luni, 6 ianuarie 2014

Cupa Mondiala de Catarare pe Gheata, etapa Busteni 2014

În perioada 15-18 Ianuarie 2014 Clubul Alpin Român organizează la Bușteni a doua etapă din circuitul Cupei Mondiale de Cățărare pe Gheață.
Este pentru a  noua oară consecutiv când România găzduiește o etapă aacestui eveniment internațional desfășurat sub egida Uniunii Internaţionale a Asociațiilor de Alpinism.
Competiția este una deosebit de spectaculoasă, iar în acest an la Bușteni participă peste 90 dintre cei mai buni sportivi ai lumii, reprezentând până în prezent 15 țări: Azerbaijan, Canada, Cehia, Coreea, Elvetia, Franta, Iran, Italia, Japonia, Marea Britanie, Rusia, Slovenia, SUA, Ukraina și România.
Concursul cu premii de peste 10.000 euro are două probe: viteză și dificultate – fiecare pe două categorii: masculin și feminin. Probele se vor desfășura pe parcursul celor 4 zile în etapele de calificări, semifinale și finale.
Competiția se desfășoară pe structuri artificiale de 25 m înălțime, acoperite parțial cu gheață.
Structura pentru proba de dificultate este considerată de unii sportivi de top printre cele mai grele din lume.
Structura pentru proba de viteză este cea pe care s-a stabilit recordul mondial de viteză la cățărare pe gheață. 
Evenimentul  va avea loc la baza pârtiei Kalinderu din Bușteni și este organizat de Clubul Alpin Român împreună cu Primăria Buşteni si Uniunea Internaţională a Asociațiilor de Alpinism.
Prima etapă a Cupei Mondiale se desfășoară înaintea etapei din România în Coreea de Sud, iar următoarele vor avea loc după - în Elveția, Franța, Italia și Rusia.
Mai multe informații, programul, precum și impresii, imagini și secvențe filmate de la precedentele 5 ediții pot fi găsite pe pagina web a competițieiwww.iwcbusteni.ro, unde poate fi urmărită și transmisia în direct, pe pagina de facebook a concursului www.facebook.com/icwcbusteni sau se pot solicita detalii la adresa de e-mail: iwcbusteni@clubulalpinroman.com

Niciun comentariu: