luni, 29 noiembrie 2010

Cu bițele prin Cheile Runcului (22-23 Mai 2010)



NOTA: Pentru o experienta vizuala imbunatatita:
- Rulati FULL-SCREEN (butonul dreapta-jos)
- Optional, faceti update la Flash Player (pentru redare la rezolutie mare)

vineri, 26 noiembrie 2010

Adunare Generala a CAR - 11 Dec. 2010 ora 10, Caminul Alpin din Busteni

Stimati colegi,

Va aducem la cunostinta ca la sedinta Consiliului Director al CAR din 11 Nov. 2010 s-a hotarat convocarea Adunarii Generale a CAR, pe data de 11 Dec. 2010 ora 10, la Caminul Alpin din Busteni, cu urmatoarea ordine de zi:

* alegerea Consiliu Director si a Presedintelui.

* stabilirea strategiilor de activitate pentru anul 2011

Liliana Becea
Vicepresedinte C.A.R.

joi, 25 noiembrie 2010

Biking in zona Salciua (5-6 Iunie 2010)



NOTA: Pentru o experienta vizuala imbunatatita:
- Rulati FULL-SCREEN (butonul dreapta-jos)
- Optional, faceti update la Flash Player (pentru redare la rezolutie mare)

miercuri, 24 noiembrie 2010

Proiectie: "Creste Alpine in Retezat, Rodnei si Fagaras", la Cluj

Dragi prieteni,

Clubul Alpin Roman Sectia Universitara Cluj va invita in seara de marti 30 noiembrie 2010 la proiectia de imagini cu titlul “Muchii Alpine in Retezat, Rodnei si Fagaras” sustinuta de Mihaela si Mihai Constantinescu.



Pe durata a aproximativ 35 de minute veti putea urmari imagini din traseele Muchia Mare a Pelegii, Piciorul Mosului si Muchia Albotei, creste secundare stancoase representative din Carpatii Meridionali care se parcurg de obicei cu echipament de alpinism, nu foarte dificile dar extrem de spectaculoase prin privelistile pe care le ofera.

Cei interesati pot gasi pe linkurile de mai jos cateva imagini si povestiri in avanpremiera:



Daca am reusit sa va starnim interesul, va asteptam ca de obicei la ora 20.10 in Amfiteatrul "Gh.Bilascu" al Universitatii de Medicina si Farmacie, aflat langa Casa de Cultura a Studentilor Cluj-Napoca, pe latura dinspre Clinicile Universitare. Intrarea se face pe langa mesele florareselor si apoi pe langa gardul Clubului Karma.

joi, 18 noiembrie 2010

Veselie la Scarita-Belioara (24 Octombrie 2010)

O plimbare placuta intr-o companie vesela, intr-o duminica superba de toamna.

Pauza la Schitul Poșaga, devenita o obisnuinta ...

... urmata de sedinta de dimineata, cu Lilu cea sfătoasă la microfon

Cum iti place Răzvan? Jos pălăria !
Intram de pe valea Poșegii pe valea Beliorii

Decor rustic si primitor

Incepem urcarea pe Dealul Grui, pe sub Colțul lui Balmoș

Culegem mere,
porumbele,
... si socializam cu fauna. Atentie la figura calului !

Nu numai ca socializam cu fauna, dar o si exploatam :-)

Ce toamna frumoasa ...

Ne apropiem de marcaje, de unde trupa din Alba Iulia va cobori inapoi la masina, iar restul va continua urcusul.
Privim inspre Cheile Runcului si valea Ierii,

apoi spre Bedeleu si chiar Piatra Cetii !

Nu ne dezmintim deviza- pauzele lungi si dese cresc moralul, da !

Ajunsi in Sesul Cailor,

bucurosi, sarbatorim cu inca o pauza :-)

Si incepem sa coboram doar pentru a urca din nou pe dealul Bilii

Pe Dealul Bilii - de la mic la mare

Popasul de la cruce, inainte de coborare

Se pare ca intelepciunea nu vine intotdeauna cu varsta :-) ...

O luam usor la vale pe unde-a tras badea fânu' la vale

Si finalizam tura cu cas si lapte proaspat, la tanti Ileana, timp in care Bogdan face eforturi vizibile sa stea drept :-)

V-a placut ? Esteeeeee

Sa-mi fie cu iertare, dar pentru film va trebui sa mai asteptati putin.

Concluzie: Daca veselie nu e, nimic nu e.
Foto: Mircea, Cristina, Calin si Lilu

marți, 16 noiembrie 2010

Uimiri reciproce: in vizita la tanti Eugenia

Vineri dimineata suna telefonul. Aceeasi voce calda a Domnului Dinu Mititeanu imi spune ca ar vrea sa mearga duminica pe la Fata Pietrii sa aduca el cu Marlene nucile (ramase de data trecuta) la Cluj, in cazul in care noi nu mai puteam ajunge curand. Ii raspund ca aveam de gand sa mergem in cursul saptamanii dar e foarte bine daca merg si ei, iar la intrebarea daca nu ma supar, ii raspund amuzata ‚evident ca nu’! Nu-mi facusem planuri pentru finalul acelui weekend, insa la un simplu „tu nu poti nicicum sa vii cu noi? ” mi se aprinde in talpi curentul de duca si fara sa ma gandesc mult raspund: „ba vin ...doar ca sunt in Maramu’ dar modific planul!” Ne bucuram impreuna de inca o tura comuna, cand Dl. Dinu vine cu propunerea sa anuntam si pe grup tura, poate vin si altii.
Si uite asa, in loc de 3 ne-am numarat in fata Cabanei Rameti 26 de prieteni!
Duminica dimineata se numara bobocii! Nu mai spun ‚toamna’, fiindca in CAR Universitar bobocii se numara si inmultesc mereu, si asta se vede de la o tura la alta, indiferent de anotimp! Revedem si imbratisam prieten vechi, facem cunostiinta cu altii noi, ne zambim bucurosi si le uram noilor aspiranti bun venit!
Pentru ca Dl Dinu isi doreste sa reintalneasca dragile plaiuri a frumosului catun Valea Uzei, alocam prima parte a diminetii pentru o scurta incursiune in cautarea lumii de demult.

Tot dansul incepe sa-mi povesteasca despre o tura facuta impreuna cu Dan si Marlene prin Valea Uzei in urma cu multi ani, tocmai de ziua lui. Ii continui eu ideea cu amanuntele deja stiute, confirmandu-i astfel ca am ascultat versiunea lui Dan a acelei iesiri. Culmea, povestea turei o aflasem tot intr-o tura prin Valea Uzei, dintr-un inceput de martie, aflate tocmai de ziua mea!
Urcand la deal incep sa schimb idei cu prietenii mai vechi, ca Eugen, Marlene, Razvan, Calin... ma minunez insa sa constat cum la fiecare tura tot alte si alte chipuri prietenoase maresc randurile CAR-ului. Ne imprietenim, glumim, povestim, cu vocile sacadate de urcus dar cu ochii spre dealurile invecinate.

Ajungem si la troita, unde ma bucur sa vad ca intre timp nu mai e smulsa si cazuta la pamant. Inteleg ca vreun satean binevoitor a legat-o iarasi bine, vroind parca s-aminteasca trecatorului ca acele plaiuri sunt in continuare ocrotite si binecuvantate. Noi ne oprim, fie sa depunem un gand bun, sa retraim crampeie de amintiri din acest loc, fie sa croim acum altele, pe care le materializam prin declansari.

Nici nu povestesc bine cu Eugen despre tristetea cu care de la un an la altul tot alte si alte vieti se sting treptat, cand am surpriza ca realitatea sa-mi infirme printr-un contra-exemplu spusele: trecand pe langa o gospodarie, intalnim in prispa casei carlionti balai de cocon bucalat!
Ce bucurie! Nu-mi vine sa cred ochilor, a trecut ceva timp de cand n-am mai auzit chiote de copilas prin vaile Apusenilor. Imi amintesc de tura facuta inconjurand izvoarele Albacului, de alta prin Bihorului... Totusi raman marcata de zambetul mandru al mamei, ce-si tine pruncul spre Soare sa-i fie mangaiat si sa-i creasca sanatos (...) de cum sta el aspru si vioi dand din maini si piciorus in incercarea de a se fixa de tejgeaua prispei.

In scurt timp ajungem la casuta albastra, un loc din care in acel martie trecut nu m-as mai fi lasat dusa (...)

Imi amintesc cu atata drag, as vrea poate sa mai zabovesc putin, dar stiu ca cineva pe dealul vecin ne asteapta, astfel ca ne indreptam cu pasi repezi spre Cabana Rameti si de acolo spre urmatoarea destinatie: Fata Pietrii.
Urcusul pana la prima casuta cocotata in bot de deal e oarecum sustinut, printr-o padurice si-o panta ce ne face insa sa simtim prin toti porii mirosul de toamna tarzie...

Acum o saptamana jumate padurea era de-un rosu aprins, azi frunzele's aproape complet scuturate, doar cateva se incapataneaza sa se opuna lui Newton.
Ajunsi la troita facem o pauza de regrupare, ne imbiem cu caramele si fructe.

Un nene ce trece pe langa noi saluta puternic, il recunosc; e vecinul lui tanti Eugenia,care-mi spune ca aceasta si-a reparat telefonul, ca ne asteapta de dimineata si spera s-o sunam. O sun, ea e la fel de calda si totusi agitata ca’ntotdeauna la telefon : „drajii mei, da viniti? Da pe unde sunteti, ati ajuns la manastire?! (...) mai sus ??? Poi haidati numa haidati ca v-astept cu mancare, ma si duc sa va ies in cale!” O rog si incerc de fiecare data sa o conving sa nu se mai risipeasca si consume atat, fie ca avem destula mancare,fie ca am mancat, fie ca ne grabim, dar tot degeaba! Acum as fi vrut sa ii spun ca suntem multi, sa nu se sperie...da n-am cui, deja pusese telefonul jos.
Asa ca intindem pasul, trecem pe langa gospodaria a carei vita de vie era grea de strugurii rascopti si uscati asa, neculesi, colegii se infrumta sau degusta dupa placul inimii. Salutam si schimbam cateva cuvinte si cu matusa Istina, vecina care-i da laptele cel dulce...care ne spune si ea ca tanti Eugenia ne asteapta demult! Astfel grabesc putin pasul sa-mi regasesc bunica ce deja ne asteapta in batatura, acolo unde in primavara nu incapeai de miile de papadii.
E bucuroasa si uimita, o strang in brate si sarut, imi cer scuze ca n-am apucat sa-i zic ca de data asta ii aduc o buna parte din prietenii despre care i-am tot povestit si care ii cumpara nucile muncite. Se bucura dar se si mira, cred ca nu-i vine sa creada caci randuri randuri de tineri se aduna in fata casei sa o salute, sa o stranga de mana sau sarute.
Ii spusesem ca vrem sa ne odihnim la soare si ca stam pe iarba -oricum nu-i incapeam toti in casuta- ea o stie pe-a ei, si degeaba o rog sa nu aduca paturi, tot scoate 3-4 si le intinde, apoi ne indeamna sa stam pe ele, ca sa nu ne traga frigul. Marlene ii face pe plac si-i convinge pe restul, doar n-a intins biata bunica paturile degeaba pe pamant! Ambele stiu o treaba: "in lunile cu 'r' nu e bine sa stai intins pe pamant ca te trage".
Tanti Eugenia ma trage apoi in casa si-o simt ca incepe sa se agite ca’ntotdeauna.Imi spune ca a facut varza calita da nu stie cum sa imparta,ca „o sa o duc afara si sa-si ia care cum poate” . Eu ma stradui sa n-o cert dar insist sa se linisteasca, sa vina doar sa stea la povesti cu noi, ca mancare avem toti si prea multa, c-am venit doar dupa nuci si vorba calda!

Iese totusi cu-o sticla de cornata si ma pune sa-i imbiu pe prieteni sa bea, ca-i buna si facuta de ea.

Vazand ca fetele nu servesc, intervine tanti Eugenia: „ca da-le si lor, nu le-ntreba, nu cer ca li’i rusine... da’ le terbe!”
Astfel ca mai in gluma mai in serios paharelele trec pe la majoritatea; cei care sunt mai obisnuiti cu taria salveaza onoarea grupului, iar fetele scapa cu mimari usoare si strambaturi pe ascuns. Mai sta putin si ma cheama iar, de data asta sa le duc o oala plina cu lapte cald! Daca la tarie lumea n-a fost tare apriga, laptele a fost la mare trecere. Si nici nu putea fi altfel, la cat de dulce si bun este mereu! Are tanti Istina grija sa-i dea si vecinei din laptele vacutelor ei.
Mergem apoi sa cantarim nucile, tanti Eugenia imi spune ca a mai spart intre timp, insa de data aceasta eu sunt cea uimita! O lasasem acum o saptamana jumate cu 10-11 kg, acum avea mai bine de 24kg! Ne spune ca a venit de i-a ajutat si sora cu cumnatu in 2 zile, si ca de cand am plecat a tot spart. Facand un calcul imi dau seama ca oricum ar fi, 14 kg de miez de nuca nu-l spargi decat in zile intregi de munca, si-mi vine s-o strang in brate! Saracuta, cat a mai tras stiind ca revenim!
Le impartim, le cantarim, ea ne zice mereu „pune fata si pe deasupra, sa iasa bine, nu stii tu cum e la cantar?!” O mai ascult, o mai domolesc ca ajunge, ea-si frange degetele’n sort. Ii platesc nucile si le ducem apoi langa restul lumii, si cat ai clipi baietii deja isi iau cate 5kg sa si le puna si sa le care in rucsaci pana jos. Le multumesc frumos, de data asta nu mai car 12-14 kg pe langa propriul bagaj, se simte c-am venit cu ajutoare! Facem o poza si-o asezam pe tanti Eugenia in inima grupului, altfel nici ca se putea: Bunica si pruncii!

Ne luam apoi rand pe rand ramas bun, mai toti trec pe la ea, ea se rusineaza zicand in rastimpuri „pupi o mocana batrana...”
Dl. Dinu ii spune ca ii aminteste de bunica lui si-o saruta pe obraji emotionat, ea tace dar stiu si o simt ca inca e uimita.
Mai raman putin sa schimb cateva cuvinte, ii promit ca mai trec pe la ea si-o pun sa-mi promita ca si dansa ca se va ingriji... s-o gasim sanatoasa si data viitoare!
Mi-e mereu ciudat de greu s-o las singura, mai ales ca uneori ramane trista, si-i spun timid dar sincer ca mi-e atata de draga si ca abia astept sa revin si cu alti prieteni care acum sunt departe (...)
Le propusesem dupamiaza lui Marlene si Dl Dinu sa nu coboram prin vale ci pe Dealul Florilor, ei accepta noua varianta de circuit, astfel ca prindem banda rosie si-o insotim iarasi pana in culmea dealului vecin. De aici o parte din noi coboram putin pana la casa unde stau sora si cumnatul lui tanti Eugenia, iar o parte raman sa se rasfete cu ultimele raze de soare.
Aici intalnesc obisnuintze dar si surprize neasteptate! Aceeasi strangere puternica in brate a domnului Bic, acelasi obraz fin a lui tanti Ana, dar care ma trage in casa sa-mi arate ‚ceva’!
In odaia in care de atatea ori ne-au primit cu-o vorba buna pe canicula sau ger, se intinde dintr-un capat in altul razboiul de tesut! Nu-mi vine sa cred ochilor, o adevarata bijuterie de muzeu in plina actiune! O rog sa se aseze putin la razboi fiindca fotografia n-are acelasi farmec fara tanti Ana in el! Ea se aseaza si-l manuie cu atata naturalete... incat e limpede ca buna ziua ca tanti Ana si tesatura se stiu de-o viata!

Mai stam sa ne desfatam ochii si inima cu povestile ei, cativa de-afara cu povestile neintrecute ale domnului Bic! Ma amuz, caci Domnul Dinu e cand afara... cand inauntru, il simt bucuros si stiu ca se’mparte intre cei doi bunici fiindca pretuieste fiecare clipa si n-ar vrea sa-i scape nici o poveste! Dl. Dinu, care mereu e ascultat cand povesteste si-o face ca nimeni altul, acum sta si asculta cele doua suflete povestitoare!
Nu zabovim mult fiindca o parte din prieteni ne asteapta in culme si mai avem putin pana jos, dar le promit sotilor Bic sa revin impreuna cu Dan in scurt timp, si ca atunci ma voi tine si de promisiunea facuta mai demult. (...) Aceleasi urari calde si invitatii din toata inima ne insotesc la ramas bun, aceleasi binecuvantari cu Dumnezeu presarat prin ele ma fac sa recunosc taria credintei acestei familii deosebite!
Revenim in culme unde intregim trupa, si-apoi la pas vioi coboram la vale. Oprim ca de obicei la cimitir sa depunem un gand bun sufletului pereche a lui tanti Eugenia si de-aici pana la masini e cale de inca o poveste scurta si-un nou plan de tura pe munte!

... Desi nu o data i-am spus lui tanti Eugenia ca am sa-i aduc si pe prietenii care o stiu din povesti si care-i cumpara cu placere nucile mereu insuficiente, n-am crezut niciodata s-ajungem la ea in numar de 26! Si cand ma gandesc ca nu-s nici jumatate din cei ce mi-au spus ca isi doresc sa vina sa o cunoasca!
Si daca mie mi s-a parut de neasteptat, imi imaginez ce-a simtit ea, sa-si vada curtea plina cu atatea suflete! Eu cred ca niciodata nu i-au stat acolo atatia oameni veseli si tineri la un loc! Un lucru e cert: uimirea cu care am gasit-o si lasat-o avea sa persiste si seara tarziu, cand am sunat-o sa-i multumesc pentru aceasta zi rupta din rai... si sa-i amintesc ca mi-e tare draga!

miercuri, 10 noiembrie 2010

"Hoinari prin Alpi" - Invitatie la proiectie in Cluj

"Hoinari prin Alpi" ! Da, doar am hoinarit prin Alpi ! Ne-am dus si de data asta nu sa "cucerim" varfuri ale Alpilor (dar am ajuns totusi si pe unele din ele ! ), ci sa le vedem, sa ne apropiem de ele, sa ne strecuram printre ele, sa culegem ( pe retina, in suflete si pe card-urile de memorie foto) peisaje la care am visat decenii. Am visat la ele privind albume, citind carti, vazand filme, dar fara speranta ca le vom vedea vreodata aievea si de aproape. Aceste peisaje vi le daruim si celor care ati mai fost prin Alpi, dar poate nu pe acolo, vi le daruim mai ales celor care visati inca a le vedea, asigurandu-va ca asta se va intampla in viitor ! Caci doar visele visate intens cu ochii deschisi se implinesc ! Dorim ca imaginile noastre sa fie cateva picaturi in plus in paharul dorintei de a vedea Alpii de aproape.


Asa ca va asteptam marti 16 noiembrie, seara la ora 20 in Amfiteatrul "Gh.Bilascu" al Universitatii de Medicina si Farmacie, aflat langa Casa de Cultura a Studentilor, pe latura dinspre dinspre Clinicile Universitare. Intrarea se face pe langa mesele florareselor si apoi pe langa gardul Clubului Karma. Proiectia va dura cca 45 minute. Mai avem una in pregatire: "Traversand Mont Blancul".

Amfiteatrul "nostru" e modest, are doar cca 100 locuri, dar a primit si ii primeste in serile de marti pe cei care iubesc muntii. Munti pe care i-a iubit si Profesorul Gh.Bilascu- parintele invatamantului stomatologic romanesc si care a decedat in 1926 dintr-o rana primita intr-o tura de drumetie si apoi infectata si producatoare de septicemie. Un izvor din padurea Faget a Clujului poarta numele "Fantana lui Bilascu" - in memoria maramuresanului nascut in 1863 la Petrova si care in 1919 a parasit o situatie stralucita la Budapesta pentru a deveni unul din fondatorii invatamantului superior romanesc la Cluj.

Relatare mai detaliata (trei episoade) a "hoinarelilor" noastre prin Alpi in vara 2010, o puteti citi in cap. "articole recente" ale sitului nostru:

http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/

Cei care nu veti putea participa la proiectie, o veti putea descarca de pe transfer.ro, unde o s-o trimitem (va sta acolo 10 zile) dupa proiectie. Va vom anunta link-ul.




Cu mult drag pentru toti cei care iubesc si respecta muntii,

Dinu si Marlene MITITEANU

marți, 9 noiembrie 2010

Padure, padure nebuna I

Al treilea weekend din octombrie ne-a purtat pasii prin imprejurimile Intregaldei, pe culmi deja cunoscute dar cu variante de intoarcere conform principiului diversificarii.
Dincolo de prognozele meteo satisfacatoare, dimineata primei zile ne-a confirmat insa inceputul unei ture superbe. Nici n-am iesit bine din Cluj c-am fost martorii unui incendiu de proportii, un cer incins in flacari ce se metamorfoza de la un minut la altul, sub semnul unui rasarit impecabil.
Si fiindca nu e prima data cand suntem rasfatati n-am putut ramane pasivi, asa ca ne-am oprit sa raspundem Providentei ‚Buna dimineata’ prin cateva declansari, dupa care am prins drumul spre frumusetile Intregaldei.


Si fiindca nu stiu cum, dar ‚taramul Galdelor’ mi-a fost mereu o balanta grea intre Trascau si Metaliferi, am decis iarasi sa nu aleg intre doua doruri, ci sa le impac pe ambele in 2 zile consecutive.
Nu, nu am de gand sa descriu itinerarul parcurs, fiindca cele 2 zile sunt povestea oricarei paduri, a fiecarei frunze leganate in ultimul vals ...e fara doar si poate povestea tuturor cararilor uitate si-a vremilor apuse din Apuseni!
Asa ca de aceasta data nu voi reda traseul, ci voi imparti cu voi crampeie de amintiri, lasandu-va pe fiecare sa impletiti propria poveste... dupa placul inimii.

Prima zi am dedicat-o Trascaului, poate fiindca el a fost oarecum ‚prima iubire’.
...O culme de deal cu-un urcus sustinut, ce te ridica in ritmuri de serenade latrate departe de civilizatie, spre linistea inaltimilor. Capitele stau aliniate intr-un veritabil semicerc pe buza dealului, lasandu-mi impresia ca stau la taclale. In spate, foioasele le canta cu jale, si mii de branduse tomnatice imprastiate se incapataneaza sa-nfrunte bruma.


5 minute, acelasi cer, pe pamant se deschid 2 perspective: solitudine versus armata ingramadita. Primul sta singur, parasit si certat cu vantul ce-l dezbraca parca prea devreme, se incapataneaza sa-si mai pastreze macar poalele pentru o vreme!

Armata sta frumos aliniata, admirandu-si tineretea si intrecandu-si in lumina diminetii umbrele inaltimilor individuale.

Un labirint al harniciei, al tonurilor de ruginiu, si de ce nu... un slalom al lunecacioaselor in iarna ce vine


‚Aceeasi Marie, cu aceeasi palarie (uzata)”...viziunea insa face diferenta! Lait-motivul casutei de paie, dar nici acum nu stiu cum mi s-a parut mai fotogenica: profilata pe cer, sau intr-o perspectiva mai umana- cu vedere spre suratele din dealul vecin !?!



Vointa, incapatanarea in lupta cu moartea...conform versului „cu viata pe moarte calcand”! Delicata sau ruginita, ambele poarta in dinti povestea unor vieti mult prea scurte... Iar tu -ca trecator, n-ai voie sa treci nepasator, fara sa le privesti, sa le mangai macar cu privirea, sa le arati compasiunea si admiratia ta!


Din acelasi ciclu, privesc aceeasi lectie a vietii si mortii... de data aceasta in rolul inversat... „cu moartea pe curgerea vietii, plutind”.
Aici, la acest izvor, am impletit uimirea cu reculegerea, impacarea cu zbuciumul, dorinta si recunostinta, asumate pentru un colt abia descoperit...dar de care mi s-a facut un dor ciudat de teribil inca inainte sa il parasesc.


Cand sa te ia melancolia, Muntele are grija sa-ti dea cu lingurita si portia de optimism! Petic de harnicie, de existenta si continuitate. Chiote vesele de prunci, amintiri dragi cu acestia, imaginea chipurilor cand le ducem fotografiile din turele trecute si zambetul lor atat de pretios, sincer si dezinteresat! Aici, da...AICI am vazut intr-o primavara probabil cea mai frumoasa exemplificare a celor 3 crai din poveste, calare pe un armasar.


„Padure..padure nebuna... /In fiecare noapte cu luna/Voi rataci fara tinta, agale /Ca o frunza manata de vant pe potecile tale.”...ii fredonam, pana cand brusc m-am oprit langa Dan. Mi-a facut semn si pentru cateva minute ne-am propus din priviri sa tacem impreuna, umar langa umar, s’ascultam cel mai sacru cant de jale, al trecerii atat de fragile in nefiinta.
,


Maximul uimirii l-am atins la umbra celor 2 ingemanati prin fosnet si culoare dar instrainati prin culmi diferite.
Le-am multumit pentru binecuvantarea de-ai gasi in flacari si le-am recunoscut ca sunt cel mai viu exemplu ca tainele toamnei se simt, nu se rostesc!
N-am plecat fara sa leg soptit un juramant (...) si-o promisiune: cum ca-n primavara ce vine voi fi iarasi la umbra lor, sa le admir frunzisul fraged, si verdele dureros de crud.



Un alt drum prin padure, o inchisoare a umbrelor batranilor fagi profilate pe covorul intins la gleznele noastre, descoperind o belvedere noua, inedita, spre Cheile Rametilor

dar mai ales spre dragile Chei ale Manastirii, ce-ascund pe partea cealalta, in causul lor un suflet tare drag (...)


La ceas de apus, o alta perspectiva asupra Pietrii Cetii, amintirea unei primaveri si a unei veri alaturi de prieteni faini. Retrairea unor clipe de cumpana, a fortarii propriilor limite, dar mai ales bucuria reusitei de a transforma imposibilul in posibil si ulterior chiar in reusita.

Pe el... puiul de mesteacan, exilat probabil din cauza invidiei fratilor golasi, l-am simtit ca un magnet al optimismului si echilibrului interior, o flacara nestinsa a sperantei si mai ales o pofta teribila de viata in ciuda oricarui obstacol.


A doua zi- petrecuta in bratele Metaliferilor- nu ma pot decide daca a intrecut-o sau nu prin frumusete sau bucurie pe prima! Am sa va las pe voi sa decideti asta. Luand insa si daruind cu lingurita,am sa inchei printr-un simplu... va urma! (ca sa pastrez gustul placut al fiecarei zile in parte)
Pe foarte curand!

Dia

Foto si text: Dia Somogyi