luni, 21 septembrie 2009

Cheile Bicazului 2009

O dorinta personala in acest an a fost sa-mi extind aria de activitate de la clasicele iesiri in Cheile Turzii si la alte zone de alpinism clasic, pe primele locuri in preferinte numarandu-se Cheile Bicazului,Costila si Piatra Craiului. Ca intotdeauna principala dificultate a constat in gasirea coechipierilor insa pana la urma am reusit sa legam una sau mai multe echipe.
Prima etapa s-a desfasurat la inceputul lunii iunie, cand l-am avut ca si coleg de coarda pe Bogdan, asteptam cu nerabdare sa plecam insa cateva zile ploioase ne-au facut sa amanam intalnirea cu aceasta minunata zona. Ne-am cazat la Vila Bradul in statiunea Lacul Rosu, nu foarte linistita, din fericire, avand mai multa experienta am utilizat dopuri de urechi, evitand astfel, sper deosebire de Bogdan sa trasform noptile in ore de auditie de manele.
Primele trasee au fost de incalzire, Ioana , traseu de escalada de gradul 6,la faleza Raza Soarelui.

Ziua urmatoare, printre reprize repetate de ploaie am reusit totusi sa cataram un traseu usor din Peretele Suhardului aflat in apropiere, Hornul Rosu 3B.

Prima lungime de coarda o reprezinta un horn destul de ingust care se poate parcurge lejer prin exterior, pentru antrenament eu am les sa intru prin partea ingusta, cu rucsacul agatat de ham, am transpirat serios. Din a doua regrupare de desparte Creasta Hornului Rosu, cum eram sub amenintarea ploii am ales sa continuam prin hornul propriu zis aici insa destul de larg, transformandu-se in valcel cu grohotis instabil. L-am parcurs dintr-o singura lungime de 60m pana in strunga hornului rosu de unde a urmat clasica retragere spre platou.
Cand vremea nu era tocmai propice catararii, ne petreceam timpul admirand faimoasele formatiuni ale Cheilor propriu-zise salivand la baza mult doritelor trasee.
Hornul Mare in Peretele Bardosului

Santinele de la Gatul Iadului

Cu ale ei temute tavane

Fisura Neagra si multe multe altele


Urmatoarea zi parea cea mai fasta din punctul de vedere al prognozelor, asa ca am laes sa parcurgem Creasta Estica 4A in Piatra Altarului, traseu usor dar foarte spectaculos , una din cele mai usoare cai de a ajunge la crucea mult cunoscuta, situata pe o terasa la 1140m si nu in varful Pietrei. Ca o curiozitate Piatra Altarului este unul dintre putinele varfuri din Romania interzise trekerilor,se poate ajunge doar printr-un traseu de catarare, iar coborarea e inevitabil in rapel.

Am ales varianta care pleaca direct din creasta, primele patru lungimi de coarda sunt usoare, teren mediu dificil, implicit asigurarile erau foarte rare, maxim 2-3 per lungime de coarda, probleme de orientare nu pot spune ca au fost, este relativ usor sa se tina linia crestei. Treptat castigam altitudine si ne bucuram de perspectiva frumoasa asupra partii inferioare a crestei si a serpentinelor.


Lungimile 5 si 6 de coarda ridica anumite probleme de catarare, fara mare dificultate, pe o roca solida, curata, traseul, la fel ca si cele din Peretele Suhardului a fost reechipat cu spituri si regrupari solide cu lant. Am ajuns fara mari probleme la crucea de pe varf, unde am zabovit mai mult timp la soare, admirand perespectivele ce se deschideau asupra celorlalte zone de catarare si in special asupra Pietrei Bardosului cu Peretele Laposului.


Retragerea de pe Piatra Altarului se face urmand la inceput o potecuta in coborare in spatele crucii pana la pitoanele de rapel, acum mutate mai sus, s-au montat si spituri cu lant, primul rapel este mai scurt, vreo 27m, pana la o brana larga cu brazi. De aici fie sw coboara pe brana fie se mai face un rapel de 40m de la un brad, noi am ales ultima varianta, de unde se coboara spre poteca de la baza peretelui pentru a iesi apoi in poteca Barnadenilor.
Cum ziua nu era terminata, la intoarcere am mai catarat si traseul Fetelor 3A din Peretele Postei, in mod normal se face din doua lungimi de coarda, eu l-am legat dintr-una, lunga de 60 m pana pe partea opusa a crestei Cichibuc, de unde se coaboara printr-un rapel scurt. Ca si delectare am mai completat cu o plimbare de recunoastere pana la baza Lacrimii de Piatra, admirand frumosul tavan aflat chiar deasupra noastra.


Desi timpul se facuse in sfarsit frumos, ultima zi am mai reusit sa cataram un traseu frumos in Suhard si anume Diedrul Cuiburilor de Soimi 4B, Bogdan a hotarat sa plece acasa fara sa-mi dea pre multe explicatii, desi mai aveam timp sa mai facem cateva trasee. Ramanand fara coechipier m-am resemnat si trebuit sa parasesc cheile pastrand insa speranta de a reveni cat mai curand.

Diedrul Soimilor este in stanga imaginii, a doua lungime se defasoara peste peretele de culoare rosu aprins, hornul din dreapta lui il reprezinta traseul Spintecaturii.
Capitolul doi al Cheilor Bicazului s-a desfasurat recent, de data aceasta am plecat mai multe persoane, colegi de club, tabara de baza fiind in coltul de rai din Cheile Sugaului.
Primii sositi au fost Alex Dumitrescu impreuna cu prietena sa Irina. Pe Alex il cunosc din luna mai, avand ocazia sa mai cataram impreuna in Cheile Turzii traseele Hans Gora, Sudicul din Coltul Rotunjit, Grota sansil si Quo Vadis. Deoarece trecusera peste doua luni de cand nu am mai catarat, am hotarat sa incepem tot in Suhard cu doua trasee mai accesibile si bine asigurate, Creasta Hornului Rosu 3B si Fisura Centrala 4A.
Creasta Hornului Rosu are primele doua lungimi comune cu Hornul Rosu si le cunosteam din iunie. Din a doua regrupare se bifurca spre stanga lungimea care duce in creasta propriu zisa, dificultatile sunt medii, se rezolva prin niste spraituri largi...

Perspective frumoase spre partea de sus si de jos a hornului rosu precum si asupra lacului Rosu.



Ultima lungime este o creata ascutita ca o lama de briceag. A urmat apoi Fisura Centrala 4A, doua lungimi de coarda, prima mai lunga, cam 45m, a doua scurta in final se traverseaza spre dreapta, regruparea este comuna cu ultima regrupare din traseul Gentiana. Alex a avut ceva probleme la surplomba din ultima lungime, mainile nu il mai ascultau datorita lipsei de antrenament dar in final totul s-a terminat cu bine.
Fisura Centrala este linia clara ce se observa in dreapta Hornului Rosu.

Aici noi in traseu:

Dimineata urmatoare a sosit si Alex Prigoana, as fi vrut sa-l iau si pe el intr-un traseu, dar pe ziua aceea alesesem traseul Vanatorii de munte 4B din Piatra Altarului, traseu mai lung, sapte lungimi de coarda, rar parcurs in ultima vreme, innierbat si cu ceva probleme de orientare. Cum Alex era novice in privinta traseelor de alpinism, am ales sa intru in traseu doar cu Alex Dumitrescu, Alex Prigoana si Irina ne-au insotit pana la baza lui.

Primele doua lungimi de coarda, comune cu ale variantei Crestei Estice, conduc peste o panta de iarba si pamant. Din locul unde se gasesc doua pitoane solidarizate de o bucata de cordelina alba groasa, incepe o traversare spre stanga de aproximativ 20m fara nici o asigurare pana la regrupare la 2 pitoane.

Urmatoarea lungime conduce in sus, pe o fisura murdara cu pamant si iarba, pitoane rare si vechi, am mers oarecum cu teama de a nu aluneca, la un moment dat a trebuit sa depasesc o surplomba de iarba, o adevarata tufa ce ma scotea inafara, fara prize bune deasupra. Am mers cu atentie stiind ca la un moment dat niste pitoane duc gresit in sus pe o fisura din acest punct incepand iar o traversare spre stanga. Am gasit linia gresita de pitoane, am gasit si brana, era si un piton si am ajuns in regrupare. A sosit si Alex in regrupare dar aici situatia parea sa se complice. In drepta,o linie de 5 pitoane conducea pe o fisura pentru a se termina unde peretele incepea sa surplombeze puternic. In stanga, pe unde teoretic continua traseul, era o fisura larga, cu mult lichen fara nici o asigurare, nu imi prea venea sa intru acolo la liber. L-am coborat pe alex vreo 5 m pe coarda pe o brana de mai jos sa se uite daca nu e pe acolo continuarea. Nu a vazut nimic. Dupa telefoane pentru sfat la Catalin din Iasi, am decis sa ne retragem nici el nu a putut sa ne dea un sfat. Cateva zile mai tarziu aveam sa aflu de la Vlad Condratov ca si el patise odata acelasi lucru si a gasit continuarea de pe brana de jos, unde a ajuns printr-un rapel.Asta era, ramane pentru la anu, oricum coborarea ne-a luat destul de mult timp, avand in vedere traversarile din traseu. Jos l-am gasit cam plictisit si pe Alex Prigoana si Irina, ca sa-i mai indulcim am mai facut o mansa la intoarcere in Cheile Sugaului, am urcat si eu mai mult pe pipaite fiindca intre timp se instalase intunericul.
Duminica dimineata ne-am trezit ca suntem 4 oameni toti dornici de a catara , plus inca unul Sergiu care era pe drum urmand sa soseasca din ora in ora. Alex si Irina erau la primele lor trasee clasice, ne-am gandit o clipa la Creasta Estica, era insa si riscul de ploaie, asa ca ne-am indreptat din nou spre Suhard unde mai aveam in plan traseele Spintecaturii si Gentiana. Dupa schita, traseul Spintecaturii 4A nu trebuia sa ne puna mari probleme, trei lungimi, ceva pasi mai grei la inceputul lungimilor 2 si 3. Am pornit in patru, imediat au inceput sa se auda si strigatele lui Sergiu. Cand am ajuns pe brana de dupa hornul primei lungimi sosise si el. Aici in loc de regrupare am gasit doar un spit. Cam complicat pentru a regrupa la el 4 persoane. Asa ca am decis sa continui. Urmeaza vreo doi pasi destul de tari care ma solicita oarecum, iar dupa vreo 25 m, datorita traversarii de pe brana, coarda vine destul de greu. La fiecare pas astept regruparea, tragand cu dintii de coarda,dar aceasta nu mai apare. Cand nu mai pot gasesc un piton ruginit si un tzanc solid dupa care bag un anou si injghebez o regrupare.


Nici vorba de pasii de artificial din ghid, spiturile sunt foarte rare dar prizele sunt bune si destul de sigure. Irina insa trebuie sa renunte primul pas mai tare, urmeaza Alex Dumitrescu care sosseste cu greu la mine, sunt deja inghetat de frig, pornisem in maneca scurta iar hainele le-am lasat jos. Pornesc grabit iar dupa breo 8 m gasesc adevarata regrupare cu lant, comoda, il aduc si pe Alex aici. Ca sa nu ne aglomeram aici, o iau in sus,chiar la plecare e o surplomba mai serioasa, pasul traseului, urmata de o traversare delicata spre dreapta si iesirea intr-o zona cu iarba si jnepeni. Se trece apoi printr-o strunga si se iese in zona cu iarba. De aici insa continuarea nu e in sus spre creasta desi se vede un piton de care e legat un anou mare negru, ci drept inainte pe iarba pana dupa o muchie , la un copac mare unde este si regruparea. Copacul, incovoiat, permite sa se doarma pe el, aici a sosit si Sergiu, venind de sus de pe poteca sa-mi mai tina de urat. Am stat mult pana au iesit si baietii din traseu, epuizati dar entuziasmati de fruusetea traseului, Alex Prigoana pur si simplu vrajit de spectaculozitatea alpinismului clasic.

Deoarece am stat foarte mult in traseu, nu ne mai ramanea timp sa facem si Gentiana 4Bpe lunina asa ca ramanea obiectivul pentru ziua de luni, vroiam sa vad cum se vasimti Alex P,daca mainile sale isi vor reveni, Sergiu venea si el dupa o pauza foarte lunga, dupa cum zicea chiar el era "varza". Alex Dumitrescu trebuia sa plece, asa ca ramanea sa incercam traseul in trei.
Prima lungime de coarda, mai lunga si foarte intortocheata, am abordat-o la coarda dubla. Despre frumusetea ei insa totul e la superlativ. Incepe cu o fisura in diedru, se parcurge la liber, sunt cativa pasi frumosi, urmeaza o surplomba pe care am trecut-o artificial, apoi fisura se curbeaza la stanga, urmatorii metrii se parcurg printr-o bavareza frumoasa, apoi pana la regrupare nu mai sunt dificultati.



In ultima lungime de coarda a trebuit sa aleg pur si simplu, deja incepuse sa picure, nu am inteles mare lucru din ea, baietii au urcat dupa ce peretele se udase. Din nou am stat foarte mult timp in traseu, peretii erau si uzi, asa ca ziua se cam terminase.
Ultima zi eram hotarati sa facem un traseu mare. Sergiu nu se aratase foarte in forma, Alex s-a descurcat mai bine si era si foarte entuziast. Scapase si de angoasele provocate de inaltime. Daca timpus ar fi frumos macar pana dupa amiaza am reusi sa facem Fisura Neagra. Are doar 3 lungimi deoarece primele 4 clasice se fac cate doua. De cate ori ne ptrezeam noaptea cerul era senin, plin de stele. Prognozele spuneau 40% sanse de ploaie dar dimineata cerul era senin ca lacrima. Era ultima zi in care Alex mai putea sa ramana asa ca am hotarat sa-i dam bice si intr-o ora eram deja echipati la baza Fisurii Negre 5B.


Primele doua lungimi unite au mers fara probleme, prima jumatate la liber , hornul din a doua parte este foarte solicitant, murdar cu praf de ciment, regruparea este plasata usor spre dreapta pe lant.

Urmatoarea lungime incepe cu un fel de grota, apoi se intra intr-o fisura in surplomba, la fel prizele murdare mi-au creat probleme, am reusit sa cad de doua ori intr-un pas spre satisfactia celor aproximativ 20 de persoane care se adunasera la baza traseului. In sfarsit aveau ce poza si mai ales filma, sunt multumit ca le-am lasat niste amintiri de neuitat. Din pacate eu m-am ales cu o entorsa la glezna, fiind nevoit sa continui traseul in aceste conditii. Am intalnit o regrupare la nici 20 m , am hotarat sa ma opresc acolo sa-l am sub ochi si pe Alex la aceasta bucata. A treia lungime a mers fara probleme, sunt pasaje lungi fara dificultati care alterneaza cu cel putin doi pasi dificili, oricum regruparea ce ne astepta este poate cea mai comoda din cate am intalnit vreodata, poarta numele sugestiv de "cuib de vulturi"

A sosit si Alex sub privirile masinutei mele care ne-a asteptat cuminte la baza traseului.Oboseala insa isi spunea cuvantul, desi aceasta lungime nu prea a pus probleme Alex a venit destul de incet.Totul ar fi fost in regula daca nu se apropia si poaia mult anuntata si asta tocmai inaintea lungimii cheie a traseului, bavareza de aproximativ 20m, bavareza din care a cazut cel al carui nume l-am vazut incrustat pe o cruce la baza traseului si pe care il poarta si un frumos traseu din Vadu Crisului- Peter Obermayer.Pe partea opusa admiram Hornul Mare din peretele Bardosului, profilul inconfundabil al tavanelor din Santinela, Gatul Iadului.





Ultima lungime e o fisura buna de bavareza, cu prize de picior bune pe peretele din stanga putin cam lustruite insa avand in vedere ca e un traseu foarte frecventat. Actualmente este bine asigurata pe spituri, regretul este ca a trebuit sa ne grabim fiindca incepuse sa ploua, dar probabil ne vom mai intoarce in zona sa o putem savura.
">
A urmat poza de final, coborarea de pe Turnul Negru cu clasicul rapel la gura pesterii Negre. Principala problema a reprezentat-o ocolirea dughenelor de pe marginea strazii, trebuins sa ne strecuram printre urzici si sa ne stramtoram intre spatiul ingust dintre tarabe si perete.


Cam asta a fost Bicaz 2009, sper sa ne intoarcem la anul pentru cele doua mici restante, Vanatorii de Munte si Lacrima de Piatra si de ce nu pentru alte trasee mai tari.
Alin Bradeanu

Niciun comentariu: