miercuri, 10 noiembrie 2010

"Hoinari prin Alpi" - Invitatie la proiectie in Cluj

"Hoinari prin Alpi" ! Da, doar am hoinarit prin Alpi ! Ne-am dus si de data asta nu sa "cucerim" varfuri ale Alpilor (dar am ajuns totusi si pe unele din ele ! ), ci sa le vedem, sa ne apropiem de ele, sa ne strecuram printre ele, sa culegem ( pe retina, in suflete si pe card-urile de memorie foto) peisaje la care am visat decenii. Am visat la ele privind albume, citind carti, vazand filme, dar fara speranta ca le vom vedea vreodata aievea si de aproape. Aceste peisaje vi le daruim si celor care ati mai fost prin Alpi, dar poate nu pe acolo, vi le daruim mai ales celor care visati inca a le vedea, asigurandu-va ca asta se va intampla in viitor ! Caci doar visele visate intens cu ochii deschisi se implinesc ! Dorim ca imaginile noastre sa fie cateva picaturi in plus in paharul dorintei de a vedea Alpii de aproape.


Asa ca va asteptam marti 16 noiembrie, seara la ora 20 in Amfiteatrul "Gh.Bilascu" al Universitatii de Medicina si Farmacie, aflat langa Casa de Cultura a Studentilor, pe latura dinspre dinspre Clinicile Universitare. Intrarea se face pe langa mesele florareselor si apoi pe langa gardul Clubului Karma. Proiectia va dura cca 45 minute. Mai avem una in pregatire: "Traversand Mont Blancul".

Amfiteatrul "nostru" e modest, are doar cca 100 locuri, dar a primit si ii primeste in serile de marti pe cei care iubesc muntii. Munti pe care i-a iubit si Profesorul Gh.Bilascu- parintele invatamantului stomatologic romanesc si care a decedat in 1926 dintr-o rana primita intr-o tura de drumetie si apoi infectata si producatoare de septicemie. Un izvor din padurea Faget a Clujului poarta numele "Fantana lui Bilascu" - in memoria maramuresanului nascut in 1863 la Petrova si care in 1919 a parasit o situatie stralucita la Budapesta pentru a deveni unul din fondatorii invatamantului superior romanesc la Cluj.

Relatare mai detaliata (trei episoade) a "hoinarelilor" noastre prin Alpi in vara 2010, o puteti citi in cap. "articole recente" ale sitului nostru:

http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/

Cei care nu veti putea participa la proiectie, o veti putea descarca de pe transfer.ro, unde o s-o trimitem (va sta acolo 10 zile) dupa proiectie. Va vom anunta link-ul.




Cu mult drag pentru toti cei care iubesc si respecta muntii,

Dinu si Marlene MITITEANU

Niciun comentariu: