joi, 28 octombrie 2010

Invitatie: "Festivalul Alpin 2010", 5-7 Noi, Busteni

Dragi prieteni

Clubul Alpin Roman are placerea sa va invite la "FESTIVALUL ALPIN 2010" ce va avea loc in perioada 5-7 noiembrie la Caminul Alpin din Busteni.


PROGRAM:

Vineri 5 noiembrie:
        - ora 19 - primire invitati
    
Sambata 6 noiembrie:
        - pana la ora 17 - ture de drumetie/catarare (in functie de conditiile meteo)
        - de la ora 17 - proiectii foto/video, discutii, cantece la chitara

Duminica 7 nov :
         - ture de drumetie/catarare

Proiectiile foto/video:

- 17:30 – "Doua saptamani in Turcia" - expeditie internationala pe Ararat – prezinta Dan Vasilescu
- 18:00 – "Pe valuri de granit - Piz Badile Nordkante" – prezinta Mihaela si Mihai Constantinescu
- 18:45 – "Fisura Albastra ieri si azi" – un film de George Stroie – prezinta Alexandru Floricioiu
- 19:45 – "Pamir 2010, oameni, locuri, munti" – prezinta Tiberiu Pintilie si Adrian Fako
- 20:20 – "Integrala Peuterey" – prezinta Silvia Murgescu si Catalin Pobega
- 21:00 – "K2 - Marea Piramida" - Expeditie K2 2010 - prezinta Zsolt Torok

Cazarea se poate face la Caminul Alpin in limita locurilor disponibile.

Persoane de contact:
- Mihnea Prundeanu - alpi_radu(at)yahoo.com, Tel: 0746327791                    
- Dan Vasilescu - alpinexpert(at)evonet.ro

Va asteptam!

duminică, 24 octombrie 2010

Ceahlăul între două anotimpuri

“Bătrînul Ceahlău se înalţă şi el încet, tăcut şi semeţ din marea de ceţuri retrasă tot mai adînc în văile din jur. Pe fruntea lui brăzdată se odihnesc astfel primele raze ale soarelui, ieşit din abureala dimineţii, trezind la viaţă toată firea. De neuitat vor rămîne în amintire turiştilor care au urcat pe Ceahlău răsăritul şi asfinţitul soarelui. Complet izolat de ceilalţi munţi, Ceahlăul domină de jur împrejur întreaga zare. Scrutînd zarea, te umpli de măreţie, ţi se pare că întreaga fiinţă capătă forţe noi trase din seva bătrînului Ceahlău, această cetate străveche şi mîndră.
Parcă niciunde, ca pe Ceahlău, tabloul vegetaţiei bogate pe timpul verii nu are atîta armonie, cum niciunde ca pe Ceahlău, toamna nu întîlneşti o simfonie mai amplă a nuanţelor ei specifice. La poale, pădurile de fag foşnesc în rugina de toamnă, în timp ce sus, pe Poliţe şi în balcoanele de pe abruptul Ocolaşului Mic, crinii se pregătesc pentru marea sărbătoare a culorilor. In acele zile Ceahlăul înfloreşte, parcă se împodobeşte pentru ultima oară înainte de sosirea zăpezilor.”

Gh. Iacomi


Participanti (18): Alina, Marian, Aghi, Dragoş, d-l Dinu, Marlene, Ioana, Lori, Ibi, Andrei, Eva, Cătălin, Mirela, Ştefan, Serghey, Cătălina, Titus, Paul (până vineri), Remus (de vineri)."


Joi 21.10.2010
Doua grupuri (2x2 masini) venite pe trasee diferite, prin Toplita-Durau si Gheorghieni-Bicaz, plus subsemnatul venit de la Pascani. Intalnire tarzie in noapte, undeva pe drumul care leaga Duraul de Izvorul Muntelui, in apropierea jonctiunii marcajelor punct albastru (cab Izv.Muntelui – Curmatura Lutul Rosu) si banda albastra (Izvorul Alb – Chica Baicului – Cab. Dochia). Lasam masinile in marginea drumului si la lumina frontalelor incepem urcusul sustinut pe Piciorul Rachitis. Acesta ne conduce dupa cca 2 1/2 ore la cabana Dochia, unde ajungem pe la 0:30. Aici nimerim in plina iarna: ceata, vant si binisor sub zero grade (vreo -8 ca sa fiu mai exact). Cu toate acestea o buna parte dintre noi abandoneaza caldura adapostului oferit de cabana si prefera sa-si instaleze cortul in camparea amenajata mai jos, la 5 min de mers. Fiind extra sezon beneficiem de reducere 100% :), altfel costa 10RON/cort/noapte.

Vineri 22.10.2010
Pe la 7:30 scot nasul din cort dar vremea nu e deloc cum ma asteptam. Aceiasi ceata laptoasa ne inconjoara. Oare sa fi fost gresita prognoza care anunta cer senin? Se pare ca mai avem totusi ceva sperante, fiindca din cand in cand sub noi se deschid prin ceata culoare din care razbate o lumina galbuie, semn ca soarele incearca sa-si intre in drepturi.
Pe la 9:00 ne adunam si cu cei care au dormit in cabana si o luam spre Piatra Sura, zona careia i-a fost dedicata ziua de azi. Pe masura ce parcurgem platoul, in drum spre Jgheabul lui Voda, ceata se mai risipeste din cand in cand. Astfel Piatra Ciobanului si impozanta piramida a varfului Toaca, desi ascunse dupa falduri alburii isi pot etala frumusetile. La inceput, coborarea pe jgheab se face tot sub amenintarea cetii dar apoi vremea isi aduce aminte ca prognoza era foarte buna si se conformeaza. Ajungem curand in saua “La Palarie”, loc de unde admiram Gardul Stanilelor (pe langa care tocmai am trecut) si impozantul perete al Ocolasului Mare. Continuam coboarea prin padure pe marcajul banda albastra pana intersectia acestuia cu drumul forestier ce vine dinspre Stanile. Aici il parasim in favoarea drumul larg, ce ne coboara usor, unduind peste cateva jgeaburi care coboara abrupt de sub peretii Ocolasului Mare, catre Poienile Stanilelor.
Ajunsi in dreptul Pietrei Sure il parasim si o luam direct prin poiana catre extremitatea nordica a acesteia.
Incepem urcusul anevoios printre brazii desi catre creasta zimtata de deasupra. Ajunsi aici suntem rasplatiti cu panorama abruptului sudic al Ocolasului Mare. Sub acesta se afla peretii Stanilelor Mari si Mici iar spre dreapta Jgheabul lui Marcoci, Coltii Mistretului si departe, profilat pe cer, Turnul lui Budu.
Ne continuam tura trecand peste zone abrupte dar impadurite, mici creste stancoase, brane si hornuri inguste. Un prim jgheab, scrut dar bine strans intre crestele sure si ascutite, ne aduce in apropierea seii Ciungilor, punct in care parasim creasta si incepem coborarea pe celalalt versant catre Poiana Pietrei Sure. Locuri salbatice, rar calcate de pas omenesc. Umblam mai mult pe hatase folosite de animale, trecand peste trunchiurile doborate de vant sau de batranete. Poiana ne intampina raze de soare si cu alta fata a Pietrei Sure, o fata brazdata de creste ascutite din ale caror strungi coboara jgheaburi adanci. Nici nu zici ca esti intr-o zona de conglomerate, care au de obicei forme mai rotunjite. Trandavim cateva minute, mancam si apoi ne intreptam pasii catre Bistra Mica, paraul ce taie flancul sudic al Peietrei Sure. Acesta formeaza in amonte un sector ingust de chei, foarte frumos dar nu prea imbietor la temperaturile care nu-s cu mult peste zero nici macar acum pe soare si in miezul zilei. Asa ca trecem la planul B. Dupa ce ne reimprospatam proviziile de apa din Chisa Babei, micul izvor ce tasneste din stanca, mai mergem doar putin de-a lungul paraului si apoi o cotim catre stanga incepand urcusul catre Jheabul Turnului. Acesta se prezinta cu un gazon aproape impecabil, aproape ca un teren de fotbal, dar inclinat la 45 de grade. Luptand din greu cu panta, dupa cca o ora ajungem iar in creasta Pietrei Sure, intr-o zona framantata unde-si au obarsia alte doua jgheaburi care coboara catre adancurile intunecate ale cheilor.
Dupa ce ne cocotam pe varfurile a doua din crestele inconjuratoare pentru a admira abrupturile de sub noi, revenim in Saua Ciungilor dar din directia opusa.
De aici o luam drept in jos, catre poaina, pe un teren devenit deja familiar: poteca ioc, padure deasa si neatinsa de mana de om, pante abrupte. Iesim in sfarsit la lumina, in apropierea schitului. Aici ne luam ramas bun de la Paul, care trebuie sa plece acasa, spre Bacau. Cum timpul cursese mai repede deact am fi vrut si picioarele noastre cam resimteau urcusurile anterioare, am renuntat de a mai merge catre Turnul lui Budu pentru a urca pe unul din jgheaburile ce-l marginesc. Asa ca am taiat-o direct catre drumul forestier si am facut cale-ntoarsa pe acelasi traseu ca cel de dimineata. Apusul ne-a prins urcand spre saua “La Palarie” iar pe platou lumina lunii a facut aproape inutila lumina frontalelor.










Sambata 23.10.2010
Dupa o noapte ceva mai calduroasa (doar -6 grade) si un somn odihnitor pe la ora 8:30 ne regrupam iar la cabana. De data asta o luam catre Piatra cu Apa, pe traseul parcurs noaptea in urcare. In plus avem un nou companion, o catea “navetista” pe care o intalnisem si-n Izvor in prima noapte. Parca e mai frumos acum si nu mai e nici asa de inclinat (zic unii). Sub Calugari (gruparea de stanci care atrage privirile ca un magnet de sus, de la Dochia) deviem putin spre Camera Patrata, apoi revenim in poteca si coboram intins pana la Piatra cu Apa. Putin mai jos parasim marcajul pentru a intra pe drumul Tutuienilor, veche poteca folosita de ciobanii care-si purtau candva oile pe aici. Acum a mai ramas doar amintirea lor si numele date unora din Politele cu Crini (Polita lui Cozma, Polita lui Parhan, Polita lui Pruna). Am intrat in imparatia zadelor sau a crinilor - cum li se mai zice pe aici – singurul conifer cu frunze cazatoare de la noi din tara. Acum sunt imbracati in mantia de toamna, de un galben pai, culoare accentuata de razele de soare. Ajungem in curand pe Polita Cremenis, unde de pe marginea abruptului putem admira potcoava stancoasa a Fundului Ghedeonului. Nu putem parasi zona fara sa poposim si pe Turnul Caldarusei. Un mic horn stancos, o creasta ingusta, o strunga ce necesita ajutorul corzii si iata-ne ajunsi pe varf. Sub noi genunea se deschide adanc catre Jgheabul Fundari iar vis-à-vis se inalta mandre o sumedenie de creste, care mai de care mai frumoase si mai zimtate: Creasta Ascutita, Creasta cu Pinteni, Creasta Comorilor.
De aici drumul nostru continua, trecand pe la obarsia mai multor jgheaburi din zona, descriind o bucla larga, pentru a ajunge in Poiana Tutuienilor, unde era candva si o stana.
Facem un scurt popas inainte de a schimba decorul. Intram iar in padure si ne indreptam catre Polita Caprioarei, polita ce strajuieste jgheabul cu acelasi nume. Aruncam de aici o ultima privire spre Fundul Ghedeonului si apoi pornim pe marginea abruptului catre scocul inerbat al jgheabului. Desi parea “fioros” de pe polita, privit mai de aproape parca se mai imblanzeste dar oricum locurile umbrite si cu ceva petice de zapada, ma fac sa abandonez ideea initiala de a cobora jos catre brane. Asa ca ramanem pe marginea abruptului, ce apartine din acest punct de Ocolasul Mic. Dupa alte 20 de minute petrecute prin desisul brazilor, ajungem in sfarsit la mult asteptatul (de unii) popas pentru masa de pranz. Si pentru a imbina utilul cu placutul, il facem pe varful Afinis, varf ce strajuieste Jgheabul Armenilor, unul din cele mai frumoase jgheaburi din masiv. Departe, mult sub noi patru mogaldete stau ca furnicile la soare pe Polita lui Calistru. La cabana am identificat impricinatii ca fiind patru membri HPM Iasi, in frunte cu Marius un mai vechi prieten si umblator intr-ale muntelui. Un ciopor de capre negre isi face si el veacul pe branele insorite de sub noi.
Ne urnim cu greu din locurile astea frumoase si pornim catre Poiana Ocolasului Mic, unde mai adastam putin la bancuta de langa izvor. Apoi inaltimile ne cheama iar si pornim pe sub pereti impunatori de stanca catre vechea noastra cunostinta saua “La Palarie”. Parca am fi in Dolomiti, spune cineva si nu e prea departe de adevar. De aici locurile sunt deja cunoscute, asa ca program de voie. Unii raman la pozat, altii o iau catre Toaca si cativa, carora le cam scartaie incheieturile sau trebuie sa-si oblojeasca picioarele, o iau catre cabana.
Cei care au urcat pe Toaca nu au regretat si au putut sa-si scalde ochii si sufletul in lumina apusului ce se cernea peste Culmea Hotarelor, Piatra Ciobanului si Panaghia. Ba chiar s-a putut vedea si piramida facuta de umbra varfului peste lac. Iar ca sa fie totul perfect, atunci cand soarele s-a dus la culcare, cerul parca a luat foc!
Ca de ultima seara, ne-am strans cu totii la cabana, unde am mai stat de povesti si am depanat amintiri pana le la 22. Apoi rand pe rand, am luat-o catre dormitorul nostru, mangaiat de razele lunii.













Duminica 24.10.2010
Ultima zi… De dimineata au inceput despartirile. Stefan, Mirela si Catalina au coborat direct pe Lutul Rosu pentru ca aveau probleme cu masina. Restul am luat-o pe banda rosie care duce la Claile lui Miron . Ne-am luat la revedere de la Coloana Dorica si Ocolasul Mare, am mai aruncat o ultima privire roata de pe varful Ocolasului Mic si apoi am inceput coborarea abrupta pe langa Clai pana in Poiana Maicilor. Aici un ultim popas, cu ochii spre abruptul Ocolasului Mic care-si etala in toata splendoarea branele si jgheaburile cel strabat. Cu siguranta o sa avem ce face si data viitoare!
Dupa nicio ora din poiana iata-ne ajunsi jos la cabana. Remus, ia soferii si-i duce pana la masinile lasate sus pe Lutul Rosu. Revenim la baza, imbarcarea si fiecare catre casa. Unii mai grabiti o iau direct catre Cluj, altii cu gandul inca de sus de la Dochia la mici si gratar, mai fac o halta inainte de Chei, pe drumul Laposului, unde trei caserole cu mici sfaraie de zor pe jaratec inainte de a se “topi”.








In incheiere ce pot sa zic … Pacat ca a fost asa de scurt!
Au fost trei zile minunate, alaturi de oameni pe masura.

Poze: Aghi, Eva, Catalin, Paul, Titus
Text: Titus Hen

joi, 21 octombrie 2010

Invitatie la proiectie: "Pe Valuri de Granit", 26 Oct

Dragi prieteni,

Clubul Alpin Roman Sectia Universitara Cluj va invita in seara de marti 26 Octombrie 2010 la proiectia de imagini cu titlul “PE VALURI DE GRANIT - 4 zile in Alpii Engadini” sustinuta de Mihaela si Mihai Constantinescu.

Imaginile surprind pe durata a 35 de minute o incursiune in partea superioara a Alpilor din Engadin, la granite dintre Italia si Elvetia in zona Varfurilor Badile si Cengalo, un paradis al cataratului pe granit, roca de aici fiind considerata una dintre cele mai de calitate din Alpi. Cu aceasta ocazie am parcurs Muchia Nordica (Nordkante/Spigolo Nord) a lui Pizzo Badile, unul din treaseele clasice ale zonei, o ruta nu foarte dificila dar lunga (1000 m / 20 LC), solicitanta si, mai ales, extrem de frumoasa.

Aici gasiti cateva imagini si o mica poveste in avampremiera: http://mihaic.blogspot.com/2010/10/pizzo-badile-nordkante-partea-1.html




Proiectia face parte din cele organizate saptamanal de Sectia Universitara Cluj a Clubului Alpin Roman si va avea loc ca de obicei la ora 20.10 in Amfiteatrul "Gh.Bilascu" al Universitatii de Medicina si Farmacie, aflat langa Casa de Cultura a Studentilor Cluj-Napoca, pe latura dinspre Clinicile Universitare. Intrarea se face pe langa mesele florareselor si apoi pe langa gardul Clubului Karma.

Va asteptam!

luni, 18 octombrie 2010

Proiectie marti seara: "Fagarasii, mai altfel - 2010"

Reanuntam ca marti, 19 oct. vom proiecta in 42 de minute imagini din 
tura intitulata "Fagarasii, mai altfel".Foto: Marlene si Dinu Mititeanu. 
Sunt imagini din editia a 3-a (2010), dar si 40 din primele doua editii 
realizate cu un numar crescand de la an la an de colegi de club: 7, 13, 
27 !
De data asta vom avea un alt videoproiector si speram bine reglat, care 
sa nu mai deformeze dimensiunile imaginilor si sa nu distorsioneze 
culorile. Ne cerem inca o data scuze pentru data trecuta.

Marti 26 oct. se va proiecta: "PE VALURI DE GRANIT - 4 zile in Alpii 
Engadini", prezinta Mihaela si Mihai Constantinescu.

Vor urma altele din Macedonia, Dolomiti, Alpi... Le vom anunta din 
timp. De acord cu prietenii mai de departe ( Horia Colibasanu si 
Silvia Murgescu -Catalin Pobega) care ne promisesera cate o proiectie 
deosebita cu ale lor "Annapurna" si "Integrala Peuterey"- acestea se 
amana pana in "stagiunea de primavara".Desigur pentru ei vom obtine o 
sala mai mare, probabil Amf.Facultatii de Geografie, mai accesibil seara 
decat salile Casei de Cultura a Studentilor.

Proiectia va incepe ca de obicei la ora 20.10 in in Amfiteatrul 
"Gh.Bilascu" al Universitatii de Medicina si Farmacie , aflat langa 
Casa de Cultura a Studentilor, pe latura dinspre dinspre Clinicile 
Universitare. Intrarea se face pe langa mesele florareselor si apoi pe 
langa gardul Clubului Karma. 

Dinu Mititeanu

miercuri, 13 octombrie 2010

Tabara de escalada CAR Univ. - Oct. 2010, Cetatea Lita

Dupa cum stiti sambata si duminica a fost a 6-a tabara de escalada CAR Univ. in zona Cetatii Lita (Liteni). Am fost 35 de participanti din Brasov, Tg. Mures si Cluj.
Am ajuns sambata dimineata pe un frig patrunzator dar ne-am incalzit repede in jumatatea de ora cat am parcurs pe jos drumul din sat pana in zona cetatii. Pentru sambata am ales zona Stancile Ciobanului si primele trasee le-am facut pe o stanca extrem de rece abia simtindu-ne mainile. Dupa ce soarele a inceput sa scalde peretii a fost ceva mai bine, chiar placut intre doua rafale puternice de vant. Cu tot frigul cei mai temerari au rezistat la faleza pana la lasarea intunericului. Seara am avut foc de tabara, cantece la chitara, carnati si slanina prajite...

Eh, daca sambata a fost cum a fost duminica a fost o vreme de vis: soare, cald si fara vant. Ne-am impartit in doua echipe: una a mers Sub Cetate si cealalta la Sirul Pietrelor doua zone apropiate intre care lumea se putea plimba usor asa ca pana la urma cam toti au catarat la ambele faleze. Desi initial planuiam sa incheiem ziua de duminica la ora 3 pentru a avea timp sa strangem tabara, pana la urma ne-a prins din nou noaptea in perete recuperand echipament si sincer ar fi fost si pacat sa nu stam lacat de frumoasa a fost vremea.

Am incheiat pe la 10 la o ciorba fierbinte si gogosi in Vlaha iar acasa am ajuns dupa 11.

Am vazut multa ambitie, determinare, progrese ale celor care la editiile anterioare au fost incepatori, bucuria catararii, atmosfera de prietenie si multa voie buna.

Inchei multumindu-le celor care ne-au ajutat cu organizarea, in special lui Mihnea, Akos, Dragos si Serghei (sper ca data viitoare se vor implica mai multi); celor care si-au pus echipamentul "la bataie" (fie ca l-am luat fie ca l-am refuzat pentru ca deja era prea mult) si tuturor participantilor pentru atmosfera de pe parcursul celor 2 zile.

Mihai C.






























Foto: Ana Ignateanu, Mihai Sava

joi, 7 octombrie 2010

AS-ul din maneca

Prolog:
Uneori cred cu tarie ca Sus se joaca niste carti a caror valeti, dame si regi suntem noi, iar miza e mare! Mai cred si ca o carte jucata prost poate fi salvata la final...dar mai ales, am incredere ca AS-ul din maneca se joaca exact la momentul potrivit!
Zic asta gandindu-ma la ’Cartea jucata’ intr-un plan aparent esuat: o saptamana prin Viena, Praga, Bratislava si imprejurimi alaturi de Dan, Marlene si Dl. Dinu Mititeanu. Dupa mai bine de 500 de km, hazardul ne-a determinat sa facem in aceeasi noapte cale intoarsa spre Cluj ... pe o platforma, caci Max -o data oprit- a refuzat sa mai fie reanimat. Pe drumul de intoarcere am considerat unanim ca nu merita sa sacrificam acest concediu mult dorit in comun, si-am refacut planul, apeland de aceasta data la bunavoita Muntelui.

AS-ul din maneca:
Astfel, dupa o dimineata de somn, o dupamasa de imortalizat un Cluj sangeriu la apus si o seara de refacut rucsacii, i-am pus cusma lui Loghi (‚box-ul Mititean’)si luni dimineata ne-am recuperat prietenii pe la 5. Astfel, am pornit in aceeasi formula spre Munte, curiosi sa descoperim frumusetea demult ravnita a Bucegilor Vestici. Am parcat si ne-am echipat dincolo de poarta unui satean din Poarta, care la ramas-bun ne-a indemnat sa scurtam pe poarta din spate. Am prins coama dealului Voinesti si am salutat Craii din vecini cu-un „pe foarte curand!”. Depresiunea Branului si-a confirmat inca o data farmecul aparte... si cum altfel sa fie, cand sta intre 2 munti carunti atat de frumosi!?
Si fiindca portia de ghinion se terminase in sambata plecarii spre Viena, am inteles in scurt timp ca balanta va compensa prin cateva surpize in lant, oferite rand pe rand, inadins parca pentru a-si individualiza aparitia!
Mai intai, tot glumind si povestind, m-am trezit cu o veche si draga companie - banda rosie, ce-si pusese in gand sa ne insoteasca pe parcursul intregii dupa-mese.
Apoi, culmea Clincea ni s-a dezvaluit exact cand soarele ne-o prezenta mai frumoasa cu umbre si lumini, transmitandu-mi adesea sentimentul unui deja-vu subtil: din anumite unghiuri semana cu Ciucasul, desi cunostinta cu el n-am facut decat prin fotografii si carti.


In saua Tiganesti, alta surpriza: tocmai cand incepuse vantul sa-si intre in drepturi si sa tulbure linistea inaltimilor ne-a iesit in cale Refugiul Tiganesti, proaspat construit, curat si ingrijit.

Am admirat din usa sa cateva minute plaiurile invecinate si-apoi am stricat proviziile adunate intr-o vatra de niste nesimtiti cu gandul de a-si face foc IN refugiu! M-am minunat o vreme, oare cata minte tre sa-ti lipseasca ca sa vrei sa-ti faci foc din lemne uscate si scanduri ramase in urma noii constructii?!?!
Tanara fiind vremea, ne-am pornit iarasi la drum, caci afara soarele isi reintra in drepturi, promitandu-i probabil cetii ca-i va da intaietate colo catre crepuscul.
Deasura ... nebunie nebuloasa! Daca initial doar niste cirusi timizi se perindau in bataia puternica a vantului inalt, trebuie sa recunosc ca pana s-a’nserat tot alte si alte familii, forme, densitati si nuante de voaluri ne-au determinat sa savuram incantati spectacolul norilor.

Iar daca in vazduh era nebunie, nici prin vai si creste spectacolul nu se lasa mai prejos, fiecare isi ondula ascutimile cu alte si alte contururi pronuntate.

Traversand pe sub Turnurile Tiganesti, nu o data am simtit emotia impletita cu entuziasmul!

Cea mai puternica surpriza am avut-o insa ‚inside myself’, caci mare mi-a fost mirarea sa realizez cat de dor imi fusese intre timp de Bucegi...dar nu orice dor, ci-un DOR de potecile-i singuratice si curate, de ubrele norilor profilate ca niste balauri pe crestele in asfintit... de compania unor prieteni dragi pe care i-as fi vrut aproape, dar pe care i-am dus prin gand si m-am rugat sa-i stiu din nou pe carari de munte!
Si-apoi, cum Doamne sa nu-mi amintesc emotionata de vorbele calde ale aceluiasi Om cu care acum 3 ani, legata in coarda prin Acele Morarului, ii ascultam muta destainuirile tremurate ... impartind un baton si dulceata, intre stanca, hau si-un curcubeu intens?!
Acelasi om isi astepta acum jumatatea, si avandu-i prifilati pe nori, m-am surprins sa retraiesc un flash urmat in scurt timp de un altul... asa incat m-am grabit sa-i imprim simultan in minte si pe card.


In apropierea Vf. Scara, Banda Rosie a’nceput sa-si adune suratele, intelese parca dinainte sa mearga’mpreuna la sfat tocmai sus la Omu! Astfel, dinspre Ciubotea, banda rosie s-anfratit cu triungiul galben, si-n scurt timp dinspre Valea Gaura cu crucea rosie. Si fiindca prea erau toate calde, la iesirea din Turnurile Malaesti in creasta, au cules-o si pe surata mai rece: banda albastra. Si-uite asa, impreuna cu acestea, pe-un vant turbat si-o inserare cu ceata deasa, am dat „buna sara” la Omu, ne-am incalzit cu o ciorba si-un ceai... si-n scurt timp intr-o camera de la etaj, patru suflete impleteau visuri si mai apoi vise sub acelasi gemulet aburit.
A doua zi ne-am trezit inainte de 7 in speranta unui rasarit deasupra norilor, dar ceata si vantul ne-au taiat elanul si curentul din degetele pregatite pentru declansari. Am pornit totusi in tura, sperand ca pe parcurs fruntile Bucegilor se vor mai descreti. Si ca sa fim pusi complet la incercare, a inceput sa picure marunt, sa bata un vant tot mai neprietenos, astfel ca pana in Saua Batrana ne-am folosit pelerinele, ca sa tina piept jnepenisului incarcat cu picuri pe care l-am traversat. Cand incepusem sa ne udam am avut placuta surpriza sa dam iarasi de un refugiu nou (Refugiul Batrana)- geaman cu cel din saua Tiganesti. Timp de o ora ne-am indulcit cu fructe confiate, ne-am incalzit cu haine uscate si-am asteptat ca vantul sa mature ceata si norii ce ne-au tinut companie inca de dimineata. Si fiindca totul era ‚ca la carte’, cand ne-am decis sa plecam, deja vedeam franturi de albastru si ceata se ridicase treptat. Coborand prin abruptul Gutanului ne-am bucurat sa intalnim o noua fatza a Bucegilor, asemeni unei fete frumoase si luminoase, care in scurt timp ni s-a dezvelit complet, aratandu-si fustele verzi si bustul golas, in toata splendoarea.

Ma intorceam periodic sa-i admir frumusetea, ma tot minunam cat de bine seamana din aceasta perspectiva cu Craiasa, la poale cred ca brazii le vuiesc la fel, iar umerii si tamplele le sunt albe si pure! Din poiana Gutanului si mai apoi de la cabana silvica Bangaleasa am admirat apoi jocul de umbre si lumini dar mai ales noile ipostaze ale Abruptului Gutanului o data cu departarea de el.

De-aici ne-am imprietenit cu triunghiul albastru, care ne-a purtat pe la Stana din Gutan iar mai apoi, dincolo de o padurice superba (ce-si schimba timid haine cu cele de toamna) pana la Stana din Gaura.


Aici am facut ultimul popas, ne-am umplut recipientele cu apa pentru seara, am mai rontait ceva si alaturi de crucea rosie am inceput sa urcam surpinzatoarea Vale Gaura.
O alta surpriza a fost frumoasa Cascada Moara Dracului si chiar daca am admirat-o doar cateva minute, am inteles ca prezenta ei da un farmec aparte acestei vai nestiute pana atunci.

Urcusul a fost sustinut dar deosebit de frumos... cu pasaje de usoara catarare pe cabluri, trepte si prize pe stanci, radacini si iarba deopotriva...
Parcurgand pragurile glaciare si implicit cei aproximativ 1000m diferenta de nivel, am simtit nu doar cum castigam rapid in altitudine cat mai ales ca seara aceasta ne va oferi o alta surpirza- un spectacol la inaltime! Am scos iar aparatele, caci tangoul ultimelor raze de soare ce strapungeau plafonul cenusiu prea se cereau imprimate si pe carduri, nu doar in memorie!

Astfel, am admirat muti si avizi spectacolul ultimelor zvacniri de raze, duelul luminii cu intunericul intr-un crepuscul memorabil... si cu doi pasi mai in spate, o noua dar mereu consternanta perspectiva: Om-Munte!

Iesind in Saua Hornurilor vantul ne-a luat din nou in primire si ne-a impins tacuti pana pe Vf. Omu, unde dupa acelasi ceai aromat si cina...ne-am bucurat sa adormim inca o data in cea mai inalta cabana din tara.

A treia zi am dedicat-o coborarii, fiindca prognozele nu se aratau deloc incurajatoare. Accuweather anunta burnita si vant puternic, asa ca am decis s-o luam la pas spre vale, in cautarea unor locuri cu vreme mai buna. Totusi Vf. Omu ne-a pregatit ca despartire si imbiere spre „pe data viitoare” o fereastra de vizibilitate spre imprejurimi...si n-am putut sa raman imuna vazand cum altii isi serbeaza si saluta intr-un mod personal iubirea in fata Craiesei.

Rand pe rand, a soarele a’nceput sa scalde baia de nori intr-o alta de lumina, si-am ramas impresionata redescoperind o perspectiva uitata asupra vailor Malaiesti si Tiganesti.

Putin dupa varful Scara ne-am luat atat noi cat si triungiul galben bun-ramas de la banda rosie, continuand sa coboram impreuna (cu primul) pe Culmea Ciubotea spre Poarta.
Cerul a inceput din noua sa se-nchida, si-n coborarea ce-a urmat am fost cam privati de vizibilitate... Mi-am spus atunci inca o data ca poate acesta e modul Muntelui de a face mai usoara despartirea...


In aceeasi dupamasa, o data imbarcati in Loghi, am pornit spre Plaiul Foii, sperand din inima ca poate Cerul se va indura sa ne mai dea o zi cu vreme buna. Am montat corturile sub acoperisul lui Nea Vlad, si le-am pus pe o ploaie marunta, dar somnul a fost totusi extrem de odihnitor...astfel ca dimineata prima replica din conversatia cu dragii vecini a fost: „degeaba, ca si’n cort n-am dormit nicaeri mai fericita, si nici mai cald sau bine nu mi-a fost ca-n el!”
Vremea era tot mohorata, dar fiind acolo am preferat la propunerea Marlenei sa ne miscam cateva ore, facand o tura de suflet spre un loc absolut minunat si nesperat! Dupa un alt urcus sustinut si incurcat, ajunsi la destinatie am fost (inca o data) cel putin socata de frumusetea acestui munte deosebit! Desi am fost mai tot timpul invaluiti de ceata, in scurtele pasaje cu vizibilitate mi-a stat inima-n dinti! Aveam respiratia grea, cei dragi credeau ca mi se trage de la emotiile coborarii, dar astea se anulasera complet in fata unui ALTCEVA, inexplicabil. Eram cel putin tulburata si emotionata, si nici macar nu-mi doream sa explic starea ce ma incerca. Desi m-am despartit cu greu de acel univers marcant, am prins parca aripi iar coborarea mi s-a parut mult mai usoara si chiar nesperat de frumoasa si sigura! Ajunsi in vale, aveam adunata in mine parca toata energia din lume, si toata buna dispozitie mi s-a rasturnat peste pahar cand am dat de ultima si cea mai inedita surpriza: o familie imensa de ciuperci, care mai de care mai interesante, sangerii si pestrite.

Iar cata vreme unii nu se mai saturau sa le traga in chip, altora ‚ni s-a facut foame’ si pusi pe sotii am mai adaugat cascade de rasete si voie buna in timpul sedintei foto.


La ceas de-apus ne-am intalnit si povestit cu Nea Iosca, nu acelasi devenit celebru prin Iapa lui vopsita, ci-un altul, fierar, ce-si ducea veacul de singuratate cu ochii zilnic mangaiati de crestele Craiesei.

Epilog: ... Asa cum ziceam... pentru noi, de data aceasta nenorocul a fost intr-un final spre Bine, si toate surprizele Muntelui oferite ca daruri mi-au confirmat inca o data ca ‚AS-ul din maneca’ se joaca pentru unii EXACT la momentul potrivit!

Nu inteleg nici acum...cum se face si de ce fiecare tura pe munte devine intr-un fel sau altul marcanta printr-un ceva particular?!?... sincer cred ca desi ma mir de fiecare data, nu-mi doresc sa gasesc cu adevarat raspunsul, poate fiindca tocmai taina din pacea inaltimilor perpetueaza aceasta stare de fapt, facandu-ma sa tanjesc dupa ea, sa mi-o doresc si sa revin iar si iar, ca inspre cel mai dorit DAR.


Text si Foto: Dia Somogyi