marți, 16 noiembrie 2010

Uimiri reciproce: in vizita la tanti Eugenia

Vineri dimineata suna telefonul. Aceeasi voce calda a Domnului Dinu Mititeanu imi spune ca ar vrea sa mearga duminica pe la Fata Pietrii sa aduca el cu Marlene nucile (ramase de data trecuta) la Cluj, in cazul in care noi nu mai puteam ajunge curand. Ii raspund ca aveam de gand sa mergem in cursul saptamanii dar e foarte bine daca merg si ei, iar la intrebarea daca nu ma supar, ii raspund amuzata ‚evident ca nu’! Nu-mi facusem planuri pentru finalul acelui weekend, insa la un simplu „tu nu poti nicicum sa vii cu noi? ” mi se aprinde in talpi curentul de duca si fara sa ma gandesc mult raspund: „ba vin ...doar ca sunt in Maramu’ dar modific planul!” Ne bucuram impreuna de inca o tura comuna, cand Dl. Dinu vine cu propunerea sa anuntam si pe grup tura, poate vin si altii.
Si uite asa, in loc de 3 ne-am numarat in fata Cabanei Rameti 26 de prieteni!
Duminica dimineata se numara bobocii! Nu mai spun ‚toamna’, fiindca in CAR Universitar bobocii se numara si inmultesc mereu, si asta se vede de la o tura la alta, indiferent de anotimp! Revedem si imbratisam prieten vechi, facem cunostiinta cu altii noi, ne zambim bucurosi si le uram noilor aspiranti bun venit!
Pentru ca Dl Dinu isi doreste sa reintalneasca dragile plaiuri a frumosului catun Valea Uzei, alocam prima parte a diminetii pentru o scurta incursiune in cautarea lumii de demult.

Tot dansul incepe sa-mi povesteasca despre o tura facuta impreuna cu Dan si Marlene prin Valea Uzei in urma cu multi ani, tocmai de ziua lui. Ii continui eu ideea cu amanuntele deja stiute, confirmandu-i astfel ca am ascultat versiunea lui Dan a acelei iesiri. Culmea, povestea turei o aflasem tot intr-o tura prin Valea Uzei, dintr-un inceput de martie, aflate tocmai de ziua mea!
Urcand la deal incep sa schimb idei cu prietenii mai vechi, ca Eugen, Marlene, Razvan, Calin... ma minunez insa sa constat cum la fiecare tura tot alte si alte chipuri prietenoase maresc randurile CAR-ului. Ne imprietenim, glumim, povestim, cu vocile sacadate de urcus dar cu ochii spre dealurile invecinate.

Ajungem si la troita, unde ma bucur sa vad ca intre timp nu mai e smulsa si cazuta la pamant. Inteleg ca vreun satean binevoitor a legat-o iarasi bine, vroind parca s-aminteasca trecatorului ca acele plaiuri sunt in continuare ocrotite si binecuvantate. Noi ne oprim, fie sa depunem un gand bun, sa retraim crampeie de amintiri din acest loc, fie sa croim acum altele, pe care le materializam prin declansari.

Nici nu povestesc bine cu Eugen despre tristetea cu care de la un an la altul tot alte si alte vieti se sting treptat, cand am surpriza ca realitatea sa-mi infirme printr-un contra-exemplu spusele: trecand pe langa o gospodarie, intalnim in prispa casei carlionti balai de cocon bucalat!
Ce bucurie! Nu-mi vine sa cred ochilor, a trecut ceva timp de cand n-am mai auzit chiote de copilas prin vaile Apusenilor. Imi amintesc de tura facuta inconjurand izvoarele Albacului, de alta prin Bihorului... Totusi raman marcata de zambetul mandru al mamei, ce-si tine pruncul spre Soare sa-i fie mangaiat si sa-i creasca sanatos (...) de cum sta el aspru si vioi dand din maini si piciorus in incercarea de a se fixa de tejgeaua prispei.

In scurt timp ajungem la casuta albastra, un loc din care in acel martie trecut nu m-as mai fi lasat dusa (...)

Imi amintesc cu atata drag, as vrea poate sa mai zabovesc putin, dar stiu ca cineva pe dealul vecin ne asteapta, astfel ca ne indreptam cu pasi repezi spre Cabana Rameti si de acolo spre urmatoarea destinatie: Fata Pietrii.
Urcusul pana la prima casuta cocotata in bot de deal e oarecum sustinut, printr-o padurice si-o panta ce ne face insa sa simtim prin toti porii mirosul de toamna tarzie...

Acum o saptamana jumate padurea era de-un rosu aprins, azi frunzele's aproape complet scuturate, doar cateva se incapataneaza sa se opuna lui Newton.
Ajunsi la troita facem o pauza de regrupare, ne imbiem cu caramele si fructe.

Un nene ce trece pe langa noi saluta puternic, il recunosc; e vecinul lui tanti Eugenia,care-mi spune ca aceasta si-a reparat telefonul, ca ne asteapta de dimineata si spera s-o sunam. O sun, ea e la fel de calda si totusi agitata ca’ntotdeauna la telefon : „drajii mei, da viniti? Da pe unde sunteti, ati ajuns la manastire?! (...) mai sus ??? Poi haidati numa haidati ca v-astept cu mancare, ma si duc sa va ies in cale!” O rog si incerc de fiecare data sa o conving sa nu se mai risipeasca si consume atat, fie ca avem destula mancare,fie ca am mancat, fie ca ne grabim, dar tot degeaba! Acum as fi vrut sa ii spun ca suntem multi, sa nu se sperie...da n-am cui, deja pusese telefonul jos.
Asa ca intindem pasul, trecem pe langa gospodaria a carei vita de vie era grea de strugurii rascopti si uscati asa, neculesi, colegii se infrumta sau degusta dupa placul inimii. Salutam si schimbam cateva cuvinte si cu matusa Istina, vecina care-i da laptele cel dulce...care ne spune si ea ca tanti Eugenia ne asteapta demult! Astfel grabesc putin pasul sa-mi regasesc bunica ce deja ne asteapta in batatura, acolo unde in primavara nu incapeai de miile de papadii.
E bucuroasa si uimita, o strang in brate si sarut, imi cer scuze ca n-am apucat sa-i zic ca de data asta ii aduc o buna parte din prietenii despre care i-am tot povestit si care ii cumpara nucile muncite. Se bucura dar se si mira, cred ca nu-i vine sa creada caci randuri randuri de tineri se aduna in fata casei sa o salute, sa o stranga de mana sau sarute.
Ii spusesem ca vrem sa ne odihnim la soare si ca stam pe iarba -oricum nu-i incapeam toti in casuta- ea o stie pe-a ei, si degeaba o rog sa nu aduca paturi, tot scoate 3-4 si le intinde, apoi ne indeamna sa stam pe ele, ca sa nu ne traga frigul. Marlene ii face pe plac si-i convinge pe restul, doar n-a intins biata bunica paturile degeaba pe pamant! Ambele stiu o treaba: "in lunile cu 'r' nu e bine sa stai intins pe pamant ca te trage".
Tanti Eugenia ma trage apoi in casa si-o simt ca incepe sa se agite ca’ntotdeauna.Imi spune ca a facut varza calita da nu stie cum sa imparta,ca „o sa o duc afara si sa-si ia care cum poate” . Eu ma stradui sa n-o cert dar insist sa se linisteasca, sa vina doar sa stea la povesti cu noi, ca mancare avem toti si prea multa, c-am venit doar dupa nuci si vorba calda!

Iese totusi cu-o sticla de cornata si ma pune sa-i imbiu pe prieteni sa bea, ca-i buna si facuta de ea.

Vazand ca fetele nu servesc, intervine tanti Eugenia: „ca da-le si lor, nu le-ntreba, nu cer ca li’i rusine... da’ le terbe!”
Astfel ca mai in gluma mai in serios paharelele trec pe la majoritatea; cei care sunt mai obisnuiti cu taria salveaza onoarea grupului, iar fetele scapa cu mimari usoare si strambaturi pe ascuns. Mai sta putin si ma cheama iar, de data asta sa le duc o oala plina cu lapte cald! Daca la tarie lumea n-a fost tare apriga, laptele a fost la mare trecere. Si nici nu putea fi altfel, la cat de dulce si bun este mereu! Are tanti Istina grija sa-i dea si vecinei din laptele vacutelor ei.
Mergem apoi sa cantarim nucile, tanti Eugenia imi spune ca a mai spart intre timp, insa de data aceasta eu sunt cea uimita! O lasasem acum o saptamana jumate cu 10-11 kg, acum avea mai bine de 24kg! Ne spune ca a venit de i-a ajutat si sora cu cumnatu in 2 zile, si ca de cand am plecat a tot spart. Facand un calcul imi dau seama ca oricum ar fi, 14 kg de miez de nuca nu-l spargi decat in zile intregi de munca, si-mi vine s-o strang in brate! Saracuta, cat a mai tras stiind ca revenim!
Le impartim, le cantarim, ea ne zice mereu „pune fata si pe deasupra, sa iasa bine, nu stii tu cum e la cantar?!” O mai ascult, o mai domolesc ca ajunge, ea-si frange degetele’n sort. Ii platesc nucile si le ducem apoi langa restul lumii, si cat ai clipi baietii deja isi iau cate 5kg sa si le puna si sa le care in rucsaci pana jos. Le multumesc frumos, de data asta nu mai car 12-14 kg pe langa propriul bagaj, se simte c-am venit cu ajutoare! Facem o poza si-o asezam pe tanti Eugenia in inima grupului, altfel nici ca se putea: Bunica si pruncii!

Ne luam apoi rand pe rand ramas bun, mai toti trec pe la ea, ea se rusineaza zicand in rastimpuri „pupi o mocana batrana...”
Dl. Dinu ii spune ca ii aminteste de bunica lui si-o saruta pe obraji emotionat, ea tace dar stiu si o simt ca inca e uimita.
Mai raman putin sa schimb cateva cuvinte, ii promit ca mai trec pe la ea si-o pun sa-mi promita ca si dansa ca se va ingriji... s-o gasim sanatoasa si data viitoare!
Mi-e mereu ciudat de greu s-o las singura, mai ales ca uneori ramane trista, si-i spun timid dar sincer ca mi-e atata de draga si ca abia astept sa revin si cu alti prieteni care acum sunt departe (...)
Le propusesem dupamiaza lui Marlene si Dl Dinu sa nu coboram prin vale ci pe Dealul Florilor, ei accepta noua varianta de circuit, astfel ca prindem banda rosie si-o insotim iarasi pana in culmea dealului vecin. De aici o parte din noi coboram putin pana la casa unde stau sora si cumnatul lui tanti Eugenia, iar o parte raman sa se rasfete cu ultimele raze de soare.
Aici intalnesc obisnuintze dar si surprize neasteptate! Aceeasi strangere puternica in brate a domnului Bic, acelasi obraz fin a lui tanti Ana, dar care ma trage in casa sa-mi arate ‚ceva’!
In odaia in care de atatea ori ne-au primit cu-o vorba buna pe canicula sau ger, se intinde dintr-un capat in altul razboiul de tesut! Nu-mi vine sa cred ochilor, o adevarata bijuterie de muzeu in plina actiune! O rog sa se aseze putin la razboi fiindca fotografia n-are acelasi farmec fara tanti Ana in el! Ea se aseaza si-l manuie cu atata naturalete... incat e limpede ca buna ziua ca tanti Ana si tesatura se stiu de-o viata!

Mai stam sa ne desfatam ochii si inima cu povestile ei, cativa de-afara cu povestile neintrecute ale domnului Bic! Ma amuz, caci Domnul Dinu e cand afara... cand inauntru, il simt bucuros si stiu ca se’mparte intre cei doi bunici fiindca pretuieste fiecare clipa si n-ar vrea sa-i scape nici o poveste! Dl. Dinu, care mereu e ascultat cand povesteste si-o face ca nimeni altul, acum sta si asculta cele doua suflete povestitoare!
Nu zabovim mult fiindca o parte din prieteni ne asteapta in culme si mai avem putin pana jos, dar le promit sotilor Bic sa revin impreuna cu Dan in scurt timp, si ca atunci ma voi tine si de promisiunea facuta mai demult. (...) Aceleasi urari calde si invitatii din toata inima ne insotesc la ramas bun, aceleasi binecuvantari cu Dumnezeu presarat prin ele ma fac sa recunosc taria credintei acestei familii deosebite!
Revenim in culme unde intregim trupa, si-apoi la pas vioi coboram la vale. Oprim ca de obicei la cimitir sa depunem un gand bun sufletului pereche a lui tanti Eugenia si de-aici pana la masini e cale de inca o poveste scurta si-un nou plan de tura pe munte!

... Desi nu o data i-am spus lui tanti Eugenia ca am sa-i aduc si pe prietenii care o stiu din povesti si care-i cumpara cu placere nucile mereu insuficiente, n-am crezut niciodata s-ajungem la ea in numar de 26! Si cand ma gandesc ca nu-s nici jumatate din cei ce mi-au spus ca isi doresc sa vina sa o cunoasca!
Si daca mie mi s-a parut de neasteptat, imi imaginez ce-a simtit ea, sa-si vada curtea plina cu atatea suflete! Eu cred ca niciodata nu i-au stat acolo atatia oameni veseli si tineri la un loc! Un lucru e cert: uimirea cu care am gasit-o si lasat-o avea sa persiste si seara tarziu, cand am sunat-o sa-i multumesc pentru aceasta zi rupta din rai... si sa-i amintesc ca mi-e tare draga!

4 comentarii:

varverica spunea...

Emotionant! Am citit cu mare drag...

Irina si Laviniu spunea...

Sper sa ajungem si noi s-o cunoastem pe tanti Eugenia :)

Anonim spunea...

Nu am fost foarte sigur la inceput ca alegerea mea este buna. Se confirma insa din nou ca e pe maini bune "Cartea cu bunici".
Eugen

Anonim spunea...

Pentru acest WE aveam doua alternative: Gala de Blues & Jazz KAMO la Timisoara sau drumetia la Râmeţi. Cum pentru TM nu am mai gasit curioşi, am preferat Râmeţiul. Orice bucurie trebuie împarţită cu cineva ca ea să fie deplină. Se pare ca am făcut o alerege înţeleaptă.
Mulţumim încă o dată lui Eugen şi lui Mircea pentru invitaţie.
Din tot felu' de motive, deşi ne propusesem de mulţi ani, nu am reuşit să ajungem pe aceste minunate plaiuri.
Şi uite aşa am cunoscut oameni faini şi locuri superbe, camarazi de nădejde şi porţi de rai.

In speranţa viitoarelor recidive vă mulţumim şi aşteptăm noi provocări !
Gelu & Dorina RUS