caldarea Racorelelor, Muchia Dragusului...si ca sa ne taie rasuflarea, la 2 minute Est ne ametea cu curgerea ei zgomotoasa bogata Cascada a paraului Doamnei!
Luna a rasarit de dupa Muchia Sambetei tarziu dupa miezul noptii, dar la spectacolul ei n-am ezitat deloc sa iesim din saci cateva zeci de minute, sa furam prin cateva declansari, crampeie de amintire. Si-ntr-un tarziu ... somnul ne cuprins cu zambetul pe buze si cu cantecul cascadei in timpane . Dimineata ne-a jucat o farsa, initial cerul ars imi amintea mai degraba de vata pe bat decat mult-visatul albastru de septembrie! Am mai adormit o ora, iar cand ne-am trezit Fagarasii isi scuturau norii pe crestele invecinate. Pana sa terminam micul-dejun, cadrele de dimineata si s-adunam cortul, norii devenisera din grei fotogenici! Am dat fuga sa ne improspatam fetele si sa umplem recipientele din frumoasa vecina, lasandu-ne rucsacii cuminti in intersectie...la drumul mare, dar pustiu!



Urcarea in Fereastra Sambetei a fost presarata de aduceri aminte si noi planuri, nici n-am simtit cum am ajuns in creasta. Aici, ne-am luat ramas bun cu privirea de la memorabilul loc de cort, am mancat ceva dulce si spre Vf Slaninei ne-a fost drumul! Treptat norii s-au adunat iarasi, insa in creasta vantul adia placut, cat sa nu ne fie prea cald la „sus – jos-urile” ce se cereau parcurse- pe varf sau curbele de nivel ale: Vf. Slaninei , Vf. Galasescu Mic si Mare, Vf. Galbenele, iar spre final ocolind prin stanga, Vf. Hartopul Ursului. Ne-am intovarasit cu banda rosie pentru tot restul dupa-amiezei, si-atat de frumoasa mi s-a parut portiunea de creasta dintre Fereastrele Sambetei si Refugiul Vistea!
2 evenimente ‚din poteca’, urmau sa ne binedispuna insa in mod special: pe creasta, undeva intre Galasescuri, un pas vioi ce se-apropia din directia opusa imi parea familiar... dar caciula imi deruta identificarea. Cand ne-a zambit si si-a descoperit fata l-am recunoscut pe Severus (insotit de cativa amici), coleg din CAR si cu care vazusem Rodnei, in tura de la Valea Blaznei! Dupa cateva schimburi de vorbe, ne-am luat ramas bun, fiecare indreptandu-ne spre obiectvul propus. Tot pe poteca, intre Galasescu Mare si Galbenele -am zarit mai apoi caldarea si Lacul Manastirii (Gălăşescu), si-un pic deasupra lui am ochit un excelent tapsan plat si inierbat , asa ca una-doua am planuit o viitoare tura cu inoptat acolo. Nici nu mi-a venit sa cred cum dorintele devin realitate de la o ora la alta! Ii spusesem dimineata lui Dan ca mi-as dori ca prima intalnire cu Moldoveanu sa fie la ceas de-apus...era visul meu de copila, nicicand exprimat pana atunci: sa-mi scald privirea la ceasul inserarii pe cel mai inalt varf al Romaniei, sa-mi spal acolo temerile si s-adun in mine toata energia din lume! Pe-atunci Moldoveanu mi se parea un obiectiv foarte dificil, la fata locului aveam sa-nteleg ca de fapt urcusul e mai degraba usor dar spectaculos! Insa in ochii unui copil lucrurile par mereu mai amplificate si grandioase decat sunt!
Si fiindca platoul din dreapta refugiului era ocupat de niste israelieni ... tot la insitentele mele, am ales un alt loc ‚pe spranceana’, sau ‚de top’, cum ne place noua sa le numim pe cele mai deosebite. Era cu adevarat spectaculos: la nici 1 m jumate sub noi era vertical si hau, deasupra puzderia de stele si ultimele fasii rumenite ale apusului, dedesubt am numarat apoi -din usa cortului- la o ciocolata calda, 23 de sate luminate...iar noi...in causul bratelor superbului Vistea-Moldoveanu! De data asta luna avea sa rasara mult prea tarziu. Asa ca la 11 eram deja in lumea lui Ene, iar pe la 4:30 dimineata...cu mana pe declansator... cautam expuneri si unghiuri. Gradele erau cu minus afara, ne ticaia termometrul...dar si in noi ticaia emotia unor imagini imposibil de descris in cuvinte. Versantii erau luminati, satele ardeau la picioare, eram inconjurati de creste din 3 parti iar la un pas de noi haul....era cel mai inalt loc in care-am pus casuta, la 2300m...si stiu sigur ca i-a placut teribil ! Am mai dormit apoi 45 de minute, iar pe la 7 si ceva deja ne pregateam de urcus. Mi-a placut teribil de mult portiunea dintre refugiul Vistea si Vf Vistea, aveam deopotriva diferenta de nivel, vizibilitate mare, cer abia maturat iar mai apoi distanta dintre Vistea si Moldoveanu mi s-a parut ataaaat de frumoasa! Imi amintea de Piatra Craiului oarecum...nu doar datorita punctului rosu, dar si fiindca creasta semana pe alocuri, avea portiuni mai ‚sensibile’ insa spectaculoase.
Moldoveanu...a fost extrem de primitor. Ne-a dat vizibilitate crescuta pentru lectia de geografie, pentru povesti si vise...pentru cadre, astfel incat i-am promis si lui un „pe curand”.
Intoarcerea am facut-o mai in fuga... nici nu simtisem cum ne-a furat timpul, iar noi mai trebuia sa luam si mic-dejunul, sa starngem cortul, urma si coborarea pe Valea Vistei de care stiam ca ne va lua cateva ore bune. Ne-am intors la cort in mai putin de-o ora, am mai facut cateva cadre caci prea se cereau imortalizate...si-apoi, cu parere de rau, ne-am luat ramas bun de la superbul balcon unde-am dormit si-am pornit cu atentie spre Valea Vistei.
Prima portiune a fost oarecum solicitanta insa foarta frumoasa, ne-ntorceam frecvent sa aproximam locul de cort si sa ne minunam de verticalitatea peretilor. Treptat, cerul si-a adunat din nou norii, iar pana la stana din Valea Vistea Mare si dincolo de ea, tot mai tare s-a imbracat in gri. Am marit si mai mult pasul, constienti ca drumul pana in poienita si mai apoi drumul spre Popasul Sambetei (unde lasasem masina) ne va mai lua cateva ore. Si cu bunavointa unui maramuresan de-al meu ce lucra la poalele Fagarasului ne-am scurtat cu vreo 5-6 km drumul de tara, numai bine cat sa ajungem la masina la 8 si s-o intindem spre Cluj... Atat de fericiti dupa o tura in care ne-am implinit un vis si vreau sa cred c-am rezolvat acel trac.
Stiam... dar cu fiecare revenire mi-e tot mai clar: Fagarasul ramane fara doar si poate acea dragoste eterna in mintea si sufletul oricui s-a hranit macar o data cu frumusetile sale. Iar intalnirea cu muntele, oricare ar fi el... e mereu o intoarcere ACASA

text si foto: Dia Somogyi

3 comentarii:

Dumitrel Marius spunea...

iesire de nota zece :)

Anonim spunea...

Frumoasa si incitanta descriere a turei in Fagaras care mi-a rascolit amintiri si emotii asemanatoare.
Felicitari pentru prezentare.
Constantin Ceapchi.

cezarpart spunea...

Da frumoasa tura. Mi-amintesc ca de vreo 2-3 ori am facut ceva de genul asta fara a surprinde in atatea cuvinte si imagini suerbe frumoasele "rochii de piatra" ale Alpilor Romanesti. Ca si domnului Ceapchi, mi-ai trezit multe amintiri placute (foc de tabara mai sus de sambata, zapezi mari spre fereastra, exercitii de aruncat si oprit in piolet, opriri in creasta din cauza riscului de avalansa, cornisa de 7 m in fereastra mare, plimbari pe Dragus si multe altele).
Multumesc mult pentru descriere si pentru imagini.

Cezar partheniu