marți, 29 septembrie 2009

Godeanu in blana de leopard

Se-anuntase de-o tura in Godeanu de ceva timp, dar din cauza prognozelor meteo nefavorabile s-a amanat iesirea, numai bine ca sa-mi trag si eu sforile astfel incat sa pot pleca pe munte! Si-uite asa, vineri dupamasa pornesc impreuna cu Dl Dinu si Marlene Mititeanu spre Gura Apei, un drum deja indragit ... caci nu demult ne purtase spre fermecatorul Retezat! O culegem din Turda pe Oana Suciu iar din Hunedoara pe prietenul Eugen Roman, si astfel Max (coechipierul cu 4 roti si cai putere) intregeste echipa ocupandu-si toate locurile disponibile. Ajungem seara langa Barajul L. Gura Apei, gasim un loc de campat si adormim incantati la weekendul ce ne-asteapta!
Sambata dimineata, putin dupa 6 a.m., primusurile sfaraie pentru prepararea ceaiurilor aromate, strangem cortul si pregatim rucsacii de tura, iar putin dupa 8 ne-ntalnim cu ceilallti doi amici din Timisoara -Alin si Loredana, ce aveau sa ne insoteasca pe Crestele Godeanului. Mai mergem aproximativ 5 km cu masinile si le parcam dupa o inflexiune de curba, iar de aici mai facem cateva sute de metrii pana ce intalnim in stanga un paraias si prindem poteca din dreapta sa. Urcusul prin padure spre stana Borascu e o placere, imi aminteste de urcusul spre Zanoaga Retezatului, povestile curg incontinuu si nici nu ne dam seama cum intr-o ora ajungem in steviile de langa stana si refugiu.

Facem un scurt popas aici, cautam apa si ne dam seama ca ar fi trebuit sa aprovizionam din paraiasul pe langa care am urcat, dar cine s-ar fi gandit ca izvoarele de la stana au secat?!? Nu-i problema, ne descurcam cu cat avem! Consultam harta si decidem sa urcam spre creasta prin muchia din dreapta (dinspre refugiu), prindem apoi poteca pe curba de nivel presarata cu afine care ne scoate in aproximativ o ora la o alta stana/bordei, unde ne incantam ochii cu crestele si incarcam bateriile cu ceva dulciuri. De aici mai urcam putin spre Platforma Borascu, vremea e frumoasa desi in zare e pacla, si dupa alte 20-30 minute zarim din creasta frumosul Lac Borascu. Asteptam in sa la o gustare ca soarele sa-i mai scalde undele si sa-l faca mai fotogenic.


Salutam Retezatul si-apoi pornim spre Vf Galbena si Vf. 2144, de unde ni se alatura familiara banda rosie, specifica crestei principale a Carpatilor romanesti. Cativa nori fumega si se zbat sa se ridice din caldari, altii li se alatura in bataia vantului, demnonstrandu-ne inca o data ca pentru o vizibilitate ridicata a crestelor depindem de bunavointa lor! Ei si ce!?! noi le raspundem cu moneda declansarilor, multumindu-le in gand ca ne fac cadrele mai interesante prin dansul norilor.


Oricum e clar, Toamna isi spune cuvantul, crestele sunt imbracate-n blana de leopard, umbrele se lasa mai repede alungindu-si formele inca de pe la ora 4 dupa-mamiaza.


Ocolim Vf. Micusa pe versantul NV-tic, coborand in caldare pentru a ne dezmierda simturile cu apa unui izvor abundent ce formeaza mai jos paraul Scarisoara.
In scurt timp ajungem langa Lacul Scarisoara, si desi e abia ora 17 decidem sa montam casutele aici, fiindca unii dintre noi isi doresc sa adoarma langa frumoasele-i unduiri. Dl Dinu si Marlene isi amintesc cum in ture precedente au intalnit aici oameni de munte deosebiti, sau cum vremea capricioasa i-a tinut prizonieri 2 nopti, la un repaus cam prelungit dar binemeritat. Dl. Eugen imparte si el amintiri cu acest loc, iar eu si Oana ne conformam deciziei finale: vom dormi aici.

Primusurile isi intra iarasi in drepturi la fiecare ‚casa’si pana sa terminam cina, Carul Mare, Casyopea, Carul Mic, Polara si alte constelatii indragite ne trag prin mii de ochiuri cu ochiul...
A doua zi dimineata, trezirea la 6. Ne-asemanam cu melcii, dar nu prin viteza, ci prin purtatul casutei mobile, si-n timp ce ceata si norii schimba fete si densitati ajungem pe Vf. Piatra Scarisoarei. Ziua de duminica avea sa ne pregateasca insa un spectacol intalnit in ultima perioada pe crestele Fagarasului si Retezatului: spectrul Broken. Ne bucuram teribil, cerul se deschide treptat, efectul se tot dezvaluie si ascunde, iar cu fiecare aparitie nu ne mai saturam sa-l imortalizam si aducem acasa pe carduri.

Probabil ca vazandu-ne interesati, frati de-ai norilor de ieri se gandesc sa prelungeasca spectacolul cu alte dansuri si jocuri efemere. Pornim spre Muntele Morarului insotiti de marea de nori si razele soarelui si parcurgem o portiune draguta, usor crenelata in care norii se izbesc si opresc ca la frontiera.


Din povesti in povesti, salutam de departe Lacul Moraru, lasam in urma si Vf. Scarita si ne-ndreptam spre celebrul Vf Gugu.


Stim din relatari si povesti de capriciile acestui varf, ne amintim si amuzam si de S.F.-urile lui Alin despre Gugu, dar ajunsi sus ne bucuram sa deconspiram zvonurile! Adie un vant cald, cerul e tot mai curat, vizibilitatea ne permite sa vedem sub noi turcoazul Lacului Gugu, si crestele domoale ale masivelor Godeanu si Tarcu..

Singura urma din povestea cu ‚aici se aduna energii misterioase’ sta-n intamplarea ca unii sa prinda semnal full, iar altii nu! Eu insa sunt convinsa ca aici e vorba de altfel de energii ce determina conjunctura, si nu-mi ramane decat sa ma bucur ca ‚astrele Gugului’ sunt de partea mea! Luam pranzul aici, si lasam impresia acestui varf ca nu vrem sa-i fortam bunavointa sau ‚ospitalitatea Zeilor’... asa ca inainte ca Zamolxes se-si imprastie norii prea tare asupra noastra, continuam linia crestei urcand/ocolind varfurile Merila Mare si Mica, si ocolind prin dreapta Vf. Branul. De-a lungul celor doua zile am intalnit periodic cate o urma din Rodhodendronul meu iubit, si-as fi vrut sa impart si cu altii bucuria acestui simbol, asa ca la sugestia Marlenei am furat o crampeie de amintire din fragezimea unui Rhodo de toamna si-acasa l-am daruit impreuna cu un zambet pe buze (....)

In timp ce coboram, la un moment dat ocolind prin stanga niste jnepeni, gasim printre acestia o placa de marmura si ne minunam de inscriptia ei: „Gugu -Muntele Sfant al Dacilor, Asociatia culturala Gugulanu. Primaria Rusca Montana; Hobby club Jules Verne” Degeaba, fie ce-o fi, acest Gugu trebuie sa aiba el vrajile sale daca pe tot parcursul acestei ture l-am pomenit cand amuzati, cand mirati...cand consternati.
Am coborat apoi pe o poteca de mioare pe deasupra unei stane din poienita, unde nu ne-am mai lasat dusi din cauza puzderiei de afine. Din cand in cand fiecare zicea „Mno, mergem?" sau "Hai sa plecam ca mai e pana la masini”... dar niciunul de fapt nu-si confirma prin gesturi intentia.
Am prins apoi vechea poteca pastorala ce intra in padure (marcata pe unele harti, dar de fapt aproape inexistenta) si dupa un lung coboras ce scadea totusi repede diferenta de nivel, ne-am trezit in drumul forestier, exact langa un izvoras binecuvantat! Poteca asta cred ca-mi va ramane in memorie ca ‚poteca ciupercilor’, caci am intalnit aici o serie de specii si familii, care mai de care mai dragute, unele in intimitatea cuplului, altele in generatii inghesuite si ascunse prin te miri ce unghere si locuri.

De aici am mai mers putin pe drum, si la sugestia dlui Dinu, am taiat o serpentina adanca traversand Lapusnicul pe-un podet stabil. Am urcat ulterior pe langa o veche stana parasita si-am tinut in continuare poteca din spatele ei, care avea sa ne scoata in jurul orei 17, surprinzator, EXACT bot in bot cu Max si masina coechipierilor timisoreni. Ce bucurie pe noi!!! Ne-am echipat rapid, si dupa ce ne-am luat ramas bun de la Alin si Loredana, am prins drumul Clujului... incantati ca pana la urma Godeanu ne-a primit incarcat cu soare, dansuri de nori, afine extrem de aromate si multe povesti indelung asteptate, alaturi de oameni de care mereu mi se face dor.
De ce dor? Fiindca mi-s dragi de numa oamenii astea (si nu numai), prin modul in care stiu sa se-ncarce ca gazele de soare, sa isi rasfete simturile cu fructele si florile padurii, pentru ca sunt mereu pusi pe duca...si mai ales, pentru ca SUNT de-ai Muntelui... la fel ca mine, ca tine... si ca altii ce stiu sa se bucure de El.

Foto si text:
Dia Somogyi

3 comentarii:

Adi spunea...

Super! Sper să vă copiem şi noi itinerarul cât de curând...

Apropo de Gugu, Alin are unul din cele mai faine jurnale de munte din internetul românesc AICI partea I (plus partile II si III).

Alin spunea...

Vai Adi ma coplesesti! :)
Sa stii ca povestea aia cu Gugu in 3 episoade e un SF, pe care l-am scris cand inca nu-l vizitasem, cu ochii imaginatiei :)
Oricum, multumesc!

Aici sunt povestile adevarate:
http://alinciula.blogspot.com/2008/07/vis-de-vara.html

si cea de acum, cu clujenii:
http://alinciula.blogspot.com/2009/09/povestiri-din-godeanu.html

Alin spunea...

Si-am uitat sa-i spun la Dia sa o tina tot asa, ca promite.
Forza Dia!