vineri, 17 decembrie 2010

Primul maraton montan din Apuseni!

Clubul Alpin Roman - Sectia Universitara Cluj te invita sa concurezi la primul maraton montan din Muntii Apuseni, in data de 25 iunie 2011.


Traseul se desfasoara pe o distanta aproximativa de 42 de km in masivul Muntele Mare, intre statiunea turistica Baisoara (unde va fi cazarea, startul si finish-ul) si cursul superior al raului Sagagea-Posaga (rezervatia naturala Scarita-Belioara). Daca nu alergi la maraton, nici o problema, vei putea concura la proba de semi-maraton. Informatii complete despre zona, traseu, concurs, taxa de inscriere si premii vor fi disponibile in luna ianuarie, cand vom lansa site-ul oficial al evenimentului. Pana atunci te invitam sa vizitezi blog-ul maratonului, la adresa:


Echipa de organizare Maraton Apuseni 2011
CAR Cluj Universitar

luni, 13 decembrie 2010

Dand roata Barlogului


Ideea acestei ture  de o zi au avut-o dl.Dinu si Marlene, care au anuntat ca mai pot duce 3 persoane.  Si pana la urma am fost 13 cu 3 masini : Dinu, Marlene, Cristina Jurcovan, Mara, Dan, Dia, Severus, Adi Boloveschi, Razvan Ilies, Alina Cirja, Dan Jecan,  Raluca Lupu si eu (Laura Giurgea).

Traseul propus si efectuat: o plimbare lejera pe dealuri,  prin catunele Chirilesti, Paltinei, Arsura, cca 5-6 ore.Debutul turei per pedes la  30 km. de Cluj, pe valea Somesul Rece, in  catunul  numit acum Uzina, cu cca 2 km amonte de Gura Rastii (locul de unde se desprinde spre stanga drumul prin Muntele Rece -Matesti  ce urca  spre Manastirea Plopi.)    Traseul e un circuit  pe dealurile care flancheaza valea  Barlogul (Rasca Mica) , afluent de dreapta al Somesului Rece.    Intalnirea finala era la 8.30 la benzinaria OMV de pe Calea Floresti, unde  Alina si-a lasat masina, caci una era in plus.

In Uzina lasam masinile pe marginea drumului, o parte din noi isi pun parazapezile. Zapada, aici jos e numai de vreo 10 cm. Mergem inapoi cca 200 m si apoi urcam spre dreapta pe drumul care insoteste valea Barlogu  pana la barajul construit prin 1895 (ne spune dl.Dinu) pentru prima hidocentrala electrica a Clujului. Urcam povestind. La un moment dat dl.Dinu isi da seama ca  trebuie sa ne intoarcem, deoarece trecuseram de poteca ce pleaca discret spre stanga, chiar din dreptul barajului si care e o scurtatura a drumului vechi al catunului Chirilesti. Catun in care au aparut cateva case de vacanta.  Mergem cu voie buna, eu una ma mir cat de senin si frumos e, nici un nor pe cer. Unde e vremea proasta cu care ne amenintau prognozele?
Mai sus zapada e un pic mai mare dar nu pune probleme supra-pantalonilor care au fustita, asa ca nu folosesc deloc parazapezile. Ajunsi in culme, cotim pe ea spre dreapta, avand  o priveliste larga in toate directiile ; spre stanga catre valea Rasca si dealul de vivavi, spre dreapta , dincolo de Barlogu e satucul Arsura prin care vom cobori, spre inapoi e dealul Corabia , valea Somesului Rece si dincolo de ea  "muntii"  Ijar si Blidaru, catunul Pape.  Continuam  pe drumuri de basm, cu zapada necalcata in mare parte, si curata, cu dealuri line ce sprijina un cer albastru de cristal si temperaturi ce cam pisca din obraji si nasuri, mai ales la umbra. La un moment dat ajungem intr-o padurice cu zapada inghetata pe toata vegetatia din jur, spre fericirea fotografilor (a tuturor, pentru ca toti aveam aparate la noi).... Winter wonderland, asta era cantecul care m-a insotit in toata iesirea asta. Incet incet vine iarna si la noi, speram sa avem in curand zapada si de ski.

La ora  16 eram inapoi la masini.  Am avut parte de toate: soare si vant bland, temperaturi sub 0, conversatii faine si momente amuzante (Adi s-a dat cu sacul pe zapada de mai multe ori), lectii de geografie in teren, poza de grup inedita, peisaje ca desprinse in povestea "Craiasa Zapezilor". O sambata perfecta care s-a incheiat cu o masa la Casa Vikingilor.
 

Timpul nu mai avea rabdare...

Mini-vacanta de 1 Decembrie am hoinarit-o alaturi de o parte din prietenii dragi dar pe care’i vedem din An in Pasti (la propriu). Cum ne-am mai dori noi ca Bucurestiul, Hunedoara sau Suceava sa fie mai aproape de Cluj, pentru ca weekend-urile sa ne aduca mai des impreuna pe aceleasi carari de Munte! In sfarsit acceleratul de Bucuresti avea sa-i aduca pe Dana si Florin pe meleaguri clujene , pe cand se batea noaptea cu ziua si mamaliga cu branza si smantana sfaraia pe plita fierbinte. (...)
Timp de 4 zile ne-am bucurat astfel sa colindam pe diferitele culmi ale Apusenilor, impliind astfel o promisiune facuta de mai bine de un an jumate! Si fiindca trecusera atatea anotimpuri intre timp... Apusenii au facut parca’nadins sa-si arate variatele fetze in prea putinele zile, aruncand asupra noastra pe rand, zile cu ploi mocanesti, cu soare timid sau puternic si in final cu vant taios si ninsoare nebuna. (...)

Desi mi-a placut fiecare zi in parte, cred ca totusi preferata mea a fost a doua... dedicata Dealului Bilii, in care pe o vreme frumoasa (dar usor capricioasa) am admirat pe parcursul primei jumatati a zilei Scarita-Belioara in toata splendoarea ei. Totusi tura am inceput-o cu-un ocol pe la Dumesti, fiindca in ziua precedenta fumurile si ploaia s-au zgarcit sa li s’arate, parca’mbufnate ca cei doi s-au lasat prea mult asteptati.
Astfel, am urcat iar pana’n Dumesti, ca sa le aratam azi ceea ce ieri ii pusesem doar sa-si imagineze.


Le-am facut capul mare cu fiecare culme si vale pana cand Dana -vazand Scarita din departare, s-a entuziasmat si-anceput sa-si zoreasca omul sa mearga mai degraba intr-acolo.

Primul urcus pe acelasi bot de deal ne-a facut sa castigam rapid inaltime, lasand in urma Belioara cu gospodariile ei ce pareau din departare deja pregatite de iarna.

Putin mai sus Coltul lui Balmos ne zambea scaldat in soare, in timp ce Scarita isi tot acoperea si descoperea fata cu valuri marunte de nori. Dracusoru’ din mine ma tot pune sa-i intreb cand pe Dana, cand pe Florin daca n-au nevoie de bete, caci o data ajunsa in culme mai tare ma incurcau de-acum la cadre si recunosc ca-mi era lene sa le prind de rucsac.

Mai urcam putin si mare mi-e bucuria s-o aud pe Dana cum exclama cand vede prima casuta de paie asezata’n batatura insa zavorita de ani. Stam putin s-o tragem in chip, noi ne entuziasmam cand le povestim cat sunt de frumoase si primavara cand apar ghioceii imprejurul lor, sau toamna printre branduse si cu toate padurile din vecini, ce le ard in mii de culori de jur imprejur prin contrast cu albul Scaritei. Evident ca si iarna e frumoasa atunci cand se lasa zapada, fiindca par si mai adormite sub stratul de zapada peste care abia asteptam si speram sa alunecam cu skiurile de tura!

Inca-un damb, inca o haina jos, inca o poveste pana la o casuta tare draga noua. Am surans amintindu-mi cu Dan cum exact in urma cu un an am zabovit cel putin o ora p’acolo impreuna cu Claudiu, intorcand-o pe mai toate fetele ca s-o tragem in chip.

Le povestim apoi cum mai toate casute din Apuseni au tovaras cate-un copac (cires, mar sau prun) ce le-alina singuratatea si le fac de neuitat primavara in ochiul trecatorului- cand pomii sunt grei de flori. Nu-mi pot abtine amintirile, caci in primavara trecuta am gasit aici (cand venisem intr-o tura cu prietenii din CAR) ciresul abia inflorit...si mi-o aminteam pe Marlene tavalita pe burta printre miile de papadii... in cautarea cadrului potrivit.
Stam la o pauza de pranz, ne-mbiem cu covrigei si portocale in timp ce privirile ni se plimba pe culmile din jur, indraznind sa visam c-o s’ajungem si’n formula aceasta prin locurile ochite.

Nici n-apucam bine sa’mbucam de doua ori cand ne iese in fata tanti Ana, ce-si cara desagile sus in deal la casuta dumneaei. Alaturi cainele isi face datoria, latra cateva momnete cat sa-i arate parca stapanei ca-si merita rasplata pentru ca-i pazita si-ar feri-o de straini!

Putin mai sus...alte amintiri. Privesc inapoi si-mi vin in minte atat de prezenti Nea Sabin si Tanti Minodora la coboratu’ fanului. Toamna trecuta, ne-am distrat copios sa-l fotografiem pe Nea Sabin cu cata usurinta arunca din claie fanul peste noi si cat de puternic si sigur aparea el profilat pe cer in varful capitei de fan!

Acum le adusesem pozele precum le-am promis... sa se bucure de ele, dar i-ai de unde nu-s! Noroc ca stiam unde sa dam de ei jos in vale, caci ne explicasera alta data si trecusem pe la dumnealor. Asteptam nerabdatoare sa-i revad, ma bucuram pe de-o parte ca anul asta fanul deja-i dus...dar pe de alta parte nu puteam sa nu constat inca o data ca ‚Omul sfinteste locul’ si ca acum...acel bot de deal parea cam sarac fara ei.
(atunci)
(...si acum)
Strangerea aceea de inima avea sa se transforme in apasare putin mai tarziu (...)
Ne-am lasat pasii sa mearga in continuare in timp ce norii se adunau tot mai amenintatori deasupra noastra, imbufnand Scarita si facand peisajul sa para mai dramatic. Ultimul ochi de lumina l-am surprins chiar inainte s-ajungem la grajdul lui Nea Augustin si-a lui tanti Ana, ce trebaluiau cu zor in jurul vitelului de doar 3 saptamani.


Ne-am bucurat de intalnire, cu-atat mai mult cu cat datile trecute grajdul lor era gol. Le povestisem ca tot asa-l gasisem si-n ture cu ciresi in floare dar si in ture cu vant puternic ce te taia pe la spate.
Nici n-am stiut cum a zburat ceasul, caci ne-am prins in povesti care mai de care, fie sa mai aflam unii de la altii cate ceva, fie sa ne mai descarcam de greutatile vietii.

Danuta parca era de-a casei, mai intreba una alta -curioasa ca un prunc mic sa mai descopere cate ceva, ba se mai intretinea cu tanti Ana in discutii despre treburile casei, aducandu-si pe alocuri bunica in discutie.

Nu stiu cata rabdare a avut Florin in tot acest rastimp, insa Dan parea complet absorbit de conversatia lui Nea Augustin, care ne explica pe unde se-afla Cashile Zmeilor sau alte frumuseti ascunse ale zonei.


Ne-am prins apoi cu totii in hora povestilor, caci prea erau frumoase denumirile lor, si prea captivante amintirile acestor oameni despre vremurile in care „nevoile i-au purtat cu animalele prin te miri ce cotloane”.
Trebuie sa recunosc ca ne-am bucurat mult (ca de fiecare data cand avem ocazia) sa ne repetam lectia de geografie direct la fata locului, alaturi de cei care cunosc mai bine ca oricine toponimele si toate dedesubturile locurilor in care au trait o viata!

Desi nu ne-am fi lasat dusi la cat de vorbareti erau cei doi soti, incet-incet ne-am luat ramas bun, caci cerul parea tot mai manios... si-mi venea in gand ciudat de frecvent vorba lui Moromete, cum ca „Timpul nu mai avea rabdare” cu noi.
Am oprit cat de-o ciocolata la troita de pe culme si-apoi cu pas grabit ne-am indreptat spre Belioara, nerabdatori sa ducem pozele familiei Morar.
Ploua mocaneste cand am ajuns la poarta dumnealor... zavorata! Ne-am mirat, caci in deal nu erau, iar pe-o vreme ca asta nici in alte parti nu prea ne gandeam unde ar putea fi. Am dat sa plecam... cand mi-am zis ca poate ar trebui sa-ntrebam in vecini macar cum mai sunt dumnealor. Si bine-am facut, caci vecinuta lor de 9 ani ne-au indrumat sa intram prin portita comuna ca sigur sunt acasa!
N-am crezut insa ca bucuria reintalnirii avea sa dispara in cateva minute. Eram bucuroasa s-ai revad si sa le dam in sfarsit pozele promise, ba chiar sa cumparam si doi litri din laptele junincii pozate anul trecut, insa mi-a pierit tot zambetul cand am aflat ca asupra casei lor se abatuse suferinta. Ne-a iesit in cale tanti Minodora...i-am amintit de intalnirea din deal si-n ochi i-am vazut o urma de sclipire. N-am vrut sa intram cu tot noroiul pe noi...dar am intrebat-o daca ne vinde putin lapte, si-n locu ei a iesit in cateva clipe Nenea Sabin. M-am gandit ca e somnoros initial, dar cand m-a cuprins in brate si mi-a strans mana fierbinte, l-am simtit sleit de puteri si m-am cutremurat. A insistat sa intram macar in veranda casei sa nu stam in ploaie ca nu-i bine si i-au dat lacrimile cand intrebandu-l cum mai este ne-a spus ca nu mai are mult. (........)
Ne-a zis c-a mers pe la mai multi doctori, copii lui l-au dus pe la doctori si i-au gasit o gramada de necazuri care mai de care, ma durea sufletul sa-l vad cu ochii mereu umeziti dar dornic sa se descarce.
(...) Pe parcursul scurtei conversatii in care statea rezemat de tocul usii, Tanti Minodora il linistea mereu rugandu-l sa nu mai planga ca iar i se face rau, iar noi am incercat din rasputeri sa-i luam gandurile negre si sa-i aducem un dram de speranta. Am incercat sa-l incurajez si-am fost atat de sigura pe mine cand i-am zis c-abia astept sa ne revedem si ca n-ar cum sa fie altfel, ca doar il stiu barbat puternic si l-am vazut ce voinic era pe capita de fan, deci trebuie sa se intremeze inapoi!
Ne-a lasat sa mai povestim putin cu sotia lui, iar la imbratisarea primita m-a pus sa-i promit ca vom mai reveni pe-acolo chiar daca el n-a mai fi.
N-am vrut sa-l las sa plece asa, eu i-am promis si l-am pus sa-mi promita ca ne revedem curand, in primavara!
(...)Din gemuletul camarutei in care s-a retras, l-am vazut cum sta intins pe in pat intr-o rana... cum priveste fotografiile aduse, cu el pe claia de fan, cu amandoi la deal, cu ei zambitori... il vedeam cum isi sterge lacrimile in pumn si-mi venea sa plang de neputinta...
Of, cat poate fi de nedreapta si crunta viata asta uneori! Cum poate fi de incorecta si de scurta si ce n-as da sa inteleg prin ce legi judeca ea cat sa stea si cand sa plece din tarana umana in cealalta.
... M-am despartit cu atata greutate in suflet de dumnealor, ma abtineam cu greu si degeaba sa fiu tare, ca doar e-n viata inca...
Putin mai jos, la manastirea Posaga, am aprins 2 lumanari: una la Vii, in special pentru el si m-am rugat puternic...si-una dincolo, pentru sufletul unei mame de-o varsta cu-a mamei mele...ce s-a stins nu de mult si-a carei pomenire o inchinasem tot acolo, pentru pacea trecerii prea devreme in nefiinta.

Era tarziu, trecusera ore... si-n palma simteam inca o urma fierbinte. Nu e bunicul meu, dar ma doare de parca ar fi...
Am oftat cand am recunoscut a nu stiu cata oara, ca inca nu-nteleg de ce, majoritatea turelor cuprind dar mai ales se termina prin ceva miscator ce ma marcheaza! Acel ceva imi provoaca uneori bucurie, alteori recunostinta, de cele mai multe ori ma uimeste, insa uneori ma apasa teribil.
Si-atunci repet a suta oara... ca asta e motivul pentru care aman uneori revederea crestelor inalte si-atat de dragi precum Rodnei sau Craii... pentru ca vreau sa ma mai bucur cat mai pot de ultimele palpairi de viata ale Apusenilor, pentru ca Fagarasii sunt tot acolo si peste 10 ani, dar casutele Apusenilor si sufletele acestora NU!
Pentru toate acestea si nu doar pentru atat, l-am pus pe Dan sa-mi promita si-am sa-mi dau toata silinta sa revin la Nea Sabin chiar mai iute decat mi-am propus!

vineri, 10 decembrie 2010

Masa rotunda despre avalanse la Cluj

Dragi iubitori ai muntelui,

Se apropie iarna, vacanta. Multi dintre noi vom petrece mai putine sau mai multe zile si PE munte, nu doar acasa sau LA munte .Si stiti ca e mare diferenta intre PE si LA. Din vacanta PE munte dorim fiecare sa ne alegem numai cu bucurii, nu si cu necazuri. Sa ne intoarcem de pe munte si cu poze faine , dar si doar cu amintiri faine, nu si cu unele triste sau foarte triste.
Asa ca e bine ca fiecare sa stim macar notiuni de baza pentru a evita accidentele posibile pe muntele inzapezit. Caci am spus si repet parerea mea:


"Nu Muntele este periculos, ci felul in care unii abordeaza muntele".



Pentru a va ajuta pe cei care aveti mai putine cunostinte si mai putina experienta despre avalanse si despre alte pericole ale iernii in munti,

Sectia Universitara Cluj a Clubului Alpin Roman va invita la o "masa rotunda" cu tema :


"Cunoasterea si evitarea avalanselor" .


Data si locul: MARTI 14 dec, ora 20.10 in Amfiteatrul "Gh.Bilascu" al Universitatii de Medicina si Farmacie , aflat langa Casa de Cultura a Studentilor, pe latura dinspre dinspre Clinicile Universitare. Intrarea se face pe langa mesele florareselor si apoi pe langa gardul Clubului Karma.

Invitati speciali: Narcisa MILIAN (ANM) si Adrian DAVID (Salvamont Sibiu)

Moderator: Dinu MITITEANU


Pentru a intelege mai bine problema ce o vom discuta si ca suport pentru eventuale necesare intrebari, va recomand a citi in prealabil:


Multe imagini foto si filme cu tema asta gasiti pe internet. Asa ca nu va vom prezenta decat putine imagini foto; dorim sa fie mai mult o "discutie la gura sobei" sau "in cortul mare al unei tabere alpine de iarna".

Lectii practice pentru cunoasterea zapezii, am facut si vom mai face si in iarna care urmeaza. Ele se adreseaza celor interesati de activitatea si atmosfera din Clubul nostru.

Va asteptam, iar celor care nu veti putea veni, va dorim acum o Vacanta placuta si Sarbatori fericite !

Dinu Mititeanu

marți, 7 decembrie 2010

Adunarea Generala C.A.R. se amana

Stimati colegi,

Va anuntam ca la sedinta CD a CAR din 05.12.2010 s-a hotarat:

- 1. Contramandarea Adunarii Generale a CAR din 11.12.2010;

- 2. Convocarea,in data de 09.01.2011 ora 10 la Caminul Alpin din Busteni a Adunarii Generale a CAR cu urmatorea ordine de zi:

- a) alegerea presedintelui si a membrilor CD;

- b) alegerea membrilor comisiei de cenzori;

- c) strategii de activitate pentru anul 2011;

- d) discutarea propunerilor privind modificarea statutului CAR.

Vicepresedinte,
Dan Vasilescu

luni, 6 decembrie 2010

Tura "In Memoriam Radu Crisan". Circuitul Vaii Sohodol, afluent de dreapta al Ariesului

Radu a decedat in 28 noiembrie 2009 pe cand cobora de pe Vf.Laitel spre lacul/refugiul Caltun. Deoarece in 13-14 noiembrie 2005 noi doi, Radu si Adi Pop parcursesem impreuna un traseu, am planificat ca in 27-28 noimebrie 2010 sa-l parcurgem din nou cu unii colegi de club. Din mai multe motive a trebuit sa amanam tura cu o saptamana.


Asa ca in wek-end-ul 4-5 decembrie, noi doi, insotiti de Petronela Mart, Ioana Diaconu si Sory Fofana, an calcat din nou - a 3-a oara- pe drumurile si potecile (acum noroioase !) pe care in urma cu 5 ani calcasem cu Radu. Traseul il mai repetasem in 24-25 noiembrie 2007 in sens invers, insotiti atunci de Lucian Moisuc , tura relatata la:

http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/07-ture-de-vara/pe-drumuri-motesti

Unde sunt si nume de catune prin sau pe langa care am trecut si acum. Cateva poze din tura noastra cu Radu si din ture ale lui cu alti colegi de club gasiti la:

http://carclujuniv.blogspot.com/2009/12/in-memoriam-radu-crisan.html

De data asta n-am avut vreme favorabila. Sambata cerul a fost innorat, dar macar am avut vizibilitate. Ne-am intristat din nou constatand ca numarul de case parasite a crescut si ca soarta asta o vor urma si altele de pe dealurile mai indepartate de civilizatie. In ciuda faptului ca multe drumuri s-au largit si pietruit, se poate ajunge in culme si cu masina. Au aparut deja cateva case de vacanta si materiale de constructie pentru altele.

In Vasesti, am stat de vorba cu o pereche de varstnici care locuiesc de curand in Abrud, dar urcasera la casa in care traisera toata viata, care avea clai de fan langa grajd si lemne de foc langa peretii casei, dar in ferestrele casei erau deja batute scanduri.Venisera sa mai ia unele obiecte... Doamne, ne-a apucat jalea numai gandind ce o fi fost in acele clipe in sufletul lor...

Am dorit sa montam corturile chiar in saua in care le montasem si cu Radu si Adi. Am ajuns acolo in pragul inserarii (16.45); de vreun sfert de ora incepuse o ploicica. Dupa ce eram deja la adapost , a devenit pe rand ploaie, lapovita, ninsoare. Duminica am continuat prin ceatza in primele 3 ore, apoi am mai si vazut cate ceva.La ora 13 eram inapoi la TOM, pacat la Gura Sohodolului, in varful "picaturii" -forma ce o are traseul parcurs, traseu care are 31 km; asa ne-a aratat GPS-ul, care ne-a mai aratat ca moving time a fost doar 8 ore !

L-am comemorat in acest fel pe Radu Crisan,
Am fost din nou tristi hoinari prin trecut,
Am respirat munte !

Dinu si Marlene

joi, 2 decembrie 2010

Invitatie: "Traversand Mont Blancul", proiectie la Cluj

Avand forma de cupola, se pot face mai multe combinatii de traversare peste varf, adica de parcurs la coborare alt traseu decat la urcare.



Noi am parcurs traseul:
Urcare: Les Contamines- cabanele Miages- ref.Plan Glacier- ref.Durier- Aiguille de Bionassay- Dome- ref.Vallot- Mont Blanc Coborare: traseul "3M" : Mont Blanc- Mont Maudit- Mont Blanc du Tacul -Col du Midi- Ref.Cosmiques si apoi cu telecabina pana in Chamonix.
In cea mai lunga zi- peste 19 ore , a fost 20 iulie, intre ref.Durier (plecare cu ceva dupa ora 3 din noapte) si sosire la ref.Cosmiques cu ceva inainte de ora 23!

Coincidenta face ca si prima mea urcare pe Mont Blanc a fost tot in 20 iulie, dar in urma cu...37 ani !. Atunci pe traseul cel mai frecventat si la ora actuala: Nid d' Aigle- ref. du Gouter- ref Vallot. Si cu coborare tot pe acolo.! Dar atunci ajunsesem pe varf la ora 7 dimineata (dormisem la ref. Aiguille du Gouter), acum la ora 16.
Desi vremea a fost superba, criza de timp nu ne-a permis ca din vf.Mont Blanc sa facem o deviere spre sud, spre vf.Mont Blanc de Courmayeur- cum recomandau Silvia Murgescu si Catalin Pobega, sa vedem acel peisaj fantastic: partea finala a crestei ce i-a condu pe ei spre Varf, in a 5-a dimineata a senzationalei lor ascensiuni "Integrala Peuterey ". Probabil ca traseul folosit de ei la urcare (au coborat tot pe "3M" ) e al 2-lea ca dificultate dupa Pilierul Freney.

Relatarea traversarii facuta de noi se poate citi la:

http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/01-articole-recente/hoinari-prin-alpi-ep-2-marea-traversare

Cateva imagini la : http://outdoors.webshots.com/album/578339849FrQfKE (urcarea)

si la : http://outdoors.webshots.com/album/578346567ujqUdd (coborarea).

Pe care sunteti interesati de mai mult, va invitam la o proiectie-auditie muzicala de 40 minute (200 de imagini ).

Proiectia va fi una dintre cele organizate sistematic de Sectia Universitara Cluj a Clubului Alpin Roman si va incepe MARTI 7 DECEMBRIE la ora 20.10 in Amfiteatrul "Gh.Bilascu" al Universitatii de Medicina si Farmacie , aflat langa Casa de Cultura a Studentilor, pe latura dinspre dinspre Clinicile Universitare. Intrarea se face pe langa mesele florareselor si apoi pe langa gardul Clubului Karma.

Cei mai de departe, daca ne veti solicita, va vom da link-ul cu care o veti putea descarca de pe transfer ro (va ramane acolo 10 zile), unde o vom posta dupa proiectia publica anuntata.

Aceasta suita va incheia "Stagiunea de toamna" a proiectiilor organizate si prezentate de clubul nostru. Le vom relua la inceputul semestrului II al anului universitar, deci dupa 1 martie 2011. DAR: in seara de 14 dec. , in acelasi amfiteatru, vom organiza o "masa rotunda" cu tema "Cunoasterea si evitarea avalanselor" .

Dinu si Marlene Mititeanu

miercuri, 1 decembrie 2010

Retezat preţios (12 – 14 August 2010)

Nimeni si nimic nu putea să prezică cele întâmplate în aceste 3 zile ... ni le doream atât de mult şi de demult încât nu mai vroiam să amânăm nici o zi. Aveam un dor aşa de mare, eu poate mai mult decât Mircea, in special pentru că Retezatul mi-a fost mereu la suflet şi deşi l-am cam neglijat (a trecut un an de la ultima vedere), acum aveam să ne revanşăm - cu atât mai mult cu cât îmi tresărea inima la gândul de a vedea Muntele verde.

Reuşim, pe ultima sută de metri, să ne luăm liber de la servici chiar în mijlocul săptămânii şi miercuri la ora 6 eram amândoi acasă pregătind rucsacii şi la aceeaşi oră, dimineaţa, eram în picioare, pregatiti pentru aventura.

Pornim la drum cu speranţe mari, căci vremea e bună, iar Perseidele ne vor oferi un spectacol rar şi strălucitor pe scena cerului, un motiv în plus să ne dorim a savura partea artistică a turei alături de Zănoaga. Timp avem destul, nu-i nici o grabă, ne permitem câteva opriri scurte pentru a fotografia imprejurimile. Ţara Haţegului te vrăjeşte cu diversitatea peisajelor şi explozia de verde! Până să-ţi dai seama, mintea ta zburdă prin toate acele locuri pe care le memorezi cu privirea, iar următorul concediu ţi-e deja plănuit.

Trecem barajul Tomeasa de la lacul Gura Apei şi parcăm maşina lângă barieră, dincolo de care ne începe aventura. Întâlnim o familie cu bagaje mici, care aveau acelaşi obiectiv, Lacul Zănoaga, dar cu întoarcere în aceeaşi zi. Le explicăm că vor avea nevoie de mai mult timp să facă asta, diferenţa de nivel fiind destul de mare, si ca se vor întoarce pe-nserat.

Pornim. Înaintând pe drumul forestier, ceva în frunzişul din dreapta îmi atrage atenţia. Cu coada ochiului văd nişte puncte roşii care rămân în urmă. Mă opresc şi privesc atent. Zmeurăăă! Şi cât de multăăăă! Cât de mare şi de coaptă! Mmm! Înfulec cu poftă cam tot ce găsesc, Mircea merge mai departe, „- Avem un traseu de făcut, nu mai pierde timpu’. Tre să fim atenţi unde e marcajul spre stânga.” Pentru câteva secunde îmi piere zâmbetul de pe buze, dar ştiu că nu-i nici o grabă; iau în pumn câteva dintre fructele delicioase şi aromate şi i le-ntind. Le gustă c-o oarecare reţinere, dar în clipa în care i se topesc de cerul gurii, muşchii feţei i se detensionează şi dă atac la desertul lui moş Martin. Ma opresc brusc; mi-a atras atenţia o bufniţă care în loc să fie în copac, e pe jos, întinsă pe spate si fără suflare ...

Mergem, mâncăm, mergem, mâncăm şi uităm de noi până ne trezim, pentru câteva momente, din beţia aromelor şi realizăm că, probabil, am depasit intrarea pe marcaj. Stânga-mprejur şi cu ochii-n toate direcţiile. Ne intoarcem cateva sute de metri si găsim sageata de direcţionare spre traseul nostru CA care intră în pădure. Se vedea foarte bine deşi era parţial acoperita de frunziş, dar noi, cum aveam ochii ocupaţi cu zmeura, l-am omis. Lăcomia se pedepseşte :-)

Intrăm pe traseu, iar in padure, umbră, răcoare si panta mare. Urcăm încet prin jocul de lumini şi umbre. Privesc des spre cer căci frunzele adie uşor şi am impresia că soarele cerne bulgari aurii în dansul lor. Mergem ce mergem şi facem un mic popas de realimentare după care ne continuăm urcarea printre multele urechiuşe (gălbiori) şi muscăriţe (Amanita muscaria).

Recunoaştem micul grup de 3 întâlnit la bariera, acum in coborare; schimbăm câteva cuvinte şi ne urăm drum bun. Ieşim din pădure (unde soarele incepe sa-si arunce fără milă razele fierbinţi spre noi), lăsăm rucsacii şi ne-ntindem pe iarba moale şi caldă la o doză naturală de vitamina D.

Continuăm spre Vf. Lăpuşnicul Mic, Vf. Zlata unde stăm la poveşti câteva minute cu o ciobăniţă prietenoasă dornică de a schimba câteva vorbe cu trecătorii şi apoi ajungem pe Platoul Radeş-Zlata de unde aruncăm o privire spre Tăul Spurcat şi Lacul Zănoguţa. Vântul ne răcoreşte bine, aşa că ne punem picioarele în mişcare. Salutăm căluţii chipeşi care, curioşi, ne urmăresc cu privirea. În sfârşit facem cunoştinţă cu Zănoaga şi stăm pentru câteva minute bune admirând-o.

Coborâm că n-avem ce face, ştim că nu se poate campa în altă parte decât lângă lac. La cabană, petrecăreţii şi glumeţii în echipamente scumpe, ascultau doine din fluierul unui cioban, care ne asigură că putem bea apă direct din lac că oile nu ajung acolo ...

"Buna apa din lac, de baut?"
"Salvamont: Buna, cum sa nu, beti linistiti!"
"Da bea tu ...", imi zic in gand, sa-ti colcăie tie parazitii prin maţe.

Ne explică unde e izvorul „amenajat cu bolovani” şi suntem lăsaţi să ne instalăm cortul pe un platou în spatele cabanei „numa’ s-aveţi grijă la rahatu’ de măgar” şi dacă totuşi călcăm în vreunu’ „nu-i nimic, că-i călduţ” ni se spune. Speram sa nu avem niciodata nevoie de salvamont, cel putin nu de-astia ......

Punem cortul, mergem după apă şi aşteptăm cu nerăbdare orele târzii ale nopţii ca să admirăm spectacolul nocturn. Între timp mai apar doi tineri care campeaza in apropiere, iar măgăruşii tupeişti îşi fac prezenţa. Într-un final vine şi nea Ene (pe la gene,) iar după vreo două ore ne trezim să admiram cerul. Vizibilitatea nu e prea bună, aşa că ne facem o supă, urmată de înca o oră de somn. La a doua trezire cerul e acoperit de nori si tunete; nici o şansă la Perseide, asa ca ... la somn !

Vineri dimineaţă soarele ne surâde, iar măgăruşii ne urează bună dimineaţa la uşa cortului. Până strângem lucrurile norii câştigă teren; ne luăm rămas bun de la vecini şi gazde şi urmăm punctul roşu spre următoarea destinaţie, Lacul Bucura.

Ajunşi în creastă începe vântul cam supărat şi întâlnim primii turişti cehi din cei vreo 50 pe care aveam să-i întâlnim pe traseu, până-n Poarta Bucurei. Ei merg la Zănoaga. „- Hi! Hi!” „- Ahoj! Ahoj!”. Salutul ne intră în reflex după un timp, nu mai ştim că-s cehi sau de-ai nostri, îi dăm înainte.

Deasupra Bucurei facem un popas prelungit de foto, ciocolată şi halva. Încetul cu încetul şaua se aglomerează cu fel de fel de naţii şi persoane mai mult sau mai puţin sociabile. Privim de sus cu admiraţie lacurile cu nume de fete, si cu mare atenţie Bucura, care are ţărmul împânzit de o puzderie de corturi colorate. Deodată ne scade tot entuziasmul ce-l mai aveam, la zero. Tura care ne-o doream de atâta timp şi care ne aşteptam să fie la fel ca celelalte, adică să petrecem încă un sfârşit de săptămână în care să fim doar noi şi muntele, s-a transformat acum in turism montan.

Nu vrem să plecăm acasă cat timp mai avem doua zile libere, iar vremea devine tot mai bună, dar nici nu vrem să ne petrecem timpul la munte în felu' ăsta! Începem să ne gândim la diverse trasee pe care să le facem în timpul rămas şi care să implice şederea la lacul Bucura cât mai scurtă sau deloc. O-nvârtim pe toate părţile şi ajungem la singura concluzie, tristă, că cel mai bine e să ne-ntoarcem. Zis si facut. Trişti şi profund dezamăgiţi ne-ndreptăm spre casă.

Decidem că nu are rost să mai coborâm la lac numai ca să avem ce urca şi o luăm pe curbă de nivel, pe sub vf. Sesele, printre lespezi de piatra, lăsând Zănoaga şi aglomeraţia de corturi în urma. În creastă, ajungem într-un loc mai ferit de vânt şi, nu-mi explic de ce, dar insist să ne oprim pentru câteva minute de odihnă, iar apoi îi propun lui Mircea să rămânem peste noapte aici; e perfect, avem vedere la Retezatul neatins, văi şi creste măreţe oriunde-ai privi, soare şi linişte. Tot ce ne dorim! Mircea se lasă convins, planul e făcut! Ne tolănim ca şopârlele la soare câteva clipe, apoi aşezăm rucsacii sub nişte bolovani mai mari şi pornim după apă.

Trece ora până ne-ntoarcem la „locul nostru” şi ne-ajunge şi foamea. Atacăm plasa cu mâncare şi punem de-o cină cu slană şi ceapă, apoi pregătim culcusul pentru seară: instalăm cortul pe un loc cât de cât drept şi pregatim bivuacul (aranjăm izoprenele şi sacii de dormit afară).

Apusul e superb şi ar fi păcat să-l privim din cort. Crestele ne-nconjoară cu splendoarea lor, iar soarele li se alătură din umbra norilor creând o scenă unică, parcă dintr-un vis din care nu-ţi mai doreşti să te trezeşti. „- Eşti fericită?” „- Daaa!” „- Esti fericita?” „- Cea mai fericită!”... şi parcă toate frumuseţile ce te-nconjoară complotează ca visul să devină realitate.

Înfofoliţi, ne-ndreptăm privirile spre cer, unde apar, una câte una stelele, constelaţiile, Calea Lactee! Ce minuni ! Ne agităm de fericire ca nişte copii la vazul primei stele căzătoare şi ne-auzim bătăile inimii când o vedem pe-a doua, cea mai mare stea căzătoare pe care-am văzut-o vreodată şi-a treia şi ... si continuăm aşa ore-nşir până vântul umed ne atinge sacii şi suntem nevoiţi să intrăm în cort. Am prins momentul magic, si nu-l vom lăsa niciodata.

Continuăm sărbătoarea cu o cină nocturnă - paste cu brânză, iar apoi ne lăsăm pradă viselor sclipitoare. Ca să-ntregească tabloul, noaptea ne-a adus şi ea, pe post de artificii, lumini puternice amplificate de sunete create de giganţi, dand târcoale cortului, dar lasandu-ne neatinsi, sub protectia fericirii.

Sâmbătă dimineaţă însă, soarele ne mângâie genele. „Oare să am curajul să deschid ochii? Oare a fost doar un vis?!” Îmi adun puterile ... cine m-ar fi privit ar fi văzut cum chipul mi se luminează şi un zâmbet fericit apare în locul buzelor tremurânde.

„S-a-ntâmplat! Aseară a plouat cu nestemate pe cer, pe pământ şi pe degetul meu!”

Urăm „- Bună dimineaţa!” crestelor măreţelor, Zănoagei, floricelelor zâmbăreţe şi ne-aşezăm împreună la un mic-dejun bogat, apoi ne strângem lucrurile căci ştim că "nu avem voie să stăm " aici prea mult timp (bine ca oile au !).

In spate - vf. Radeş

Urmăm crucea albastră pe unde-am urcat cu două zile-nainte, poposim la izvoare să ne-nviorăm, salutăm din nou căluţii, ciobăniţa vorbăreaţă şi turiştii care mai de care. În pădure reîntâlnim muscăriţele dătătoare de halucinatii si adunăm gălbiori tot cu gândul la ciulama.

E doar sâmbătă, dar avem drum lung pân-acasă. În cele din urmă ne-am luat doza mult dorită de munte, ba chiar mai mult, iar mâine avem de sărbătorit şi o Mărie.



M + L = ♥

Foto : Mircea şi Laura
Text: Laura (si-a bagat nasu si Mircea, evident)