miercuri, 26 mai 2010

Pe muntii cu granita

Adica pe culmi de la granita cu Ucraina ale muntilor Maramuresului, cunoscuti bine de dl. Dinu si de Marlene din multe ture anterioare ale lor (unele pe schiuri !), insotiti in 2-3 ture si de unii colegi car-isti.
Trupa : 18 persoane, ii veti afla pe parcus ! In mod sigur am fi fost mai multi, dar tura s-a suprapus cu cea de la Barcaciu a Marei si cu Hercules Maraton din Muntii Cernei.

Vineri, 22 mai 2010
Ca de obicei, ne adunam la ora 17 in parcarea din Cipariu. Ne impartim in masinile conduse de Dl.Dinu, dl.Boer si de Sergiu. Cu cele care aveau la volan pe Adela si pe Andrei, ne vom intalni in Pasul Setref, la intrarea in jud.MM . Pe mine m-a adoptat fam. Boeru – Maria si Bogdan, niste oameni foarte simpatici si cu un chef de viata extraordinar. Chiar daca din Cluj si tot drumul spre Dej ne-a plouat cu taraita, inspre pasul Setref avem parte de un apus splendid, cu culori pe care eu una, nu le-am mai vazut pana acum. Acolo am facut o scurta pauza de regrupare.

Ajungem in Repedea dupa ora 21 si punem corturile la lumina frontalelor. Urmeaza o scurta « sedinta tehnica » in care, printre alte detalii date de dl.Dinu, aflu si ora la care trebuie sa ma scol, ca sa fiu gata de plecare la 7…. Mirifica ora e 6 – si ma gandeam atunci ca nici cand merg la munca nu ma trezesc asa de devreme, dar stiu ca o sa merite efortul. Se da stingerea si eu cu chiu cu vai adorm pe la 4 cred, pentru ca raul imi ingana niste povesti atat de faine ca mi-a fugit somnul.

Sambata, 23 mai 2010
Cucurigu ! E ora 6 si eu incerc sa fac ochi. Imi amintesc ca trebuie sa strang tot inafara de cort si mai trebuie si sa mananc asa ca imi fac vant afara din cort. Cerul e albastru si soarele a rasarit.. Yupiii ! In sfarsit soarele ! Nu o sa ploua ! Urmeaza, nu neaparat in ordinea asta pentru toata lumea, echipat, mancat, strans rucsacul. Din curtea cabanei silvice ne deplasam cu masinile inapoi in sat (2,5 km) si le lasam in curtea prietenilor dl-ui Dinu si Marlenei.
Suntem toti 18. Inca nu stim ca tura de azi va masura 29,7 km ! Si ca din cauza asta pentru unii, din motive obiective pentru altii noua dintre noi nu vom mai lua startul si maine: eu (Laura), Ana, Andrei, Ibi, Dana Zaharia, Sergiu Labo, Monica Ianca, Alex Pop si Simona Tamas.
Si de aici incepe chinul : urcam abrupt pe o poteca cu noroi alunecos ; ma simt ca la o proba olimpica de inotat prin noroaie, cu o singura mana.(am mana stanga in gips !) . Intr-o faneata pierdem poteca, dar o regasim, tocmai cand trebuia, caci urmeaza un urcus prin padure deasa ce ne scoate in culme in alte poiene cu fanate. Poteca lata- de aici inainte marcata ici-colo cu semnul banda galbena- ne conduce prin fanate si prin palcuri de padure spre locul cu narcise : Muntele Tomnatic.


E ora 11 : cei mai multi incep sa manance, in timp ce fotografii « mananca » narcise.


Apoi hai la drum iar, ca mai avem pana pe creasta cu granita. Undeva, departe spre stanga vedem o culme despre care ni se spune ca e Muntele lui Serban care e si el pe granita. Pare tare departe...
Catinel catinel, am inceput sa merg… mai bine nu ma opream ca acum am motorul gripat si nu mai reusesc sa intru in ritm. Andrei ramane cu mine in urma sa fie sigur ca nu ma fura de tot peisajul.


In cele din urma ajungem in saua de unde incepe granita. Tinta de azi-vf.Pop Ivan- 1937 m nu se vede si din cauza cetzii si din cauza ca inaintea lui mai sunt vreo 3 varfuri. Dar ceatza se ridica periodic si vedeam ca Ivanul nu e asa de aproape cum mi-ar fi placut mie ! Pe ultimul dintre varfuletele crestei ce duce spre tinta zilei, eu ma opresc impreuna cu Sergiu. Incercam sa gasim un loc mai ferit de vant, mancam o bucata de ciocolata si Sergiu continua.


Eu ma intorc si ii astept pe toti la una din borne. Cum n-am fost pe varf, am pierdut ceremonia prin care Adi Alex Pop si Calin Cara au primit de la dl.Dinu carnetele de membru CAR. La revenirea lor de pe varf il primesc si eu pe al meu . Ieeeeiii, sunt membru CAR cu acte in regula !


Ne vom intoarce pe alt traseu, mai scurt, pe la stana Capu Grosi pe care o vedem la limita padurii. scoboram din creasta catre o stana ce se vede in vale in stanga. Si pana ajungem, noi acolo iese soarele, avem un cer albastru cu norisori albi, exact ca in paradis. Un manz, un vitel si 2 iezi devin subiectele unor sedinte foto.


Pe urma mancam urda, cas, branza de burduf si bem jintita. Nu ne mai dam plecati de aici. Pentru ca dupa aia a inceput iar proba de inotat/alunecat prin noroaie spre incantarea tuturor la care castigator iese… noroiul !


Iesim de pe poteci si ne mai asteapta inca 6 km (+2 km pentru soferi) de drum forstier tot innoroiat. Eu invii cand dau de drumuri drepte, asa ca mi-am pus Metallica in urechi si am bagat talpa : ultima la urcusuri, acum prima la coborare ! Pe ultimii 4 km am vorbit cu Calin despre ale vietii, dar tot intr-un ritm foarte alert al picioarelor. Déjà credeam ca nu mai prindem lumina zilei la corturi, dar dupa un colt apare si podul nostru : am ajuns. Si nu e nimeni aici, Calin cu dnul Dinu, Maria si Bogdan, si Adela se pregatesc sa plece dupa masini. Ma duc si eu cu ei pentru ca tot nu aveam nimic de facut.
Urmeaza mancatul si somnul, ceilalti s-au pus pe o mica petrecere cuminte in foisor. Ma gandesc bine si hotarasc ca maine nu ma duc pe traseu, nu mai vreau inca o tura de lupta cu noroaiele cu bocancii mei murati carora le va trebui 3 zile sa se usuce.
Laura Giurgea

Duminica, 23 mai 2010.

Trupa : Dinu si Marlene Mititeanu, Adela si Florin Stan, Maria si Bogdan Boer, Calin Floare, Calin Cara si subsemnata- Cristina Jurcovan. « Noua negri mititei »( cum a scris dl.Dinu) , ramasi din cei 18 de ieri.

O zi caracterizata de apa in diverse forme : roua, rauri, parauri, nori, ceata, ploaie, lacuri, vapori, zapada.
Era sa ratez startul dat de domnul Dinu la 7:30 pentru ca tocmai aplicam metoda de uscare cu ziare a bocancilor, metoda aflata cu jumatate de ora inainte, de la Simona.
Problema era ca aceast mijloc necesita «o noapte», nu doar jumatate de ora.
Tura a pornit de la 550 m altitudine, in amonte pe valea Repedea dupa care am cotit la dreapta pe banda albastra pe drumul ce duce spre Petriceaua.
Ca si in ziua precedenta drumetia a inceput cu slalomul printre noroaie. Conducerea a fost cedata pentru o vreme de Marlene lui Calin F, in speranta ca toata lumea va fi multumita, dar si ritmul lui Calin ne-a lasat pe cei mai neatrenati fara aer si fara apa. Totusi povestile domnului Dinu si Marlenei ne-au facut sa uitam de noroaie si oboseala si sa cutreieram cu gandul in timp si spatiu.

In jur de 9:30 am ajuns la Petriceaua - 1300 m. Aici am avut parte de o mult asteptata pauza si am luat masa. O masa mai usoara dupa orgia culinara din seara precedenta in care fiecare a pus la bataie ce avea mai bun.
Soarele… inca pe cer. Toti aveam diverse presupuneri legate de momentul cand va veni ploaia. Am luat-o apoi intr-un ritm mai lent prin iarba spre destinatie : Lacul Vinderel si daca vremea avea sa ne permita, varful Farcau-topp-ul masivului- 1957 m.

In tura de sambata spre vf. Pop Ivan am avut continuu vedere spre varful Farcau, iar in aceasta zi ne-am delectat de la distanta cu varful Pop Ivan.


Nu am mers mult si a trebuit sa ne imbracam pelerinele, caci s-a pornit o ploaie mocaneasca, ce ne-a metamorfozat rapid intr-o «ceata de vrajitori si vrajitoare» .
Am aflat o parte din noi cum trebuie folosite betele, metoda militareasca de uscare hainelor, posibilitati de a reactiona cand esti agresat de caini, cum NU trebuie sa fie pelerina, cum NU se « incalta » parazapezile si muuuulte altele.

In aceasta tura nu a trebuit sa ne facem grija de apa, caci cu atatea ploi se gasea apa « pe toate drumurile » .
Dupa o vreme s-a oprit si ploaia. Mergand asa prin iarba, Florin si domnul Dinu au dat de cuibul unei pasari, in care se aflau cinci ousoare micute (mai mici decat cele de prepelita) si inchise la culoare. Baietii le-au pozat cu grija spre a nu strica cuibul si a nu atinge ouale speriatei pasari care incercase sa distraga atentia de la cuib.


Intre timp fetele au ajuns la o intindere superba de branduse,


in care am numarat 3 regine: brandusele albe.


Dupa sedintele foto cu branduse ne-am indreptat, de aceasta data fara pelerine spre lacul ce se vedea doar cu ochii imaginatiei intre cele doua varfuri : Farcau si Mihailecu.
Mi-a placut asezarea lacului, chiar pe marginea prapastiei spre care pornea un paraias din lac.


Nici nu ne-am asezat bine pe marginea lacului ca au inceput iar picurii de ploaie, dar care erau nimic fata de furtuna ce venea foarte galagioasa si sumbra dinspre Ucraina.
Am pornit apoi prin dreapta Mihailecului spre creasta, unde am fost intampinati iar de branduse chiar pe carare. In dreapta, in vale si pe terasamante era plin de palcuri de zapada si branduse (mai mult sau mai putin plouate)


Am trecut pe langa un lac inedit prin forma sa. Era patrat.


La coborare am descoperit ca pelerina nu este utila doar in caz de ploaie, ci ca poate fi foarte bine folosita si pe post de sanie, la fel cum, din spusele domnului Dinu stim ca noroiul poate fi folosit la fel de bine pe post de zapada (mai ales cand esti copil).
Din fericire furtuna ce parea ca se indreapta spre noi ne-a ocolit si soarele ne-a mai tinut companie o vreme, iar picurii nu s-au apropiat decat cand ne pregateam de ultimul popas, cel din Petriceaua. Dupa ce ne-am luat pelerinele soarele s-a aratat iar.


Intre timp Calin C. a incercat sa cucereasca o vacuta, dar ea a ramas impasibila la insistentele lui.


De aici ne astepta iar drumul prin noroi, pe care de aceasta data unii dintre noi n-am mai avut rabare sa-l ocolim si l-am luat din plin, dar asta nu a fost o problema, caci pe ultima suta de metri (la propriu) ne-a prins o ploaie torentiala care ne-a curatat de toate noroaiele.
Nu a ocolit nici corturile lasate la uscat de dimineata.
Nu am zarit, insa curcubeul, in ciuda faptului ca toata ziua cerul a fost impartit in doua: jumatate senin, jumatate negru, iar noi ne aflam cand sub o jumatate, cand sub alta.
Tura a fost mai scurta si mai lejera ca cea de ieri. Doar 18,5 km, cum ne-a spus GPS-ul doamnei Marlene. Iar vremea a fost foarte capricioasa, dar mult mai buna decat prognozele. Ploaia, mai mult ne-a alintat, am exersat imbracatul si dezbracatul peperinelor. Am ajuns la tinta principala a zilei - lacul Vinderel. Nu si la tinta secundara –pe vf.Farcau , periodic vizibil si atractiv de la distanta, dar care « isi trasese caciula pe ochi » cand ar fi trebuit sa incepem a-l urca. Nu voi mai lungi povestea, ci voi incheia scurt cu vorba domnului Boer :
« O tura grozava !»
Cristina Jurcovan

Foto : Marlene Mititeanu, Calin Floare

Niciun comentariu: