marți, 30 ianuarie 2018

Dupa Intalnirea aniversara 2018


 Salut dragi colegi,

  Joi 25 ian. 2018 am sărbătorit împreună a 13-a Aniversare a Clubului nostru CAR Univesitar Cluj. Mie îmi place să-i spun Club, deși statutar este doar Secția Univesitară Cluj a CAR. Secție e ceva mic, așa cum sunt cele mai multe, cu 5-10 oameni. Noi suntem cam jumătate din totalul car-iștilor !

Așa cum ați aflat, în 2017 am avut în evidență 196 de oameni cu cotizația achitată, dintre care 30 membri noi + 55 aspiranți dintre care sperăm că vreo 20-30 vor cere în primele luni din acest an să devină și ei membri.

În 2017 au fost prezentate 17 proiecții din munți ! Sperăm la măcar tot atâtea și în 2018.

În calendarul de ture pe 2018 sunt trecute deocamdată 19 de acțiuni, vor mai apărea și altele. Dar cele mai multe sunt cele care se anunță mereu pentru week-end-ul care urmează, ture de diferite genuri și grade de dificultate la care vă îndemnăm să participați cât mai mulți. Ne bucurăm că de la an la an tot mai mulți vă dotați cu schiuri de tură, recent au fost (și vor mai fi!) câteva ture faine pe schiuri !

Revenind la Întâlnirea Aniversară, în fiecare an au participat 70-80 de persoane și vă dădeam lista participanților, ceea ce fac și mai jos, cu mențiunea că unii participanți nu și-au notat numele pe acea ”listă de prezență”. Dacă citesc acest mesaj, sunt rugați să se anunțe !

Citeste mai departe pe blog...




Cu ocazia asta revin la o veche nedumerire a mea: De ce câțiva colegi s-au trecut cu Nume-prenume, în loc de PRENUME-NUME ? Nu suntem nici la școală, nici la armată !  Vă place Rebreanu Liviu, Enescu George, Stănescu Nichita, Brâncuşi Constantin , Vlaicu Aurel, Coandă Henri ?  Sau aţi văzut în ziare şi cărţi:  Maniu Iuliu, Coposu Corneliu ?  Şi mă opresc a da nume şi prenume de politicieni actuali !  Aţi văzut ca oameni de cultura si ziarişti să se semneze nume-prenume: Djuvara Neagu,
Liiceanu Gabriel, Dinescu Mircea ? Sau ca altcineva sa scrie asa numele lor ? Ați văzut Terray Lionel, Lachenal Louis, Buhl Hermann, Cassin Ricardo, Simpson Joe ? Atunci de ce să facem asta despre prieteni sau despre noi înșine ? Eu nu înţeleg "nici să mă tai"!



Și acum lista:  Anca Brișan, Simona Mititelu, Mircea Ignat, Lucian Moisuc, Ionelia Moisuc, Geta Oltean, Lavinia Deoancă, Louise Tănasă, Marlene Mititeanu, Dinu Mititeanu, Codrin Goia, Mihaela Constantinescu, Mihai Constantinescu, Cezar Partheniu, Andrei Așchilean, Emilia Vereșezan, Bogdan Deac, Ninu Ciprian Mărginean, Ovidiu Budișan, Feri Kovesdi, Călin Floare, Claudiu Chiorean, Alina Cîrja, Marius Florea, Adriana Andreica, Florin Grec, Alexandra Pop, Rareș Pop, Ioana Sârbu, Radu Ioanițescu, Mihai Ciupan, Alexandru Ionuț Rotariu, Mihaela Streza, Ion Lisnic, Andreea Cîra, Dan Tăuțan, Laci Hermann, Iulia Hereșanu, Ramona Neamțu, Șerban Groza, Cosmin Constantinescu, Iren Bognar, Nuțu Radu, Camelia Vidra, Radu Vidra, Gabi Oargă, Dan Jecan, Ioana Maxim, Dana Man, Cătălina Josza, Tibi Iozsa, Aida Tincu, Anca Berlo, Denisa Negrean, Ovidiu Motioc, Alin Hapca, Diana Ciorbă, Gabriel Roșca,  Cristina Bolog, Cristian Bolog, Marian Poară, Florin Chircu, Ștefan Tamași, Anca Ardelean, Lucian Sătmărean, Maria Laza, Radu Terec, Liana Terec, Augustin Terec, Zoran Pavai, Nandor Penzeș, Marian Pop, Lușu Giurgea.

După ce ”uitucii” își vor anunța prezența, rog pe cineva să posteze acest mesaj și pe blogul clubului, împreună cu câteva fotografii.

La Mulți Ani și La Mulți Munți CAR Universitar Cluj !

Dinu Mititeanu

Niciun comentariu: