luni, 26 aprilie 2010

Cautand ciresi in floare

Nu e prima data cand dintr-o invitatie ad hoc de genul „Eu (Dl. Dinu) merg cu Marlene duminica pe undeva pe dealuri intr-o drumetie, mai avem 2-3 locuri” se ajunge la o tura de peste 20 de prieteni. De data aceasta eu si Dan ne-am hotarat doar in seara de dinainte. Stiam ca trebuie sa revenim in Cj pe la 17, dar toata sambata am fost abatuta, stiam ca daca nu iesim din oras cateva ore sa ne bucuram de copaci in floare pe dealurile noastre dragi n-o sa-mi fie bine in urmatoarele saptamani. Asa ca, dupa un schimb de sms-uri si telefoane ne-am lasat convinsi: gata, venim cu voi pe Dl. Bilii, si de acolo voi continuati spre Scarita, noi coboram pe o vale pe care de mult o ochisem.
Duminica la 7 in parcarea CAR-ului ne zambim in randuri si etape pana ne strangem majoritatea. Pe restul ii ‚culegem’ de pe drum. Pornim dupa sfertul academic, si-n scurt timp povestile de pe masini ne-ajung la varsarea Vaii Belioara in Valea Posegii. Parcam, ne echipam, mai facem cunostinta cu chipurile noi, si pornim zambareti. Ne ies in cale doi copii, o fetita in fustita rosie si un baiat pe bicicleta, a amandoi sfiosi dar din coada ochiului curiosi. La fel niste matusi, se uita si dau sa ne numere, apoi renunta.
Urcam abrupt Dl. Bilii pe langa o gospodarie rozosina, apoi printr-o padurice de-un verde proaspat, crud, deasupra ne mai scapam de haine si punem aparatele foto in functiune. De la cateva aruncaturi de bat Scarita ne saluta, noi ii zambim bucurosi de revedere. II spun in gand ca-i sade bine in straie timpurii de primavara.

Ajungem la o casuta cunoscuta, unde prin noiembrie am zabovit mult impreuna cu Claudiu si Dan la ‚idei bune dar fixe’.

Observ ca si de data aceasta lumea incetineste, unii la pozat, altii sa ciuguleasca ceva, altii sa se bucure de aerul curat. Marea de papadii ne trage cu ochiul, astfel ca fiecare cautam cadre cu puncte de interes.


Dupa pauza bine meritata ne lasam iarasi purtati de pasi. Luam o curba de nivel chiar pe sub culme, pentru a imortaliza cele mai de sus grajduri ale Dealului Bilii. Practic de cand am iesit deasupra paduricii avem o permanenta bellvedere asupra Scaritei, pe care nu ne mai saturam sa o privim.

Ajungem si la ‚casa lui Marlene’ (acolo unde are ea acelasi cadru din diferite anotimpuri), dar remarcam ca pe aici ciresul inca nu si-a dat drumul. Bine e si-asa, un motiv in plus sa revina curand. Ea se uita si povesteste cu copacii, ii indeamna sa ii astepte in floare prin mai, cand se vor intoarce. Dan insa isi vede linistit de pasiune.

Nu dupa mult timp ajungem la una din cele mai dragi troite. Cea care sta inclinata de vreme si vremuri tocmai la finalul Dealului Bilii, in culme. Fruntasii deschid popasul, iar noi -prinsi in povesti cu alti prieteni din club - ne bucuram sa-i surprindem in poza cand deja stau adunati ca gazele la soare.

Pranzim aici, povestim vrute si nevrute...radem amintindu-ne de intamplari hazlii, ne facem planuri si visam cu ochii deschisi. Facem si o fotografie de grup, apoi Dl.Dinu inmaneaza catorva noi membrii carnetele CAR, intr-un cadru de vis, precum e traditia.

Desi nu ne-am mai lasa despartiti, soarele de sus ne face semne ca e fix deasupra noastra si e cazul sa ne continuam tura. Astfel, chiar daca unii nu se mai lasa dusi ...

prin molipsiri si imbieri in cateva minute toti sunt cu rucsacii in spate . Mai putin eu si Dan. Ne luam ramas bun, caci de aici noi vom continua circuitul spre valea Cheia Negrelor in timp ce ei vor continua sa faca circuitul Scaritei Belioara.

Ne pare rau... ne pare si bine. Am fi vrut sa ne mai bucuram cateva ore de compania lor, pupicii primiti fac insa despartirea mai usoara, stim ca marti ii reimprospatam la proiectie. Ne pare insa bine ca de data aceasta vom putea sa hoinarim in rastimpul ramas pe la niste grajduri de paie de mult ochite si visate.


Ne uitam la ceas, estimam ca intr-o ora si ceva suntem la masini, mai punem o ora de zabovit pe la casute si totusi ne mai ramane o jumatate de ora buna. Daca-i asa, atunci e lumea noastra!! Ma bucur ca un copil mic, si cat ai clipii ma dezbrac si intind sa ma incarcanc cu energia pamantului si sa ma las mangaiata de soare. Nici nu speram la asa ceva! Mi se pare un lux sa am parte de un asemenea rasfat intr-o asa perioada aglomerata si stresanta. Dupa un timp cand ma ridic sa-l caut pe Dan, il gasesc intins langa cruce si-mi vine sa rad. Ii sta bine asa, il trag in chip si-i spun ca desi s-au adunat putin norii el parca tot are puterea sa mai invoce razele de soare.

Chiar cred ca zicala lui Creanga cu ‚copilul cu parul balai’ are ceva magic in ea! Imi spune ca acum 2 ani crucea era inclinata in cealalta parte, si verifica sa vada daca e stabila. Ne bucuram sa constatam ca desi e indoita, totusi pare sa mai vegheze acolo o vreme.

Ne dam seama insa ca timpul asta tot mare hot a ramas, asa ca fara sa mai intindem mult ne luam rucsacii in spate si aparatele in maini si pornim spre Valea Cheii Negrelor.

Ne oprim des sa fotografiem casutele, ne bucuram de noi si noi unghiuri si perspective: unele cu spoturi de lumini, altele cu plapumi de umbre

Dam iar de eternele garduri, ne imaginam soarta celor ce-au construit si vietuit pe-aici fie si temporar, le ducem lipsa desi nu-i cunoastem, dar stim ca trebuie sa fi fie/fi fost niste oameni deosebiti, ca mai toti oamenii de munte.



Ne mai intoarcem din cand in cand sa ne luam ramas bun de la aceste locuri familiare, sa le propunem ca nu va mai trece mult pana sa revenim.

Ajunsi in Valea Sagagei, intalnim niste localnice ce-si fac siesta linistite sub soare, le salutam din mers si ne amuzam cat sunt de prietenoase.

Pasii ne conduc spre locul unde am parcat masinile, dar cu gandul ii insotim pe ceilati 20 de prieteni care la acea ora isi continua drumetia. Pe unde...? Va urma!

Text si foto: Dia Somogyi

Niciun comentariu: