joi, 24 aprilie 2014

Proiectie foto – TransAlp 2013, luni 28 aprilie 2014, Cluj-Napoca

Sectia Universitara Cluj a Clubului Alpin Român va invita luni 28 aprilie 2014, de la ora 20:10 la proiectia de imagini cu titlul „TransAlp 2013” realizata de Voichita Bodea si Vlad Sancraian la Casa Tiff, str. Universităţii nr. 6, Cluj-Napoca.


Proiectia va ilustra o tura cicloturistica montana facuta in vara anului 2013. Au fost 10 zile de pedalat in care am reusit sa parcurgem pe bicicleta peste 600 kilometri de sosele, drumuri forestiere si de caruta, piste de biciclete si poteci in Alpii austrieci, elvetieni si italieni, reusind un total de peste 17.000 metri diferenta de nivel in urcus.

Echipa a fost formata din Voichita Bodea si Vlad Sancraian, ambii membri ai CCN si CAR Cluj Sectia Universitara, oameni pasionati de ture lungi pe bicicleta. In aceasta tura, ei au documentat fotografic minunate peisaje alpine, dar si incredibile infrastructuri pentru turism montan pedestru si 
cicloturism si diverse exemple de bune practici in dezvoltare turistica durabila ce pot avea valoare de model pentru evolutii si initiative viitoare de acest tip si in Romania.

Traseul parcurs pe biciclete a inceput din Austria, din St.Anton am Arlberg si s-a incheiat in Italia, la Riva del Garda, trecand prin Ischgl, pe la cabanele alpine Sesvenna si Zufall si refugiile alpine Stella Alpina (Lago Corvo) si la Bazena. Ruta a strabatut, printre altele, parcurile nationale Stelvio si Adamello, a trecut prin cateva pasuri legendare (Fimberpass- 2608m, Tarscher- 2517m, Madritschjoch- 3150m) si vai 
spectaculoase (Finbach, Val Sinestra, Val d'Uina, Martell, Val di Sole).

miercuri, 16 aprilie 2014

Pe meleagurile lui Horea


Tură propusă de dl. Dinu pentru 12-13 aprilie.

Participanți: Dinu și Marlene Mititeanu, Adrian Pop, Cezar Mărgineanu, Cristina Jurcovan, Andra Simion, Răzvan Samoilă, Călin Cîmbrudean cu prietena lui, Andreea, Ilinca Alexandrescu, Cezar Partheniu, Alexandra Tibu, Ionuț Bunea, Vlad Rădutac, Alexandra Grigoraș, Ana-Maria Răducan și Radu Terec.

Sâmbătă, 12 Aprilie 2014
Dimineața la 6.30, 17 oameni în 4 mașini pornim din Cluj pe traseul Turda – Valea Arieșului – Câmpeni – Albac, apoi cotim la dreapta până în centrul comunei Horea, unde parcăm lângă primărie și poliție.  Începem echiparea. Unii dintre noi suntem dojeniți pentru lecțiile nefăcute, dar știm cu toții că asta se face din bune intenții, datorită anilor de experiență. Studiem harta, ni se arată traseul și începem urcușul  pe drumul în serpentine spre Preluca. Îi împrumut lui Ana-Maria bețele mele și povestim despre articolele d-lui Dinu pe care le citisem în cursul săptămânii. Ea încă nu s-a obișnuit să meargă cu bețe așa că tura asta va fi numai bună de antrenament. Îmi aduc aminte că la început aveam impresia că mă încurcă bețele și abia după vreo 6 ture am început să mă conving de utilitatea lor.
Pe drum,  povestesc cu Răzvan despre pregătirea pentru maraton. Aflu că mâine el va participa pentru prima oară la un semimaraton și mă bucur să văd că își făcuse lecțiile. Povestim despre felul în care trebuie să calci în alergare (lucru care mie mi-a luat mai bine de un an de antrenament), despre mâncarea de dinainte de cursă și despre atitudinea pe care trebuie să o ai în timpul concursului. Anul trecut, la Maratonul Clujului, făcusem greșeala să merg în sprint la început ca să nu am multe persoane în fața mea. Am avut apoi nevoie de cel puțin 6 km ca să revin la ritmul meu și eram hotărât anul acesta să nu mai fac aceeași greșeală.

Suntem deja pe culmea dintre Niculești și Preluca, iar în spatele meu o aud pe Marlene explicând cuiva reguli de bază în folosirea aparatului foto: despre compoziție, despre plasarea subiectului în poză, regula treimilor și o mică introducere în fizica aparatului foto (timp de expunere, distanță focală, sensibilitate). Zâmbesc și îmi aduc aminte cum acum 15.000 de poze făceam și eu greșelile acestea, iar distanța focală și timpul de expunere îmi păreau ecuații matematice.

Îmi e ciudă că e ceață, pentru că, deși peisajul este frumos, nu pot face poze știind că nu am lumină bună.  Stau însă să privesc munții și încerc să identific măcar câteva din vârfurile văzute în ziua precedentă pe hartă. În  Preluca ne oprim la Tanti Maria, mai veche cunoștință a familiei Mititeanu. Marlene se prezintă, dar mătușica își păstra în continuare masca de piatră ce nu lăsa să se ghicească nimic. Dar apoi, dintr-o dată s-a luminat și și-a deschis brațele de parcă vroia să cuprindă întreaga lume: „Dragii mamii! Ați venit iar pe la mine! Mi-ați adus vești de la nepoata  mea!” Ne-a poftit apoi pe toți în ogradă și în viața ei, arătându-ne ce fel de om e de fapt. Ne-a invitat la masă, scuzându-se că nu poate să ne servească cu prea multe. Marlene a încercat să-i explice că avem mâncare...
Dânsa întrebă: „Câți sunteți?”
„17” răspunse prompt Marlene.
„Atunci luați asta” și luă din cui halca de slană și aduse și trei cepe mari.
„Da' nu ne trebuie așa multă!” protestă Marlene.
Nu exista loc de pardon: „Lasă că știu eu mai bine de câtă slănină aveți nevoie!” închise apriga mătușică discuția.

După ce s-a asigurat că am împachetat și luat cu noi slănina, ne-a adus din cămările ei niște țuică și niște vișinată. Laptele pe care îl adusese l-am topit mai devreme. Încercăm să-i explicăm că înainte de tură nu bem alcool, dar nu aveam cu cine ne pune: o ținea morțiș pe a ei, că cineva trebuie să ciocnească cu ea. Într-un final, probabil sătul de atâta zarvă, dl. Dinu ia paharul de vișinată și ciocnește cu tanti Maria. Evident că am sărit cu aparatele foto pe ei ca să imortalizăm momentul, dar în sinea noastră zâmbeam de frumusețea momentului.

Tanti Maria

Dl. Dinu

După Schnaps, mătușica îi spuse zâmbind Marlenei că ar da orice pentru un bărbat ca dl. Dinu și apoi ne lăsă să le facem câteva poze împreună. Ne-am luat apoi rămas bun de la ea și am pornit mai departe spre Pătrușești și Apa Cumpănită. Pe drum admirăm priveliștea frumoasă spre Cucurbăta Mare (1849 m). Trecem pe lângă un câmp de brândușe și, măcar că nu erau deschise (datorită frigului), nu mă pot abține să nu fac câteva cadre. Evident că nu sunt mulțumit de mai bine de jumate dintre ele, dar mă bucur de pata de culoare mov. Nu mi-e greu să-mi imaginez cum s-ar colora tot dealul în mov dacă ar ieși soarele.

Brândușe înfrigurate

Trebuie să grăbim un pic pasul ca să ajungem din urmă grupul și apoi facem o pauză pentru o lecție de geografie, la Apa Cumpănită. Aici aflăm de la dl Dinu, că până nu de mult, pârâul Arada sta "în cumpană" dacă din această șa să continue înainte spre valea Albacului – Arieș - Mureș sau să cotească la stânga, către valea Broscaru – valea Răcătău – Someș. În această șa localnicii se certau pentru apa de care aveau nevoie la joagăre, motiv pentru care locul mai poartă și denumirea „La Bătăi”. Într-un final s-au înțeles ca într-o zi toată apa să o ia spre Răcătău iar în cealaltă spre Arieș. Astăzi însă, toată apa curge spre Răcătău prin adâncirea acelei "opțiuni". Hotărâm să facem pauza de masă pe vf. Vârful, cel mai înalt din zonă. Dl. Dinu ne spune că acest vârf e denumit greșit pe hărțile oficiale: pe unele Silha, care e mai mic (1.492 m), un fel de "umăr" al culmii ce pornește din Vârful spre Poiana Lungă – Pleșu – dealul Găinii – Dobruș, așadar nu e pe creasta principală, acel interfluviu dintre Arieș și Someș. Iar pe alte hărți Vârful e confundat cu Frânturile, aflat de fapt mai la vest, pe unde vom merge.

Ajunși pe vârf, îi explic Ana-Mariei  ce presupune ritualul de Gipfelkuss care știam că va urma pentru a  sărbători „cucerirea” vârfului.

Gipfelkuss pe vf. Vârful (1672m)

Mergem spre restaurantul "de 5 stele" aflat aproape, unde aveam să luăm masa de prânz. Ultimul intră dl Dinu și închide ușa colibei „ca să nu fie curent”. Tavanul lipsea pe alocuri, iar unele scânduri erau suficient de distanțate încât să poți scoate un rucsăcel printre ele. Totuși era mai bine decât să mâncăm în fulguiala ce se pornise afară. Punem slănina pe buturuga ce ne servea pe post de masă, o împărțim frățește alături de cepe și pâinea adusă de unii dintre noi și ne punem pe mâncat. În mai puțin de un sfert de oră, din slănină nu mai rămăsese nici măcar o bucățică de șoric și încheiem prânzul cu stafide, turtă dulce și ciocolată.

De la coliba în care ne-am luat masa, coborâm în șaua dintre Vârful și vf. Frânturile. Urcăm lin spre acesta pe drumul înierbat de la liziera pădurii, apoi, brusc la dreapta prin pădure, ghidați de GPS-ul Marlenei. Ne îndreptăm către waypoint-ul luat de ea, în vizita ei și a d-lui Dinu, făcută în 2 februarie, la locul tragicului accident de avion din 20 ianuarie 2014. Fiind pantă nordică, aici mai există zăpadă, iar unora, fără para-noroaie le intră în bocanci. Brazii erau încă poleiți cu alb. Înaintăm fără potecă, până într-o „poiană” plină de copaci căzuți și trunchiuri rupte. Crucea simplă de lemn pusă aici de moții din Horea la cam 10 zile de la accident și scena improvizată pentru parastasul de 6 săptămâni, ne anunță că am ajuns.

In Memoriam

Aprindem niște lumânări; m-a impresionat Cezar Partheniu care adusese lumânări de acasă pentru acest moment. Mai discutăm despre accident,  strângem din gunoaiele de acolo (cât putem să ducem) și coborâm lin pe drumul de 1,6 km  pe care a fost tractată epava avionului spre șaua Petreasa. Continuăm drumul spre vf. Petreasa prin ninsoarea ce se întețise și încercăm să ghicim printre nori vf. Cucurbăta Mare. De la colibele Smida Mălaiului, cotim brusc la stânga și începem coborârea spre satele Petreasa și Trifești.

La școala abandonată din Petreasa, Cezar Mărgineanu îl recunoaște pe Gheorghe Trif, primul om care a ajuns la locul accidentului. Acesta ne povestește cum a luat legătura cu dr. Radu Zamfir, din discuția cu care a estimat unde  e locul tragediei. Ne-a spus apoi cum au improvizat împreună cu un vecin niște tărgi și cum au transportat accidentații până în șaua Petreasa, de unde i-au preluat ambulanțele.

Gheorghe Trif
Copii lui nea Trif

După ce ne luăm rămas bun de la Gheorghe Trif și îi promitem să-i trimitem pozele făcute lui, băiatului și frumoasei lui fiice, începem coborârea spre Trifești pe o potecă ce taie curbele drumului. Găsim apoi asfalt! În dreptul bisericii noi din sat, sărim un pârleaz și coborâm pe o scurtătură străjuită de mesteceni, până în satul Horea, unde lăsasem mașinile.  Treptat, pe măsura ce coborâm, temperatura începe să crească și parcă uitasem  de ninsoarea ce ne prinsese în culme.

În sat, nouă dintre noi, cu două mașini urma să plecăm în acea seara spre Cluj. Dezbatem posibilele drumuri de întoarcere și le mulțumim soților Mititeanu pentru tura făcută. Ne hotărâm să mergem prin Mătișești – Pasul Ursoaia – Poiana Horea – Beliș – Râșca – Căpușu Mare – Cluj. Zona este într-adevăr foarte frumoasă și mă duce cu gândul la o șosea alpină, construită parcă doar pentru a putea admira priveliștea. Iar dacă nu aș fii avut a 2-a zi semimaraton, probabil că nu m-aș fi alarmat de numărul gropilor și ora care se apropia periculos de mult de miezul nopții ...

Duminică, 13 aprilie 2014
Conform înțelegerii de aseară, la ora 8 dimineața, în mica parcare de lângă Primărie și poliție, ne întâlnim cei patru care am dormit în pensiunea Nicola cu cei patru care dormiseră în corturi. După ce lăsăm în mașini bagajele în plus, pornim doar cu rucsăceii pe asfalt, în direcția Mătișești. După 1,6 km cotim la stânga către cătunul Costești. Drumul e de pământ-macadam, cu multe serpentine pe care se poate urca în culme chiar și cu mașini, dar panta e destul de abruptă. În unele locuri urmăm vechiul drum, înierbat și mai plăcut la mers. Pe vale e ceață, un semn bun de fapt, ne spune dl. Dinu. Și într-adevăr, după o vreme ieșim în soare și scoatem aparatele foto din rucsaci. Mie (Alexandra), având de curând un aparat foto bun (Nikon), Marlene mi-a fost un foarte bun profesor în ale fotografiei. M-a învățat cum ar trebui sa setez în mod optim aparatul, rolul diverselor filtre, mi-a vorbit de diferența dintre poză și fotografie, de exploatarea jocului dintre lumini și umbre, de căutarea și extragerea extraordinarului din banal, de necesitatea de a transmite ceva prin fiecare imagine, mi- spus că “o fotografie e o pictură cu lumină”. Am înțeles că am foarte multe de învățat.

Nori peste Mătișești
Sate pe crengi

În urcarea către Costești, ne-am bucurat auzul cu trilul păsărilor și ochii cu marea de nori ce acoperea valea și cu frumusețea peisajului oferit de dealurile de vizavi, cu acele case risipite cât vezi cu ochii. Dl. Dinu și Marlene ni le arată încă o dată, ne spun din nou numele fiecăruia, ne explică  traseul pe care l-am urmat ieri, ne uimesc din nou cu amănuntele pe care ei le cunosc atât de bine. Ajunși în culme, avem priveliște și spre Valea Arieșului și dealurile de dincolo de ea. Undeva în josul pantei înierbate, dincolo de casele răsfirate "pe față",  ni se arată obârșia pârâului care a creat mai jos bijuteria Cheile Mânduțului din care colegul Dan Tăuțan ne-a arătat  imagini minunate.
Explozie

Facem  o scurtă pauză pentru foto și masă, apoi continuăm spre dreapta pe drumul de culme, ajungând curând la bisericuța din Costești, unde dl. Dinu și Marlene ne povestiseră că au fost la o Slujbă de Înviere pentru care preotul din Mătișești venise călare și mai apoi într-o iarnă, de Crăciun, dar și în alte treceri pe aceste dealuri dragi lor, uneori cu colegi de club. Ne vorbiseră de nenea Niculae Costea, cantorul, pe care acum, când are 83 de ani,  îl găsim cântând singur în bisericuța "lui" (fără el, ne spune dl. Dinu,  nu s-ar fi ridicat în 1947 !).

Cantorul Costea

Suntem doar noi șapte și soția lui, pe care am întâlnit-o în drumul spre biserică (au casa în apropiere). Casă în care sunt acum singuri, cei șase "copii " și nepoții sunt la oraș, dar mai vin în vizită și ca ajutoare la munca pe mica parcelă agricolă.

Cu bătrânii Costea

Ni se spune că spre deosebire de satele prin care am trecut ieri, care sunt pline de viață și de copii, aici  populația e îmbătrânită și în scădere numerică. Doar rar, când urcă acolo preotul, în biserică se adună 15-20 de oameni.

După ce stăm o vreme la această slujbă  de duminică, asistăm și la bucuria revederii dintre acești doi oameni și cei doi ghizi ai noștri, ambele perechi fiind fiecare, în felul lor, "oameni ai muntelui". Pornim apoi pe culme spre aval, către Fericet, satul în care s-a născut și a trăit Vasile Nicola Ursu, zis Horea. Din păcate modesta casă-muzeu (reconstituită în 1984, la 200 de ani de la Răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan) e încuiată.

Muzeul Horea

Am fi vrut să-i vedem și interiorul, dar din păcate persoana ce locuiește alături și are cheile nu era acasă (ne arată asta mătura rezemată de clanța ușii). Colegul nostru Cezar, care urcase singur pe drumul pe care noi vom coborî și ne așteptase o vreme, avusese cu puțin timp înainte norocul să viziteze și micul muzeu. Ne-a transmis din gândurile lui: „Mă simt într-adevăr liber aici, doar cu natura și parcă ceva din fluierul lui Horea, din sufletul lui de om în înțelegere deplină cu natura, din dragostea lui nesfârșită pentru moții săi  îmi revin în minte, în suflet și în inimă. Doar stând pe scara casei-muzeu, ascult prin cântecul păsărilor vocea fluierului de acum 300 de ani!“.  Aproape de casa-muzeu e Frasinul lui Horea, cum e scris și pe tăblița de pe el, având fixat lângă sol lanțul ce l-a purtat Horea după ce a fost prins.

Frasinul lui Horea

Acel copac ce l-am văzut de departe, din satul Horea și de pe dealurile de ieri, e frasin, nu gorun! Gorunul lui Horea e la Țebea, lângă mormântul lui Avram Iancu. Coborâm îngândurați pe drumul lărgit recent de buldozere. E Bine? Rău? Bine pentru cei care mai trăiesc pe deal, pentru oameni bătrâni și bolnavi; jenant pentru cei sănătoși care urcă aici cu jeep-uri și Enduro. Ar trebui s-o facă per pedes. Căci numai așa, prin aceste locuri te simți ca într-o biserică, te simți "hoinar prin trecut"...

Text de Radu Terec, Alexandra Tibu și Dinu Mititeanu  Foto: Marlene Mititeanu, Radu Terec

miercuri, 9 aprilie 2014

Proiectie foto "Vraja Americii", 14 aprilie 2014, Cluj-Napoca

Cu totii am citit si am vazut unele imagini din renumitele parcuri nationale din SUA.  Dl. Ing.geolog David Capras ne va bucura cu imaginile ce ni le aduce de acolo: peisaje  salbatice, roci ciudate, desert, cascade, flori, copaci,animale... Imagini culese  din parcurile Yosemite, Kings Canyon, Sequoia, Death Valley, Josua Tree, PacificCoasta, Gran Canyon si in final din uluitorul labirint geologic Lower Antelope Canion cu ale sale forme si culori ce ne vor ramane multa vreme in memorie...

Proiectia, care se va derula in aproximativ 35 minute, va avea loc in seara de luni 14 aprilie, ora 20.10 la Casa TIFF de pe str.Universitatii 6, Cluj-Napoca


joi, 3 aprilie 2014

Proiectie foto "Kilimanjaro pe ruta Rongai", 7 aprilie 2014, Cluj-Napoca

Sectia Universitara Cluj a Clubului Alpin Român va invita luni 7 aprilie 2014, de la ora 20:10 la proiectia de imagini cu titlul „Kilimanjaro pe ruta Rongai” realizata de Stefan Roman


Imaginile prezinta traversarea vulcanului Kilimanjaro din nordul Tanzaniei, celui mai inalt varf din Africa de la nord la sud pe rutele Rongai si Marangu pe o durata de 8 zile. Deasemenea vor fi prezentate imagini de la o tura de trekking pe vulcanul Meru care se afla in imediata apropiere a orasului Arusha si a lui Kilimanjaro. Pentru a nu uita ca acesti doi munzi se afla in Africa, nu vor lipsi nici anumalele salbatice din parcurile nationale Serengeti, Masaai Mara si Ngorongoro.