joi, 16 iulie 2009

Şcoala de munte Everest 2009 - etapa de vară


Participanţii la şcoală, de la stânga la dreapta:
subsemnatul, Viviana, Fane, Adriana

Între 22-28 iunie a avut loc la Bâlea etapa de vară a Şcolii de munte Everest organizată de Fane Tulpan. După ce am participat la etapa de iarnă a şcolii, care a avut loc în perioada 6-12 aprilie tot la Bâlea, mi-am propus să particip neaparat şi la etapa estivală.
"Şcolarii" s-au prezentat de data asta într-un număr ceva mai restrâns. Mai exact două domnişoare din Timişoara: Viviana şi Adriana precum şi subsemnatul din Alba Iulia.
Muntele ne-a primit ceva mai rece decât la etapa hivernală, mai exact cu ploi zilnice şi vânt rece de începusem să cred că vrea să ne transmită că nu suntem bine veniţi. De fapt intenţiile îi erau cât se poate de bune şi vroia doar să sublinieze că "iarna nu-i ca vara" şi viceversa. Chiar dacă ne aflam în pragul lunii lui cuptor să nu ne culcăm pe-o ureche şi să ne credem la mare ci să fim pregătiţi şi de vreme mai rece pe alocuri chiar decât iarna.


Bujori de munte

Însă în compensaţie pentru vremea aspră, muntele ne-a oferit un peisaj colorat de o puzderie de flori: bujori de munte, cimbrişor, trei fraţi pătaţi, floare de nu mă uita precum şi alte flori al căror nume nu-l cunosc. Dintre toate, bujorii de munte au fost cei mai bine reprezentaţi, formând adevărate covoare roşii. Aşa că până la urma muntele ne-a tratat ca pe nişte VIP-uri, întinzându-ne covorul roşu şi blitz-uindu-ne cu lumina câte unui fulger din depărtare.


Pe muchia Buteanu


Activitatea noastră la şcoală a constat în parcurgerea parţială a unor muchii: Muchia Bâlii, Muchia Buteanu, Muchia Laiţa, bucata de creastă dintre Vf. Laiţa şi Turnul Paltinului. Traseele le-am parcurs legaţi în coardă, amplasând şi recuperând diverse asigurări mobile: bucle, pitoane, friend-uri. Scopul a fost nu atât să parcurgem trasee lungi ci să ne familiarizăm cu echipamentul, să învăţăm să îl folosim corect şi să prindem încredere în echipament şi în noi.


Rapel pe casa scărilor


Într-o zi ceva mai ploioasă decât celelalte am exersat în incinta refugiului salvamont rapelul şi urcarea pe coardă cu ajutorul nodurilor prusice. Trecerea în rapel a unei surplombe am exersat-o de pe acoperişul intrării în tunel. Alte rapel-uri le-am efectuat din alte două puncte pitonate din Căldarea Bâlii: unul un pic mai sus de cabana Bâlea spre Şaua Capra şi altul undeva între intrarea în tunel şi Şaua Doamnei.


Viviana la surplombă

A fost o etapă de vară foarte interesantă şi utilă. Recomand urmarea unei astfel de şcoli tuturor celor care vor să parcurgă trasee montane ceva mai dificile, care necesită deja echipament de alpinism. Căci nu e suficient să ai un echipament adecvat ci trebuie să şi ştii să il foloseşti în mod corespunzător.

La cererea publicului care nu a putut participa la etapa de vară în perioada 22-28 iunie, Fane oferă un bis în perioada 24-30 august. Detalii aici: www.roxy-world.ro/scoala2009.php

Ciprian

joi, 9 iulie 2009

Admirand Rhodo... in Rodnei


Dupa ce in doua ierni consecutive am admirat Pietrosul Rodnei din creasta principala a "Fagarasilor Nordului", m-a cuprins dorinta de a vedea si frumusetile acestei zone, necunoscute pentru mine. Prin urmare, am fost foarte bucuros de invitatia domnului Dinu si a lui Marlene de a-i insoti pe un traseu spre varf mai putin umblat, si anume Culmea Golgota (Culmea Hotarului). In tura ne-a mai insotit inca un iubitor al Muntelui, Vlad Iobagiu.
Am pornit pe la ora 17 din Cluj, si dupa aproximativ 3 ore si doua furtuni cu vant puternic si grindina, am ajuns la gazdele noastre de pe Valea lui Dragos (Moisei). Acolo am aflat cu bucurie ca drumul pana la intrarea in Rezervatie a fost de curand asfaltat, lucru care ne-a scutit de cei 4 km pe jos pana la intrarea in Rezervatie, unde si planuiam sa innoptam. Profitand de aceasta placuta surpriza, dar si datorita amabilitatii gazdei noastre (care ne-a transportat cu masina cei 4 km), am decis sa urcam in aceeasi zi pana la Casa Laborator, unde urma sa ne punem corturile. Fiind harnici, intr-o ora si jumatate ajungem la destinatia noastra din acea zi, chiar inainte sa se intunece de tot. Corturile ni le instalam la adapost, in sala de mese/terasa Casei Laborator, pentru a fi uscate a doua zi dimineata.
Desteptarea s-a dat la 5,30 si in mai putin de 2 ore eram deja in drum spre Pietrosul. Vegetatia inalta din poienita, precum si ienuperii de pe poteca, ne-au cam dat de furca, fiind inca uzi de la ploaia din ziua precedenta. Dar pe masura ce urcam, eram mai putin preocupati de hainele ude, si tot mai fascinati de panorama ce ni se desfasura in fata ochilor.


Urcusul spre Pietrosul Rodnei

Culmea Golgota (Hotarului)

La un moment dat, undeva in dreapta potecii am vazut ceva miscandu-se. Era o capra neagra cu iedutul ei. Ne-a bucurat nespus aceasta intalnire, dar in acelasi timp ne-a si intristat. Fiind asa aproape de poteca, au slabe sanse de a scapa de pustile vanatorilor. Cu tristete, ma intreb cat timp vom mai avea ocazia sa admiram aceste creaturi fascinante in realitate, nu in imagini. Nu inteleg motivul pentru care sunt ucise aceste animale si nu cred ca poate fi justificat in vreun fel. Ce placere poti sa simti cand impusti un animal neajutorat? Te simti mai puternic prin faptul ca ai luat o viata? Sau poate or fi unii atat de saraci ca nu au ce pune pe masa si merg sa vaneze capre? Atata timp cat cei care ar trebui sa le protejeze, se ocupa mai degraba de accesul mai facil al vanatorilor pe munte (ex. taierea jnepenilor de pe poteci, drumul facut cu buldozerul) sunt foarte sceptic ca voi putea sa le arat intr-o zi copiilor mei capre negre PE Munte.

Aproape de varf

Inca putin ...

Dupa intalnirea cu caprele, in scurt timp ne-a invaluit ceata, si a ramas cu noi pana cand am ajuns pe varf. Din pacate , din aceasta cauza, nu am putut sa ne bucuram de panorama de pe Pietrosul. Dupa ce ne-am energizat putin cu prunele uscate ale lui Marlene, am facut traditionalul Gipfelkuss, si am pornit-o la vale spre Taurile Buhaiescului. Acolo am avut parte de frumusetea primilor rhododendroni din tura mai putin afectati de ninsorile tarzii.

Taurile Buhaiescului

Din pacate, am avut parte si de o scena tipic romaneasca: tabla cu indicatorul care indeamna turistii sa nu arunce gunoaiele pe munte era rupta, si langa ea un morman de gunoaie. Ma intreb ce parere au avut despre asta polonezii/cehii/slovacii cu care ne-am intalnit in tura. Cu siguranta nu una buna. De la Taurile Buhaiescului am pornit-o spre Tarnita la Cruce, pe unde trece si "foarte utilul" drum ce leaga Borsa de Romuli, taind creasta. Inca un simbol al "respectului" unora pentru munte.

Turism in stil romanesc

Puzdrele, Aniesul si Negoiesele

Flori de muschi

Dupa o pauza sub Tarnita la Cruce, am reluat drumul pe creasta, si inainte de Cormaia, o luam la stanga, trecand astfel pe sub acest varf si pe sub Repedea.

Varful Repedea

Foarte repede ajungem in Tarnita la Carti, unde ne umplem flacoanele cu apa. Nu foarte departe, in Muntii Maramuresului si Surhard cerul e inchis la culoare si se aud tunete. Decidem sa punem corturile aici pana trece ploaia, care parea ca se indreapta spre noi. Dar dupa mai bine de o ora de asteptare cerul se insenineaza din nou. Asa ca ne impachetam corturile si mergem mai departe, cu intentia de a ajunge in Saua Puzdrele, unde urma sa campam. Domnul Dinu si Marlene decid sa o ia peste Negoiese, iar eu cu Vlad o luam prin stanga lor.

Negoiasa Mare

Ne-am regrupat in Tarnita Barsanului, unde auzim ca drumul peste Negoiese e putin mai dificil din cauza jnepenilor. O luam din nou la drum si dupa putin timp ajungem in Saua Puzdrele, unde ne instalam corturile. Inainte de a se intuneca de tot, privim spre sud-vest spectacolul norilor, care imbraca varfurile Rodnei cu valuri vaporoase.

Spectacol

A doua zi dimineata nu ne mai intampina soarele ca in ziua precedenta, ci norii si vantul. Jos in vale se vedeau pete insorite. Noi in schimb, eram la propriu cu "capul in nori". Pornim incet pe poteca ce trece prin stanga Varfurilor Anies si Laptelui, apoi urcam varfurile Galatului. Chiar inainte de coborare, ne oprim sa culegem petale de rhododendron, care ne vor aduce muntele mai aproape cand vom savura acasa o cana de ceai. Dupa ce strabatem o portiune din "Bulevard", o luam la stanga si coboram pe Muntele Cailor, apoi din Saua Stiol coboram spre Cascada Cailor. Acolo suntem surprinsi sa nu intalnim foarte multa lume, dar in schimb mizerie este din belsug. Facem o mica pauza si incepem sa coboram spre "civilizatie".

Muntele Cailor

Gazda noastra din Moisei a fost din nou foarte amabila si a venit dupa noi cu masina, scutindu-ne de a merge prea mult pe jos pe marginea drumului. Asa cum banuiam, tura a fost una foarte frumoasa. Zona Pietrosului, in special cea dinspre culmea anterior amintita, s-a dovedit a fi foarte spectaculoasa, si pentru mine, a fost pentru prima data cand am vazut acesti minunati munti in straie de vara. Sper sa va fi deschis si voua pofta de munte, si nu de oricare, ci de Rodnei!