luni, 4 octombrie 2010

RT Hasmas, 17-19 septembrie

Cu destul de multa intarziere, postez si eu Rt-ul ploioasei ture din Hasmas :)

Participanti:
            Dinu & Marlene Mititeanu, Octavian Cuibus, Gratiela Sturza, Alina Carja, Cristina Jurcovan, Alex Deac.

Prima zi: 17.09 - vineri
Pornim in jurul orei 17 din Cluj. Pentru mine, drumul (prin Apahida-Mociu-Reghin-Toplita) a fost un somn lung pe masina domnului Dinu, pana in Pasul Pangarati (1255m), unde, dupa indelungi cautari, gasim un loc relativ drept unde am pus corturile pentru prima noapte.

A doua zi: 18.09 - sambata
Ne-am trezit in jur de ora 6. In timp ce noi am mancat si am strans corturile, dl Dinu si Alex au dus masinile mai aproape de statiunea Lacul Rosu, la gura Paraului Oii, ca sa nu ramana o noapte intr-un loc relativ pustiu. Le-au parcat intr-o curte, fara sa-l trezeasca din somn pe proprietar, care, vom afla la intoarcere, s-a speriat si a anuntat politia ca i-au cazut din cer niste masini in curte !! Dupa vreo 2-3 km de mers pe jos, timp in care au trecut multe masini pe langa ei, s-au indurat niste moldoveni sa opreasca si sa-i aduca inapoi in pasul Pangarati. Asa ca la 7:38 am plecat pe banda rosie spre Piatra Singuratica.

Dupa aprox 2-3 ore de mers printr-o ceata subtire dar racoroasa, am ajuns la un refugiu proaspat construit, f.f. curat, in Poiana Alba.

Vremea se anunta foarte cetoasa mai departe, drept pentru care am optat pentru inca un pui sanatos de somn in refugiu, pe izolire. Am fost treziti (din pacate :p) dupa vreo 2 ore de un grup de turisti care mergeau in sens opus si care aveau in plan sa doarma acolo. Am hotarat sa o luam din loc, am trecut de Poiana Alba, tot pe banda rosie, marcaj care pana aici a fost bun, refacut, dar in curand am ramas doar cu vechi si anemice semne de marcaj.


Am  traversat o portiune de padure foarte noroioasa. In Saua Curmatura ne-am luptat cu un vant cetos dinspre vale, dar l-am lasat in urma, sa bata singur :).


Am coborat apoi spre „cabana” din poiana de sub Piatra Singuratica, despre care aflasem de la turistii intalniti in Poina Alba ca este demolata. Intr-adevar am gasit-o ca un depozit de ramasite de lemne de constructie, paturi vechi de metal, gunoaie, precum si un refugiu de tip "igloo", semi-daramat, spart si el.



O speranta totusi incoltea in stiva de barrne noi, destinate ca prin montare (erau pregatite cu imbinarile necesare) sa devina un refugiu la fel cu cel din Poiana Alba. Am zabovit putin prin poiana, am admirat Piatra Singuratica, unii dintre noi am si escaladat-o, luptandu-ne cu vantul puternic, am vazut pe sub nori si abrupturile si grohotisurile de sub Ecem (Piatra Ascutita), care raman sa le admiram si fotografiem alta data.


Intentionam sa punem cortul intr-o poienita frumoasa din aproapiere, dar am fost avertizati de alti turisti ca s-ar putea sa ne bucuram de vizita unui anume Ursache Gunoierescu. Am decis asadar sa-l pacalim pe domnul Urs si sa innoptam intr-o stana pe langa care trecusem in drum spre Piatra, nu foarte departe de aceasta. Curatenia si ordinea din stana (mai trecusem dimineata pe langa una incredibil de curata) nu ne-au convins totusi pe toti sa dormim inauntru, rezervandu-si loc la priciuri Cristina, Alina si Alex. Pe tot parcursul celor 12 ore de somn care au urmat nu am auzit decat vantul si cate o pasare ocazionala :), semn ca Ursache avea drumuri prin alte locuri, nepasandu-i de mancarea noastra „de post” agatata in copaci sau ascunsa in stana.

A treia zi: 19.09 - duminica
Programata inital la 7, trezirea s-a amanat pana la ora 8, 8 jumatate, deoarece ploaia rece cu care ne-a intampinat dimineata ne-a spalat tot elanul si cheful de plimbare. Intr-un final am reusit sa strangem corturile, intre doua reprize de ploaie, si s-o luam din loc. Inainte de plecare, Gratiela si Alina au devenit in mod oficial membre CAR, primindu-si carnetele de la Dl. Dinu. Ne-am intors pe acelasi traseu pana la refugiul din Poiana Alba, pe o ceata densa stropita din cand in cand cu ploi reci. GPS-ul Marlenei a fost de mare folos in zonele de pasune fara poteca sau cu mai multe poteci. Ajunsi din nou la refugiul nou din poiana, am facut o pauza de vreo jumatate de ora, unde unii dintre noi au mancat o supa calda, altii au facut poze, iar unii au tras un pui de somn, timp in care soarele a iesit din nori, alungandu-i pentru tot restul zilei. De aici am luat traseul pe Paraul Oilor spre Lacu Rosu, pe banda albastra, pana la sosea, o coborare frumoasa, initial printr-o padure de brazi, apoi printre dealuri imbracate in culori de toamna.


Dupa ce am recuperat masinile din curtea localnicului  nu prea fericit de vizitatori (noroc cu ceata de pisici dragute pe care le avea :p),


am vazut Lacul Rosu si Cheile Bicazului (din masina). Pe drumul de intoarcere prin Praid-Sovata, dupa satul Borzont am oprit pe dreapta la un han-restaurant ( „Rubin” ) cu portii imense si foarte bune, de care ne-am bucurat pana la refuz. Cristina n-a mai fost dezamagita ca de cel de la Boita, din defileul Oltului ! Ne-am delectat unii cu ciorba si gomboti cu prune, altii cu mamaliga si „apple cobbler”, iar altii cu specialitati: un fel de rulou de carne de vita umplut cu nuca, si nemaintalnitele gogosi ale lui Somloyi :p. Pe masina, la intoarcere, somn cu burtile pline. In concluzie, recomand din suflet restaurantul J.
Tura a fost lejera, am si mers, ne-am si odihnit (mai ales), am avut si vreme buna si rea, dar per ansamblu a fost frumos, companie placuta, locuri dragute, mancare buna, somn din belsug J Sa ne fie de bine!

Octavian Cuibus

Foto: O.Cuibus, G.Sturza si D. Mititeanu

Niciun comentariu: