vineri, 6 noiembrie 2009

Retezat în prag de iarnă

Fiind sfarsit de toamna nu voiam sa ratez nici o posibila sansa de a ma catara pe stanca uscata in anul acesta. Initial m-am inteles cu Catalina Zagrean marti seara, dupa proiectie, sa iesim joi la escalada in Cheile Turenilor ori sa facem traseu clasic in Cheille Turzii, dar ulterior nu am putut sa ne tinem de iesirea planificata niciunul din noi.

Asa ca a sosit numai bine , invitatia d-lui Dinu in care cauta un coechipier pentru traseul 25 Octombrie sau(si) Creasta Vulturilor din Peretele Bucurei,asa ca am raspuns pozitiv la invitatia facuta. Am pornit vineri dupa-masa in jurul orei 16:00 Marlene, Dia Somogyi, Ana Ignateanu, d-nul Dinu si eu (Severus) cu destinatia Retezat. Undeva dupa Vintu de Jos am fost anuntati telefonic de domnul Eugen Roman ca in Retezat a nins joi si vineri. Ajunsi la Carnic in jurul orei 21:00 am vazut ca zapada avea un strat de cca. 10 cm grosime, fiind astfel nevoiti sa renuntam la catarat din cauza faptului ca in traseu nu am fi avut aderenta necesara pe stanca care avea un strat mic de zapada pe ea. Impacat cu ideea am pornit usor toti 5 ca si drumeti spre Cabana Gentiana unde am ajuns dupa 1 ora si 40 de minute! ce-i drept ca aveam rucsaci usori. Ajunsi la cabana, am fost intampinati cu ospitalitate de d-nul Mircea, noul cabanier de la Gentiana.In sala de mese mai era un grup de 5 tineri din Alba Iulia (unii dintre ei stau in Cluj) si pe care ii cunosteam: Dani Bucur, coleg de club si Aghiuta pe care o stiam de la magazinul Nootka.

Sambata ,31 octombrie, dimineata ne-am trezit la 7:00, iar pe la 8:30 am pornit spre Curmatura Bucurei cu ideea de a merge spre Vf. Bucura si eventual Vf. Retezat(daca ne permitea timpul) cu intoarcere la cabana prin saua Stanisoara. Pe traseul care ne duce spre Curmatura Bucurei, imediat dupa pod ne-am oprit la placa si crucea lui Cuxi sa aprindem o lumanare si sa-i trimitem un gand de bine. Trecem pe langa Bordu Tomii, urmeaza lacul Pietrele si ajunsi in Curmatura Bucurei (2206) am pornit pe traseul catre Vf. Bucura ,cand am observat ca in apropierea lui au inceput sa-si faca aparitia norii care ne-au redus simtitor vizibilitatea, astfel domnului Dinu i-a venit ideea sa mergem spre Fetele Retezatului: Lia, Ana, Viorica, Florica din care doua ele au numele bunicii si mamei Anei (Viorica si Florica, daca mai tin bine minte). Am coborat din Curmatura Bucurei spre lacul Bucura iar apoi am mers catre Tau Portii, de unde se vedeau Fetele Retezatului, iar profilat pe cer se vedea Vf. Judele(2398 m), Vf. Slaveiu(2347 m) si frumoasa culme Slaveiu. La intoarcere am mers pe acelasi traseu pe care am venit: Curmatura Bucurei- lacul Pietrele- Bordu Tomii, ajungand inainte de lasarea noptii la cabana Gentiana.

Peretele Bucurei


Vedere din Curmătura Bucurei spre Valea Pietrele


Lacul Bucura



Lacurile Ana şi Lia

Duminica, 1 noiembrie, trezirea a fost tot la ora 7, afara fiind -9 grade Celsius, un cer de un albastru curat... Am pornit in jur de ora 8 cu pasi mai alerti decat sambata dimineata spre Curmatura Bucurei, am ajuns repede in creasta de unde am urcat Vf. Custura Bucurei(2370m), din varf am coborat in saua care merge pe traseul catre Vf. Peleaga de unde aproximativ pe curba de nivel, pe o panta relativ mica, am urcat pe Vf. Peleaga( 2509 m) unde am facut o pauza de 45 de minute pentru fotografii si pentru a face traditionalul Gipfelkuss , peisajul a fost unul de vis cu o mare alpina foarte frumoasa si vizibilitatea excelenta. De pe varf am mers pe muchia deasupra Coltilor Pelegii , am coborat prin Saua Pietrele la lacul Pietricelele, am ocolit jnepenii dupa care am intrat din nou in traseul marcat care ne-a dus spre Gentiana. Am ajuns in jur de 0ra 16:30 la cabana unde am fost intampinati cu ceai fierbinte, de data aceasta de catre Loli bacsi. Apoi, la lumina frontalelor am coborat spre masina si am pornit spre Cluj.


Vf.Păpuşa I şi II


In concluzie a fost o tura foarte reusita in care vremea a fost de partea noastra, m-am simtit foarte bine, la fel sper ca s-au simtit si "camarazii întru pasiune"

Severus Şepeţan
6 noiembrie 2009