luni, 21 noiembrie 2011

Răsuflarea munţilor şi începuturile lumii, în fotografiile lui Dan Tăuţan

Cum ar fi dacă ochiul nostru ar avea, ca o platoşă-lentilă, capacitatea de a descoperi frumosul din realitate? Aşa arată lumea lui Dan Tăuţan, un fotograf clujean decis să însemneze cu propriile visuri harta României şi pe cea a Europei, să traducă suprarealist cotidianul altfel absurd şi lipsit de mister.
Dan e fotograf de presă sportivă, dar în adâncul sufletului e un călător. A indexat până acum majoritatea versanţilor din Carpaţii româneşti şi din Balcani şi continuă să împlânte steguleţe de explorator pe harta lumii.
Cel puţin 100 de zile pe an le petrece “la înălţime”. Îl fascinează muntele, pentru că e “un spectacol continuu” pe care încearcă, “egoist”, să-l capteze, în imagini. Pe site-ul său, Vestul îl reprezintă Munţii Apuseni, Sudul sunt Piatra Craiului şi Făgăraşii, iar la Nord apar munţii Rodnei şi Maramureşului. Sunt coordonatele unui stil de viaţă, de martor al unor frumuseţi naturale care îţi taie respiraţia.
Am fost cam peste tot. Puţini munţi îmi lipsesc. Am început acum să bifez şi Orientalii, mai întâi cu Ciuc şi Hăşmaş. Şi încerc să revin în locurile care mi-au rămas la suflet, de fiecare dată cu o altă înfăţişare, într-un alt anotimp“, spune fotograful, membru în Clubul Alpin Român, secţia Universitară Cluj.

Cititi intregul articol pe "Ora de Cluj": http://oradecluj.oradestiri.ro/poveste-de-weekend-rasuflarea-muntilor-si-inceputurile-lumii-in-fotografiile-lui-dan-tautan/cultural/2011/11/19/

Niciun comentariu: