vineri, 31 ianuarie 2020

Inițiere escaladă la panou


Eveniment în sală dedicat colegilor dornici de initiere.

O "simpatică" relatare a unuia dintre învățăcei,
Există o zicală: ”curiozitatea a omorât pisica”... Și uite cum aceasta nu se adeverește în fiecare clipă a vieții, pentru că acea curiozitate a fost mai mult decât binevenită vineri,  17 ianuarie, când am participat la încă un eveniment frumos, organizat de Clubul Alpin Român. Spuneam de curiozitate pentru că aceasta împreună cu aprecierea personală față de Lucian Crișan, cel care avea să ne fie mentor în ”inițierea în escaladă la panou”, m-au determinat să reverific dacă această activitate ar putea deveni una cotidiană.


 Fusesem o singură dată la panou în urmă cu câteva luni, însă atunci l-am găsit puțin intrigant față de cățăratul la stâncă. Neprietenos, fără substanță, fără întrebări pe care să i le adresez. Fără imagini color în nuanțe nemărginite... doar în culori primare, secundare... Lucru care s-a schimbat rapid în minunata inițiere pe care o voi descrie cu entuziasm și care a corectat într-un mod frumos ceea ce se creionează în prezent în gândurile-mi, referitor la acest tip de escaladă.
Activitatea a început cu o mică încălzire, care ne-a ajutat să ne destindem și să ne deconectăm de la activitățile de la care venise fiecare spre sală. Au urmat câteva minute de discuții, întrebări (am observat că acestea au fost adresate încă din primele momente pesemne că atmosfera familiară deja se contura, chiar dacă nu ne cunoșteam cu toții între noi), trasee ușoare de boulder, dezbateri pe seama echipamentului, a nodului 8, exersarea execuției acestuia, împreună cu Lucian și ceilalți mentori, care au fost mereu prezenți și dornici să ne fie aproape pentru clarificări.


După toate aceste informații absorbite instantaneu de către noi, ne-am îndreptat cu nerăbdare spre panou pentru a discuta, dar mai ales exersa cățătarea în manieră manșă (bineînțeles, după o exemplificare prealabilă făcută de către mentori), urmată mai apoi de inițierea în filarea unui partener. Traseele puse la dispoziție de sala de cățărat sunt cu grade diferite de dificultate (zic eu, de provocare), putând mai ales ca începător, să testezi diverse variante. Lucru pe care l-am făcut și care mi-a creat o oarecare nemulțumire insistând pe un anumit traseu de 3 ori, fără a reuși ultima porțiune de aprox. 1.5 m până în top. Și totuși, atunci când credeam că nu voi mai găsi energie pentru a relua, m-am bucurat să ajung din nou în punctul din care se nășteau problemele și gândurile negre și, cu încurajările colegilor și a dorinței de a mai rezolva o situație ce se putea transforma cu ușurință în următoarea mea problemă existențială (hihi), am reușit să cad de acord cu prizele alunecoase și să facem pace. Iar sentimentul a fost pe măsură...
În urmă cu ceva ani obișnuiam să consider cățăratul o activitate statică, fals plictisitoare, care nu m-ar putea atrage (eu făcând în tinereți apuse parașutism și altele)... însă făcând un pas în spate, privind din alt unghi acel 9 care până nu demult îmi părea exclusiv 6, împreună cu oamenii potriviți alături, am descoperit potențialul frumos și ascuns al iceberg-ului. Văzut dinafară, poate părea prea puțin profund, însă dacă îi acorzi un pic de timp, îți va arăta cu siguranță că nu poți afla detalii dintr-o carte, doar privind cuprinsul.

Ioana Nonn.


Au participat ca: mentori (vă mulțumim pentru implicare și răbdare): Lucian Crișan, Dorin Bernat, Ioana Bunea, Sebi Braun, Dan Hrisca, Sofia Demergian, Cosmin Constantinescu.
Învățăcei (dintre care 6 membrii CAR, 5 non-membrii): Iulia Cioban, Bogdan Chis, Ovidiu și Raluca Motioc, Cosmin Tutunaru, Ioana Nonn, Will Baach, Cosmin Pop, Lumi Nertan, Alexandru Focsa, Cătălina Nisioi.

Niciun comentariu: