miercuri, 26 mai 2010

Pe muntii cu granita

Adica pe culmi de la granita cu Ucraina ale muntilor Maramuresului, cunoscuti bine de dl. Dinu si de Marlene din multe ture anterioare ale lor (unele pe schiuri !), insotiti in 2-3 ture si de unii colegi car-isti.
Trupa : 18 persoane, ii veti afla pe parcus ! In mod sigur am fi fost mai multi, dar tura s-a suprapus cu cea de la Barcaciu a Marei si cu Hercules Maraton din Muntii Cernei.

Vineri, 22 mai 2010
Ca de obicei, ne adunam la ora 17 in parcarea din Cipariu. Ne impartim in masinile conduse de Dl.Dinu, dl.Boer si de Sergiu. Cu cele care aveau la volan pe Adela si pe Andrei, ne vom intalni in Pasul Setref, la intrarea in jud.MM . Pe mine m-a adoptat fam. Boeru – Maria si Bogdan, niste oameni foarte simpatici si cu un chef de viata extraordinar. Chiar daca din Cluj si tot drumul spre Dej ne-a plouat cu taraita, inspre pasul Setref avem parte de un apus splendid, cu culori pe care eu una, nu le-am mai vazut pana acum. Acolo am facut o scurta pauza de regrupare.

Ajungem in Repedea dupa ora 21 si punem corturile la lumina frontalelor. Urmeaza o scurta « sedinta tehnica » in care, printre alte detalii date de dl.Dinu, aflu si ora la care trebuie sa ma scol, ca sa fiu gata de plecare la 7…. Mirifica ora e 6 – si ma gandeam atunci ca nici cand merg la munca nu ma trezesc asa de devreme, dar stiu ca o sa merite efortul. Se da stingerea si eu cu chiu cu vai adorm pe la 4 cred, pentru ca raul imi ingana niste povesti atat de faine ca mi-a fugit somnul.

Sambata, 23 mai 2010
Cucurigu ! E ora 6 si eu incerc sa fac ochi. Imi amintesc ca trebuie sa strang tot inafara de cort si mai trebuie si sa mananc asa ca imi fac vant afara din cort. Cerul e albastru si soarele a rasarit.. Yupiii ! In sfarsit soarele ! Nu o sa ploua ! Urmeaza, nu neaparat in ordinea asta pentru toata lumea, echipat, mancat, strans rucsacul. Din curtea cabanei silvice ne deplasam cu masinile inapoi in sat (2,5 km) si le lasam in curtea prietenilor dl-ui Dinu si Marlenei.
Suntem toti 18. Inca nu stim ca tura de azi va masura 29,7 km ! Si ca din cauza asta pentru unii, din motive obiective pentru altii noua dintre noi nu vom mai lua startul si maine: eu (Laura), Ana, Andrei, Ibi, Dana Zaharia, Sergiu Labo, Monica Ianca, Alex Pop si Simona Tamas.
Si de aici incepe chinul : urcam abrupt pe o poteca cu noroi alunecos ; ma simt ca la o proba olimpica de inotat prin noroaie, cu o singura mana.(am mana stanga in gips !) . Intr-o faneata pierdem poteca, dar o regasim, tocmai cand trebuia, caci urmeaza un urcus prin padure deasa ce ne scoate in culme in alte poiene cu fanate. Poteca lata- de aici inainte marcata ici-colo cu semnul banda galbena- ne conduce prin fanate si prin palcuri de padure spre locul cu narcise : Muntele Tomnatic.


E ora 11 : cei mai multi incep sa manance, in timp ce fotografii « mananca » narcise.


Apoi hai la drum iar, ca mai avem pana pe creasta cu granita. Undeva, departe spre stanga vedem o culme despre care ni se spune ca e Muntele lui Serban care e si el pe granita. Pare tare departe...
Catinel catinel, am inceput sa merg… mai bine nu ma opream ca acum am motorul gripat si nu mai reusesc sa intru in ritm. Andrei ramane cu mine in urma sa fie sigur ca nu ma fura de tot peisajul.


In cele din urma ajungem in saua de unde incepe granita. Tinta de azi-vf.Pop Ivan- 1937 m nu se vede si din cauza cetzii si din cauza ca inaintea lui mai sunt vreo 3 varfuri. Dar ceatza se ridica periodic si vedeam ca Ivanul nu e asa de aproape cum mi-ar fi placut mie ! Pe ultimul dintre varfuletele crestei ce duce spre tinta zilei, eu ma opresc impreuna cu Sergiu. Incercam sa gasim un loc mai ferit de vant, mancam o bucata de ciocolata si Sergiu continua.


Eu ma intorc si ii astept pe toti la una din borne. Cum n-am fost pe varf, am pierdut ceremonia prin care Adi Alex Pop si Calin Cara au primit de la dl.Dinu carnetele de membru CAR. La revenirea lor de pe varf il primesc si eu pe al meu . Ieeeeiii, sunt membru CAR cu acte in regula !


Ne vom intoarce pe alt traseu, mai scurt, pe la stana Capu Grosi pe care o vedem la limita padurii. scoboram din creasta catre o stana ce se vede in vale in stanga. Si pana ajungem, noi acolo iese soarele, avem un cer albastru cu norisori albi, exact ca in paradis. Un manz, un vitel si 2 iezi devin subiectele unor sedinte foto.


Pe urma mancam urda, cas, branza de burduf si bem jintita. Nu ne mai dam plecati de aici. Pentru ca dupa aia a inceput iar proba de inotat/alunecat prin noroaie spre incantarea tuturor la care castigator iese… noroiul !


Iesim de pe poteci si ne mai asteapta inca 6 km (+2 km pentru soferi) de drum forstier tot innoroiat. Eu invii cand dau de drumuri drepte, asa ca mi-am pus Metallica in urechi si am bagat talpa : ultima la urcusuri, acum prima la coborare ! Pe ultimii 4 km am vorbit cu Calin despre ale vietii, dar tot intr-un ritm foarte alert al picioarelor. Déjà credeam ca nu mai prindem lumina zilei la corturi, dar dupa un colt apare si podul nostru : am ajuns. Si nu e nimeni aici, Calin cu dnul Dinu, Maria si Bogdan, si Adela se pregatesc sa plece dupa masini. Ma duc si eu cu ei pentru ca tot nu aveam nimic de facut.
Urmeaza mancatul si somnul, ceilalti s-au pus pe o mica petrecere cuminte in foisor. Ma gandesc bine si hotarasc ca maine nu ma duc pe traseu, nu mai vreau inca o tura de lupta cu noroaiele cu bocancii mei murati carora le va trebui 3 zile sa se usuce.
Laura Giurgea

Duminica, 23 mai 2010.

Trupa : Dinu si Marlene Mititeanu, Adela si Florin Stan, Maria si Bogdan Boer, Calin Floare, Calin Cara si subsemnata- Cristina Jurcovan. « Noua negri mititei »( cum a scris dl.Dinu) , ramasi din cei 18 de ieri.

O zi caracterizata de apa in diverse forme : roua, rauri, parauri, nori, ceata, ploaie, lacuri, vapori, zapada.
Era sa ratez startul dat de domnul Dinu la 7:30 pentru ca tocmai aplicam metoda de uscare cu ziare a bocancilor, metoda aflata cu jumatate de ora inainte, de la Simona.
Problema era ca aceast mijloc necesita «o noapte», nu doar jumatate de ora.
Tura a pornit de la 550 m altitudine, in amonte pe valea Repedea dupa care am cotit la dreapta pe banda albastra pe drumul ce duce spre Petriceaua.
Ca si in ziua precedenta drumetia a inceput cu slalomul printre noroaie. Conducerea a fost cedata pentru o vreme de Marlene lui Calin F, in speranta ca toata lumea va fi multumita, dar si ritmul lui Calin ne-a lasat pe cei mai neatrenati fara aer si fara apa. Totusi povestile domnului Dinu si Marlenei ne-au facut sa uitam de noroaie si oboseala si sa cutreieram cu gandul in timp si spatiu.

In jur de 9:30 am ajuns la Petriceaua - 1300 m. Aici am avut parte de o mult asteptata pauza si am luat masa. O masa mai usoara dupa orgia culinara din seara precedenta in care fiecare a pus la bataie ce avea mai bun.
Soarele… inca pe cer. Toti aveam diverse presupuneri legate de momentul cand va veni ploaia. Am luat-o apoi intr-un ritm mai lent prin iarba spre destinatie : Lacul Vinderel si daca vremea avea sa ne permita, varful Farcau-topp-ul masivului- 1957 m.

In tura de sambata spre vf. Pop Ivan am avut continuu vedere spre varful Farcau, iar in aceasta zi ne-am delectat de la distanta cu varful Pop Ivan.


Nu am mers mult si a trebuit sa ne imbracam pelerinele, caci s-a pornit o ploaie mocaneasca, ce ne-a metamorfozat rapid intr-o «ceata de vrajitori si vrajitoare» .
Am aflat o parte din noi cum trebuie folosite betele, metoda militareasca de uscare hainelor, posibilitati de a reactiona cand esti agresat de caini, cum NU trebuie sa fie pelerina, cum NU se « incalta » parazapezile si muuuulte altele.

In aceasta tura nu a trebuit sa ne facem grija de apa, caci cu atatea ploi se gasea apa « pe toate drumurile » .
Dupa o vreme s-a oprit si ploaia. Mergand asa prin iarba, Florin si domnul Dinu au dat de cuibul unei pasari, in care se aflau cinci ousoare micute (mai mici decat cele de prepelita) si inchise la culoare. Baietii le-au pozat cu grija spre a nu strica cuibul si a nu atinge ouale speriatei pasari care incercase sa distraga atentia de la cuib.


Intre timp fetele au ajuns la o intindere superba de branduse,


in care am numarat 3 regine: brandusele albe.


Dupa sedintele foto cu branduse ne-am indreptat, de aceasta data fara pelerine spre lacul ce se vedea doar cu ochii imaginatiei intre cele doua varfuri : Farcau si Mihailecu.
Mi-a placut asezarea lacului, chiar pe marginea prapastiei spre care pornea un paraias din lac.


Nici nu ne-am asezat bine pe marginea lacului ca au inceput iar picurii de ploaie, dar care erau nimic fata de furtuna ce venea foarte galagioasa si sumbra dinspre Ucraina.
Am pornit apoi prin dreapta Mihailecului spre creasta, unde am fost intampinati iar de branduse chiar pe carare. In dreapta, in vale si pe terasamante era plin de palcuri de zapada si branduse (mai mult sau mai putin plouate)


Am trecut pe langa un lac inedit prin forma sa. Era patrat.


La coborare am descoperit ca pelerina nu este utila doar in caz de ploaie, ci ca poate fi foarte bine folosita si pe post de sanie, la fel cum, din spusele domnului Dinu stim ca noroiul poate fi folosit la fel de bine pe post de zapada (mai ales cand esti copil).
Din fericire furtuna ce parea ca se indreapta spre noi ne-a ocolit si soarele ne-a mai tinut companie o vreme, iar picurii nu s-au apropiat decat cand ne pregateam de ultimul popas, cel din Petriceaua. Dupa ce ne-am luat pelerinele soarele s-a aratat iar.


Intre timp Calin C. a incercat sa cucereasca o vacuta, dar ea a ramas impasibila la insistentele lui.


De aici ne astepta iar drumul prin noroi, pe care de aceasta data unii dintre noi n-am mai avut rabare sa-l ocolim si l-am luat din plin, dar asta nu a fost o problema, caci pe ultima suta de metri (la propriu) ne-a prins o ploaie torentiala care ne-a curatat de toate noroaiele.
Nu a ocolit nici corturile lasate la uscat de dimineata.
Nu am zarit, insa curcubeul, in ciuda faptului ca toata ziua cerul a fost impartit in doua: jumatate senin, jumatate negru, iar noi ne aflam cand sub o jumatate, cand sub alta.
Tura a fost mai scurta si mai lejera ca cea de ieri. Doar 18,5 km, cum ne-a spus GPS-ul doamnei Marlene. Iar vremea a fost foarte capricioasa, dar mult mai buna decat prognozele. Ploaia, mai mult ne-a alintat, am exersat imbracatul si dezbracatul peperinelor. Am ajuns la tinta principala a zilei - lacul Vinderel. Nu si la tinta secundara –pe vf.Farcau , periodic vizibil si atractiv de la distanta, dar care « isi trasese caciula pe ochi » cand ar fi trebuit sa incepem a-l urca. Nu voi mai lungi povestea, ci voi incheia scurt cu vorba domnului Boer :
« O tura grozava !»
Cristina Jurcovan

Foto : Marlene Mititeanu, Calin Floare

Platoul Vercors

Suntem aici - in Valence, Franta - deja de o luna si aproape nici nu am avut ocazia sa iesim din oras fiindca a plouat timp de trei saptamani. Dar saptamana trecuta am avut noroc, norii si ploile s-au dus la vacanta catre Europa de Est si in sfarsit am putut sa ne bucuram de soare si de un week-end de trei zile. Am gasit destul de usor ce este fain in apropiere si am cumparat o harta si am stabilit destinatia: Parcul National Vercors, in special platoul si rezervatia naturala. Nu am avut posibilitatea de a cara tot echipamentul de munte cu noi, asa ca singura posibilitate era sa mergem cu sacii de dormit de vreo 20 de ani pe care i-am adus in loc de plapuma, cu hainele de oras - blugi si pulovar de bumbac - si fara primus. Singurele lucruri specifice excursiilor era bocancii si cortul, fara care nu puteam sa ne ducem nicaieri. Dar ce? Acum 15 ani umblam la munte tot in bumbac si fara primus. Aaa, dar atunci nu aveam pijamalele cu noi, pe care acum a trebuit sa le luam ca al doilea rand de haine.

Parcul Vercors este o regiune carstica, cu vai adanci, niste varfuri de 2300 metri si un platou urias intre ele. Pe platou se afla rezervatia naturala Platoul Inalt din Vercors, care este un platou carstic intre 1300 si 1600 metri, un pic asemanator Padisului. Mult mai plat decat platoul din Padis si mai sec, adica sus pe platou nu este nici un parau, doar cateva mici izvoare temporare. Platoul nu este complet orizontal, peste tot sunt mici damburi care dau un caracter ondulat padurilor si poienilor. Padurile sunt rare, copacii de obicei fiind situati la 10 - 20 metri unul de celalalt, ca si intr-o livada. Zonele de padure si poiana alterneaza foarte des, practic nici nu este o linie clara la marginea padurilor.

Prima zi am urcat pe platou si am ajuns la un refugiu care era plin de oameni, unii fiind chiar nevoiti sa doarma sub un copac. Camparea este permisa doar intre orele 6 seara si 9 dimineata.


Harta fiind foarte detailata la scara 1:25000, nu am putut sa apreciem distantele destul de bine. Pentru un traseu de 3-4 ore ne-am gandit ca ne va lua o zi intreaga, dar am observat repede ca avem "prea" mult timp la dispozitie si am modificat ruta sa urcam si pe varful Grand Veymont de 2341 metri, cel mai inalt varf din masiv.

De pe varf se vede toata creasta care se inalta in estul platoului, cu varfuri intre 2000 - 2300 metri. Peretele estic al acestor varfuri este de vreo 800 metri.


Am intalnit multe capre de munte - aratau cam diferit de caprele negre de-ale noastre, asa ca nu stiu daca era capre negre sau altceva, dar oricum foarte similar. In schimb nu erau fricosi deloc, unul chiar s-a ivit la vreo 5 metri in fata noastra, fara s-o ia la fuga instantaneu.

Dupa ce am coborat de pe varf ne-a prins ploaia si avand prea putine haine cu noi si alea fiind din bumbac, am decis ca cel mai bine cortul te fereste de ploaie si l-am montat repede. Intr-o ora a iesit soarele, asa ca am adunat cortul si am pornit la drum odihniti. Drumul cobora putin pe o vale aproape orizontala, plina de avenuri si foarte frumoasa.

Drumul continue printr-o padure care nici nu stiu daca se putea chema padure, copacii fiind atat de rari cu multa iarba intre ele.

Seara am dormit langa un alt refugiu intre dealuri pline de flori. Specificul carstic al dealurilor facea covorul de flori sa apara ca si cum ar fi o mare de flori, in valuri.

A treia zi am coborat cu trei tipe care ne-au oferit sa ne duca cu masina pana la oraselul de unde aveam autobuz spre acasa. Cu aceasta ocazie mentionez ca autostopul era mult mai facil decat imi imaginasem, niciodata nu am stat mai mult de cateva minute si chiar si masini mici cu 3 persoane si multe bagaje s-au oprit sa ne ia: si noi aveam multe bagaje, toti cinci incapeam destul de incomod in masina, dar asta nu era o problema pentru ele. De remarcat ca am intalnit mai multe echipe numai cu fete, ce nu este un lucru obisnuit acasa la noi.

vineri, 21 mai 2010

Proiectie: "TATRA INALTA", 25 mai la Cluj

Sectia Universitara Cluj a Clubului Alpin Roman va invita in seara de marti 25 Mai 2010 la proiectia de imagini din munti cu titlul:

"TATRA INALTA"- reluare a unei suite de imagini din septembrie 2007, cand acolo sosise avangarda iernii. De data asta, pe langa imaginile de munte -Dinu si Marlene Mititeanu ne vor arata si imagini din superbul oras Cracovia.

Proiectia va incepe ca de obicei la ora 20.10 in in Amfiteatrul "Gh.Bilascu" al Universitatii de Medicina si Farmacie, aflat langa Casa de Cultura a Studentilor, pe latura dinspre dinspre Clinicile Universitare. Intrarea se face pe langa mesele florareselor si apoi pe langa gardul Clubului Karma.

Va asteptam!
CAR Sectia Univ. Cluj

miercuri, 19 mai 2010

A fost "PILIERUL WALKER – pe urmele lui Riccardo Cassin""

de Dinu Mititeanu; Foto: Dia Somogyi

Aseara, sala Europa a Casei de Cultura a Studentilor din Cluj a fost arhiplina! Si e firesc! Trei alpinisti de exceptie: ne-au aratat imagini de exceptie, facute in conditii de exceptie si ne-au povestit cum a fost si mai ales ce au simtit urcand pe prizele pe care au urcat in premiera in 4–6 August 1938 fenomenalul Ricardo Cassin si coechipierii sai: Gino Esposito si Ugo Tizzoni. Si dupa cum am vazut aseara, ai nostri, Joe Indianu cu Daniel Marc si Zsolt Torok cu Cristi Tzecu erau pe acel formidabil Pilier- Spur in ziua de 6 august 2009. Si imi spuneau dupa proiectie ca regreta ca au uitat sa spuna o alta coincidenta : ca in acea zi de 6 august 2009, in timp ce in ei pulsa viata la cote inalte, se stingea din viata marele Cassin, cel care in 2 ian. 2009 implinise 100 de ani de viata! Si ce viata!





Cred ca nu doar eu am regretat ca timpul pentru care ne-a fost acordata sala (depasit de fapt cu o ora!), nu ne-a dat posibilitatea de a le pune mai multe intrebari, de fapt de a-i provoca si ruga sa ne mai povesteasca. In curand va fi activ site-ul lui Zsolt: www.torok.ro si vom putea admira si acolo talentul sau de povestitor.





Si apropo de visele de care ne vorbea Zsolt si de coincidente: in 29 sept.2006, dorind sa-si faca varful Cho Oyu cadou de aniversarea zilei sale de nastere, Zsolt a facut un imens efort pe post de "buldozer uman" batand singur urme de la 7.100 pana la 7.800 m!! de unde a renuntat nu din cauza ca nu mai putea, ci din cauza pericolului de avalansa! Si tot in 2006, Jo, in imensul perete Rupal al optmiarului Nanga Parbat , a fost nevoit sa coboare de la 7.200 m tot din cauza conditiilor meteo. Si repet ce am spus si aseara: ii admir si pentru asta, pentru "puterea de a renunta"! Pe Daniel eu il stiam un excelent alergator pe schiuri! I-am cerut scuze aseara ca n-am stiut ca e si un excelent catarator! Multe ar fi trebuit sa spun aseara despre fiecare . Multe ar trebui sa spun si acum. Multe vom afla periodic despre ei si de aici inainte. Le dorim sa-si realizeze visele: Zsolt sa ajunga pana sus pe "Kei tu" ! Jo sa urce la vara cu draga sa Anamaria traseul Cassin din renumitul perete nordic-estic Piz Badile; lui Daniel sa i se implineasca visele pe care stim ca le are, chiar daca nu ni le-a destainuit! Si dorim desigur sa ne mai arate imagini din noile vise realizate si sa le ascultam cu emotie comentariile.





Cateva impresii dupa proiectie:

Claudiu C. - "Mi-e mi-a placut foarte mult.
Mai ales stilul incofundabil in care Joe vordeste despre realizarile si trairile lui.
Si Zsolt a fost iarasi la inaltime, modest si simpatic asa cum il stie lumea.
Daca am putea sa organizam mai des astfel de actiuni cred ca ar fi o mare bucurie pt toti.
"

Dragos H. - "Ce sa spun. Cred ca mai presus de orice aceasta proiectie a fost o exemplificare a citatului "muntele se urca si cu sufletul, nu doar cu muschii". A fost o reala placere sa le auzim comentariile celor doi "Torok" :), fiecare cu stilul sau aparte."

Mihnea P. - "A fost o proiectie de-a dreptul speciala. De multe ori in timpul filmului incercam sa ma imaginez in locul lor pe perete... constient totusi ca Walkerul se va transforma dupa aceasta seara intr-un vis si pentru mine. Din experienta mea, care este evident mult mai mica decat a celor 4 alpinisti de aseara, cred ca visand la un munte, la un varf, la un perete faci defapt un prim pas spre atingerea lui. Sper ca multora din sala proiectia le-a deschis apetitul pentru acesti munti fumosi, alpinism, aventura si sport. Defapt acest lucru a fost unul din obiectivele acestei prezentari.
Ma bucur ca i-am putut aduce la Cluj si sper sa urmeze si altii. Este un lucru normal ca in comunitatea alpina sa se intample astfel de evenimente. Asa este si in vest, marii alpinisti au 2-3 ascensiuni spectaculoase pe an si apoi le prezinta la diferite conferinte, proiectii, festivaluri si evenimente. Acest lucru ii ajuta foarte mult sa fie profesionisti, iar noi, ceilalti membrii ai comunitatii alpine, ne bucuram ca ne deschid noi orizonturi, ca invatam de la ei si poate sa le pasim pe urme.
Asa cum a zis si Dragos cred ca este de retinut din ceea ce ne-au prezentat Joe, Zsolt si Marc faptul ca pana si cei mai grei munti se urca din suflet, cu o placere imensa si nu doar din dorinta unei performante sportive extreme.
"

Dia S. - "E a doua oara cand vad proiectia, premiera a fost la Festivalul de la Busteni, dar tre sa recunosc ca fara nici o retinere as mai savura-o si a 3 oara! Si asta cu siguranta pentru ca stilul celor doi povestitori a fost atat de viu si antrenant, atat de special si unic incat de fiecare data am simtit si parcurs cu ei, cu ochii mintii si ai sufletului acel perete.
Si dupa ce am ajuns acasa unde am descarcarcat pozele si trimis inca il auzeam pe Joe si Zsolt cum povestesc. Am stat ieri ore intregi atat dimineata cat si seara sa ii ascult cu cata pasiune povestesc, cu cata daruire se dedica acestei pasiuni si am inteles cat sunt de speciali si deosebiti!!! M-au marcat!
Si ce mi s-a parut si mai deosebit, e ca toata energia si entuziasmul din ei mi l-au transmis direct si intreg, si-am simtit ca il perceput chiar si dincolo de pasiunea pentru stanca si Muntele iubit... Au stiut intr-un mod inconfundabil sa insufle la modul general,cred eu pentru fiecare curentul si energia a unei pasiuni individuale, fiecare in functie de "Annapurna " lui (fie ea naturala, spirituala, culturala s.a.)
Jos palaria, tot respectul si ma bucur din inima ca acea invitatie de la Busteni s-a concretizat aseara asa frumos, cu ajutorul mare al Lilianei Bindeanu.
"

Iron Bike 2010


In weekend-ul trecut am facut echipa cu Vlad Sancraian la prima editie din Romania a Iron Bike, un maraton extrem de mountain bike prin Padurea Craiului organizat de clubul Mountain Riders din Oradea... a fost o experienta... de neuitat! nu numai din cauza traseului, a conditiilor meteo (codul galben ne-a suflat mereu in ceafa), a oamenilor faini pe care i-am intalnit.. ci mai ales din cauza a cum s-a terminat pentru noi.. dar, sa o luam cu inceputul..

Plecarea: Sambata, 4.30 a.m. din localitatea Sanmartin... TOATE cele 33 de echipe inscrise in prealabil pe internet s-au prezentat la start! pana si organizatorii s-au mirat.

Prima etapa: pana la CheckPointul eliminatoriu de 8ore, 120-130 km, putin "noroi" asa..de incalzire, intrat in vale, drumuri faine de astfalt, o urcare serioasa spre Stana de Vale (cand deja se simtea putin oboseala) apoi o coborare lunga si faina spre Lesu (Vlad a facut pana). Ajunsi la CPul eliminator ne-am intalnit cu alti ciclisti care luau masa (cartofi prajiti, orez si pui.. eu snitel de porc - prietenii stiu de ce :) ). Dupa masa, toata oboseala disparuse! asa ca o luam hotarati din loc, printre picaturile de ploaie care incepusera sa cada..

Etapa a doua: fusesem avertizati cu o seara inainte (la sedinta tehnica va recomand sa participati, poate fi foarte utila) ca multe din drumurile faine alese pentru concurs (drumuri de pamant) sunt probabil intr-o stare proasta (de "nerecunoscut") din cauza ploilor din ultimul timp.. noroi "bun" se zicea.. bun sau nu, a fost MULT! au mai urmat 3 urcari mai serioase, superba coborare pe valea Bratcutei, coborarea pe valea Videi, niste sate pitoresti (Tomnatic) si niste oameni calzi care cand ne vedeau la CPuri in ploaie si frig ne intrebau daca nu vrem sa intram la ei o clipa, sa ne incalzim.. Toate CPurile au fost FOARTE BINE aprovizionate (sponsorii au contribuit mult cu alimente; organizatorii au investit banii tot in asta. Premii materiale nu au fost, decat diplome si medalii, in schimb CPurile au fost incredibile: fructe uscate, fructe proaspete, dulciuri, energizante.. belsug, ce mai :) ). Pe langa hrana la CPuri te asteptau oameni calzi, care te incurajeau si zambeau..asta a fost foarte important..

Cam asa arata un CP:

Organizatorii au avut un sprijin incredibil si din partea salvamontului BIHOR care a stat la unele CPuri si ne-au "supravegheat" pe traseu. Pentru profesionalismul si caldura de care au dat dovada RESPECT! Traseul a fost foarte bine marcat din punctul meu de vedere... am avut cu noi GPS (multumim mult lui Radu Mititean pentru asta), mai aruncam din cand in cand un ochi sa ne convingem ca suntem pe track.. dar cred ca se putea face si fara, dar cu atentie.. au fost unele probleme, unele echipe s-au ratacit.. dar eu nu as reprosa organizatorilor nimic.. cred ca unele marcaje au trecut neobservate din cauza grabei, neatentiei sau oboselii.

Era trecut de 12 noaptea, ne apropiam de CPul eliminatoriu de la Tileagd (235 de km de la start), ploua deja de cateva ore bune dar acum incepe sa sufle puternic si vantul si energia mea era pe terminate.. orice fosnet din jur mi se pare ca vine din partea cuiva care imi ofera un sandvis.. mi se inchid ochii..incredibila senzatia. Nu mi-am explicat niciodata cum pot atipi soferii la volan..acum inteleg :)
Mergem la frontal prin intuneric cand deodata vedem o lumina puternica de girofar.. imi ridic privirea si nu pot sa cred.. 2 ambulante, doua biciclete pe sosea, una grav avariata.. agitatie.. prietenii de la salvamont erau langa paramedici.. eu sunt in soc, nu stiu ce se intampla, vlad merge sa vada ce s-a intamplat... Stefan (membrul unei echipe din fata noastra) a fost lovit de o masina "condusa" de un tip beat si fara carnet (apoi am aflat ca a vrut sa fuga de la locul accidentului dar era in apropiere masina politiei si asta a fost singurul lucru care l-a oprit.. uite ca se poate si asa.. sa fie politia pe aproape cand e nevoie :) ).. colegul nostru de "suferinta" era imobilizat pe targa.. ni s-a spus ca nu se stie starea lui (dar era constient si asta era bine).. am sunat organizatorii, ni s-a spus sa continuam pana in checkpointul eliminator. Cu greu, ne-am mobilizat.. din cauza oboselii si a scenei pe care am vazut-o, brusc, mi s-a facut frica...puteam fi noi in locul baietilor.. ajunsi in checkpoint ne-am hranit (cum ar zice Joe) si am auzit ca ni se pregateste o masina care sa ne duca in Oradea. Am intrebat mirata de ce.. ca doar noi nu vrem sa abandonam (mai ales acum, la 20-25 de km de finish si cand mai erau 2 ore pana la limita cursei.. ni s-a spus ca e mai bine asa, ca nu e un abandon ci pur si simplu ei se tem pentru siguranta noastra, ploua, e noapte, si ultima parte a traseului nu e foarte bine marcate deci riscam s ane pierdem si nu mai e cine sa ne recupereze pe bucata respectiva.. ). La momentul respectiv mi s-a parut logic sa facem asa.. nu puteam sa ma gandesc decat la Stefan care fusese lovit de masina.. la lumina ambulantelor.. nu am insistat. TREBUIA.. pentru ca pana la urma asta am fost considerati la categoria "abandon".. am aflat ca ultimii km au fost lejeri.. din care 10 km de coborare pe astfalt.. oricum, timp am fi avut. Poate daca nu era oboseala, am fi insistat sa continuam , pe proprie raspundere. Oricum, acum nu mai putem face nimic.. decat sa regretam :(

In final, nu pot decat sa spun ca daca ai ocazia (bani, timp, bicicleta buna) sa participi la asa ceva, merita sa o faci! Si merita sa dai totul sa termini.. Sper sa reusim sa mergem la anul in aceeasi formula si sa reusim sa ne vedem visul implinit(asa cum spunea Zsolt aseara).

Si acum..

- multumiri lui Radu M pentru GPS si incurajari
- multumiri domnului Dinu, lui Lusu si lui Akos (si tuturor colegilor car-isti care s-au gandit sambata la noi) pentru suportul moral
- multumiri organizatorilor IRON BIKE... e INCREDIBIL ce au realizat in timp scurt, cu resurse putine.. sa dea Domnul sa se organizeze si la anul si sa iasa cel putin la fel de bine.. toti cred ca am avut ce invata, mai ales dupa accident (apropo.. vestele reflectorizante pe drumuri publice.. isi au rostul! pot face diferenta intre a fi sau nu observat de un sofer.. sau un betiv aflat la volan)
- multumiri Salvamont BIHOR. Sper sa fiti si la anul alaturi de noi!
- multumiri Horatiu Campian (care ne-a ajutat cu transportul "poneilor")
- felicitari echipei Concordia Lugoj, alaturi de care am mers o parte din drum, am ras si am glumit impreuna..au terminat cursa cu o roata pe spate aproape distrusa.
- felicitari lui Rareş Manea & Maus (Ionaşcu Marius).. au scos timp incredibil (13:17:17)!!!!


- felicitari echipelor de mixt (power to the girls! :) )
- felicitari tuturor participantilor (care in mod constient sau nu s-au bagat in asa ceva :) ).. sper sa ne vedem la anul
- nu in ultimul rand, multumiri lui Vlad pentru tot ce a facut pentru mine in timpul cursei..



p.s. Care ar fi lucrul fara de care nu m-as duce la Iron Bike? Saboti de schimb.. e "interesant" sa mergi fara frane dar poate totusi asta e pe lista de experiente pe care nu le-as repeta.

Cam asa arata o bicicleta:


Podiumul:




Mai multe poze: http://picasaweb.google.com/ironbikeoradea2010

vineri, 14 mai 2010

2% pentru CAR Univ. Cluj

Pe ultima suta de metri am reusit sa deschidem un cont in care cei care doresc sa ne sprijine pot redirectiona cei 2% din impozitul pe venit.

Mai multe despre cei 2% gasiti la http://www.doilasuta.ro/pagini/

Cererea de 2% o gasiti aici: http://rms.unibuc.ro/files/cerere230.pdf

* rubrica "suma" poate fi lasata necompletata. o vor completa cei de la finante dupa ce efectueaza calculul.

* denumirea entitatii: Clubul Alpin Roman

* codul de indentificare fiscala: 7596220

* cont bancar: RO77BRDE410SV774964 24100

Termenul limita era 15 mai dar pentru ca pica intr-o zi de sambata se pot depune formularele inclusiv luni 17 mai.

Va multumim!

joi, 13 mai 2010

Proiectie: "PILIERUL WALKER – pe urmele lui Riccardo Cassin”, marti 18 mai la Cluj

Sectia Universitara Cluj a Clubului Alpin Roman va invita in seara de marti, 18 mai 2010, la proiectia multimedia cu titlul: “PILIERUL WALKER – pe urmele lui Riccardo Cassin” prezentata de Zsolt Torok, Janos Torok, Daniel Marc si Cristian Tzecu.



Veti putea urmari povestea ascensiunii celebrului traseu “Pilierul Walker” din Grandes Jorasses pe care cei patru protagonisti l-au parcurs in august 2009. Traseul are 53 lungimi de coarda (1200 m), este cotat ED (extrem de dificil) si face parte, alaturi de Peretele N. al Eigerului si Peretele N. al Matterhornului, din mult ravnita “Trilogie a Alpilor”. Pentru aceasta performanta cei 4 au primit din partea Federatiei Romane de Alpinism si Escalada titlul de “Sportivul Anului 2009 in Alpinism tehnic extern”.

Proiectia se adreseaza tuturor iubitorilor muntelui si aventurii si va avea loc in Sala Europa a Casei de Cultura a Studentilor Cluj-Napoca incepand cu orele 19:00. Intrarea este libera!

Acest eveniment are loc cu sprijinul sponsorului eMont (www.eMont.ro) si a Casei de Cultura a Studentilor Cluj-Napoca.

luni, 10 mai 2010

Ma dusei sa trec la Olt!


Perioada: 1 mai 2010
Echipa: Cata si Tibi
Durata: mai putin de 24 de ore...( mai exact 23)
Traseul: Manastirea Turnu-Saua "la Troita"-Manastirea Stanisoara-Coltul lui Damaschin-Muchia Vladesei-Cabana Cozia (traseul de urcare)
Muchia Turneanu-Pietrele Rosii-Manastirea Turnu (taseul de coborare)


Dupa cateva weekenduri de hoinarit prin locuri apropiate de casa, mai pe bicicleta, mai pe jos sau un pic de catarat , hotaram sa trecem Oltul....ca si cantecul!
Mergem in Cozia, un plan care trebuia sa aiba loc dupa Pasti, insa cum vremea atunci nu a fost prea imbietoare am renuntat.
Cum facem?...asta era o intrebare ce ma cam framanta...De ce? Pai nu mai fusesem niciodata pe acolo, nici eu si nici Tibi si in plus aveam doar o zi la dispozitie, 2 mai am hotarat sa fie o zi in care sa stam cu bunici mei la Alba.
Ok, caut niste informatii despre acest masiv dragut si micut, citesc niste rt-uri, descarcam niste harti de pe net si alegem un traseu, o bucla care sa ne ofere o prima impresie despre aceste locuri.
Asa pornim noi vineri la ora 14.40 din Alba Iulia spre Calimanesti, cu stopu ca doar avem timp pana seara sa ajungem!
In jur de ora 18.00 coboram din a-2-a masina ce ne-a luat la ocazie din Sibiu, si admiram din departare zona pe care vom tropaii.



Verificand si prognozele meteo vremea se arata frumoasa si pentru a ne fi mai usor am decis sa ne facem rucsacii cat mai mici! Asa ca riscand putin, am luat un singur sac de dormit si doar folia exterioara de la cort...
Primul popas Manastirea Turnu, din pacate nu prea am fost impresionati de atitudinea oamenilor pe care i-am intalnit prin aceste locuri, lucru ce ne-a dezamagit, mai ales ca eram in zone cu puternic iz spiritual...




Manastirea Turnu

Cum inca nu era tarziu si stiam ca vom mai avea 2 ore jumatate de lumina am decis sa urcam de la manastire inca putin mai sus pentru a innopta.
V-am spus ca aveam doar un sac si folia de cort si recunoastem ca am dormit in troita!




Troita a fost casa noastra!

Sambata soarele ne suradea, Tibi a fost ceva mai matinal si ingaduitor m-a lasat sa dorm cat am vrut, m-am trezit la 7.30 si pe la 8.15 plecam in traseu.

Acest traseu de urcare ne-a dus mult prin padure, am avut si 2 puncte de belvedere de unde am putut admira muchiile sudice ce plecau din masiv, impadurite si care reflectau un verde crud de inceput de vara.


Vremea era frumoasa, asa ca nu ne-am grabit foarte tare si ne opream sa facem cat mai multe poze, doar eram intr-o zona noua.
Chiar si asa de la Manastirea Stanisoara si pana la Cabana Cozia am urcat in 2 ore jumatate.


Strajerii stancii

Partea interesanta este ca pleci de la aproximativ 300 de metri altitudine si trebuie sa ajungi la 1668m, cat are varful Cozia. Adica ai parte de o urcare scurta dar sustinuta care te solicita nitelus.


Pe drumul de urcare am dat de multe adaposturi din lemn, in care te poti adaposti pe timp de noapte insa daca ploua acoperisurile lor nu sunt foarte sigure.
O buna parte din urcare drumul serpuieste pe niste serpentine stranse prin padure , apoi mai mergi putin pe curba de nivel, traversezi un valcel cu panta rupta si intri intr-o scurta portiune dotata cu lanturi.


Ici colo, urme sfioase din iarna ce a trecut ne duc cu gandul la alunecatul skiurilor pe zapada...numai cand a fost si parca a trecut asa mult!!!


Sa fie aici coltul lui Damaschin? Noi asa credem, si privelistea era incantatoare! Imi era cam foame si as fi vrut sa ne oprim aici pentru a manca, mai ales ca sarisem peste micul dejun si deja ne apropiam de amiaza. Totusi mai rezistam putin, ne gandim sa mancam sus la cabana.


Ne place in Cozia

Mai facem cateva poze, bem putina apa si iarasi la deal. Cam lunga urcarea asta, ma gandesc in sinea mea dar vremea frumoasa si vegetatia bogata iti trezesc pofta de viata, de urcus si de munte.




Ei, si nu mai trece mult si efortul ne este rasplatit. Cum altfel decat cu o minunatata panorama asupra Fagarasiilor, a muchilor sudice, unele bantuite si de mine acum 2 veri impreuna cu alti 6 colegi intru pasiune.
Din pacate nu stiam ca in acea frumoasa zi de 1 mai un inger si-a frant aripile in cetatea zapezii.Ironic noi chiar discutam de Fagaras si ca e cam periculoasa perioada de mers pe acolo!


Parca ar merge un ski de tura!

Si ajungem si la cabana, unde grataristii si manele erau la punct maxim..ce pacat ca strica linistea asta sfanta! Asa ca mergem repede spre varf si ne hotaram sa mancam undeva mai jos unde nu mai auzim galagia din jurul cabanei.
Cu varful vreau sa postez poze ca e plin de relee!




Cam asta se vedea de pe varf, Oltul serpuind in voie, alaturi soseaua cu zbarnaitul motoarelor si noi undeva sus aproape de nori si de liniste.


Dupa o bine meritata pauza de masa, insotita de bancuri citite de mine din doua mici cartulii,incepem coborarea, sa nu zica Tibi ca nu stiu bancuri. E adevarat ca nu le retin, de asta am luat cartile sa am sursa de inpiratie, dar cred ca nu sunt un bun interpret ca nu prea a ras Tibi...Hmmm...


Perspectiva de pe muchia Turneanu

Coborarea cam lunga, parca nu se mai termina si iarasi tare mult prin padure...Ne intalnim cu doi valceni care urcau pe muchia Turneanu, facusera cam o treime din ea. Ii intrebam daca nu s-au plictisit de urcare ca noi de coborare ne plictisisem. Ne spun ca nu, ca in fiecare primavara vin sa urce muchia! Frumos, poate o urcam si noi odata!


Iris salbatic

Irisul acesta pentru mine este cea mai deosebita floare intalnita pe munte pana acum, recunosc ca m-a cucerit!
Ei si incet, incet ne apropiem si de finalul turei. A fost frumos si pacat ca asa scurt! Sigur ne vom reintoarce.

O mini masa a tacerii!

Dragii nostri noi nu suntem fotografi, asa ca iertati greselile si pozele nu tocmai reusite. Peisajul oricum e de 1000 de ori mai frumos vazut cu ochiul liber, asa ca va invitam sa il gustati personal.
La 20.30 sambata seara eram inapoi in Alba Iulia, fericiti si inca cu chef de mers....

Text: Catalina Zagrean
Foto: Cata si Tibi.