duminică, 30 august 2009

Fagarasii, mai altfel

Intre 22-29 august, conform planificarii turelor CAR-Universitar Cluj, un numar de 13 colegi de club, in 3 masini si in 6 corturi am participat la tura ce o relatez mai jos. Cu noi doi au calatorit Alex Prigoana si Iulia Moraru. Cu Csaba Papp au calatorit Andrei si Ibi si Cosmina, invitata de Csaba. In masina lui Vlad Iobagiu au fost Delia Liscan si Serghei ("cules" din Turda) si Raluca Leuca (ne-a asteptat la intrarea pe Transfagarasan). Ana Ignateanu a sosit din Bucuresti direct la Balea.
"Fagarasii , mai altfel", adica nu doar clasic, pe poteca crestei principale. Ci parcurgand in ultimii ani si culmi nordice si sudice.


Noi pe Vf Lespezi

Primele muchii nordice le parcursesem avand ca plecare-intoarcere poalele muntelui- Tara Fagarasului. Dar mai apoi am renuntat la zonele impadurite si am plecat pe acele culmi dinspre creasta principala, intorcandu-ne pe o vale vecina sau traversand-o si urcand inapoi in creasta principala pe o alta culme. Revedeti daca doriti:
http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/07-ture-de-vara/fagarasii-mai-altfel-2008

In 2008 plecasem de la Balea spre est si doar in doua zile din cele sapte am facut ture cu rucsaci mici (Muchia Taratei si Muchia Gardomanului). In vara asta am hotarat ca sa marim la trei numarul zilelor "lejere", sa intercalam intre zilele (patru ) cu rucsaci mari pe creasta principala, zile (trei) cu rucsaci mici pe culmi secundare si vai .

Sambata 22 aug. 2009 la pranz , parcam trei masini la Balea si 13 clujeni plecam spre vest, montandu-ne cele 6 corturi langa lacul Caltun.

Duminica 23 aug., cu bagaje mici trecem prin portita Caltunului si
Strunga Doamnei pe versantul vestic al muntelui Caltun-Lespezi,
continuam o vreme pe poteca marcata cu BA , dar unde aceasta coteste
brusc spre dreapta spre culmea Podeanu, noi continuam sa urcam pe o
panta destul de abrupta, pana in culme si apoi pe ea pana pe vf.Lespezi
. Parcurgem apoi dus- intors custura dintre Lespezi si Caltun.
Urmeaza lunga coborare (cca 3 ore, fara graba) pe culmea din mijloc
-Muchia Lespezi- pana la cabana Pisul Negru de pe Transfagarasan, culme pe care gasim ici si colo semne de marcaj PR. Ne intoarcem tot in cca
3 ore la corturile de la lacul Caltun pe poteca marcata cu TA pe valea Paltinu si mai apoi pe valea Caltun.


Ochiul albastru

Creasta Ferastraul

Noapte buna!

Continuare la :
http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/01-articole-recente/fagarasii-mai-altfel-2009
iar mai multe imagini la:
http://outdoors.webshots.com/album/574396181VkSsqS

si la : http://outdoors.webshots.com/album/574397368UiEReU

Lectura si vizionare placuta,

Dinu si Marlene Mititeanu

miercuri, 19 august 2009

Tura in Masivul Parang (7-9 august).

Ne-am strans vineri seara o echipa de 14 alpinisti de prin Cluj, Turda si Bucuresti la Cabana Groapa Seaca, pentru a face o vizita Masivului Parang : Dinu si Marlene , Ioana, Laci si Reka, Serghei, Florin si Adela, Andrei si Ibi, bucurestenii Anita, Laura, Dev . Si eu ! Am ajuns la cabana abia seara. Cabanierii- Mihai si Cristina Bogdan, vechi prieteni ai fam.Mititeanu, s-au dovedit foarte ospitalieri si - ca o exceptie- ne-au permis a ne ridica 3 corturi in incinta cabanei, nu departe de cotetzele lor cu iepuri. Alte trei corturi au fost montate in apropierea cabanei de catre cei sositi mai tarziu. Tot ca o exceptie de la regula, de data asta dl.Dinu si Marlene au dormit in cabana, care era "full" !

Dupa un somn bun, prima zi de munte incepe devreme, trezirea e la 6 iar "acceleratul" pleaca spre creasta la ora 7, 05, lasand in urma pasagerii intarziati care au fost surprinsi in timpul micului dejun. Dar ne-au ajuns dupa o vreme.

Prima tinta e Saua Huluzu, pana acolo ne ghideaza punctul albastru. Urcusul pe drumul asfaltat n-a fost de vis dar nici cand am ajuns la noroaiele drumurilor forestiere n-am fost prea bucurosi. La o intersectie de drumuri cautam marcajele: niciunul in apropiere, asa ca imbarbatati de convingerea lui Laci alegem drumul care continua urcusul, nu cel ce coboara lin spre dreapta. Marcajele nu mai apar si in scurt timp ne dam seama ca am ales drumul gresit. Nu-i nimic, oricum suntem plini de noroi asa ca ne asumam eventualele balarii si parasim drumul. Dupa o traversare iscusita prin padure si peste un parau, , ajungem intr-o poiana pe care o zarisem din taietura unde ajunsesem noi, poiana in care regasim traseul marcat. Dupa inca jumatate de ora ajungem in Saua Huluzu si primim premiul bine meritat : creasta pincipala insorita cu varfurile Parangul Mare si Carja in dreapta noastra, iar in plan mai apropiat piciorul nordic cu varfurile Coasta lui Rus si Varful Gauri.

Nici nu am pierdut mult timp, e ora 11 deci am intarziat doar o jumatate de ora. Continuam traseul pe Banda Albastra , care duce din Pasul Groapa Seaca (dintre Parang si Sureanu) in creasta principala. Urcus e la inceput mai lin si printre palcuri de jnepeni, apoi printre stanci si mai abrupt. Ajungem pe varful Gauri unde Marlene ne face o prezentare a imprejurimilor. Urmeaza o zona "de plimbare" pana pe varful Coasta lui Rus si la ora 13 suntem in Saua Piatra Taiata. Avem in plan un circuit pe la lacurile din Caldarea Dracului si prin Caldarea Calcesu- Zanoaga. Vom innopta la Caldarea Zanoaga Mare deci am putea sa ne montam corturile si apoi sa vizitam lacurile fara bagaje. Dar turmele de oi si ciobanii din zona ne fac sa ne razgandim. 14 rucsaci de toate culorile sunt cam greu de ascuns. Deci hotarim sa ii luam in spate. Timp avem destul, mai avem si energie. Vremea de ar mai fi frumoasa... Continuam deci pe traseul Banda Rosie, acum pe creasta principala. Din apropierea varfului Setea Mica coboram pe muchia dintre Caldarea Dracului si Caldarea Zanoaga Mare, pana la Lacul Pasari. Poposim o ora la lacul Pasari, o ora la lacul Vidal si inca o vreme la lacul Galcescu. Mai rar asa boierie in turele CAR !!! Vremea nu e favorabila pentru aparatul de fotografiat. Asa ca unii trag cate un pui de somn altii se plimba si admira peisajul. De acolo urmam marcajul Cruce Rosie in directia Caldarea Zanoaga Mare. Pe indicator scrie "Lacul Zanoaga 2 ore"; in 30 minute am fost acolo, din care 10 au fost o pauza. Ziua a fost frumoasa si putin dificila, toti mai avem energie asa ca ne strangem in cerc la un ceai si povesti pana cand doi stropi de ploaie si un fulger ne imprastie pe fiecare la cortul lui.

A doua zi ne trezim abia la 7, plecarea e la 8. Ceata densa, ploaie marunta, suntem putin dezamagiti dar ne luam rucascii in spate si urcam spre Saua Piatra Taiata. Primii dintre noi, care au pornit putin inaintea grupului se intalnesc cu Dev, fara bagaj, ratacind prin ceata si cautand corturile. Mare noroc pe el!In creasta, in Saua Piatra Taiata ne regrupam, si urmam Banda rosie acum spre vest cu obiectivul varful Parangul Mare. Ploaie, ceata, ceata, ploaie, n-am prea vazut nimic, in afara de scurte perioade; intr-una din ele am admirat lacul Rosiile aflat "la picoare". Din Saua Gruiului coboram direct in caldarea Rosiile (pe Punct Rosu) fara sa mai urcam varful Parangul Mare. Dincauza vremii "cenusii", nufacem pauze lungi pe la lacurile Oglinda Mandrei, Lung, Rosiile, Zanoaga Stanii . In drumul nostru am dat peste ramasitele elicopterului prabusit in zona cu decenii in urma apoi, intr-o poienita din padure am poposit la Refugiul Agatat pe care l-am gasit in stare excelenta.
Desi am avut parte de ceva apa prin bocanci , desi ni s-a cam imprimat cenusiul pe retine iar poze faine n-am prea putut face, tura a fost una reusita. Am admirat superbele lacuri si am gustat din plin fiecare moment de vizibilitate pe creasta (poate ca apreciam si mai mult peisajele daca ni se dezvaluiau brusc dupa o perioada de mers orb prin ceata). Oricum, muntele e munte si il iubim cu tot "pachetul".

Alex Prigoana

luni, 17 august 2009

Tura de o zi in jungla (cheile) Dumitresei

Desi este o zona aflata la nici 50 de km de Cluj, spre rusinea mea inca nu am apucat sa vizitez aceste chei, despre care am citit lucruri interesante. Asa ca duminica dumineata am schimbat planul initial al unei ture de o zi in muntii Trascau, si am pornit impreuna cu sora mea inspre valea Somesului Rece.

Am pornit din Cluj, si am inaintat destul de rapid pe drumul asfaltat in stare buna pana in comuna Maguri-Racatau, si apoi pe un drum de macadam pe valea Somesului Rece in sus. De la capatul Racataului valea incepe sa se ingusteze treptat si sa capete aspecte de chei. Nu sunt foarte spectaculoase, ca si altele din Apuseni, dar au un farmec aparte. Pe la ora 11 am parcat masina aproape de inceputul traseului nostru, si am pornit la drum. Valea Dumitresei ne apare la varsarea in Somesul Rece ca si o deschidere de vreo 10 metri in peretele de stanca de pe malul drept al Somesului.



Cheile au un aspect foarte salbatic, iti dau impresia unei calatorii printr-o jungla. Asta atat datorita vegetatiei abundente care o decoreaza in aceasta perioada a anului (predominand urzicile si brusturii), dar si datorita multitudinii de urme ale exploatarilor silvice ce s-au desfasurat in zona si care au folosit valea ca si o modalitate de transport (busteni, trunchiuri de copaci aruncate mai ceva ca si in celebrul joc al copilariei "Maroco").



Valea are si doua mici cascade ale caror depasiri ne cer mici abilitati de catarare, dar dupa aproximativ o ora de mers ajungem in portiunea ei superioara, unde se mai largeste. Din partea stanga vine un drum de care, dar accesul este inca destul de lent din cauza numerosilor braduti doborati peste el, si care ne obliga uneori chiar si la mersul in patru labe pentru a-i depasi (asta ar fi un bun antrenament pentru cei dornici de jnepening :-) ).



