luni, 26 decembrie 2011

Circuitul Vlădesei pe zăpadă (18 decembrie 2011)

Participanţi: (23!!!) Andrei Aşchilean, Ibi Kratochwil , Cristina Jurcovan, Vlad Iobagiu, Mara Constantinescu, Adi Pop, Mirela Dragomir, Adi Alex Pop, Călin Cara, Mihăiţă Nagy, Eva Veress, Andrei Aştilean, Puiu Chiseliţă, Bogdan Balogh, Mona Varga, Gabi Jurca, Adela şi Florin Stan, Maria şi Adrian Boer, Andra Felea, Mihai Moruţ, Alina Cîrja

Foto 1. Mult aşteptata iarnă!

Alina Cîrja

Continuarea pe: http://www.bandarosie.ro/2011/12/circuitul-vladesei-pe-zapada-18.html

luni, 12 decembrie 2011

Maraton Apuseni 2012 - Comunicat de presa


7 iulie 2012 este data oficială pentru desfășurarea unei noi ediții a Maratonului Apuseni – HOINARI PRIN TRECUT, anunță reprezentanții Clubului Alpin Român – Secţia Universitară Cluj. Competiția va avea loc în staţiunea Muntele Băişorii. Concurenţii vor alerga pe un circuit de trail-running care se desfăşoară în zona de sud-est a masivului Gilău-Muntele Mare, între staţiunea Muntele Băişorii şi valea Posaga, La Plopiş, Buhuia, Şesul Cald, Pietrele Mărunte, Crucea Crencii, Bocşeşti, Dealu Ticului, Săgagea, Belioara, Dealu Bilii, La Mateoaie, Româneasa, La Stiolne, La Zapozi/Zapodie, Dealu Boinic, Valea Vadului, Colibele Jerenilor.
„Anul viitor îi așteptăm pe concurenți cu un traseu mărit cu aproximativ 2 kilometri astfel încât să fie un maraton “adevărat”, iar data am stabilit-o cu două săptămâni mai în vară față de ediția precedentă. Tot ca o noutate ne așteptăm ca numărul de participanți să crească simțitor după succesul de la prima ediție”, declară Mihai Constantinescu, președinte CAR – secția Universitară Cluj.
Maraton Apuseni – ediția I – în cifre:
 290 de concurenți înregistrați pe site
 252 de concurenți la Start, în ciuda vremii reci și ploioase (5 grade Celsius la ora startului)
 252 de finaliști (nici un abandon)
 100 de voluntari pe traseu și în zona de Start/Finish
 7 puncte de alimentare / hidratare
 4 puncte de control
 3 echipaje Crucea Roșie (unul la Start, restul pe traseu ca echipaje mobile dotate cu ATV-uri)
 1 echipaj Salvamont
 1 cort de masaj gratuit pentru concurenți după concurs
Evenimentul promovează competiţia, prietenia, sportul într-un mediu curat, dar mai ales locurile şi oamenii din Apuseni. Munții Apuseni au un farmec aparte, o lume ascunsă care păstrează încă aroma vremurilor trecute. Prin organizarea Maratonului Apuseni – HOINARI PRIN TRECUT organizatorii încearcă să aducă aceste frumuseți mai aproape de oameni și să contribuie la dezvoltarea în zonă a unui turism durabil.

Un Mos Craciun numit CAR Universitar Cluj

de Dinu si Marlene Mititeanu


In decembrie 2010, am dus cateva cadouri in imbracaminte si alimente unei femei batrane, singure, neajutorate din satucul muribund Valea Poienii, aflat dincolo de muntele in care e cunoscuta pestera Huda lui Papara. Ne-au insotit si atunci cativa colegi de club.
Ne-am gandit sa facem acest lucru si in acest an, dar  sa ducem cate ceva "de la Mosu"  tuturor acelor  putini oameni batrani si singuri de pe acea vale. 

Asa cum se intampla de multe ori, o tura pe care o initiaza cineva din Club si care anunta: "mai am 3 locuri in masina" a devenit si de data asta o tura cu grup mare. Duminica, 11 dec. am fost 31 de colegi de club in 7 masini !! 
Adela Stan, Lori Tompa, Tibi Jozsa, Andrei, Ibi, Cristina Jurcovan, Anca Ardelean,Alin Hapca, Bogdan Boer, Maria Boer, Eva Veress, Dana Man, Andra Felea, Calin Floare, Veronica Avram, Bogdan Balogh, Alex Sava, Petrica Milea, Dinu, Marlene, Dana Zaharia, Lucian Luca, Iovana Gherman, Oana Ardelean, Anida Babtan, Cristi Schipor, Calin Cara, Tudor Rusu, Liana Rusu, Ioana Simea, Andrei Maxim.
Am plecat din Cluj la 7.30, pe o ploaie marunta, dar speram sa se adevereasca prognozele care anuntau imbunatatirea vremii de pe la ora 9. Si asa a fost.  Nu ne-a mai plouat, dar de noroaie care aderau zdravan de talpile bocancilor am avut parte, mai ales  pe zona unde drumul dintre saua cu troita din culmea dintre Huda si Vanatare si  "centrul"  satului Valea Poienii, a fost largit si nivelat cu buldozerul in vara asta .

Masinile le lasesem in parcarea de la intrarea in Salciua de Jos, de unde am traversat Ariesul pe cunoscuta punte pietonala suspendata. Pana in catunul Sub Piatra cu a sa veche si faina  bisericuta  si manastirea cea noua, am urmat drumul ce insoteste Valea Uncasesti. Din pacate in bisericuta nu se mai poate intra decat intre orele 12.30-17.30. Am facut o poza de grup in fatza ei si am plecat spre troita din Dealul Salciuanilor.  Aflata nu departe de locul in care se termina panglica ingusta de asfalt ce urca din centrul satului Salciua pana la Dumesti- in culme, loc de unde multi colegi au faine amintiri de seara...

Le povestesc colegilor ca din  prima mea vizita in acest loc prin 1963 sau 64, am o poza in care se vad clai de grau aliniate fotogenic. Acum locul si acele gospodarii folosite candva in lunile fara zapada, sunt acum pustii.  Am coborat spre Vanatare, dar numai pana la balconul din care am admirat panglica alba,  inghetata a cascadei  inguste dar inalte a Vaii Poienii.

Am urcat inapoi si am contiuat pe drumul buldozerit si noroios pana la prima casa, a lui Nenea Victor, care este de fapt ultima care apartine de Salciua. Urmatoarele din Valea Poienii -in care mai locuiesc vreo   7-8 batrani- apartin de primaria din Rameti, ca si satul din culmea din fatza:Bradesti.
Il gasim acasa pe Nea Victor, un "lup singuratic", mai tanar ca ceilalti "mohicani" care isi traiesc si ei in singurate  ultimii ani de viata pe aceste plaiuri pe care s-au nascut.  Din alte ture mai stiam pe  doua batrane singure: Leontina si Victoria. Nea Victor ne mai spune de cateva persoane singure, toti de peste 70 de ani.  Mai multi colegi din grup au tinut sa fie "mosi" pentru acesti oameni sarmani, asa ca  "inventariasem" langa troita cantitatile de faina, zahar, orez, ulei, gris, malai, paste fainoase, cozonaci, carnati, pateuri, portocale si alte fructe, biscuti, fursecuri, sa ne gandim cum  sa le distribuim pe traseu. Eu regretam ca de data asta am uitat sa-i aducem si o sticla de vin lui Nea Victor.
Ne-am contnuat  traseul de "mosi" pe la Leontina, Victoria, Constandin, Jenica, Ion.  De la ultimii (erau vecini) am aflat ca pe Maria, a carei casa se afla pe o vale laterala si cam departe,  care e cea mai "napastuita" dintre toti, n-o vom gasi acasa caci e foarte bisericoasa si se afla la Bradesti, la biserica.  O vom vizita poate la primavara, de fapt pe toti, caci de acum ii stim ca pe niste dragi bunici ai nostri. Si stim ca isi vor aminti mereu de noi, de gestul nostru si se vor bucura sa-i mai "omenim"  oprindu-ne sa stam de vorba, sa le ascultam necazurile. Cel mai mare - ne spunea bunica Victoria- este pentru ei singuratatea, gandul la copiii si nepotii lor aflati departe in diferite orase din Ardeal si nu numai, unii chiar prin Spania. Ne-a intristat si faptul ca un dulau din Salciua care s-a luat dupa noi, a ucis si a mancat un cocos al bunicii Victoria.  Marlene regreta mai apoi ca a fost atat de furioasa pe gestul "cainelui bandit" , incat nu i-a trecut prin minte sa-i compensam femeii paguba in bani. O vom face la prima ocazie. Poate mai repede decat la primavara.   

La intoarcere, dupa cateva sute de metri de gospodaria  lui Nea Vicor, am cotit la dreapta pana intr-o mica sa, de unde am coborat pe  "Politzele Manastirii" cum am numit eu acele terase-pasuni suspendate cu atat de fotogenicele "colibe".Locuri pitoresti, dar triste acum si ele. 

Am ajuns la masini dupa lasarea intunericului, care e atat de grabit in lunile de iarna. Speram ca pentru toti a fost o tura de neuitat.  Mai ales pentru noii aspiranti: Oana, Iovana, Anida, aflati la prima tura cu Clubul si pentru sotii Bogdan si Maria Boer, carora langa troita din culme, le-am inmanat carnetele CAR.  Toti am fost din nou  "hoinari prin trecut" ! 

miercuri, 7 decembrie 2011

Proiectie: "Fundatura Ponorului", "Maraton Apuseni" si lansarea Calendarului CAR UCj. 2012

Dragi prieteni,


Clubul Alpin Roman Sectia Universitara Cluj, cu sprijinul Facultatii de Geografie a Universitatii Babes-Bolyai va invita marti, 13 decembrie 2011 la proiectia foto "Fundatura Ponorului" a colegului nostru Dan Tautan, premiata in cadrul festivalului SpeoArta 2011 cu premiul special la categoria diaporama.


In deschidere se va prezenta o reluare a unei diaporame mai vechi, “Un simplu deal”, cu fotografii realizate de Dan intr-un aparent “banal” deal al Apusenilor, Dealul Capatanilor. In final se va prezenta in premiera diaporama “Maratonul Apuseni-Hoinari prin trecut”, sustinuta de Dan Tautan si Dia Somogyi, fotografii primei editii a Maratonului, organizate de CAR sectia Universitara.
Tot cu aceasta ocazie, va fi lansat Calendarul CAR 2012 (http://www.carclujuniv.org/2011/12/calendarul-de-birou-car-2012.html) continand 25 de fotografii ce ilustreaza atat activitatile Clubului cat si peisaje montane deosebite din tara si strainatate. O parte din aceste fotografii sunt castigatoarele concursului organizat de CAR U. Cluj in vara lui 2010.

Proiectiile vor avea loc in Amfiteatrul Gh Valsan (sala 43, etaj 1) a Facultatii de Geografie, str Clinicilor nr. 5-7, Cluj-Napoca , incepand cu ora 20:10.

Va asteptam cu drag!

marți, 6 decembrie 2011

Calendarul de birou CAR 2012

CAR U. Cluj v-a pregatit pentru 2012 un calendar nou-nout si pe deasupra si foarte dragut...


Este vorba de un calendar de birou, format A5, cu 13 file imprimate fata-verso cu 25 fotografii reprezentand atat activitatile Clubului cat si peisaje montane deosebite din tara si strainatate. O parte din aceste fotografii sunt castigatoarele concursului organizat de CAR U. Cluj in vara lui 2010.

Fotografiile sunt semnate de Dinu si Marlene Mititeanu, Dia Somogyi, Dan Tautan, Marian Poara, Ovidiu Guja, Mircea Coman, Dragos Petrutiu si Mihai Constantinescu, coperta de Marlene Mititeanu iar designul grafic de Laura Coman.

Calendarul nu este de vanzare dar il puteti primi drept multumire din partea noastra in schimbul unei donatii de minim 15 lei (20 lei daca vreti sa vi-l trimitem prin posta). Toti banii adunati din aceste donatii vor fi folositi in activitatile viitoare ale CAR U. Cluj.

Calendarul il puteti ridica direct de la noi, marti 13 decembrie, dupa proiectia de imagini ce va avea loc in Amfiteatrul G. Valsan (sala 43) a Facultatii de Geografie, str. Clinicilor 5-7, incepand cu ora 20:10.

Pentru cei care il primesc prin posta, donatia se face la Banca BRD, in contul RO77BRDE410SV77496424100, iar apoi veti primi calendarul direct in cutia voastra postala la adresa pe care ne-o indicati intr-un e-mail pe adresa: car_sectia_universitara_cluj@yahoo.com.