joi, 1 aprilie 2010

O incursiune pe creasta Rodnei (26-28 martie)

Traditionala parcurgere a crestei Muntilor Rodnei (Romuli- Batrana- Gargalau- Ineu- Rodna ) efectuata anual de alpinisti ai CAR Universirar Cluj a luat putin alta forma primavara aceasta. Anul trecut, tot grupul mare ( cu 3 exceptii) am parcurs-o pe bocanci inotand prin zapada. Dar anul acesta nici eu nu mai vreau sa repet experienta, asa ca imprumut de la club schiuri si piei de foca..

Am plecat din Cluj vineri la 5.30 , noua oameni cu doua masini; din Moisei ni se alatura Alin Bradean, venit singur cu masina sa din Satu Mare. Am mai facut unele cumparaturi din Borsa. Pe la ora 9.30 am ajuns la manastirea din Pasul Prislop. Am lasat masinile langa manastire. Ne-am pregatit rucsacii si am taiat-o din loc. Mai putin eu (Alex) si Ana (era prima oara pe rachete) care inca ne straduim sa ne obisnuim cu echipamentele noi. Ii zic Anei ca arata ca o ratusca schioapa, ea rade, eu ma impiedic… O tinem in voie buna pana in Saua Stiol. Stiam ca urcarea pana in creasta, desi nu dureaza decat cca 4 ore, e o tura solicitanta asa ca mi-am pregatit bagajul cat mai usor … atat de usor incat mi-am uitat ochelarii de soare si sapca acasa. Soarele straluceste puternic, zapada multa, n-o sa ies prea bine. Dupa bobarnacele de rigoare, primesc de la domnul Dinu o sapca si de la Marlene ochelarii ei de viscol, care-s si anti UV. Tot e mai bine ! Deja am inceput sa ma prind cum e cu inaintarea pe schiuri : senzatia de alunecare e mult mai placuta decat pasitul si realizez avantajul pe care il avem, noi schiorii, fata de cei trei pedestri care se scufunda in zapada.

.

Continuam spre Varful Musceta iar dupa un timp urcarea devine prea abrupta pentru schiuri, asa ca le punem pe rucsaci si urcam cu pioletul in mana. Ajunsi sus, gafaind, epuizati, domnul Dinu ne intreaba : « Fain la munte, asa-i ? » Noi raspundem intr-un cor anemic « Daaaa ». Normal ca e fain ! Caci cerul e perfect senin si speram sa fie asa si macar maine, cum spun prognozele. E extraordinar si nu imi imaginez un loc mai bun in care as putea fi decat alaturi de prieteni la munte !


Curand ajungem Saua Gargalau, unde instalam corturile intr-un loc ferit de vant. Planul facut de dl.Dinu era ca de aici, cu bagaje mici, sa pornim spre Vest si apoi spre Est, atat cat ne permite vremea si cat ne tin picioarele.

Ne simtim inca plini de energie, asa ca gasim un bolovan si incepem sa il escaladam, pana ce dl.Dinu da plecarea pentru schiori : o urcare pe varful Gargalau si o coborire superba pe partia atat d efaina incat pare pregatita cu un ratrac.


Ana Ignatean :

Sambata, desi trezirea a fost matinala, pe la 7, nu a fost deloc greu sa iesim din sacii de dormit, fiindca afara era soare deja si destul de cald. Vremea era superba asa ca ne-am miscat cu totii repede sa pornim in traseu ca sa profitam de zapada inca inghetata. Astfel, in jur de ora 8 suntem cu totii gata, cei trei pe bocanci (Alin, Alex si Cristi) pornind inaintea noastra ca sa parcurga cat mai mult din drum inainte ca zapada sa devina ca untul. Eu, singura pe rachete, sunt un fel de struto-camila, dar decid sa raman cu cei pe schiuri deoarece avem aceeasi preferinta pentru zapada mare, spre deosebire de grupul celor trei care deviau spre portiunile fara zapada ca pestele catre apa.

Pe Bulevardul Rodnei, nu ne grabim, profitam de vremea buna, admiram peisajul si facem poze. Intre timp, Alin, Cristi si Alex, toti in acelasi pas, ca niste soldatei, iau avant si ajung pe Galatul, cu ceva avans in fata noastra. In jur de ora 10 ajungem si noi pe varf si facem un mic popas intr-o zona mai ferita de vant. La scurt timp, ne ajung din urma si alti trei colegi de club, care porninsera vineri din Cluj, Akos Kozma, Laurentiu Vezentan si Marcel Giurgea (Lusu) si innoptasera la o stana. Ne bucuram cu totii de revedere, mai ales eu, caci Lusu e si el cu rachete de zapada si astfel nu mai sunt struto camila si formam o categorie aparte, cu cap si coada. Laurentiu si Akos se alatura si ei celorlalti sase care sunt pe schiuri si impreuna pornim catre varful Laptelui. Aici, panta abrupta le cam pune probleme schiorilor, fiind nevoiti sa faca multe viraje, in timp ce Lusu si eu abordam panta pieptis si ajungem curand sus. Dupa un timp, ii vedem pe colegii nostri pe bocanci cum ajung pe vf. Anies si ne asteapta acolo. Inainte de urcusul final spre Anies, ceilalti, in afara de Laurentiu, isi lasa schiurile si continua pe clapari.

Ajunsi sus toti 13, pe la ora 13, urmeaza un moment festiv in care Lusu si Alex Dumitrescu isi primesc carnetele de membrii Car de la dl.Dinu, iar Akos, fost membru CAR Cluj, transferat in Sectia Univ.Cluj, isi primeste timbrele UIAA pe 2009 si 2010 sa si le aplice in carnet. Tot aici facem si traditionalul ritual Gipfelkuss, ca mai apoi sa ne indreptam spre punctul terminus al turei noastre, varful Puzdrele. Acolo facem un popas mai lung si ne reimprospatam fortele pentru drumul inapoi spre saua Gargalau. Impinsi de la spate si de norii care se adunau si ne mai fulguiau din cand in cand, ne indreptam spre corturi, unde ajungem, unii mai devreme, altii mai tarziu, in jur de ora 17. In timp ce noi ne incheiem ziua la un ceai, la supa calda, Akos profita de ultimele ore de lumina si mai face o tura pe skiuri pe « partia » Gargalau.

A treia zi, duminica, ne trezim in viscol si cu zapada depusa pe corturi asa ca stabilim sa strangem corturile si sa plecam la ora 11. Intoarcerea spre Pasul Prislop e un pic problematica datorita viscolului care ne reduce drastic vizibilitatea in creasta. Dupa o ratacire scurta din cauza ca cei cu GPS-ul s-au indoit de acesta, ne reintoarcem pe urme pana la track si regasim apoi si vagi urme de la urcarea. Pe vf.Musceta, schiorii isi pun schiurile pe rucsaci, facem toti descatarare la piolet cu fatza la panta, pe o anumita, apoi continuam la vale prin zapada grea si uda, care ii incomodeaza si pe schiori, si pe noi pe rachete, dar mai ales pe cei pe bocanci. La ora 15 suntem inapoi la manastirea Prislop unde lasasem masinile si ne indreptam spre Borsa, unde mai facem un popas la « Perla Maramuresului » inainte ca fiecare sa se duca spre casele lor.

Din punctul meu de vedere a fost tura superba, m-am bucurat de fiecare minut pe care l-am petrecut pe munte in compania colegilor mei de tura si chiar daca vremea s-a imbufnat spre final, in suflet m-am intors cu soare.


Text : Alex Prigoana si Ana Ignatean

Foto : Dinu si Marlene Mititeanu, Laurentiu Vezentan

Un comentariu:

dia spunea...

super tura, Faini oameni, asa cum va stiu!Alex, ai dreptate, nici nu se putea un loc mai potrivit pentru a fi cu prietenii, pe cuvant ca te inteleg! Ana, m-ai amuzat teribil cu autoportreetul facut, dar si cu 'complimentul' de ratusca. Oricum, pe zi ce trece nu mai esti doar una din fetele Retezatului (...) ci si copil de-al Rodnei! Si asta e mare lucru!
Sa ne vedem cu bine, oameni buni!
Dia