Dupa aproximativ o ora si jumatate de la plecare ajungem la o mica acumulare de apa, si aici ne permitem o pauza lunga sub soarele placut de august, in mijlocul unui zmeuris bogat, pe care se pare ca nici Mos Martin nu l-a vizitat recent. Continuam apoi vreme de 15 minute pe vale in sus pana in dreptul unor case de vara, de unde cotim inspre dreapta pe drumul forestier care ne va scoate in valea Somesului Rece, cam la 4 kilometri in amonte de barajul de pe acest rau. Un rau cu o vale foarte frumoasa, din pacate devastata de indivizi al caror creier nu le poate coordona corpul atunci cand au in mana drujbe, peturi, ambalaje si tot felul de alte obiecte a caror prezenta in aceste zone lasa rani adanci.

Dupa inca o ora si jumatate de mers pe drum la vale, ajungem la masina si apoi ata catre catre Cluj. In concluzie: o tura frumoasa, dar pe care o recomand sa fie facuta primavara sau toamna tarziu, pentru a scapa de lupta contra urzicilor. Eventual chiar si iarna, cand zapada mai ascunde din urmele "civilizatiei".

Dragos

luni, 10 august 2009

Acelasi dar mereu surprinzator Retezat

O promisiune… intoarsa si ulterior intrecuta de-o invitatie, suna ceva in genul “Promit ca anul acesta (2009)sa vin in Rodneii tai dragi!”- “Si mie mi-ar placea sa revin in Retezatul dumneavoastra, poate incercam la vara!?” ...
(...)Sunt o frantura dintr-un schimb de replici neincheiate, inca restante as insista eu, nu-i asa, Dle Eugen?! Asa rezum eu concretizarea celor 3 zile minunate, in compania unor oameni pe masura.
Pentru unii sambata e zi de lucru, altii inventeaza scuze ca sa amane intrevederi academice, altii amana revederea cu nevasta insumand 3 saptamani...toti 3 pentru acelasi scop: sa fim pe Munte iar!
E duminica in zori, pornim zambareti spre ‘punctul intermediar Hunedoara’ unde prietenul Eugen ne promisese ca ne dezmorteste cu o cafea, dar ne intampina cu un pepenne verde delicios, revigorant! Ne povesteste despre ultimele incidente (...) si evenimente si apoi, bucurosi de duca, fixam ‘destinatia’ in GPS-ul sufletelor: RETEZATUL!
Cele 5-6 ore de urcus de la Gura Zlata spre lacul Zanoaga ne demonstreza ca vara torida inca isi face de cap chiar si la inceput de august. Noroc cu padurea cea deasa, ce ne-a tinut umbra si improspatat cu cate o soarba de apa sau un bustean umbrit, toate au fost excelente pentru incarcarea bateriilor! Ajunsi la Zanoaga, imi vine sa zburd de bucurie: peisaj de vis, dam de oameni faini la refugiu, un ciobanas cu oi poposeste si el jumate de ceas ...cat sa-i ajute pe cei de la Salvamont sa curete copitele magarusilor jucausi. Se cere baciul fotografiat cu fetele si ne pune sa-i promitem ca trimitem pozele acasa la nevasta! 


Prima seara, cu luna ce-i lipseste o unghie ca sa fie plina! Cina ne domoleste stomacurile... si-apoi, la o gura de afinata de sub Gutai, povestile celor 7 glasuri curg impletite cu rasetele si intamplari, patanii si cazuri inedite ‘de pe la munte’. Degeaba cortul e fara tantari si somnul se lasa asteptat in saci caci spectacolul lunii ne ameteste, ai jura ca-i ziua in jur, si cadrele ne uita pe-afara pana spre orele mici.(...)
Dimineata la 6:30 trezirea, cafeaua aromata ne face ochi, iar sprinteneala Dlui Eugen ne accelereaza si pe noi. Ne luam ramas bun de la sclipirile Zanoagei si-o luam la pas spre muchia din dreapta, bucurosi de-un cer curat si-ncrezatori ca atmosfera usor pacloasa are sa se curete pe parcurs. Din sa zarim spre dreapta Judele mic si Judele, spre stanga-din limita cu rezervatia stiintifica- salutam Taul Negru, iar din Saua si Vf.Judelui, Eugen ne arata apoi Taurile Caprei si Iezilor.


De pe Vf. Judelui si pana pe Vf. Santamaria ma minunez iarasi si iarasi, cat poate fi de frumos totul, salutam rand pe rand Taul Agatat, Taul Portii, superba salba de lacuri cu nume de fete: Florica ,Viorica, Ana, Lia, iar mai incolo inconfudabilul lac Bucura si-al sau Bucurel.

Imi tremura picioarele de emotie dar nu scot un cuvant ... si pe cuvant ca nici o secunda de frica, ci de-un ‘nu stiu ce’... caci calc cu ochii mintii malul fiecarui lac, si le recunosc tacit c-acum un an m-am indragostit total si iremediabil de ele! Sarut de departe Peleaga, Bucura, Poarta Bucurei, Retezatul ...si le promit celorlalte cu care Dl Eugen imi face cunostinta prin vant si cer senin ca nu va trece mult pana sa ne cunoastem mai indeaproape. Pe Santamaria, in timp ce savuram sandwich-urile si cateva fructe confiate, avem primele indoieli: furtuna cea neagra ce se apropie si mormaie prelung ne va prinde pe Slavei, sau se va indura de noi sa ne lase pana ajungem jos la lacuri?!? Grabim pasul, parcurgem cu atentie portiunile de catarare-descatarare a culmii Slaveiului, si-ntimp ce coboram pe serpentine spre Taul Rasucit, multumesc Celui de Sus nu doar ca ne-a pasuit pana jos de ploaie, ci si ca ne ma da ragaz si de cateva cadre la lac.

Si cine-a zis ca gandul bun atrage binele? Poi nici ca se putea mai bine, pe malul Rasucitului, pe la 14:30 asistam la un fascinant “de-a v-atz-ascunsele” de-al soarelui printre norii deveniti din negrii cenusii. Cerul se deschide treptat, ne trezim ca facem plaja, Dl Eugen se spala de-a binelea, eu imi racoresc picioarele si gleznele si raman surprinsa cat e de placuta apa! Nici nu mai stiu ce mi-a placut mai mult: reflexiile unor unde turcoaz perfect transparente la mal, lespezile-sezlonguri ideale pentru o dupamiaza perfecta, sau norii fotogenici ce-mpreuna cu piscurile se oglindeau in Tauri.


Am zabovit mult pe la Rasucit, si-apoi...reflexiile plapandelor Barba Mosului in Taul Urat ne-au demonstrat fiecaruia ca lacul nu-si merita denumirea! (un argument fiind si faptul ca pe coperta unor harti cu Retezat apare de fapt el, si nu altele).

Si totusi, Taul Ascuns...

a fost minunea potrivita la momentul potrivit  Poi mai oameni buni, imaginati-va sa va prinda asfintitul in fata unui lac extrem de limpede si linistit, cu peretii stancosi ai Slaveiului oglinditi autentic in adancurile sale... cu prieteni dragi aproape si cu spectacol de cumulonimbusi vinetii de somn, hotarati sa se duca la culcare tocmai catre miazazi!


Habar nu am cum am ajuns la Zanoaga, stiu doar ca saltam de pe o lespede pe alta. Domnul Eugen nu parea foarte incantat de ele, iar cand a dat de iarba, abia i-am mai tinut pasul, fentandu-l cu povesti pana la izvorul ce curge in Zanoaga. Aici flacaii mi se spalau si se faceau frumosi pentru cina, in timp ce eu asistam la invazia ganganiilor nesimtite. Ma miscam incontinuu sa nu se puna pe mine, degeaba, prin haine sau direct, m-au impestritat toata cu zeci de-mpunsaturi pe centimetru patrat! De la o vreme, cand s-a lasat seara, ori s-au plictisit ganganiile de noi, ori noi de ele, cert e c-am cinat linistiti si pe saturate! E drept, uneori mai uitam sa mai mestecam, furati de imaginea unui rasarit de luna imensa si plina, printre niste cumulonimbusi fabulosi.
Si fiindca parca e scris de Sus ca intotdeauna Retezatul sa ma uimeasca profund in ultima noapte (ca sa faca mai grea despartirea?!?) am asistat socata la jocul de magie al luminii: de-o parte, luna plina se plimba ascunzandu-se si dezgolindu-si imediat maretia de dupa niste stratusi frumosi; de cealalta parte, fulgerele se incapatanau sa strapunga niste cumulonimbusi imensi, iau dupa fiecare ciocnire, norii se luminau ca-ntr-un scenariu exceptional de umbre si lumini! Se-auzeau apoi tunetele prelungi, urmate indeaproape de alte fulgere, tot mai intense si mai aproapiate, uneori reusind sa-si dezvaluie capele electrizante, alteori imprastiind lumina in spatele cortinei de nori. Oricat as vrea sa descriu acele momente, ma simt legata de degete si limba... realitatea a fost peste orice cuvinte! Aparatele declansau rand pe rand cadre, timpi si compozitii variate, fiecare depinzand insa de norocul suprinderii fulgerelor in rastimpul expunerii. Si oricum ar fi, fotografiile pot cel mult sa ne apropie maretia acelei nopti cu luna plina si semne de furtuna... insa n-au putut surprinde intensitatea si magia acelor momente devenite atemporale.

Abia cand m-am bagat in sac mi-am dat seama ca fata imi ardea ingrozitor de muscaturi, ca ma dor ochii si fiecare portiune de corp dezgolita, ca e din nou trecut de 1 noaptea si desteptarea se da devreme! Si-ncet, aproape insesizabil... am trecut din starea de visare in lumea viselor.
Toata dimineata am simtit ca vreau sa prind radacini acolo... stiam ca sunt ultimele ore petrecute in sanul Retezatului si fiecare din ele imi parea atat de importanta! Am hotarat sa dam o fuga pana la Taul Judele, prea era el fermecator privit din creasta, parca ireal de turcoaz si linistit.

Azi parca nici glumele nu mai aveau insa acelasi gust... doar caramelele si ciocolata impartita pe malul Judelui mai indulceau senzatia despartirii. Fara sa vreau sa fiu dramatica, habar nu am de ce...dar parca fiecare despartire de Retezat devine tot mai apasatoare si dificila! Am zabovit mult pe lespezile dimprejurul lacului, l-am sorbit de nenumarate ori inainte sa plec, mi-am adus si-acasa o bucatica de viata din el... si totusi, acolo ceva s-a frant (...)

Cand l-am privit ultima data, mi-am zis in gand ca Judele trebuie ca e fratele mai mic al Floricai si-al Vioricai! Ne-am intors sa strangem cortul si sa mai schimbam cateva vorbe cu noii salvamontisti de serviciu de la Zanoaga... iar la plecare, privind zvagnirile Zanoagei, zecile de mioare de pe versantul vecin si privirile Dlui Eugen, zau ca blestemam in gand orice obligatie si motiv ce ne-obligau sa ne-ntoarcem in urban. Ne-am lasat condusi de dl.Eugen pana in sa... unde dupa o ultima pauza de admirat si fotografiat Zanoaga si imprejurimile, ne-am luat ramas bun, promitandu-ne tacit ca data fiitoare isi va onora si Eugen promisiunea de a veni Acasa la mine...in Rodnei! Ultimele 3 ore de coborare au fost oarecum fugarite de furtuna tot mai amenintatoare ce-ntuneca ciudat de puternic padurea din jur si cerul de de-asupra...
M-am despartit de acel RAI cu-un nod imens in gat...dar si cu constientizarea ca orice final aduce mai aproape un alt inceput...o alta revedere!

Doamne, ce bine c-a fost sa fie posibil...si-a fost sa fie atat de minunat!

text si foto: Dia Somogyi