joi, 27 ianuarie 2011

Cupa Mondiala de Escalada pe Gheata (ICWC) - etapa Busteni 2011

Dragi prieteni,

In perioada 4-6 Februarie 2011 va invitam la Busteni, la baza partiei de schi Kalinderu, unde vor avea loc intrecerile “Cupei Mondiale de Escalada pe Gheata 2011 (ICWC)”, probele de dificultate si viteza.



Mai multe detalii despre eveniment puteti afla accesand site-ul: http://www.iwcbusteni.ro/

Competitia va putea fi vizionata si in trasmisie directa pe internet la adresa: 


Programul intrecerilor:

Vineri 4 Feb. 
18:00-19:00 - Deschiderea oficiala si prezentarea sportivilor

Sambata 5 Feb.
09:15-14:00 - Calificari dificultate masculin
09:15-13:00 - Calificari dificultate feminin
15:15-18:00 - Semifinale dificultate feminin
18:30-20:50 - Competitia de viteza masculin (calificari, semifinale, finale)
21:20-22:30 - Competitia de viteza feminin (calificari, semifinale, finale)

Duminica 6 Feb.
09:15-12:15 - Semifinale dificultate masculin
13:35-15:00 - Finala dificultate feminin
16:30-18:00 - Finala dificultate masculin
19:00-20:00 - Ceremonia de premiere si de inchidere

La competitie vor participa 70 de sportive din Austria, Azerbaijan, Bulgaria, Cehia, Croatia, Elvetia, Franta, Italia, Korea, Marea Britanie, Mongolia, Olanda, Polonia, Romania, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania si Ucraina.

Veti avea ocazia de a-i vedea la lucru pe campionul mondial de dificultate en-titre, austriacul Markus Bendler, veteranul ucrainean Yevgen Kryvosheytsev, recordmenii mondiali de viteza Maria Tolokonina si Pavel Gulyaev (rusi bine-nteles) si multi-multi altii. Traseele de dificultate sunt amenajate si anul acesta de italienii Attilio Munari si Massimo Da Pozzo.

Organizatori: CLUBUL ALPIN ROMAN, Primaria Busteni, UIAA, Federatia Romana de Alpinism si Escalada

Va asteptam la Busteni!

miercuri, 26 ianuarie 2011

in 25 Ian. CAR Universitar Cluj a implinit 6 ani!

Cateva imagini de la intalnirea festiva...









(Foto: Calin Floare)

marți, 25 ianuarie 2011

Prin padurea de argint

Daca iubesti natura, gasesti in fiecare iesire motive de a te bucura!

In tura de duminica 23 ian. am nu am mers pe creste spectaculoase, cu privelisti "pana dincolo de zari", nu am parcurs brane ametitoare si nu am depasit saritori ca in Piatra Craiului sau Bucegi. Nu am carat in spate bagaje de serpasi. Nu am facut plaja pe maluri de lacuri alpine sau langa izvoare cristaline. Nu am avut soare sau macar petice de cer albastru !



Dar am fost bucurosi de reintalnirea cu Mama Natura. Am ascultat cu sufletele "mandra glasuire a padurii de argint" de care ne spune Poetul ("De treci codrii de arama..."). Si ne-am delectat ochii cu "argintul' cu care erau invelite trupurile mestecenilor si mai ales cu "argintul" cu care erau incarcate crengile copacilor.


Chiar si prima parte a turei, dupa plecarea din valea Ariesului, din Salciua, mersul pe drumul de pe linistita vale Salciuta, a fost placut.



Iar mai apoi, urcand prin padure spre culmea Turcestilor si mergand prin zapada imaculata, ne simteam a fi o ceata de exploratori ai necunoscutului, dar mai ales ai Frumosului. Si Frumosul exista si in Noi, in trupa noastra, eram TOTI 19 confrati intru pasiune !


randul de sus: Andrei, Ibi, Reka, Laci, Simona si Ovi Guja, Gabi Jurca, Laura Hurdubaea, Mihai Jiga, Maria Boer, Ducu Jiga
randul de jos: Vlad, Lori Tompa, Dinu, Alexandra Tibu, Oana Matei, Bogdan Boer, Horia Tibu

Tura asta ne-a incitat desigur sa revenim candva pe acolo, sa parcurgem si zona Pufesti, in care ziua scurta de acum nu ne-a permis sa ajungem, sa vedem/revedem si alte culmi din Apusenii nostri, in care de fiecare data ne simtim si hoinari prin Trecut si hoinari prin Frumos.

text: Dinu Mititeanu
foto: Marlene Mititeanu

miercuri, 19 ianuarie 2011

Tura fulger pe Pietrosu Rodnei

04:00 Ne intalnim in fata sediului central al UBB 5 persoane: Lusu, Adi Cosma, Vasile Stan, Oana Matei si subsemnatul (Dan Jecan). De langa podul din Marasti il culegem si pe cel de-al saselea participant la tura: Miki. Ne facem comozi, pe cat e cu putinta, in masina incapatoare a lui Lusu si pornim spre obiectivul nostru: Pietrosu Rodnei. Desi ne-am trezit cu noaptea-n cap, nu ne mai ia somnul pe drum, si din poveste-n poveste ajungem pe la 07:30 in Borsa.

07:45 Deja intram pe traseu (banda albastra). Nu e foarte frig, dar totul e inghetat bocna. De zapada nu dam decat pe la jumatatea drumului dintre Borsa si statia meteo. Incet, incet soarele incepe sa-si faca simtita prezenta, imbracand cu razele sale cele mai inalte varfuri din jurul nostru: Pietrosu si Toroioaga.



Mergem la pas vioi si destul de repede luam altitudine. Jos in vale Borsa si Moisei-ul, invaluite intr-un val subtire de ceata, incep sa se trezeasca.


Pe drum ne rasfiram destul de mult, noi cei care am vrut sa profitam de lumina diminetii pentru a face fotografii ramanand mai la urma. Dupa cum a inceput ziua, se contureaza a fi una frumoasa. Cand iesim in golul alpin ni se dechide o panorama superba asupra muntilor Maramuresului. Incerc sa identific toate varfurile, de la Pop Ivan la Cearcanu. La vreo doua imi scapa numele...


10:15 Ajungem si ultimii (eu, Vasile si Miki) la statia meteo, unde ii gasim pe restul la cate un ceai oferit de cei doi meteorologi de serviciu, foarte ospitalieri si glumeti: Tiucu si Ilie. Bem si noi codasii cate un ceai, ne mai incalzim putin si evaluam cum sa procedam in continuare: sa urcam pe poteca de vara sau sa urcam pe muchia Piatra Alba si sa ocolim caldarea Iezerului? Pe poteca de vara e zapada multicica iar sus ne asteapta o cornisa deloc de negjlijat. Pe Piatra Alba e zapada destul de putina, se vad chiar smocuri de iarba iesind din zapada. Si cei doi meteorologi ne sfatuiesc sa urcam pe Piatra Alba, asa ca decidem sa urcam pe acolo. Numai bine, ca vom putea admira mai mult panorama cu partea estica a crestei!


11:20 Incepem urcusul. Zapada e destul de putina si crusta de deasupra se sparge usor sub greutatea noastra, deci nu avem nevoie de coltari.



Doar aproape de iesirea in creasta dam de ceva gheata, dar cu grija trecem si fara coltari. Sus ne iau in primire atat vantul cat si razele soarelui, dar nu ne mai pasa de nimic decat de panorama spre est ce ni s-a deschis in fata ochilor.


Facem poze, mai luam ceva pe noi, facem inca niste poze, bem putin ceai, mai facem niste poze, dupa care pornim mai departe. Zapada e bocna in creasta si mergem ca pe trotuar. Adi si Oana prind viteza si o iau inainte. Noi restul mai pierdem vremea cu niste poze "iola".


Tinem matematic linia crestei, si dam si de o crestulita mai ascutita unde trebuie sa fim mai atenti. Sub noi se deschide in dreapta caldarea Iezerului, iar in stanga e o panta cu zapada neatinsa ce coboara pana la taurile Buhaiescului.


Ajungem in locul unde iese in creasta poteca de vara. De aici mai e putin!



13:40 Top! Soare...Cer albastru...Munti cat vezi cu ochii...Maramuresului...Tibles...Gutai si Ignis...Muntele Mare si Vladeasa...spre est vedem Negoiesele, Puzdrele, Aniesul...mai aproape Buhaiescu Mare, Rebra si Gropilor. Depresiunea Transilvaniei e acoperita de ceata. Din loc in loc cate un deal mai inalt sparge marea de ceata. Panorama de vis... Bem niste ceai, mancam cate ceva, dam telefoane si bineinteles, facem poza de varf.


14:15 Cu strangere de inima ca parasim asa minunatie de peisaj, incepem coborarea.


Vazand ca zapada tine, de data asta ocolim varful Grohotu, nu ne intoarcem matematic pe creasta. Inainte sa incepem coborarea de pe Piatra Alba o parte din noi ne punem coltarii sa fim mai siguri. Coboram repede si fara probleme.

15:45 Ajungem inapoi la statia meteo. Tiucu si Ilie, ospitalieri cum sunt, ne asteapta cu supa calda de taietei, tocanita de pui si orez cu muraturi "unguresti". Bineinteles, ne servesc de multiple ori si cu "specialitatea casei", lichior de zahar ars cu chimen. Noi nu refuzam nimic...Tiucu ne tine si un program distractiv. Mancam, radem si glumim.

17:15 Din pacate trebuie sa ne luam la revedere de la gazdele noastre. De fapt doar de la Tiucu, pentru ca Ilie vine cu noi pana in Salva. Ii promitem ca venim sa-i vedem in martie cand mai sunt de serviciu la statie, sa le aducem un "martisor cu dop" (vorba lui Lusu). Incepem sa coboram spre Borsa. Ca sa fie o zi perfecta, o luna plina se ridica pe cer si ne lumineaza calea. Ce fain!


19:00 (aprox.) Ajungem la masina si ne inghesium toti (7!) in limuzina lui Lusu. Pe drum povestim, schimbam impresii si radem de disputa prieteneasca dintre Ilie si Miki. In Salva ne luam la revedere si de la Ilie.

23:00 (aprox.) Ajungem in Cluj. Lusu, cum e el de treaba, ne duce pe fiecare la casa lui. Multumim!

Concluzie:

trezirea la 3 dimineata - 1-2 cafele ~ 10 RON
transportul la si de la Borsa - 17 RON
19 ore de veselie, vreme frumoasa si imagini de vis - nepretuit


Poze: Dan Jecan si Vasile Stan (poza de varf)

marți, 18 ianuarie 2011

Farmecele 'apelor' din Retezat

O vorba batraneasca zice ca asa cum iti asterni in luna lui Gerar asa ti-a merge tot anul! Pentru mine, printre o caruta de alte planuri prioritare, un gand puternic este sa-mi alatur companie persoanele dragi, increzatoare ca daca fac asa de la inceput, voi iesi invingatoare la finele acestui an de cumpana. Asadar e luna reusitelor, a sanatatii si a intalnirii cu prietenii! Si cum gandul trebuie transpus in fapta, ma ingrijesc indeaproape si de acest obiectiv! Abia joi noaptea incep sa vad cum planul visat de la inceputul saptamanii incepe sa se infiripe si sa curga frumos.
Carnicul de vineri seara semana cu cel din augustul trecut: ploios si tacut. Drumul prin noapte si la frontale pana la Pietrele a fost insa o reala placere, m-am simtit o adevarata lady iesita in plimbare la mall. Cu o mica-mare diferenta: in loc de 2 tocuri cui aveam alte 20 de la coltari, iar in loc de scarile rulante ale mallului aveam o scara ascendenta de gheata ce avea sa ma conduca exact in inima muntelui. Si pe cuvant ca nici din o mie de ocazii n-as prefera prima varianta, caci n-as schimba nici platita aerul tare de iarna al muntelui pe fumul si fumurile urbane.
Ajunsi la Pietrele il strangem in brate pe Eugen Roman si ne bucuram de el ca de un vin vechi. Eugen ne asteapta cu ceai si supa fierbine, cu o camera incalzita dar mai ales cu bucuria reintalnirii, exprimata senin, ca si pe fruntea unui prunc mic. Alaturi e Sony cu care n-ai cum sa nu te imprietenesti instant la cat de cordial si deschis e! La finalul weekendului aveam sa imi definitivez parerea ca printre multe calitati Sony o are si pe asta: isi vede sotia cel putin ca pe-un al doilea Dumnezeu si cam tot ce zice ea e sfant si fara tocmeala! :)
Povestim ce povestim pana ne prind orele mici si ne dam seama ca-i suntem restanti lui Ene si ca trezirea se da in 5-6 ore.
A doua zi, luand in calcul prognozele meteo, starea zapezii si ora de iarna decidem sa urcam pe Valea Stanisoara, sa trecem Culmea Stanisoara si sa coboram pe Valea Pietrele pe la Gentiana pana la Pietrele.

Urcand de-a lungul firului apei admiram cat de frumos si creativ si-a tesut valea deantelarii de cristale. N-apucam bine sa iesim din padure ca ne ia in primire ceata. Ajungem in primul prag si ne intampina vantul, in al doilea prag incepe si burnita, astfel ca in apropierea Lacului Stanisoara ne bucuram ca macar ne mai vedem om cu persoana.
Ne adapostim dupa un bolovan, rontaim ceva sa prindem energie si scrutam zarile: ceata cat vezi cu ochii! Noi trebuie sa ajungem de cealalta parte a culmii Stanisoara si fiecare ne dam cu parerea pe unde am ghici culoarul potrivit. Ceata coboara si mai mult, oscilam intre dreapta si stanga, ne ascultam argumentele fiecaruia in deciderea directiei si ascultam parerea majoritatii. Ne punem coltarii si pornim grupati spre dreapta, croindu-ne initial drum printre niste bolovani.

Aproape de culme zapada e inghetata si panta inclinata, asa ca lovim cu putere si ne impingem in varful coltarilor si in bete pana depasim portiunea mai expusa. In sa ne dam seama ca am iesit mai la Nord decat unde trebuia. Nu e bine nici sa traversam stancaria viscolita, inapoi nu ne intoarcem pe culoarul inzapezit, asa ca Dl Dinu decide o varianta de descatarare la piolet si coltari. Primesc pioletul dumnealui iar Marlene imi ghideaza pasii pe portiunea mai expusa. Putin mai jos ma intorc sa reconstituiesc coborarea, dar abia mai zaresc culoarul pe care am descatarat, printre Eugen si Dan.

Incepem sa ne scufundam, asa ca ne dam jos coltarii. Nici n-apuca bine Marlene sa ne zica despre riscul scufundarii cu coltarii printre bolovani , ca se si trezeste cu un picior complet in groapa, la propriu. Noroc ca-si daduse deja coltarii jos. Ne amuzam cand il vedem pe Eugen cum isi ia in serios (dar cu zambetul pe buze) rolul inscriptionat pe echipament. Nu ca Marlene n-ar fi fata descurcareata, dar deh... sa stim si noi cu cine ne-am insotit in tura!

Ajungem in vale foarte aproape de Bordul Tomi si in scurt timp la cabana Gentiana. Aici insa nici urma de Loli Bacsi si ceaiul lui fierbinte cu iz de zmeura. O umbra de intristare... inlocuita rapid: asta trebuie sa insemne ca e musai sa revenim curand ca sa-l revedem! In sala de mese luam o gura de ceai din termosurile proprii si ceva dulciuri iar Dl. Dinu scruteaza grav poza inramata a lui Cuxi. Apoi ne punem coltarii si tzusti la vale. Nici nu intram bine in padure ca incepe distractia: tobogan de gheata cat vezi cu ochii si groasa bine! Marlene, Eugen si Dl Dinu fac hora coltilor vrand parca sa-si masoare ‚greutatea’ ascutisurilor.

Din cei 3, clasamentul e simplu si lesne de inteles: Marlene castiga prin greatie si elasticitate,

...iar Eugen prin valoarea spirituala a coltarilor, caci acestia poarta amprenta lui Alexandru Bradut.

Il privesc pe Dl Dinu si-l simt impacat oarecum: Cuxi inca strabate Retezatul... prin gandurile noastre, prin coltarii pe care ii poarta acum Eugen, prin memorialul dedicat lui in fiecare an in al 2 weekend din februarie. Coincidenta face ca Cuxi ar fi avut acum varsta lui Eugen... ca Eugen este acum salvamontist al muntelui ce l-a rapus prea curand pe Cuxi...si ca amandoi sunt tare speciali, fiecare in felul lui pentru Dl. Dinu si pentru noi! (...)
Coboram pe toboganul valurit, ca niste feline atente dar sigure pe miscarile lor. Ma uit la cei din fata si am senzatia ca privesc un teatru de papusi in care fiecare isi stie rolul si traiectoria proprie.

... chiar si cand actorii si-au terminat reprezentatia scena imi pare in continuare fantastica prin starile duale pe care le poate trezi: binecuvantare pentru coltari, blestem pentru simplul pantof. Superbul pat de gheata valurita poarta urma inghetarilor succesive si incremeneste in ea urmele multor amintiri.

Uimirea mi-e dublata de Valea Pietrele, care-mi certifica inca o data ce bijutier iscusit si totodata bijuterie poate deveni apa in raport cu diferiti factori. Ne desfatam ochii si obiectivele cu frumoasele souveniruri pe care ni le insusim fiecare dupa placul inimii, in forma preferata:



Seara ce-a urmat a fost deosebita, incarcata de povesti si buna-dispozitie, sarbatorindu-l putin in avans pe Eugen. Si cum putea fi altfel in compania unor oameni dornici sa povesteasca din caruta de amintiri...dar mai ales in compania unei surse constante de ras: Sony P.-colegul lui Eugen?!?
Si cum putea sa se incheie o seara mai fain daca nu asa, alaturi de prieteni dragi, intr-o camera primitoare de cabana in creierul muntilor, la o cana de vin fiert sorbita la lumina unor lumanari discrete!?! Si ce poate fi mai reconfortant decat sa adormi in bratele Muntelui si a celui drag cu un zambet larg pe fata, ramas dintr-o ultima cascada de ras!?!
A doua zi insa vremea nu prea vroia sa dea semne de imbunare, cel putin nu la primele ore... asa ca am mai zabovit putin prin cabana, ne-am impachetat lucrurile si am pornit toti 6 la vale pe Poteca Cailor, lasand in urma noastra doar imensitatea tacuta a Muntelui.

Ne-am fi dorit mult sa avem o fereastra de vreme frumoasa macar duminica ...dar ironia sortii a facut ca aceasta sa-si faca simtita prezenta cand tocmai coboram spre Carnic. Am privit cu jind inapoi spre dansul caciulii de fumuri a batranului Retezat, dar am inteles ca solutia acestui neajuns e fara doar si poate o noua revenire.
Si cum tot zic de-o vreme incoace, ca finalul turelor sunt mai mereu impregnate de ceva care marcheaza tura, nici de data aceasta lucrurile n-au stat diferit. Dimpotriva, usoara debusolare avea sa fie in scurt timp inlocuita cu doua feluri de bucurii:
... bucuria de a-l reintalni la poalele Retezatului pe Iulius Carebia, alt prieten fain despre care uneori zic ca-i pui de morosan (de-al meu)... alteori ca-i pui de Retezat, dar oricum l-as lua e omulet de munte! Si uite asa se face ca un Munte aduna laolalta si pe nepusa masa, fie si doar pentru un sfert academic de povesti, oameni cu dor de duca si de munte in suflu si priviri!
... a doua surpriza avea sa fie frumoasa biserica din Densus. Cand am gasit-o tocmai isi matura cerul de deasupra sa, asa ca ne-am bucurat s-o surprindem printre momentele de spoturi de lumina.

Am ascultat miscati povestea ce-o ascunde, rostita de preotul satului...iar la plecare nu ne-am putut rabda sa o mai imprimam inca o data si-o data pe retina si carduri! Si din orice unghi am luat-o mi s-a parut deosebit de frumoasa si ‚altfel’. Iar norii cei fotogenici, deopotriva jucausi sau dramatici nu faceau decat sa-i puna si mai bine in evidenta verticalitatea in ciuda trecerii timpului si a timpurilor.


Finalul turei ne-a facut martorii unui apus indelungat la drum intins, ce a inceput ascuns printre nori si s-a’ncheiat sangeriu in oglinda retrovizoare.

(...) Izul turei abia trecute l-am prelungit si-n cursul diminetii de azi, caci am pus in fapta gandul de ieri! N-am putut sa plecam din Retezat fara sa luam cu noi un pic din gustul incomfundabil al virslilor de la ei de-acasa! Asa ca am hotarat sa incepem dimineata unei saptamani promitatoare asortandu-i unei mamaligute cu cas, ou si smantana!

E mijloc de Gerar si surad prin toti porii: totul imi confirma ca e luna reusitelor, a sanatatii si a intalnirii cu prieteni faini si dragi... si asta e un semn puternic ca voi avea un an promitator!

Foto si text: Dia Somogyi

marți, 11 ianuarie 2011

Semne bune anul are!

Inca nu e definitivat planul de ture pe 2011 al Sectiei Univ Cluj a CAR. Insa asta nu a fost o piedica la invitatia ce am facut-o noi (Dinu si Marlene) pentru o tura de o zi , duminica 9 ian, pe dealuri de langa satul Racatau de pe valea Somesul Rece.


Am fost 29 de oameni, 7 masini ! Multumim tuturor, mai ales celor care si-au pus masinile personale "la bataie": Andrei, Dana, Lusu, Catalin, fam.Boer, Adi Pitigoi, noi doi.


Am parcat masinile in Racatau, la 38 km. de Cluj, Traseul il vedeti pe poza Google Earth: am trecut prin catunele Iujdei, Ghermanesti, Buşeşti, Oţeleşti, Balta, Buligani (?). Vremea n-a fost nici prea buna, dar nici prea rea. Doar solul nu a tinut cu noi: pamantul nu era inghetat, asa ca am cam marsaluit si prin noroaie. Dar ne-am simtit bine impreuna. Fiecare om se manifesta in felul sau, unii isi arata bucuria de a se misca, de a privi, de a respira aer curat. Altii se bucura doar "pe dinauntru". Dintre noi toti.. 31 (!!)-cel mai tare s-au bucurat (au arata asta) au fost cei doi patrupezi adusi de Catalin si Delia: Flea, metis - 8,7 kg si Happy, labrador - 37,7 kg. Pacat ca in poza de grup e doar unul din ei !


Si credem ca cei mai multi din grup au vazut o zona noua si au mai aflat cate ceva, de ex. despre satele risipite pe inaltimi, despre marghile. Important este ca a fost un prim semn pe 2011, cum am scris in titlu. Speram ca in ture viitoare sa fim de fiecare data multi, sa batem recordul de 39 din iarna trecuta.

Va dam si poze de grup: 28 : ( lipseste din ea fotograful oficial, Marlene).


Randul de sus:
Robert Iancu, Cristina Jurcovan, Stefan Catana (Steve), Simina Ceclan, d-na Maria Boer, Bogdan Boer, Catalina Zagrean, Tibi Jozsa, Dan Marcu, "boss-ul", Dana Zaharia, Marian Poara, Catalin Grigoriu, Delia Gavlitchi, Claudia Dumitras, Adi Pitigoi.

Randul de jos:
Sory Fofana, Andrei Aschilean, Ibi Kratochwil, Oti Cuibus, Laura Hurdubaea, Petrica Milea, Bogdan Balogh, Eva Veress, Oana Oros, Laura Giurgea, Mihaela Giurgea, Marcel (Lusu) Giurgea.


La Multi Munti !

Dinu si Marlene