joi, 26 mai 2011

Prin comorile Cernei (Mai 2011)

Inca de la inceputul anului planificasem o tura de drumetie in muntii Cernei si Mehedinti, in week-end-ul cu Hercules Maraton. Si am respectat planificarea.

La editia din 21 mai 2011 a concursului " Hercules Maraton" ( a 2-a editie) de la noi au concurat opt colegi.
La maraton: Cipri Stoica, Laurentiu Vezentan, Ioana Sarbu, Petronela Mart, Voichita Bodea

La semi-maraton: Vlad Iobagiu, Cosmin si Simona Ardelean.

Drumetii (am fost 22 in prima zi ) am luat "startul" sambata la ora 7 si i-am asteptat pe primii concurenti la maraton si pe cei 5 ai nostri langa bisericuta din Dobraia, sa-i aplaudam si incurajam. Ei luasera startul la ora 9 si au ajuns acolo la Dobraia pe la 9.40.

Cei 22 au fost car-istii: Lusu Giurgea, Raluca Lupu, Andrei Aschilean, Ibi Kratochwil, Adela Stan, Cristina Jurcovan, Alina Cirja, Raluca Leuca, Marian Poara, Eugen Roman (HD), Laviniu si Irina Craciun (B), Cipri Laszlo, Mirela Dragomir, Adriana Sim, Alex Sava, Anca Ardelean, Dinu si Marlene Mititeanu. Ne-au insotit si 3 prieteni, soferii care au adus colegi de club pana Linkacolo: Alex Deac, Anca Brisan (speram viitori colegi de club), Costi Gudea- salvamontist din Hunedoara, prieten al lui Eugen. Sambata am parcurs 32 Km.

Duminica, prin minunatele Crovuri ale M.Mehedinti am fost doar 20.

Dintre cei de sambata nu ne-au mai insotit Laviniu, Irina si Adriana , dar ni s-a alaturat Laurentiu- caci maratonul din ziua anterioara nu l-a obosit destul !:-) Jos palaria in fatza lui Laurentiu ! Duminica am parcurs doar un "semi-maraton"- 16 km.

Calde felicitari celor 8 concurenti ai nostri. Ne pare rau ca nu ne-am mai intalnit cu ei si pe traseul de intoarcere al lor, traseu pe care i-am intalnit pe cei care aveau ca singur scop doar sa incheie cursa. Ne pare rau ca nu i-am putut incuraja si pe cei 4 de la semi-maraton.

Am mai intalnit acolo si alti prieteni: vineri seara, undeva intre Statiunea Herculane si Motel Dumbrava, pe Lucian Clinciu si pe insotitorul sau in ultima etapa- care mai aveau cativa km pana la Statuia lui Hercule- punctul final al fenomenalei lui curse Predeal -Heculane in 9 zile. Iar sambata a parcurs si el traseul de maraton !! La primul punct de alimentare de la Cracul Teiului- ajuta la pregatiri... a noastra Ioana Mica; un genunchi mofturos n-a lasat-o sa alerge (ea, cea mai buna dintre fetele noastre). A mai fost acolo si Vasile Baciu de la e-Mont, Adi Valean si alti buni prieteni. M-am bucurat ca printre castigatori au fost si vechii si bunii mei prieteni Daniel Marc din Tg.Mures si Nusu Neagoe din Bv.

Eu inchei preambulul si le las pe Raluca Leuca si Anca Ardelean sa relateze fiecare cate una din cele doua superbe zile prin comorile de frumusete ale muntilor care imbratiseaza mirifica Valea Cernei.

Dinu

Sambata 21 mai 2011: 'Trezita de linistea vioaie a pasarilor din jurul ‘campusului’ unde ne-am odihnit oasele, se asterne o zi care pentru unii e o incercare de-a se dovedi lor insisi, pentru altii o rutina, pentru fiecare, o calatorie. Aici, in fata Motelului Dumbrava, la km 12, putine fete imi par cunoscute. Pornim toti, cu roua-n picioare, cum spune cantecul, si cu asfaltul sub ele pentru un km, dupa care lasam Cerna sa-si vada de vechiul ei drum, traversand-o si cotind la stanga.

Cararea aceasta ne duce pe toti mai sus si mai aproape, un pas in fata celuilalt. Sorbim curand cu nesat din izvorul rece, iar mai apoi din frumusetea trudita a fanatului cu ciresi. Padurea ne urca mai departe. Gata! Regruparea! Caci aici, poteca tasneste in prima poienita de unde, timid, Arjana se lasa privita, alaturi de culmile ce-i sunt vecine in peisaj. Cate o gura de albastru al inaltimilor, cate una de apa, o fotografie…

In apropierea izvorului de la Cracul Teiului, neobisnuit padurilor noastre, parca miroase a portocala! Si sigur nu e Craciunul. E doar primul punct de alimentare de unde se vor infrupta, cei mai viteji decat noi. Pentru drumetul de rand, izvorul de aici e singurul rasfat.

Iata-ne ajunsi la bisericuta Dobraia, iata-i si pe cei dintai maratonisti ajunsi la acest punctl de control !

Ovatiile noastre nu le-au sters nici sudoarea urcusului, n-au scurtat nici lungul drum ce-l mai aveau, dar poate le-a adus un plus de curaj si o picatura de energie in suflet.

Am luat si noi drumul lor si ni l-am asternut sub picioare prin satucul Bedina,

saua Poiana Lunga, ca mai apoi sa-l parasim, nu fara micile neintelegeri ale drumetului aventurier :cateva fete harnice la mers pornisera sa-i ajunga pe maratonistii care coborau spre Bogaltin !. Le-a "recuperat" Lusu si apoi am urcat spre vf. Bedina si Arjana. Stiam ca ne asteapta, Arjana, sa ingenunchem in fata ei si sa ne facem vrednici de a-i atinge crestetul. Nu stiam insa ca ne va insoti furia norilor; si vantul, si ploaia, si teama, si betele, si stanca… as bea un ceai, ba nu, mai bine o supa… calda… si fulgerul, si picurii de pe lentillele ochelarilor mei… si pelerina care flutura nebuna… si negrul cerului;

Arjana, de azi, nu mai esti doar un varf dar nici pricina de supliciu nu ni te faci! Te lasam sa zaci intre fulgerele razlete si luam cu noi doar apa pelerinelor prin saua Prislop. Imbratisam padurea dupa ce-am cotit dreapta si calcam pe urmele celor ce-au lasat marcajul PG, spre Dobraia, apoi spre si prin Prisacina.

Pamantul ud aluneca sub talpile noastre si drumul lasa ici colo cate un pumn de apa sa urce spre gleznele noastre. Dar a plecat furia cerului si peretele drumului e pictat cu verdele crud al padurii, al departarii, al vietii… ultimii maratonisti vin parca in intampinarea noastra si pleaca pe calea cea scurta ce le-a mai ramas. ‘Mai e mult?’ ne intreaba unii. ‘Urmeaza km 39’ .

Muntele, insa, nu se termina niciodata. In orice parte ai merge, el parca iti deschide o noua poarta, asterne o alta poteca; nici un suflet nu e acelasi dupa ce l-a patruns, la pas sau alergand.

Parasim si valea Prisacinei, urcam lin spre Inelet si apoi coboram spre dreapta pe traseul urcat de semi-maratonisti. De aici doar asfaltul ne mai sustine pasii pentru inca 4,5 km. Da, as manca o supa…calda…Se aud glasuri. Maratonistii sunt premiati. Noi ne-am luat premiul din inima muntelui, l-am adapostit in suflet, in fotografii, in amintiri si am adormit in linistea cortului, in caldura gandului ca si maine muntele ne va astepta pe podiumul sau.'

Anca

,,Dimineata-mi strica somnul,visurile mi le prada” Cipirituri in zorii zilei,vecinii de cort s-au trezit deja si incep sa se agite si reusesc sa-mi intrerupa somnul dulce. Este ora 5 dimineata, azi trebuie sa ne strangem lucrurile mai repede pentru ca avem o portiune de parcurs cu masinile pana la intrarea in traseu. Dupa o noapte in care insfarsit am dormit si eu bine,fara sa ma invart pe toate partile, si pe care as fi continuata cu cea mai mare placere tot asa, ne adunam ,,casele” in masina si ne pregatim de explorarea crovurilor. Se conduce pana la km 19,de unde incepem ascensiunea in forta prin padure pe marcajul cruce rosie pe Foieroaga Tamna. Capul mi-e cam ametit,avand hipotensiune fara cafea de dimineata iar Frappe-ul se pare ca e apa chioara. Cel putin ajungem la un izvor,unde printr-o smecherie inginerica,reparam scurgerea apei printr-o gaura a jgheabului.Marlene aseaza o frunza pe apa, care directioneaza corect fluxul,asa ca ne putem improspata.Pentru ca n-am decat o sticla de 1l,car cat pot sa beau, in mine. Nici n-apuc bine sa ma schimb,ca se si ia la sanatoasa… Astazi cred ca va fi maratonul CAR,trebuie sa ajungem la masini pana la ora 4. Sunt fericita cand iesim din padure si in fata ochiilor nostri se deschide orizontul bleu, ale carui margini se confunda cu cerul. Poze, relaxare cardiovasculara. De-aici incep sa se inalte stanci, insfarsit piatra, mainile imi vor ajuta picioarele. Topai pe pietre pana ajung la un liliac, care abia se tine de stanci,il agat in par,ca sa imprastiu mireasma lui intregii paduri. Pornim printre stanci cu viociune, intorcandu-ne din cand in cand privirile inapoi catre orizontul cu care ne confruntam sufletele. Si iata dintr-o data verde crud, fara limite, ca nici nu ne ajung ochii sa-l cuprindem, sclipind in lumina blanda a diminetii. Roua si soare. ,,Dimineti pentru oameni si vise,dimineti fara lacrimi in zori”… Suntem in Crovul Mare;

aici ne asteapta o turma de oi pe care aproape ca nu le-as fi observat printre pietrele albe. De data asta nu-mi vine sa zburd, ci as vrea ca pacea de-aici sa se asterne si-n inima mea si sa presara roua pe ea…,,Morning has broken,like the first morning, Praise for the singing, praise for the morning, /Praise for the sweetness of the wet garden/Praise for the springing fresh from the word” Din pacate n-avem prea mult timp sa ne bucuram static, ci va trebui sa luam bucuria cu noi in rucsac. Pornim spre dreapta catre nesfarsitul verde ,strabatem Poienile Porcului, unde nu sunt porci ci caluti si oite. Le speriem cu aparatele noastre foto si reusim sa le adunam gramada mai vrednic decat cainii ciobanesti. Si-acum as alerga pana mi-ar fugi iarba de sub picioare, as lua pe cineva de mana si ne-am invarti pana as vedea in culorile curcubeului! As vrea sa pot comunica mai bine cu calutii ca sa ma poarte peste poieni si crovuri…

Manjii timizi se ascund in spatele mamicilor lor de fotografi,

asa ca ne multumim sa le vedem capul si coada. Urcam pana la buza crovului Medved si iar ne dilatam sufletele cu peisaje de neuitat,in care linistea si puritatea sunt coduri morale. N-am mai vrea sa plecam de-aici…Dar nu e timp, unii mai si lucreaza maine, si mai ales cei cu masini. Alerg desculta prin iarba moale si umeda… Traiesc si asta e tot ce conteaza! Revenim in Poiana din Mijloc a Porcului si urcam apoi spre dreapta pana la intalnirea cu marcajul banda rosie de creasta. Nici n-am timp sa mananc, cand ma pun si eu jos, aflu ca nu-i asta pauza de masa…

Creasta ne intimpina cu pietrele ei albe, catifelate aranjate parca de un architect ceresc ca un zid aparator al frumusetii ancestrale,in contact cu azurul… Un zid alb ca un dig marginind marea de munti… Si aici a fost candva totul cufundat in mare si-asa va fi din nou intr-o zi…

Ne plimbam cu viteza printre fagi seculari,pe care iti vine sa-i imbratisezi si sa-i intrebi cati ani au si ce mai stiu de alte timpuri? Lumea asta pare un arhaism pierdut in negura vremii… Ne reintalnim cu marcajul cruce rosie,Adela si Cipri se hotarasc sa se bucure de peisaje fara graba, asa ca vor cobori pe aici, eu profit de ocazie ca sa mai mananc ceva. Dar nu-i timp, se continua spre marea poiana Beletina, in care ajungem in capatul ei dinspre Oltenia.

Aici are in sfarsit loc o pauza serioasa, festinul de pranz cu carne si ceapa, lenevire in iarba la soare sau umbra, adapare si poze cu cai…pauza ce-am fi dorit sa nu se mai sfarseasca. Dar ca deobicei,ce-i usor se termina repede si noi ne redeplasam spre stanga,

coboram prin Foieroaga Beletinei, pe traseul marcat cu triunghi albastru, cu sufletele cantand despre descoperirea unei noi lumi, ce-am vrea s-o luam cu noi acasa. Cotim la stanga prin padure si poiene pana la reintalnirea cu traseul prin care-am urcat, si trebuie sa ne impacam cu ideea ca maine
-
e luni si ne despart 350 km de Cluj…Plecare este dureroasa si s-ar fi lasat cu lacrimi, de n-am fi pornit asa repede din loc.
Raman cu mirosul de lamaita, menta si fag fraged inmuiat de ploaie si cu visul de-a ma intoarce aici curand.Frumusetea se lasa descoperita pe fragmente, dar clipa in care-o atingi nuda, n-o uiti niciodata…

Raluca

Foto: Marlene Mititeanu

Niciun comentariu: