miercuri, 14 august 2013

Tură în munții Călimani și Bârgăului (2-4 aug 2013)

Pentru această tură ne-am strâns: Eva Veress, Alexandra Dumitrică, Adi Pop, Vlad Turculeț, Louise Tanasa, Lavinia Tinca, Lorand Tompa, Diana Noge, Marius Colcer, Ioana Moraru, Paul Horvat, Zoran Pavai, Dana Cutcan, Maria Moldovan, Cristina Cecan, Rares Pop, Ioana Dobos, Anca Brisan, Marian Pop, Adela Stan, Pop Cristian, Radu Terec cu organizatorul Adrian Hogiu.
Am pornit de vineri după-masa din Cluj, hotărâți să ne punem corturile lângă Lacul Colibița în aceeași seară. Ajungem la locul de campare în jurul orei 21 și constatăm că nu prea aveam locuri de cort. Adi convinge patroana pensiunii să ne lase să ne instalăm corturile pe un loc mai drept, chiar lângă pensiune și să nu ne trimită departe, unde îi gălăgie. Și a fost bine așa. Prețul de 20 RON de cort s-a meritat pentru condițiile pe care le-am avut.
După ce ne-am întins corturile, ne-am strâns cu toții în sala de mese să stabilim planul pentru ziua de sâmbătă: Urma să plecăm la 7:30 de la Colibița, să parcurgem cam 7 km de drum forestier (pe marcaj TA) și apoi să urcăm spre vf. Bisitriciorul, iar apoi în funcție de oră și de vreme (se anunțaseră ușoare averse) să coborâm pe varianta scurtă (se făceau cam 22km) sau pe cea lungă (cam 32km).


Dimineața de sâmbătă ne-a salutat cu o ceață ce acoperea parțial vârful Bistriciorul și scălda lacul într-o lumină caldă, foarte plăcută. Nu m-am putut abține să nu fac câteva poze, măcar că trebuia să ne grăbim. Am plecat punctuali de lângă corturi și ne-am pornit vitejește spre vârf.

Vedere spre Lacul Colibița
Vedere spre Lacul Colibița

Prima regrupare am făcut-o la finalul celor 7 km de drum forestier, unde TR se desparte de TA, noi urmând mai departe TA, pe lângă refugiul salvamont, până pe vârf. Era ora 9. Ne-am bucurat de umbră, am ronțăit câte ceva și ne întrebam dacă baciul care ieșise cu albinele „la păscut” mai avea miere de vânzare. Din păcate o isprăvise pe toată. S-a dat semnalul de plecare.
Din loc în loc, mai degrabă des decât rar, ne-am oprit să mâncăm afine, zmeură și din când în când mure.

În apropiere de refugiul salvamont.
În apropiere de refugiul salvamont.

Urcarea nu era deloc dificilă și poteca era vizibilă și bine marcată. După cam 45 am întâlnit o zonă puternic defrișată, cu mulți copaci tăiați lăsați încă acolo. Un adevărat cimitir. Zona era în rest foarte sălbatică, puțin cutreierată de om și așa cum spunea cineva, aducea aminte de munții din Elveția.
La refugiul salvamont, acum nelocuit, am luat pauza de masă și apoi am coborât la potecă pentru a urca ultima pantă până pe vârf. Tufele de afine făceau încet locul jnepenilor, iar în șaua dintre Zurzugău și Bistriciorul, erau deja plantele dominante. Priveliștea ce se deschidea în fața ochilor mei era spectaculoasă. Puteam privi până departe spre Ceahlău și mții Bistriței și întregul versant era acoperit de un verde sobru, de vară. Din șa, am urcat agale spre vârf privind când spre stângă, către L. Colibița de unde veneam, când spre dreapta întrebându-mă cum continuă creasta.

Vârful Zurzugău și șaua dintre Zurzugău și Bistriciorul
Vârful Zurzugău și șaua dintre Zurzugău și Bistriciorul

Ajunși cu toții pe vârful Bistriciorul (1990m) am încercat să identificăm vârfurile vizibile și apoi am făcut o poză cu nelipsitul buff MA. Ok trebuie să recunosc: mai multe poze. Cum era abia ora 12, am hotărât în unanimitate să mergem înapoi pe drumul „lung”.

CAR U Cluj pe vf. Bistriciorul (1990m)
CAR U Cluj pe vf. Bistriciorul (1990m)

După vârful Străcior (1963m), am coborât mai departe pe BR, până la prima intersecție cu TR. Și tare bine a fost că am luat-o pe acest drum.

Coborârea de pe vf. Străcior, printre jnepeni
Coborârea de pe vf. Străcior, printre jnepeni

După vreo jumate de oră de mers am dat de o stână, unde nu după multă tocmeală ne-am făcut cu o bucată de caș de 9 kg. Am ciugulit un pic din ea, după care am încărcat-o în rucsac și am pornit spre cort. Nu are rost să vă mai spun că devenisem brusc cea mai importantă persoană din grup.
De aici până la Colibița traseul a fost lipsit de alte peripeții. Au urmat cam 12 km de drum forestier, care s-au terminat exact în sat.
Seara ne-am strâns dinnou în sala de mese, am împărțit „prada de război” (asortată cu niște slănină, ceapă și o pâine numa bună) și am încercat să estimăm traseul pentru ziua de duminică.
„Păi dacă astăzi trebuia să facem 22 de km, și am făcut 32, atunci mâine când ar trebui să facem 12 or să fie 18 sau 20” i-am zis noi în glumă lui Adi. Ne-a asigurat că de data asta nu mai sunt erori în track-ul GPS. Râdeam cu el.


Duminică dimineață niciun nor nu s-a trezit să ne spună „Bună dimineața” și așa avea să fie întreaga zi. Aveam în plan să mergem pe vf. Heniu Mare (din Prundu Bârgăului), să coborăm pe Heniu Mic și apoi la mașini. Urcarea spre Heniu Mare (1611m) am început-o la 11, urmând un traseu nemarcat, ce ținea albia râului. Au fost nenumărate treceri, dar fiind o zonă pietroasă, găseai mereu o potecă pe unde să mergi. Am întâlnit chiar și o mică cascadă. Nu mult după aceea Adi ne-a anunțat că am urcat doar vreo 400m și că mai aveam cel puțin 600.
- Glumești?!?
Adi nu glumea.
Porțiunea care a urmat, deși nu foarte lungă, avea o pantă foarte înclinată, era năpădită de iarbă înaltă care-ți intra în ochi și-n gură și nu aveai unde să te ascunzi ne razele dogoritoare. Mi-am adunat toată voința și mi-am propus să merg până pe vârf constant, fără să mă opresc. Când am ajuns la releul din vârf am chiuit de bucurie. Bețele de trekking mi-au fost de mare ajutor și m-am bucurat că de data asta le-am luat cu mine.

La scurt timp după ce a urcat prima gașcă, ne-a venit în întâmpinare un angajat al releului. Ne-a întrebat ce făceam acolo. Eu nu știam cum să-mi scot cămașa pentru că în mintea mea declarasem releul părăsit (cum era ieri cabana salvamont) și îmi desfăcusem rucsacul în locul cel mai umbros, adică fix în cabina de pornire a telegondolei. Ne-am mutat cu toții în spatele releului și apoi ne-am uitat de jur împrejur să admirăm un județ întreg. Într-adevăr urcarea meritase efortul.

Vedere de pe vf. Heniu Mare
Vedere de pe vf. Heniu Mare

Poza de grup pe vf. Heniu Mare (1611m)
Poza de grup pe vf. Heniu Mare (1611m)
Am luat masa, am făcut câteva poze de grup și am pornit (la cam 2 ore de când ajunsesem) spre Heniu Mic (1531m). Aici se pierdea orice urmă de potecă și am mers doar conform indicațiilor lui Adi. Am ținut creasta, călcând peste tufe de afine și zmeură și apoi am ajuns la un loc deschis, marcat cu o cruce care era vârful Heniu Mic (Eu în mintea mea l-am poreclit vf. Micul Hain). Înainte să coborâm m-am întors câțiva pași să pozez natura pentru că avea niște culori de spectaculoase: câțiva copaci se îmbrăcaseră în straie de toamnă, cerul era de un albastru închis (cum întâlnești în zilele senine de iarnă) și pe alocuri câteva tufe și arbuști pitici te răsfățau cu verdele lor. Era ca și cum 3 anotimpuri s-au hotărât să-și dea mână în acel loc.

În drum spre Heniu Mic

A urmat apoi o coborâre printr-o pădure extrem de deasă de brad, care încet, încet a făcut loc celei de fag. De aici am dat în sfârșit de o potecă ce ne-a dus la drumul principal și implicit la mașini.
Aici ne-am cinstit cu niște felii de pepene rece, am împărțit cașul frățește și apoi ne-am luat rămas bun, urmând să ne vedem cât de curând în alte ture.

Pozele mele le găsiți aici.

marți, 13 august 2013

Lansam "CAR Climbing Fest"!!!

CAR  Climbing Fest este un festival pentru cei care impartasesc aceeasi pasiune: cataratul. Este un festival pentru atleti din toata tara si chiar si din strainatate care practica escalada indiferent de nivel, amator sau profesionist.

3 afis-ro

Clubul Alpin Roman ofera cu mandrie cataratorilor ocazia sa descopere sau sa redescopere o zona spectaculoasa de catarat, si anume Peretii Gri din Suncuius.

Defileul Crisului Repede ofera posibiliatea practicarii activitatilor outdoor si de aventura cum ar fi speologia, rafting-ul, trekking-ul, pescuitul si altele. Pentru cataratori insa, Suncuius, si in special zona Peretilor Gri este un loc special. Cu peste 100 de trasee deja batute si cu peste 50 de metri de surplomba in zona Peretilor, Suncuius are un potential imens in ceea ce priveste escalada sportiva.

Clubul Alpin Roman doreste sa promoveze aceasta zona in randul comunitatii de cataratori si sa ajute localnicii sa descopere potentialul turistic al zonei .

Obiectivul principal al festivalului este sa transforme Suncuiusul intr-o destinatie preferata de cataratorii din tara si nu numai.  Impreuna cu acesti sportivi vor veni si alti turisti care vor contribui la renasterea mestesugurilor si traditiilor din Suncuius si din satele invecinate.

La editia de anul acesta a CAR Climbing Fest Clubul Alpin Roman isi propune sa atraga aproximativ 100 de cataratori in zona. Competitia va avea loc in ultimul weekend din Septembrie 2013 . Vor exista 10 – 12 trasee cu grade intre 7c si 8b+ si inaltimi de maximum 50 – 60 de metri si 12 – 15 trasee cu grade intre 6a si 7c cu inaltimi de maxim 25 de metri.

CAR Climbing Fest are nevoie de sustinerea dumneavoastra!

Cautam sponsori in bani si produse care pot fi folosite ca si fond de premiere. 

4 afis

Clubul Alpin Român
email: office@clubulalpinroman.com
Addresa: Bucuresti, Bd. Regina Elisabeta, nr. 35, ap. 7, sector 5

Coordonatori:
Mihnea Prundeanu - +4 0746327791; mihnea.prundeanu(la)gmail.com
Catalin Grigoriu - +4 0745656929; c_grig(la)yahoo.com
Cristina Pogacean - +4 0743102045; pogaceancristina(la)yahoo.com

Coordonator Media:
Liliana Bindeanu - bindeanu.lilly(la)gmail.com