marți, 4 decembrie 2018


Transylvania Mountain Festival 2018 
RELANSAREA CULTURII SPORTIVE ȘI ARTISTICE LEGATE DE MUNTE, AVENTURĂ ȘI EXPLORARE.


Circa 950 de iubitori ai muntelui, din 6 țări, s-au reunit în perioada 23-25 noiembrie la Cluj-Napoca, în cadrul primei ediții ale festivalului internațional montan TRANSYLVANIA MOUNTAIN FESTIVAL 2018 powered by Garmin cu tema Discover Mountains (Descoperă munții).



TRANSYLVANIA MOUNTAIN FESTIVAL 2018 powered by Garmin, organizat de către Clubul Sportiv Alpin Universitar în parteneriat cu Clubul Alpin Român și Primăria Municipiului Cluj-Napoca, a transformat Cluj-Napoca, timp de 3 zile, într-o scenă a munților de pe întreg mapamondul, coordonată cu talent și voie bună de către gazda și, de azi, un mare fan al evenimentului – actorul Bogdan Rădulescu. 

Cele mai tari filme de aventură la nivel mondial au fost difuzate în premieră la Victoria, în fața unui public curios să afle mai multe despre munte și despre cultura din jurul său. Dintre acestea menționăm: seria Reel Rock 13 cu acțiune ce îți taie respirația, aventuri emoționante și mult umor; filmul documentar Solo Base realizat de Xavier Coll invitat special, care a și câștigat trofeul ediției pentru producție de film; documentarul Mountain of Storms relansat anul acesta la aniversarea de 50 de ani de către Patagognia inc. și filmul celor două schioare Jackie Paaso și Eva Walkner – Evolution of Dreams. 

14 experți în sporturi și profesii montane – precum Robert Hajnal, Mihnea Prundeanu, Vasile Cipcigan, etc. - au angajat publicul în discuții ultra-specializate moderate cu dibăcie de Bogdan Rădulescu, fapt ce demonstrează deschiderea comunității outdoor spre cunoașterea mai multor discipline și activități. Cele 8 ateliere interactive au găzduit 150 de participanți interesați de fotografie montană, filmare cu drona, curs de prim ajutor oferit de SMURD Cluj, explorarea naturii, escaladă și bouldering, desen de peisaj, urmărirea corectă a marcajelor și navigație în mediul montan.






Prin intermediul proiecțiilor și expoziției TMF18, ediția Discover Mountainss-au trecut în revistă toate tipurile de activități ce se pot practica pe munte: schi, escaladă, alpinism, canyoning, speologie, parapantă și BASE, inclusiv producția de filme documentare de aventură, fotografie montană și de acțiune, utilizarea și realizarea tehnologiilor inovative.



Punctul culminant al festivalului a fost gala decernării trofeelor și distincțiilor Transylvania Mountain Festival 2018 powered by Garmin alături de ultra-maratonistul anului Robert Hajnal, care a avut și o sesiune dedicată alergării montane.

  • Distincția pentru FOTOGRAFIE și trofeul TMF 2018s-a acordat lui Cosmin Berghean care a impresionat juriul format din Dan Tăuțan, Gabriel Roșca și Alex Sava.
  • Distincția pentru producția de film documentar și trofeul TMF 2018s-a acordat lui Xavier Coll și protagoniștilor filmului (David Fuste și Turko) care a impresionat prin subiectul ales, tehnică și firul epic al documentarului.

  • Distincția pentru inovare – capitolul digitizare și automatizares-a acordat echipei Schubert & Franzke pentru aplicația Munții Noștri - o serie de hărţi tematice, care prezintă masivele muntoase ale României.
  • Distincția pentru activitatea de o viață în domeniul alpinismului și promovării activităților montane și trofeul TMF 2018s-a acordat domnului DINU MITITEANU - decan de vârstă al Clubului Alpin Român, secția Universitară Cluj. Domnul Dinu Mititeanu a făcut şi face multe proiecții cu imagini din munți în scop educativ în școli, facultăți, cluburi, case de cultură. Prezintă atât atracțiile muntelui cât și pericolele şi capcanele acestuia. De-a lungul vieții a avut și emisiuni la posturi de radio şi TV cu subiecte despre munte. În ultimii 17 ani, a acumulat peste 100 de zile de munte pe an. Ultimele șaisprezece revelioane le-a petrecut cu cortul pe munte inclusiv la temperaturi de -20 de grade. Pe scurt, o inpirație pentru comunitatea montană de la noi și nu numai. 






Trofeul festivalului a fost realizat de către sculptorul Florin Tamba și este sugestiv pentru tematica acestuia: o rocă de andezit pe un piedestal de bronz.

TRANSYLVANIA MOUNTAIN FESTIVAL powered by Garmin este structurat în patru secțiuni majore: SPORT, CAMPUS, INOVARE și EXPERIENCE. Scopul final este crearea unei platforme prin care să putem dezvolta proiecte sportive și culturale originale din sfera culturii montane: proiecte de educație montană și outdoor, expediții alpine, filme documentare, fotografie documentară și de natură, aplicații utile pentru practicarea acestor sporturi.

În perioada următoare se va lansa apelul public pentru aceste proiecte și se va încerca crearea unui fond de susținere a acestora pentru a crește nivelul și calitatea activităților derulate pe munte.

Totodată urmărim coagularea comunității outdoor din regiune și aducerea unei perspective moderne asupra practicării sporturilor și activităților montane în Europa de Est. Prin Transylvania Mountain Festival, dorim să readucem Cluj-Napoca și România pe harta internațională a culturii sportive și artistice legate de munte, aventură și explorare.

------------------------------------------------------
Organizator:Clubul Sportiv Alpin Universitar
Partener principal: GARMIN Cluj 
Parteneri instituționali: Clubul Alpin Român, Institutul Francez Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Cluj-Napoca
Parteneri:3Pillar Global, SYKES,Transilvania Film
Sponsori:WinterTour, Mountex, Tortelli, Alpin Expe, Alpine-Tours.com, SKAI Urban Crag, ITIP, Iulius Mall, Ursus
Parteneri producție eveniment și promovare:Elf’st, The Genuines, Black Wolf
Parteneri media:Rock FM, Zile și Nopți, Cluj Life
Suport media:Radio Cluj, Cluj Webstory, TVR Cluj, alerg.ro, Cardioguerilla

Niciun comentariu: