joi, 25 martie 2010

Proiectie: "Fagarasii, mai altfel", marti 30 martie, la Cluj

"Fagarasii, mai altfel", cele mai multe imagini nu sunt de pe creasta principala, ci de pe culmi sudice si nordice din doua ture de vara ale clubului si una de iarna/primvara, pe schiuri pana pe Moldoveanu, in vacanta de Paste, a autorilor proiectiei- Dinu si Marlene MITITEANU. Si ilustratia muzicala va fi "mai altfel". Va exista si in vara asta o tura "Prin Fagarasi, mai altfel", desigur intro alta zona a Masivului Rege. (Regina Carpatilor romanesti este desigur Piatra Craiului !).

Proiectia face parte din cele organizate saptamanal de Sectia Universitara Cluj a Clubului Alpin Roman si va avea loc ca de obicei la ora 20.10 in Amfiteatrul "Gh.Bilascu" al Universitatii de Medicina si Farmacie, aflat langa Casa de Cultura a Studentilor, pe latura dinspre Clinicile Universitare. Intrarea se face pe langa mesele florareselor si apoi pe langa gardul Clubului Karma.

Va asteptam!

duminică, 21 martie 2010

Proiectie la Cluj: imagini din Muntii Europei

Sectia Universitara Cluj a Clubului Alpin Roman va invita in seara de
marti 23 Martie 2010 la proiectia de imagini din munti cu titlul :

"PRIN MUNTII EUROPEI- de la CAUCAZ la ALPI" prezentata de colegii
nostri Mihnea PRUNDEANU si Stefan CARA . Contine doua parti. Prima
cuprinde imagini din Expeditia Stiintifica organizata de Facultatea de
Geografie si UBB in Caucazul Central (zona Baksan, Elbrus) din luna
august 2009 (aproximativ 10-15 minute) la care a participat Mihnea.

Cea de-a doua parte a proiectiei este defapt un scurt filmulet (15-20
min) despre tura din Alpi, din Masivul Mont Blanc si Grupa Michabelle
(Franta, respectiv Elvetia) la care au participat Mihnea Prundeanu,
Stefan Cara, Paul Popescu si Cosmin Andron.

Proiectia face parte din cele organizate saptamanal de Sectia
Universitara Cluj a Clubului Alpin Roman si va avea loc ca de obicei la
ora 20.10 in Amfiteatrul "Gh.Bilascu" al Universitatii de Medicina si
Farmacie, aflat langa Casa de Cultura a Studentilor, pe latura dinspre
Clinicile Universitare. Intrarea se face pe langa mesele florareselor si
apoi pe langa gardul Clubului Karma.

Va asteptam!

vineri, 19 martie 2010

Tăbără de iniţiere în ture de iarnă (13-14 martie 2010)

În iarna asta, a doua tabără de iniţiere în ture de iarnă organizată de CAR Secţia Universitară Cluj a avut loc în Pasul Rotunda (prima a fost in Retezat in 12-14 febr. cu 37 persoane), iar cabana de acolo reprezintă punctul de întâlnire al tuturor celor care şi-au exprimat dorinţa de participa. O parte din numeroasa trupă soseşte încă de joi seara, restul urmând să ajungem în seara următoare, evident în funcţie de cât de repede ne putem desprinde fiecare de treburile cotidiene.

Variante de acces către Rotunda sunt vreo trei, care mai lungi care mai scurte, care mai bune, care mai rele, însă majoritatea a ales ruta: Cluj- Bistriţa- Vatra Dornei- Iacobeni- Pasul Rotunda.
În zonă iarna încă mai face regulile astfel că undeva după localitatea Ciocăneşti un echipaj al poliţiei ne înştiintează că soşeaua e acoperită cu zăpadă, deci se circulă în condiţii de iarnă.
Cu ajutorul cauciurilor de iarnă urcăm fără nici o problemă chiar până la destinaţia noastră: cabana din Pasul Rotunda. Deşi am trecut pe lângă ea la sfârşitul lui noiembrie 2008 nu mi-am imaginat că înăuntru sunt aşa conditii bune: la primul etaj camerele au băi proprii (90 lei/noapte/c. dublă), la mansardă băi pe hol (80 lei/noapte/c. dublă), acces la bucătărie, living cu sistem audio, şemineu, fotolii comode...
Cei ce au mers de joi, au urcat vineri către masivul Suhard, însă din cauza vremii (white-out), au mers doar până pe vârful Cociorba (planul iniţial fiind de a urca până pe vf. Omu).

Cu paşi mărunţi (foto: Ana Ignăteanu)

Iarnă adevărată! (foto: Oliver Kiss)

Răsfiraţi (foto: Călin Floare)

Alina Cirja


Articoul complet la http://bandarosie.blogspot.com/2010/03/tabara-de-initiere-in-ture-de-iarna-13.html

duminică, 14 martie 2010

Intoarcerea in Rai

Se intampla uneori sa te atasezi extrem de repede si puternic de anumiti oameni, sa simti ca parca ii cunosti de mult sau i-ai dori mereu aproape. Am intalnit de-a lungul anilor astfel de suflete, care m-au cucerit instant si fata de care plec capul cu un adanc respect.
Una dintre aceste persoane este tanti Eugenia, o fiinta marunta dar cu un suflet imens ce-si duce amarul dar si maruntele bucurii undeva pe versantul drept al Cheilor Manastirii, in Fata Pietrii. Unii dintre voi o stiti deja din fotografii, povesti sau proiectii, este genul de femeie ale carei povesti nu se mai termina, iar rugaciunile si povatele ei te fac sa te simti mai aproape de Dumnezeu.


Prolog: Pe tanti Eugenia o stim de cativa ani, de fiecare data ne primeste cu bratele deschise sa-i trecem pragul modestei casute in care traieste singura de cand a ramas a nimanui. Ultimele dati cand am vizitat-o ne-a tot povestit despre barbatul ei despre cum l-a iubit... si ca ultima ei dorinta e sa-si puna pe piatra de veci o poza in ceramica cu ei doi impreuna. N-aveau o poza comuna, insa ne-am straduit sa-i implinim dorinta: i-am fotografiat poza de buletin a barbatului, am tras-o apoi si pe ea in chip si gratie tehnologiei, Dan a reusit sa-i ‚lipeasca’ poza mult dorita, pe care ulterior i-am comandat-o pentru a-i face ceramica. Ne spusese ca stie ca e foarte scumpa, dar ca ea isi va aduna infimele pensii ca sa isi indeplineasca acest vis.
In plus, de fiecare data cand mergeam pe la dansa, tanti Eugenia sparge nuci. Dumnezeu i-a dat nuci cu sacii si de lucru cat cuprinde, sa nu-i fie urat. Se plangea ca n-are insa cui sa le dea, doar la maicutele de jos de la Manastire, si ca uneori o nepoata o mai ajuta, ia samburele de nuca si-l duce la Alba la ceva cofetarie, dar din banii primiti o buna parte se duc pe biletul de autobuz si-n rest, mai raman cativa pe care-i imparte. Si fiindca la cat e de mandra n-ar fi acceptat in ruptul capului sa-i facem noi ceramica doar asa, ne-a venit ideea: kilogramul de nuca e cam 15 Ron, asa ca i-am propus lui tanti Eugenia sa stranga samburii ca ii cumparam noi, iar de contravaloarea lor ii facem noi ceramica.. Astfel, i-am explicat ca daca strange 10 kg miez de nuca, iese fix cat e poza in ceramica, noi ne ocupam de toate detaliile si o sa coboram noi nucile la vale. Sambata trecuta primesc un telefon:
„Doamne-ajuta, de la Fata Pietrii, pun jos telefonu’, suna tu draguta ca pentru mine-i tare scump!” Zis si facut. La celalalt fir, tanti Eugenia! Ii promisesem ca atunci cand da zapada mergem din nou pe ea, iarea atat a asteptat! „Drajii mamii, asa va astept... nu stiti voi, numa haidati ca-i zapada, de cand o dat Dumnezeu tot la voi mi-i gandu, c-ati promis!”. Apoi rusinata ma intreaba daca mai stiu de propunerea cu nucile. Ii confirm ca binenteles, ca de 2-3 zile am si scos ceramica si chiar ne planuisem sa mergem pe la dumneaei. Se bucura ca un prunc dar apoi se tempereaza si-mi zice grav „da stii, io toata iarna am tot spart si adunat, si-acum in loc de 10 kg, s-au starns mai bine de 20! Ma mai puteti ajuta?”. O linistesc ca da si ca in curand o sa ne revedem, dar in cap rotitele deja se invart.. Inchid si ma gandesc: 10 kg le mai imparteam noi pe la neamuri, dar peste 20 kg nu-i cum...si-n clipa urmatoare imi vine ideea: prietenii din CAR Universitar! Astea-s oameni de munte, nucile is energizante foarte bune, in plus se apropie Sarbatorile, iar daca mana de la mana se aduna doritorii, atunci chiar am putea sa luam toate nucile si sa o ajutam pe sarmana femeie. Zis si facut, un simplu mail pe grup, si raspunsurile nu se mai opresc! „si eu vreau 2kg; si noi vrem 3!; Dia, mai ai nuci, caci copiilor mei le plac mult, vrem si noi 3 kg!” si uite asa, din grija de a ne scapa de kilogramele in plus s-au adunat doritori de peste 20 de kg! Asadar, pregatim rucsacii mari de tura, si speram doar ca ea sa fii estimat corect, sa aiba intr-adevar peste 20!
Povestea: Vremea nu e prea grozava, Bacovia asta mai nou se tine scai de mine cand ies din urban, dar totusi tura incepe cu o surpriza: cand ma schimbam, o veverita mi se perinda jucausa prin fata ochilor. Se ascunde intr-o scorbura, si camuflata acolo sta si ne urmareste. Noi o luam acasa pe carduri.

Urcusul e lejer, sufla vantul dar macar nu ploua, uneori se mai deschide si cerul, ba chiar apare la un moment dat si-un petic de albastru! Dam de primele casute parasite, ne amintim ca avem poze din fiecare anotimp, si ne bucuram sa le imortalizam si-n straie de iarna, chiar daca par mai sobre si sarace.

Ma opresc langa un copac familiar, il salut si-l trag in chip, apoi imi zambesc in sine si merg mai departe.

Casutele... vecine abandonate, se indarjesc sa mai reziste parca inca un an.

Totul e neclintit, doar prezenta lui Dan le mai anima. Incep sa latre cainii, noi ne amuzam, stim ca astfel duc vestea lui tanti Eugenia si vecinului ca ne apropiem, prin alarmele lor neobosite.

Mai incolo dam de-un chip familiar, vecinul lui tanti Eugenia, care ne intampina cu „Dumnezeu sa va tie!” si ne spune ca el i-a imprumutat vecinei cantarul, caci al dumneaei i l-au furat ceva tigani asta toamna.

Dam binete, schimbam 2-3 fraze si ne grabim apoi spre casuta mult visata! Tanti Eugenia ne intampina cu bratele deschise, ne saruta pe frunte si ne pofteste inauntru.
Nici nu ne lasa bine sa ne tragem sufletul si dezbracam de haine ca ea deja asterne ‚masa’...Eram convinsa ca nici de data asta nu scapam, dar la fel de sigura eram ca de dimineata se va agita saracuta sa tina mancarea calda pe soba ei, sa fie „tumna buna” pe cand ajungem. N-o refuz, fiindca sincer, ‚mazare batuta’ (adica fasole frecata) sau tocanite ca la dumneaei n-am mancat nici la mama acasa! Mancarea ei e mereu rupta din rai, de post... dar are un gust dumnezeiesc.

Sosul din rosii de munte tomnatice, dulci, e atat de aromat incat ar putea da clasa cu el oricarui restaurant, si pe cuvant ca nu exagerez! Mancam, povestim, ne zambim. Ea ofteaza satisfacuta, si-n rastimpuri tot zice „vai drajii mamii, am crezut ca nu mai dati pe’aici odata!”. Scoatem si noi cateva alimente ce le-am carat pana sus, stim ca tine tot postul si-atunci in afara de paine,usturoi si cartofi ea nu prea are cu ce sa varieze. Se cruceste pentru niste bunatati marunte, insista sa ni le plateasca, eu insist ca sunt de 8 martie si darurile nu se platesc, ca e pacat la bunul Dumnezeu. Intr-un final accepta cu greu, dar mintea ei coace. Isi framanta mainile, ne tot roaga sa hodinim la ea ‚pana duminica batar’ , ca-i lung drumul si asa i-am zis candva, ca o sa ramanem o data si peste noapte..Ne pare rau sa o refuzam, dar ii promitem ca nu va mai trece mult si ne-om tine de cuvant! Blestem in gand scoala si slujba care ne obliga sa revenim in aceeasi zi la civilizatie, dar imi alung supararea caci stiu ca nu-i buna, si-mi propun sa ma bucur de dragul ei fie si doar pentru cateva ore.
O-ntreb de sanatate, si-mi spune ca o dor spatele, ca a tot spart la nuci „batale-ar zmeii” ca sa adune ‚cateva’. Cateva, adica tocmai peste 24 de kg! Asa ca, ne invita in camera alaturata sa i le admiram si sa le cantarim.

Insista ca musai sa „punem sa fie bine, sa nu suparam prietenii ce-o ajuta, sa fie cu plus”. Vrem sa ii platim pe loc, ca cine stie cand mai revenim, ea nu prea e de-acord, dar o linistim ca la Cluj noi ne intelegem cu prietenii si ne recuperam partea. Nu prea are dansa valoarea banului, tinand cont ca ea coboara foarte rar in vale, si asta pana la Manastire de sarbatori , nu prea intelege de ce o solicit cu calculele mele, ca doar stie ca ‚cum zic eu ii bine’! Calculam cat costa nucile, scadem la insistentele ei ceramica...si ramane cu peste 2 milioane de lei. Ea tace mirata, cred ca nu-i vine sa creada ce e cu atata banet. ‚Doara ea nu cheltuie mai mult de 300-400 de mii bani vechi pe luna!’, pentru curent si cate o margarina sau alte necesare. Si-apoi, ultima data nepoata i-a vandut 10 kg de nuci la cofetarie si a primit in schimb 4 prajituri mari, din care a gustat si ea. Surad fericita, dupa calculul asta imi dau seama si ii spun ca banii acestia or sa ii ajunga pe urmatoarele 5 luni! Nu exagerez cand va spun, n-a zis nimic, dar am citit in ochii ei atata liniste, multumire sincera si admiratie. Desi numai ea stie cate nopti si zile de vineri (cand nu se lucra) a stat singura sa dezgheaoce miezul, iar 24 de kg nu e deloc putin! Ne mai da si o punga pentru noi, pe care ne pune sa-i promitem ca-i mancam noi ca ‚sa fim sanatosi’ si ca toti samburii i-a deschis cu Bunul Dumnezeu, dar pe aceia i-a pus separat cu gand drag de noi’. La asemenea vorba m-a lasat praf, toata folozofia si stiinta nu valoreaza uneori nimic pe langa simplitatea mesajului ei. Apoi umplem ochi rucsacii de 80 respectiv 55L, luam toate hainele pe noi in timp ce ea se tot mira speriata cum le-om cara la vale. O linistim ca la fel ca prietenii carora le ducem, asa umblam pe munte noi, ca suntem obisnuiti. Ochii ii sclipesc cand ii spun ca poate o sa venim data viitoare cu prietenii pe la ea, accepta bucuroasa. Ii vine ideea sa ne plateasca pentru ca-i caram nucile si benzina de drum, cu asta pune capacul comicului absurd, o conving ca daca o mai aud cu din astea nu ma mai duc pe la ea veci, si-atunci se opreste de tot!
Apoi ne pierdem in povesti, ea conduce discutia spre tinerete, ne spune ca atunci cand ‚o taie dorul’ scoate pozele, le mangaie si se uita la ele, apoi imi arata poza cu omul ei pe care l-a iubit enorm, si-mi spune ca n-a mai luat pe ea portul de atunci, de cand era fata. Imi dezvaluie rusinata ca inca il mai are, si ca de cand stie ca venim si l-a spalat si pregatit, doar-doar i-om mai face o poza si asa. Atata ne-a trebuit! Ce poate fi mai frumos decat in asemenea colt de rai, sa fii alaturi de cea mai draga bunica, iar ea sa mai si fie in portul ei traditional. Il scoate de sub perna, se vede ca l-a tot aranjat si intuiesc ca-n timpul ei liber s-a macinat mult cum sa ne spuna ca ea isi mai doreste o poza in hainele ei de fata.
O pozam cum putem mai bine, dar cred ca cele mai valoroase fotografii le-am facut cu sufletul! E extraordinar de frumoasa asa... ea accepta sa ramana in port o vreme, sa croseteze in timp ce povestim.

Ii spun ca si eu, cand merg acasa, in Maramuresul meu drag istoric, mereu ma imbrac de Paste si Craciun in portul strabun, care mi-e drag ca ochii din cap. Se mira si-apoi ma indeamna cu avant sa-l imbrac si pe-al ei, ca doar ‚ii de fata, nu de ea’...s-apoi sa ma traga ‚baietu’ asta in chip si pe mine asa. Radem noi bine, dar n-o refuzam. Azi ii umblam bucurosi in voie. Mi se pune un nod in gat cand incepe sa ma imbrace, exact asa se procedeaza in Maramu’... femeile varsnice le gatesc pe cele mai tinere.

Imi vine sa-i spun ca o iubesc, dar mi-e teama sa nu par ridicola, o mangai pe umar si ii spun totusi ca mi-e tare draga. Se minuneaza pe mine, isi aminteste de ea. Imi pune fuiorul in brate si incepe sa ma invete sa torc.

Cred ca nici in cele mai frumoase vise nu puteam sa am un Martie mai fericit. Fara sa stie... mi-a daruit cel mai frumos dar din acest an!
Ma mai duce si-afara, sa-mi fac poza si cu casuta, asa cum are si ea din tinerete, iar eu ii promit ca o sa ii aduc data viitoare si ei fotografia.

Intre timp se duce sa mai aduca un brat de cepe pe ideea „ridichea cea uriasa”. Nu putem sa refuzam, de data asta e foarte categorica: punga cu nucile noastre si ceapa e felul ei de-a ne multumi pentru ajutor.

Din pacate orele s-au scurs mult prea repede, as fi vrut sa se opreasca timpul si sa ne uite la ea, dar ceasul afurisit curgea cu nesimtire inainte. Incepuse sa se lase seara cand am mers sa-i pozam capritele si iedutul nascut tocmai in 1 martie!

Epilog: Ne-am luat cu greu ramas bun de la tanti Eugenia, ne-a imbratisat si binecuvantat cu un sarut apasat pe frunte. La plecare, desi am incercat sa glumim si i-am spus ca ne intoarcem atunci cand dau ciresii in floare, ea a ramas tacuta si cu ochii incetosati de lacrimi. E prea mandra sa se vaiete, dar tacerea ei a spus multe. Ne-a condus cu privirea si salutat din brat si inima, urandu-ne „sa mergem cu Dumnezeu inainte”.

Coborarea am facut-o pe crepuscul si-apoi pe intuneric, la frontale, dar zapada era buna si inimile atat de usoare incat nici nu mi-am dat seama cum in scurt timp am ajuns la manastirea Rameti, unde lasasem masina. Drumul spre casa l-am scurat pomenindu-o, admirand-o de pe card si minunandu-ma iar si iar cum poate sa-mi fie atat de draga aceasta femeie din creier de munte.Desi ajunsesem la Cluj, cu ochii mintii o aveam in continuare in fata pe tanti Eugenia, iar in inima nici nu mai are rost sa pomenesc; Nici de-mi era bunica nu cred ca puteam sa o indragesc mai mult!

text: Dia Somogyi
foto: Dia Somogyi, Dan Tautan

vineri, 12 martie 2010

Proiectie: "Anotimpurile Muntelui 2009"

Clubul Alpin Roman Sectia Universitara Cluj va invita in seara de marti 16 Martie 2010 la proiectia de imagini cu titlul "Anotimpurile Muntelui 2009" sustinuta de Dinu si Marlene Mititeanu.

Proiectia, in premiera, este a 6-a din ciclul “Anotimpurile Muntelui” si prezinta o suita de imagini de aproximativ 50 de minute, din cateva zeci de ture desfasurate de-a lungul anului trecut. Pe parcursul derularii fotografiilor, Muntele va imbraca toate "hainele" sale: de iarna, primavara, vara, toamna si din nou de iarna.

Martea urmatoare, 23 martie, Mihnea Prundeanu si Stefan Cara ne prezinta "Prin Muntii Europei - de la Caucaz la Alpi".

Proiectiile fac parte din cele organizate saptamanal de Sectia Universitara Cluj a Clubului Alpin Roman si vor avea loc ca de obicei la ora 20.10 in Amfiteatrul "Gh.Bilascu" al Universitatii de Medicina si Farmacie, aflat langa Casa de Cultura a Studentilor, pe latura dinspre Clinicile Universitare. Intrarea se face pe langa mesele florareselor si apoi pe langa gardul Clubului Karma.

Va asteptam!

marți, 9 martie 2010

Piatra Craiului la inceput de Martie

Planul era sa parcurgem creasta, macar Nordica, baietii (Mihnea, Stefan, Claudiu, Dani, Severus) si cu mine. Ceilalti 6
(domnul Dinu, Marlene, Ioana, Serghei, Cristi, Lusu), urmand sa inceapa cu Sudica.
La urcare spre Curmatura am dat de putina zapada si gheata, pe alocuri chiar de branduse. Dupa o energizare la cabana ne-am indreptat spre Turnu. Urcarea pe cabluri a fost foarte faina, primul valcel era curs, se vedeau resturile unei avalanse chiar la baza, dar in rest era mai mult stanca si iarba, dar totusi inghetate.
Zapada din creasta era numai buna,
aveam si ceva urme, chiar am zis ca in felul asta am putea parcurge toata creasta a doua zi, dar nu a fost asa. In prima noapte, pe care am petrecut-o in refugiul Ascutit, vremea s-a inrautatit, iar noi ne-am trezit cu toate lucrurile albe, inclusiv sacii de dormit, pentru ca usa nu se inchidea bine, plus ca mai intra zapada si prin gaura de aerisire de sus.
A doua zi de dimneata, vremea era si mai rea, white-out, viscolea, asa ca tot ce am facut in ziua respectiva a fost sa mancam, sa dormim, sa jucam fazan, am improvizat un capac la gaura de aerisire cu o punga, am imitat toate animalele si apoi iar am dormit, am mancat, am jucat fazan... Dupa ce am aflat de la Cristina, care era in Cluj, ca vremea o tinea asa pana miercuri, deja eu ma si gandeam ca o sa mai petrecem cateva zile in refugiu, idee deloc imbucuratoare. La un moment dat usa nu se mai putea deschide din cauza zapezii asa ca baietii au avut ceva de lucru prin frig, eu fiind singura fata, pot zice ca am fost putin privilegiata :). A doua noapte baietilor li-i s-a parut ca a fost mai frig, desi mie mi-a fost mai cald, dar vremea parca se inrautatea, vantul bubuia rau refugiul, iar dimineata nu parea mai optimista. Totusi, in jur de ora 8-9 vizibilitatea era putin mai buna asa ca ne-am strans repede lucrurile, eu fericita ca scap de placile de metal care mi-au chinuit spatele, si am pornit inapoi spre Turnu.
Acum creasta parca avea o noua infatisare, multe cornise, zapada proaspata, asa ca in unele locuri ne-am legat in coarda. In zona cu lanturi am facut rapeluri ca sa ajungem mai repede, singura problema era statul la coada, cand vantul intra peste tot si parca ardea, mi-a fost foarte frig atunci...
Intr-un final am ajuns toti jos, iar 4 dintre noi, ceilalti doi fiind probabil deja la cabana, am apucat sa tinem un moment

de reculegere pentru domnul Sandu Bulgar, cu o mica intarziere ce e drept.
Apoi, ne-am grabit sa ajungem la cabana, unde ne asteptau domnul Dinu si ceilalti colegi, cu ceai cald, care a picat numai bine. Dupa o ciorba la fel de buna si o prajiturica inghetata in loc de felie de tort, am coborat spre Zarnesti.
A fost o tura foarte faina, chiar daca vremea a fost potrivnica, mie mi-a placut tot, o experienta noua, pot zice, cel mai frumos cadou de ziua mea :).
Despre cealalta echipa, care avea in plan parcurgea crestei din partea sudica, aflati cate ceva de la Ioana ;)

luni, 8 martie 2010

In Memoriam Sandu Bulgar

Miercuri, 3 martie 2010, Sandu Bulgar - alpinist veteran, membru in CD al CAR s-a stins din viata in muntii lui dragi, la confluenta Albisoarei Crucii cu Valea Alba. L-am cunoscut la ref. Costila, in vara lui 1969 cand am ajuns acolo prima data. Iar la primele editii de la Busteni ale ICWC locuiam la el (impreuna cu Cezar Manea si uneori si cu alti alti voluntari care ajutau la pregatiri) , in apartamentul sau de langa hotelul Silva, care lui- bucurestean fiind- ii era a 2-a casa. Am aflat trista veste prin telefon in preziua plecarii spre Piatra Craiului. Acolo, pe creasta, vineri, printr-un sms de la Dan Vasilescu, am aflat ca slujba de inmormantare va incepe a doua zi a ora 13.


Foto: Camelia Manea

Sambata dimineata, cei sase din echipa care din cauza vremii nefavorabile coborasem vineri seara de la ref.Grindu de Sus la Grindu de Jos, am plecat spre cabana Curmatura sa-i asteptam pe cei sase din echipa 1-a, care dormisera doua nopti la ref. Vf. Ascutit. La ora 13.30, cand ne aflam la cam 10 minute de cabana Curmatura (unde convenisem sa-i asteptam) , ne-am oprit, ne-am descoperit si am tinut un moment de reculegere pentru Sandu Bulgar. Banuiam ca la ora aceea , in Bucuresti, veterani din generatia lui Sandu se pregatesc sa-l duca pe umeri pe ultimul parcurs pamantean al trupului sau. In acele momente, cei din echipa 1-a faceau rapeluri de pe Turnu, faceau ce a iubit si facut Sandu in mai toate zilele sale libere.
La sosirea acasa, sambata la ora 23, am citit multe si elogioase mesaje despre Sandu, scrise pe lista CAr si pe alte liste de munte de catre cei cu care a fost legat in coarda. L-au caracterizat atat de bine, au scris despre acele multe calitati pe care i le observasem si eu, desi am petrecut impreuna mult mai putin timp decat colegii sai din Bucuresti.
Un CV al sau gasiti pe site-ul RP:

http://www.romania-pitoreasca.net/index.php?content=event&event_guid=edcfc3f47c05b8cf7f4323f416ed4ca3

L-am intalnit ultima data tot la Busteni in luna trecuta, tot la ICWC, cand mi-a vorbit admirativ la adresa Sectiei Univ.Cluj a CAR.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

Dinu Mititeanu

miercuri, 3 martie 2010

Cautand primavara pe Dl. Capatanilor si Dl. Mare

Duminica, 28 Februarie

7:00 - cu ochii inca grei de somn, si cu zorii de ziua peste noi, ajung in parcarea din Cipariu, pe jumatate mirata ca nu vad pe nimeni cu rucsac in spate dar iese Aron din masina si incepem sa discutam despre dentisti si vreme.

Incetul cu incetul, timp de 20 de minute incepe sa apara mai toata lumea: Dia Somogyi, Razvan Samoila, Adi Pop, Iulia Brumboiu, Raluca Leuca, Aron Gabor, Dragos Roncu, Ana Ignateanu, Marian Poara, Ionelia Nechiti, Lucian Moisuc, Marlene si Dinu si eu. De la o plimbare programata numai cu 3 oameni, vom fi 17 ! Constatam ca s-ar putea sa avem prea multe masini, dar ne pornim totusi spre benzinaria OMV de pe Calea Turzii, unde Oliver Kiss si Liana (Lilu) Dragos, ar fi trebuit sa ne astepte. Numai ca ei nu erau acolo, pentru ne asteptau la MOL, dar ne-am regrupat curand. Dupa ultimele cumparaturi si reimpartiri in masini, Aron renunta a mai merge cu masina lui, vine cu noi in masina lui Razvan. Din Turda o “culegem’ si pe Oana Suciu.

8:30 - suntem pe valea Ariesului, soarele se chinuie timid sa alunge ceata si norii destul de cenusii, Razvan il ajuta cu ACDC. Si il si convinge sa iasa din nori. Se anunta o zi foarte faina. La Confluenta vaii Posaga cu Ariesul cotim spre dreapta.

9:30 - am ajuns in Orasti (nu, nu am mancat o litera ), debarcam, ne echipam si plecam voiniceste la deal, pe un drum de tara, strabatand satul, deocamdata. La biserica, trecem printre morminte mai vechi si incepem urcusul pe plaiurile mioritice. Padurea inca doarme somnul de iarna, dar ochiul este vrajit de covorul de frunze depus in toamna trecuta. Dupa 5 minute luam o scurta pauza de dezechipare si poze.


Urcam voiniceste versantul impadurit in grupuri grupulete cu povesti si glume, amintiri si povete. Iesim pe culme si soarele iese odata cu noi, din nori. Ne bucuram de razele lui si admiram casele motesti ivite ici si colo.

Mergem intr-un ritm lejer, pentru ca fotografii sa aiba timp sa imortalizeze primvara timida.


13:30 - lumea incepe sa simta foamea, ajungem intr-o sa si coboram la restaurantul de 4 stele cu locuri cu priveliste nemaipomenita unde ne adapostim de un vant ce ne aminteste ca e inca iarna, si mancam.


Urmeaza un moment festiv cand dnul Dinu a inmanat carnetele de membru lui Aron si sotiei sale (care l-a primit in absenta), Iuliei si lui Adi.


Se hotaraste apoi ca in loc sa mergem pe vale spre sat, o sa coboram si ne urcam pe Dealul Mare si apoi sa ne intoarcem spre sat lpe culmea lui. Si asa a inceput coborarea pe valea unui rau, innoroiri si vreo 2 podete de traversat.



Dupa, la piece de resistance, al doilea urcus serios al zilei, kamikaze, prin padure si pe urma pe pasune, urcus care din mine a scos untul. Am ajuns sus dupa vreo 5 pauze, cu limba scoasa de un cot. Dupa asemenea chin, o plimbare lejera pe curbe de nivel si cumpene de ape a fost mai mult decat o placere.

Desi de la vantul rece imi inghetau mainile si fata, iar soarele nu se mai lasa convins sa iasa din nori, compania buna si peisajul de vis, plus fericirea la gandul ca am iesit dintre betoane, chiar si pentru o zi, au facut aceasta zi perfecta.


16:30 - suntem deasupra satului, vedem biserica, punctul de plecare, asa ca ne hotaram sa mai luam o pauza de masa ocazie cu care ne-am luat la revedere de la Bedeleul si Scarita Belioara, Dealul Capatanilor si Dealul Mare.


18:30 - toata lumea e inapoi in masini, ne luam la revedere si plecam spre Cluj.


Am parcurs aproape 18 km in pas de plimbare cu niste oameni minunati si am gasit semne ca primavara o sa vina in curand.


Fotografii: Marlene Mititeanu, Aron Gabor si Marian Poara
Text: Laura Giurgea