miercuri, 28 martie 2012

Proiectie: "Ascensiune pe Cho Oyu" cu Felicia si Catrinel Enache, 2.04 la Cluj

Sectia Universitara Cluj a Clubului Alpin Roman si Facultatea de Geografie a UBB Cluj Napoca, va invita la o proiectie cu imagini din Himalaya. O expeditie romaneasca pe optmiarul CHO OYU, organizata de Asociatia Ghizilor Montani din Romania (AGMR) s-a soldat cu o ascensiune feminina realizata in premiera romanesca fara oxigen suplimentar de catre o veterana inca foarte activa a alpinismului romanesc: doamna Felicia Enache din Brasov, careia eu ii spun "Marea Doamna de azi a alpinismului romanesc" - titlu pe care candva Emilian Cristea i-l atribuise Tainei Dutescu-Coliban.


Retineti ca de data asta proiectia nu va fi intr-o seara de marti, ci LUNI 2 aprilie, la ora 20.10 in in  Amfiteatrul George Valsan (sala 43 de la et.1) al Facultatii de Geografie, care se afla in cladirea din dreapta cand urcati de pe str.Clinicilor spre Institutul de Speologie si caminele studentesti "de jos".

Dinu Mititeanu

marți, 27 martie 2012

Secţia Universitară a Clubului Alpin Român a lansat campania “Vreau panou de escaladă în cadrul Sălii Polivalente din Cluj-Napoca”

Foto: Dan Tautan
Secţia Universitară Cluj a Clubului Alpin Român (CAR) a organizat azi o conferinta de presă în care a lansat Campania de strângere de semnături pentru „Panou de Escaladă în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca”

Campania işi propune alocarea unui spaţiu cu un panou de escaladă funcţional la standarde compatibile competiţiilor la nivel internaţional în cadrul Sălii Polivalente. Organizatorii îşi doresc ca acel spaţiu să fie deschis public pentru antrenament dar şi pentru organizarea de competiţii şi concursuri naţionale şi internaţionale de escaladă.

Semnăturile se strâng timp de 60 de zile marţea la Facultatea de Geografie la ora 20:00 la întâlnirile săptămânale ale clubului. De asemenea, semnături se mai strâng în perioada 7 - 13 mai la a 5-a ediţie a evenimentului  ,,Zi-le de Turism - Săptămâna Turistului Clujean” sub coordonarea Organizaţiei Studenţilor pentru Turismul Român şi la magazinele cu profil montan din oraş.

Semnăturile urmează să fie depuse mai apoi la autorităţile locale. În prezent nu e discutat proiectul pentru amenajaerea interioară a noii Săli Polivalente din Cluj Napoca. Panoul de Escaladă ar costa 50.000 de euro, ceea e înseamnă doar 0,43% din costul total de construire al sălii, cifrat la aproximativ 11,5 milioane de euro.

În Cluj sunt numeroase persoane, membri şi nemembri ai cluburilor şi asociaţiilor sportive pasionaţi de escaladă printre ei numărându-se persoane care practică acest sport la nivel de profesionişti sau amatori. Anual, o parte dintre aceste cluburi şi organizaţii realizează sau participă prin membrii săi la concursuri şi reuniuni de escaladă şi alpinsim în locaţii outdoor din judeţul Cluj şi împrejurimi. În Cluj-Napoca e un singur panou unde se poate practica acest sport, dar e insuficient din cauza numărului mare de solicitări. 5.000 de persoane ar putea să beneficieze lunar de panoul din Sala Polivalentă.
Escalada sportivă are un potenţial uriaş de dezvoltare, fiind şanse mari ca în 2020 să fie declarată disciplină olimpică.

Escalada sportivă este o disciplină competiţională şi nu numai, care reuneşte procedee tehnice necesare pentru depăşirea obstacolelor în ascensiunea terenurilor cu grad mare de înclinaţie.  Escalada este un sport omologat la Federaţia Româna de Alpinism şi Escaladă şi este una din tehnicile de ascensiune în cadrul alpinismului general, denumită şi „căţărare”.
Secţia Universitară Cluj a Clubului Alpin Român a luat fiinţă la sfârşitul lunii ianuarie 2005, membri fondatori fiind câţiva alpinişti ai secţiei CAR Cluj înfiinţată în 1990 şi alţi alpinişti clujeni. Principalele activităţi ale CAR sunt alpinism şi escaladă, schi, drumeţie dar şi ture pe bicicletă, trail-running. În prezent secţia universitară a CAR numară în jur de 200 membrii activi, fiind cea mai numeroasă şi activă din ţară.

În 2011 Primăria Cluj-Napoca a început construirea şi amenajarea unei săli polivalente în proximitatea Stadionului municipal Cluj Arena.
Sala a fost proiectată şi va fi executată astfel încât să fie omologabilă înternaţional la mai multe ramuri sportive: baschet, volei, handbal, gimnastică, box, judo, karate, scrimă, etc. De asemenea, Sala Polivalentă a fost gândită să poată găzdui şi activităţi de dans sportiv, competiţii internaţionale de dans, congrese internaţionale, concerte de scenă.

Sala va avea vestiare pentru echipe, birouri antrenori, săli de discuţii, medic, teste antidoping, sală de antrenamente cu anexe de depozitare, depozite pentru echipament de sală pe lângă multe alte facilităţi.

luni, 26 martie 2012

Chemarea crestelor fagarasene

de Dinu Mititeanu

O rememorare acolo, la fata locului, a trairilor din urma cu patru decenii, cand, la mijloc de martie, am stabatut de mai multe ori zona centrala a Alpilor Transilvani...

Motto :Alpinismul s-a născut din imboldul primar de a urca dealul învecinat.
Sir Francis Younghusband


Pentru mine, “dealul învecinat” a fost creasta fagarasană care in neuitatii ani ai copilăriei, de pe prispa casei parintesti, îmi fascina zilnic privirile. Si ma miram nu atat de mult de ce acele „dealuri” sunt asa de mari, ci mai ales de ce si cum, acolo sus, mantia alba a zapezii soseste atat de devreme si pleacă atât de târziu.
Întâmplarea (oare numai ea ? ) a făcut ca în anii adolescentei si mai târziu, să nu urc precum multi alti consăteni doar până la stânele satului sau pe transfăgărăsan până la Bâlea, ci să parcurg de zeci de ori creasta principala, apoi si mai toate muchiile ei nordice si sudice .

Joi, 22 martie: la ora 8.15, împreună cu draga mea Marlene si cu Alina Cîrja, Alex Prigoană si Alex Sava plecăm spre Măreata Creastă. Având în vedere calitatea „slabă” a ultimelor ierni, în calendarul de ture pe 2012 al CAR Universitar Cluj, prevăzusem tura la sfârsitul lunii februarie. Conditiile din această întârziată, dar adevărată iarnă, m-au determinat s-o amân cu trei săptămâni . Initial s-au anuntat mai multi doritori si ne organizasem în două echipe, cu intentia să plecăm unii de la Bâlea si altii de la Sâmbăta si să schimbam pe creastă cheile celor patru autoturisme , lăsate două la Bâlea Cascadă si două la Floarea Reginei (valea Sâmbetei). Dar stiam că dificultatea ca doritorii să-si poată obtine două zile libere, va face ca „planul de acasă” să nu se potrivească cu cel „din târg”. Rămânând în final doar „cinci negri mititei”, am căutat să rezolv cât mai eficient problema transportului auto. Bunul meu prieten sibian Doru Oros,( cu care alături de Roli Omer -atunci student al meu- am parcurs iarna creasta făgărăsană de la Suru la Sâmbăta în anii ’70 si nu doar o dată !) , s-a oferit să ne urce el din soseaua Sibiu-Făgăras până la Bâlea. Ba mai mult, ne-a propus să mergem cu ambele masini până la Floarea Reginei, s-o lăsăm pe a noastră acolo, să ne mutăm în a lui si să ne urce pană la telecabină!

Conferinta de presa pentru lansarea Campaniei: „Panou de Escalada in Sala Polivalenta din Cluj-Napoca”

Comunicat de presa
Conferinta de presa pentru lansarea Campaniei de strangere de semnaturi
„Panou de Escalada in Sala Polivalenta din Cluj-Napoca”

Cluj-Napoca, Hotel Napoca
Data: Marti, 27 Martie, 2012


Clubul Alpin Roman organizeaza Marti, 27 Martie 2012, la  Hotel Napoca, intre orele 13.00-14.00, conferinta de presa pentru lansarea Campaniei de strangere de semnaturi „Panou de Escalada in Sala Polivalenta din Cluj-Napoca”


Campania isi propune sa sensibilizeze autoritatile locale pentru ca escalada sa fie recunoscuta la nivel de sport clujean prin alocarea unui unui spatiu cu un panou de escalada functional la standarde compatibile competitiilor la nivel international in cadrul Salii Polivalente. Ne dorim ca acest spatiu sa fie deschis pentru organizarea de competitii si concursuri nationale si internationale de escalada.


Escalada sportiva este o disciplina competitionala si nu numai, care reuneste procedee tehnice necesare pentru depasirea obstacolelor în ascensiunea terenurilor cu grad mare de înclinatie. Escalada este un sport omologat la Federatia Romana de Alpinism si Escalada si este una din tehnicile de ascensiune în cadrul  alpinismului general, denumita si „catarare”.


Sectia Universitara Cluj a Clubului Alpin Roman a luat fiinta la sfarsitul lunii ianuarie 2005, membri fondatori fiind cativa alpinisti ai sectiei CAR Cluj infiintata in 1990 si alti alpinisti clujeni. Principalele activitati sunt ale CAR sunt alpinism si escalada, schi, drumetie dar si ture pe bicicleta, trail-running. In prezent sectia universitara a CAR numara in jur de 150 membrii activi, fiind una dintre cele mai numeroase si mai active din tara.


Persoana de contact: Cozmin Ardelean


Tel: 0723.038.735
Email: car_sectia_universitara_cluj@yahoo.com
Website: www.carclujuniv.org



Cu stima,
Cozmin Ardelean

joi, 15 martie 2012

Proiectie: "Invitatie in Gran Paradiso", 20.03 la Cluj


Dragi prieteni,

Aceiasi pasionati montaniarzi Dinu si Marlene MITITEANU,  care ne-au "plimbat" intr-o seara de  toamna prin minunatul parc national francez " La Vanoise" si de multe alte ori prin alti munti ai Europei si desigur prin Carpatii nostri dragi, ne  invita marti 20 martie  intr-o plimbare imaginara prin Parcul National Italian numit "GRAN PARADISO".  Si la o ascensiune  cu piolet, coltari si coarda  pe varful cu acelasi nume, singurul varf de peste 4.000 m (4.061 m) aflat in intregime pe teritoriul italian.( Altele se afla pe granitele cu tari alpine vecine).


Descrierea periplului lor prin paradisul Gran Paradiso o puteti citi la:
http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/17-ture-externe/prin-paradisul-gran-paradiso 

Imagini de pe poteci la: http://outdoors.webshots.com/album/581133461XeoSxJ
Imagini din ascensiunea varfului la : http://outdoors.webshots.com/album/581268914AXBkRK

Dar acolo sunt "carti postale". Stiti bine ca alta impresie va vor face imaginile foto vazute pe ecran mare, insotite de muzica si intr-un amfiteatru plin de iubitori de munte si de frumos.

Proiectia va incepe marti 20 martie la ora 20.10 in  Amfiteatrul George Valsan (sala 43 de la et.1) al Facultatii de Geografie, care se afla in cladirea din dreapta cand urcati de pe str.Clinicilor spre Institutul de Speologie si caminele studentesti "de jos".

Va anuntam de pe acum ca (sperand sa nu intervina ceva neprevazut), in seara de LUNI 2 aprilie, in acelasi primitor amfiteatru, ne va onora cu prezenta D-na Felicia Enache,  care ne va delecta privirile si sufletele  cu o proiectia "Ascensiune pe opmiarul himalayan Cho Oyu" .

Va asteptam  dragi iubitori ai Mariei Sale Muntele !

Sectia Universitara Cluj a Clubului Alpin Roman

miercuri, 14 martie 2012

Piatra Craiului - 9-11 martie

Acum, la sfarsitul iernii, am considerat ca suntem suficient de bine antrenati pentru una din turele clasice ale clubului: parcurgerea crestei Pietrei Craiului. Anul trecut a fost "Superbie in Crai", anul asta a fost la fel de mirific. :D

Am plecat 5 clujeni, cu planul de a incerca sa parcurgem cat mai mult din creasta in conditii cat mai sigure. Joi seara eram in trenul spre Brasov, plini de entuziasm si increzatori. Vineri dimineata ne-am luat rucsacii in spate si am plecat spre Curmatura. Planul zilei era sa ajungem in Refugiul Ascutit. Am urcat iute, pe la Vf. Turnu in creasta si de acolo a inceput cea mai faina tura a noastra din sezonul asta. Soarele ne-a bronzat pe tot parcursul zilei. In Refugiul Carol Lehman (Ascutit), am ajuns pe la 3-4 pm si am avut suficient timp pentru gospodarit. Seara, au mai sosit 2 si apoi inca 4 alpinisti. Cu ultimii 4, ne-am intalnit si in refugiul din Saua Funduri.

Sambata, am plecat la 7 din Ascutit si spre surprinderea noastra am ajuns la ora 11 pe Vf. Piscu Baciului. In Ref. Grind am facut o pauza mai pe indelete, unde am mai topit niste zapada si am mancat ceva. Stiam ca urmeaza inca jumatate din traseu, usor mai dificil decat pana acum. Creasta sudica am parcurs-o in 4 ore. Vedeam ca ne apropiem de Saua Funduri si ca se apropie sfasitul turei, dar nu puteam merge mai incet. Era mult prea faina zapada si ne imbia la mers. La un moment dat, s-a limpezit cerul si, parca am simtit ca Muntele ne-a avut in grija.

Inainte de a cobora la refugiu, ne-am mai jucat cu pioletii si am incercat sa prelungim cat se mai poate tura. Seara am mai stat la povesti cu cei 4 "urmaritori" la multele cani cu ceai.

Duminica am coborat de la refugiu cu gandul de a ajunge cat mai repede in Brasov pentru a prinde trenu spre Cluj. Traseul a fost: refugiul Funduri - Poiana Grindului - La Table - Cheile Pisicii - Zarnesti

Participanti: Alex Sava, Alex Prigoana, Sergiu Miron, Ciprian Pocol si Dragos Petrutiu - Dacu'
Foto: Alex Sava

Fotografiile de mai jos comprima ceea ce am vazut si simtit noi, in astea 3 zile faine.




Scris de: Dragos Petrutiu - Dacu'

Dupa tabara din Pasul Rotunda 9-11 martie 2012

In tabara de iarna din martie 2010 care a a vut loc tot in pasul Rotunda, au fost 38 de participanti. Acum, in 8-11 martie 2012 am fost doar 28. Dar daca atunci am avut parte de o vreme mizerabila, acum vremea a fost superba in zilele "intregi", adica vineri pentru cei care am ajuns joi seara si sambata pentru toti. Vremea m-a indemnat sa permit si incepatorilor a se bucura de munte in aceste prime doua zile, unele "lectii" din program putandu-se efectua si pe vreme "mai altfel" sau cu alta ocazie.

Joi 8 martie: Primii sositi au fost doi din "sub-sectia Moldova" a CAR Universitar Cluj : Titus Hen din Pascani si Horatiu Baban din Bacau, care urcasera din Valea Bistritei Aurii. Ne pare rau ca n-a putut veni si Remus Mardare din Suceava, prezenta atat de placuta in 2010. Au sosit apoi Csaba, Adi Alex Pop, Mihai Morut si Andra Felea. De la "curba cu ghinion" pentru mine si cei din masina mea, o luasera cu ei si pe Alina Cirja. Csaba ( insotit de Mihai), a coborat inapoi vreo 7 km sa ne ia si pe cei trei : Linda Popovici, Liviu Faur si pe mine, pe care masina mea ne "sabotase".. Si din vina mea, dar mai ales a celor care au uitat sa puna sau sa repuna un semn de curba stransa ("agrafa" pe un podetz ) pe acel DN 17D, mai rar circulat din cauza starii carosabilului, dar...DN ! Dupa "eveniment", pentru o ora si ceva, ne mutasem cu bagajele intr-o cabana (ce noroc pe noi !!!) forestiera de langa curba si podetzul "cu pricina". Unde paznicul utilajelor a mai introdus pentru noi cateva lemne in soba. Mersi Csaba (si pentru ca mi-ai oferit cu generozitate masina pentru ziua urmataoare !) , mersi lui Titus si Horatiu ca au muncit cu lopetile sa faca locuri de parcare celorlalte masini car-iste ! Mersi tuturor pentru cum v-ati comportat ! Imi cer scuze pentru incident si ma bucur ca voi, eu si programul taberei n-au avut de suferit. Si ii multumesc si aici Marlenei (ea a ramas la Cluj din motive profesionale) pentru cum a reactionat la aflarea "evenimentului" nedorit.

Vineri 9 martie : Csaba dormise in cort. La ora 6 dimineata, cand eu am iesit din cabana sa astept ( peste o ora in gerul piscator !) camionul cu lemne care sa-mi repuna Dusterul pe patru roti, functiona inca si "incalzirea centrala" din cortul sau : o lumanare aprinsa (pusa intr-o oala , cum am aflat mai apoi) In noaptea urmatoare a mai dormit si Ionut in cort cu Csaba.
Pe mine, Razvan Samoila m-a recuperat din... santz:-) pe la ora 11 (?) O, nu va ganditi la prostii, doar ma stiti ! Din satul Santz , unde am rezolvat, mai ales prin telefon (sus nu aveam semnal) probleme ne-incluse in planul initial. Mai avea in masina sa pe Maco, Adriana Sim si Ionut Sipetean. Intre timp ajunsesera in pasul Rotunda si Andrei Bica, Adi Boer si Adi Rus- din "sub-sectia Tg.Mures a CAR Universitar Cluj.
Ne-am cazat rapid si am plecat, pe o vreme superba, pe urmele celorlalti, pe creasta Suhardului. Am ajuns in vf.Cociorba, cand cei mai multi din cei porniti dimineata (majoritatea pe schiuri), se intorceau deja de pe topul masivului: vf.Omului, 1.937 m.
La intoarcere i-am gasit in cabana Rizea si pe Mihai si Mihaela Constantinescu, cu al lor Stefanel, inca "bebe" sub un an ! Seara au sosit Adela si Florin Stan, impreuna cu Catalina si Tibi. La miez de noapte au sosit alti 5 : Eva, Adi Grancea, Cipri Laszlo, Marius Chiorean si Adi Hogiu. Venisera pe varianta mai lunga, prin Vatra Dornei, caci il culesesera pe Adi Hogiu din Prundu Bargaului.



Sambata 10 martie : 25 din cei 28, am plecat in directie opusa: spre creasta Rodnei, tinta zilei fiind Vf. Ineutz de 2.222 m . Au ramas pentru program mai lejer, Mihai, Mihaela si Eva. Pardon, ... si Stefanel ! Fotogenicul trio estic al "Fagarasilor Nordului" format din varfurile Rosu- Ineut - Ineu sclipea in soare, sub un cer albastru cum ni-l dorisem si ne atragea ca un magnet .Tzinta au atins-o doar cei trei din Tg.Mures. Caci plecaseram la ora 8 dimineatza, unii dupa romanescul "sfert academic" si nefiind toti pe schiuri si nici la fel de antrenati. Asa ca au ajuns pe rand in Saua Gajei, locul stabilit pentru regrupare si instructaj de piolet/coltzari in vederea unei eventuale urcari pe ascutita creasta a Ineutzului. Schiorii urcaseram pe culmea si peste vf.Gajei, pedestrii, (opt, cu si fara rachete) mersesera pe curba de nivel, pe drumul destul de vizibil pe care e si traseul de vara. Doar Adriana, cu ale sale rachete, ii insotise si la urcare si la coborare pe schiori !
Dar era deja ora 13, ora stabilita pentru ca pedestrii si schiorii mai putin experimentati sa porneasca inapoi. Fiecare a urmat traseul de urcare, schiorii bucurandu-se (ca si in ziua precedenta) de o zapada nu excelenta, dar "buna" ! De adaugat ca in aceasta zi, acolo, in muntele inzapezit si insorit, am inmanat carnetele CAR lui Marius Colcer-Maco, Cipri Laszlo si Adi Hogiu. Seara s-au mutat la cort si Andrei Bica si Adi Boer.



Duminica 11 martie: vremea devenise sumbra: cer innorat, vant, ninsoare, mai sus chiar ceatza. Stabilisem in seara precedenta ca vom face macar o parte din "lectiile" din programul taberei. Locul ales a fost langa una din stanele aflate la cca 30 de minute pe traseul din Suhard. La ora 11, au ajuns toti acolo, unii dinspre cabana in care lenevisera, altii, mai "flamanzi de munte", dinspre Vf.Cociorba, de pe care dorisera sa-si ofere inca o data marea bucurie si placere a alunecarii.

In "rimaya" formata de vant intre troianul de zapada si unul din peretii stanei - loc bine adapostit de vant, am explicat si aratat tehnici de utilizare a pioletului, rolul unei grote amenajate in zapada si cum se face aceasta. Din pacate, nici de data asta nu am gasit o zona cu zapada suficient de inghetata si panta adecvata pentru a exersa fiecare. Apoi am aratat si efectuat cautarea cu DVA a unei "victime" din avalansa.



Pe la ora 13 au inceput plecarile. Cei trei care fusesera in masina mea, au urcat ca a 5-a persoana la Razvan, Adela si Csaba (sau Mihai ?). Si luasera si o parte din bagajele mele. Eu hotarasem sa cobor pe schiuri cei cca 7-8 km pana "la locul faptei", sa astept "platforma" planificata la ora 15.30. Am parasit ultimul "corabia", asa e regulamentul naval. Dupa o ultima "inspectie". Si bine am facut, caci in "salon" ramasese o pereche de clapari (donati clubului de Marlene") si un sac de bivuac. ( In 2010 ramasese acolo o pereche de coltzari !). Unde-s multi... riscul creste si "copiii" fac lucruri traznite ! N-am inspectat si camerele, cum fac de obicei; sper sa nu mai fi ramas ceva pe acolo si sa fi fost lasate in ordine. Dar avem nr. de telefon al lui nea Victor si d-nei Lucia, amabilii gospodari care ne-au indragit si au declarat ca le va fi tare urat fara noi... Coborarea mea pe schiuri a fost superba: nu trebuia nici sa dau din betze, nici sa franez... Stiu ca si Tibi plecase tot pe schiuri, nu stiu de unde a fost "cules" in masina Adelei.

Acum ne reamintim partile frumoase ale acestei "iesiri" si ne gandim la turele viitoare. Care speram sa ne aduca numai bucurii, sa va aduca noi cunostinte despre muntele inzapezit. Va doresc vreme faina si zapada buna celor 20 care ati prins un loc in tabara de perfectionare organizata la Balea in w-e urmator de catre Mihnea.

Voi posta si eu niste poze in zilele urmatoare. Dar harnic, asa cum face dupa fiecare tura, Titus le-a pus deja la dispozitia doritorilor:

https://picasaweb.google.com/114864972842716429658/SchiDeTuraInSuhardSiRodnei

O relatare faina si imagini a postat si Alina Cirja pe blogul ei:

http://www.bandarosie.ro/2012/03/schi-de-tura-in-suhard-si-rodnei-9-11.html


Eu propun celor care inca nu au schiuri de tura, sa aiba in plan si aceasta "achizitie". Sper ca v-ati convins si "practic" de rolul lor. Va admir ca ati avut ambitia sa bateti urme, sa ajungeti unde eu nu credeam ca veti ajunge toti. O mentiune speciala pentru micutza, plapanda, ambitioasa Andra, care a ajuns vineri pana pe Vf.Omului si pentru Ionut Sipetean, care a dovedit multa tenacitate in a "sparge urme" pe mare parte din traseul de sambata.

Cu drag de voi,

Dinu Mititeanu

joi, 1 martie 2012

Se reiau proiectiile de imagini din munti la Cluj

Dragi prieteni,

Sectia universitara Cluj a Clubului Alpin Roman  deschide "stagiunea de primavara" a proiectiilor de imagini din munti. Prima se intituleaza "AMINTIRI COLORATE 2011"- selectie de imagini din ture ale membrilor si aspirantilor sectiei noastre, proiectie similara cu cea intitulata "Amintiri albe 2011"- in care ati admirat numai imagini de iarna. Imaginile din aceasta proiectie sunt realizate de Marlene si Dinu MITITEANU.


Proiectia va incepe in seara de marti, 6 martie  la ora 20.10 si va avea loc in in Amfiteatrul George Valsan (sala 43 de la et.1) al Facultatii de Geografie, care se afla in cladirea din dreapta cand urcati de pe str.Clinicilor spre Institutul de Speologie si caminele studentesti "de jos".


Vor urma alte proiectii cu imagini din Carpati, dar si din alti munti ai lumii, in fiecare marti seara (cu unele exceptii ce le vom anunta din timp). Prezentatorii vor fi colegii de club, dar si alti  invitati ai nostri, asa cum stiti  din anii anteriori.

Intrarea e libera!

Va asteptam cu drag,
CAR Sectia Univeristara Cluj