vineri, 7 mai 2010

1 Mai inflorit ca-n Fata Pietrii nu se putea!

Miercuri seara la facultate, suna telefonul. Inchid din instinct si constat ca era tanti Eugenia. Ies din sala si o sun inapoi, si timp de 7 minute incontinuu ma roaga, insista, ma convinge tanguindu-se aproape ca „dragii mamei musai musai sa viniti p’aici de 1 Mai, ii nebunie de flori, o minunatie!” II explic ca nu pot nicicum, ca sunt foarte apasata de treburi, proiecte, ca zilele astea nici Dan nu e in Cluj...dar degeaba. Ea o tine pe a ei, ca „eu nu stiu ce-i acolo-n Fata Pietrii, ca orisice sa facem numa sa mergem ca ea nu poate sa creada ca nu mergem!”. Imi vine sa crap de ciuda ca o tot refuz, ea insista persuasiv „Vorbeste tu cu baietu, las ca veniti, eu aisi va astept!”. Incredibila Tanti Eugenia asta!
Inchid si imi vine sa trantesc cu piciorul. Ma intorc, imi iau rucsacul si ma duc acasa, nu mai suport sa stau pana la final. Oricum mi-e atat de greu sa suport primavara in oras, dar cand mai pune si Tanti Eugenia sare pe rana simt ca vreau sa fug mai mult ca oricand departe de blocuri,de praf si fetze incruntate. Vine Dan, ii descriu incidentul, ne zambim amandoi si fara cuvinte in plus adjudecam: „Mergem, da-o-ncolo ca o scoatem la capat cu toate!” Vin mustarile de constiinta „dar totusi... mai am si aia de facut, si aia...” dar cum cui pe cui se scoate, o sun pe Florina (colega cu care lucrez la o cercetare) si pe Daniel (colegul lui Dan de servici) si inaintez propunerea. Spre surprinderea mea, amandoi se lasa molipsiti usor! Argumentul a fost cred „dam doar o fuga printr-un colt de rai...o tura lejera dar cu primavara nebuna, o sa va placa sigur, si la 14:30 suntem inapoi in Cluj!” Desi sunt si ei la fel de ocupati, cu job si proiecte pentru dupa-masa zilei de 1 Mai, se lasa convinsi.
Sambata la 7 parasim Clujul, luam calea Turzii si ajungem langa Manastirea Ramet cand inca roua sclipeste pe frunzele de un verde crud. Urcam pe langa aceeasi casuta ce ne trage cu ochiul de fiecare data

si ne bucuram sa vedem padurea incarcata cu frunze aproape transparente de tinere. Facem un scurt popas langa troita din deal, noi pentru a prinde in chip acelasi cadru drag din nou in straie de primavara, iar colegii pentru o pauza de pufuleti.


Ne tot minunam de ciresii in floare, surad cand ii vad si pe ceilalti incantati, imprimandu-si mireasma in nari, pe retina si in fotografii. Parca nu se mai lasa dusi, se intind la povesti in timp ce se bucura de flori si buburuze.


Ne uitam la ceas, e 9:30. Nu mai e mult pana la Tanti Eugenia, dar timpul zboara hoteste si de departe zarim puzderia de papadii din batatura casei ei, asa ca ne despartim relativ usor de pomii in floare. Intindem pasul, salutam din mers si click-uri cateva vacute ce-si purtau talangile linistite, fiecare parca cu ‚papionul’ ei melodios. Trecem si de indragitele casutele cu acoperisuri din paie ce ne uimesc si pe care le redescoperim surprinsi de fiecare data. Le mangaiem cu privirea si le rugam in gand sa mai reziste un timp...promitandu-le ca ne vom revedea curand.
Ajungem la covorul papadiilor, si desi le vazusem de departe cum ingalbeneau campul, cand ma vad printre ele imi vine sa zburd de bucurie.

Imi pare bine sa constat ca nu e doar reactia mea, ca si ceilalti isi lasa pasii purtati in propria directie. Mai zabovim putin aici, caci minutele acestea, in care stam asezati printre banutii de aur risipiti si inghesuiti, cu stancile in spate, albastrul clar deasupra si casutele de paie in jur- sunt fara doar si poate momente dupa care foarte curand vom tanji.


Dan imi spune in soapta sa ma intorc si sa privesc inspre destinatie... si nu mare mi-e mirarea cand o vad pe Tanti Eugenia cu bratele in san, zambitoare, ‚spionandu-ne’ incantata cum ne bucuram de florile de care imi spusese la telefon.
Ne intampina cu pupici si imbratisari si ne invita in casa, ca intotdeauna. O conving cu greu ca tare vrem sa stam pe iarba, ca e asa o zi de minunata si suntem satui de stat intre pereti. Accepta si ne intinde o paturica, imi aminteste de acum un an, cand procedase la fel. Nici nu ne intindem bine ca ea deja vine cu farfuriile si astearne pranzul. Ii explic ca noi de curand am mancat, imi vine sa o cert ca doar i-am spus si la telefonul de dimineata ca sa nu pregateasca nimic ca nu mancam, suntem pe fuga si am mancat deja, dar imi dau seama ca as jigni-o si atunci imi musc limba. Degeaba, ii pot eu spune de 10 ori dinainte ca sa nu se mai risipeasca si ca nu suntem flamanzi, ca dansei doar asa ii cade bine, mereu sa ne astepte cu ceva. Taie din painea de casa si ne pune fiecaruia pui pane in oua de casa si ne indeamna cu „La masa copii!”


Se aseaza langa noi si ne mai imbie de 2 ori, astfel ca pana la urma, mai de voie mai de musai ne straduim sa ii cinstim masa. Ea tace..se uita la noi satisfacuta, se joaca cu o ciubotica cucului si apoi dispare pentru cateva minute. Se intoarce apoi cu 2 fire de narcise plapande, pe care ni le intinde rusinata, o floare Florinei si una mie. Ma rusinez de puritetea gestului ei, ii multumesc si o imbiu cu dulciuri.
Atata am mai fi vrut sa stam acolo macar o vesnicie...dar orele treceau nesimtit de repede iar noi mai aveam ceva de mers.

Nu puteam sa nu mergem si pe la sora si cumnatul ei de pe dealul vecin, mai ales ca o anuntase Tanti Eugenia ca venim. Acolo aveam sa ne intalnim si sa ne molipsim cu fericirea familiei reintregite! Fiind zi libera, copiii, nurorile si nepotii au venit sa-si ajute parintii la arat si grapat.

Le spunem ca suntem grabiti dar ca ne-am oprit doar cat sa-i salutam si sa-i intrebam de sanatate. Domnul Ion, vesel ca intotdeauna, ma surprinde cu replica „Aici in Mai e ca in Rai”! Exact in urma cu un an, o localnica din Metaliferi imi spusese o replica aproape identica cu precedenta: „Luna Mai e ca in Rai”. Surad incantata sa constat inca o data cat de similar simt si gandesc localnicii Apusenilor, indiferent unde si cum isi duc veacul .
Ne indeamna sa intram si pe la nevasta dumnealui, sa dam binete si sa ii cunoastem intreaga familie. Daca-i asa, atunci ne invoim si pornim cu tot cu ei si cu boi spre casa...

Facem cunostinta cu fiica si nora, si intelegem ca fiecare am auzit unii despre altii, de la „parinti”. Domnul Bic ne arata tricolorul de curand proptit in tinda, asa ca ma gandesc si ii invit sa iasa toti in fata casei ca sa le fac o poza de familie! Asa numa bine o sa aiba motiv data viitoare sa fie de 2 ori fericit cand le ducem rezultatul: in primul rand ca vor avea o fotografie cu toti cei dragi alaturi, si-apoi mai apare si steagul langa ei.

Ne despartim cu greu de dumnealor si le promitem ca data viitoare ii anuntam din timp cand mergem, caci avem cu dumnealor o promisiune facuta.
Coborarea pe Dealul Florilor mi-a intarit inca o data convingerea ca aceste plaiuri isi merita numele pe deplin. Am admirat privind inapoi plaiurile binecuvantate ale Fetei Pietrii, casutele vegheate fiecare de cate un pom si copacul jumate inflorit, jumate infrunzit de langa noi..


De-aici si pana la manastire ne-a desparit o alta padurice frageda unde nu m-am putut abtine sa nu constat cat sunt de degajati si veseli acesti prieteni pe care sunt obisnuita sa-i vad de regula in spatele unor birouri, intre patru pereti.

A urmat apoi ‚casa de veci’ unde se odihneste sufletul pereche al lui Tanti Eugenia, am intrat sa zicem o ruga si sa trimitem inapoi toate gandurile bune spre acel suflet drag ramas singur sub stanci.
Aproape de manastire am admirat cum doi localnici isi potcoveau calul alb si frumos, am schimbat cateva glume si-apoi am intins-o spre masina.

Era abia amiaza mare cand a trebuit sa facem cale intoarsa Clujului... Cu un ochi deja tanjeam dupa Raiul din care tocmai ma exilasem, dar cu celalalt suradeam fericita ca totusi am reusit sa evadam chiar si pentru o jumatate de zi...cat sa ne incarcam fiecare bateriile cu energie pozitiva, dar si sa-i facem pe plac acelei bunici deosebite, la care revenim magnetic de fiecare data, ca spre o oaza de liniste si puritate .



Text si foto: Dia Somogyi

4 comentarii:

Silvique_ms spunea...

Suuuuuperb! :)

Mădălin spunea...

hihihi, si oare cand fi-va "data urmatoare" ? ;)

Alex Hîrbea spunea...

Foarte fain ...;) totul

Anonim spunea...

No, nu voiam sa mai pun si eu sare pe rana si de-aia nu te-am intrebat/certat cum de poti tu sa lasi sa treaca o minunatie de primavara pentru "scoli inalte". Ma bucur ca o jumatate de zi a fost si pentru tine/voi si pentru noi cei care am citit cat o primavara intreaga, eterna, petrecuta in Rai. Bine zicea cineva: "am riscat o clipa pentru eternitate."!
Eugen