miercuri, 21 octombrie 2020

Drumeție pe culmi din Trascău și Metaliferi

 

 O invitație spontană la drumeție venită în grupul intern de e-mail care ne propunea o tură de o zi în continuarea workshop-ului foto de pe dealul Bilii. Ideea lui Nuțu Radu a picat foarte bine, viza atât participanții cu apetitul deschis pentru fotografie, proaspăt veniți din tura foto de pe Dealul Bilii cât și alți colegi de club interesați de o tură de o zi pe culmi prin Apuseni.



 Cei din tura foto au făcut doar un scurt transfer din Belioara (Poșaga de Sus pe harti) până pe culmile de deasupra Dumeștiului unde au instalat corturile în așteptarea zorilor din ziua următoare ... Dumeștiul și Valea Arieșului reprezintă un paradis al fotografilor, mai ales primăvara și toamna, deoarece are loc fenomenul “Mare de nori”, un spectacol total al dansului norilor pe culmile din jur la orele dimineții, fascinant mai ales la apariția primelor raze de soare.

 Fenomenul se datorează inversiunii termice frecventă în această perioadă, datorită căreia aerul rece rămâne pe fundul văilor în timp ce aerul cald se ridică la altitudine și fixează norii în partea inferioară.

 Marea de nori poate fi admirată doar de la altitudine, o privim de deasupra, de cele mai multe ori fiind prezentă la ore matinale, până în momentul în care soarele pune stăpânire pe cer. La apariția soarelui norii se scurg ușor pe culmi și dau impresia că alunecă în valuri, împinși de aerul cald de deasupra. În munți mai înalți care au văi și depresiuni închise în preajmă, dispuse spre răsărit, fenomenul poate crea iluzia unui răsărit pe mare în zori, la apariția soarelui deasupra norilor.

Tot datorită inversiunii termice se recomandă ca în această perioadă să ne montăm corturile pe culmi nu prin văi, diferența de temperatură fiind de 5-10 grade peste noapte din ce am observat de-a lungul timpului, lucru constatat și acum la Dumești unde noaptea am avut temperaturi neobișnuit de ridicate, la fel în ture anterioare din aceasta toamnă prin zonă, în Poiana Șipote sau deasupra Depresiunii Trascăului în Cheile Plaiului.

 Ne-am ales “cazarea” cu cel mai bun view din zonă, ne-am așezat la povești până seara mai târzior despre ture foto și ceața prin munți, apoi am setat alarmele când se crapă de ziuă, cu speranța că vom prinde una dintre diminețile mistice prin norii de deasupra Dumeștiului. Menționăm că nu am fost singuri pe acolo, am fost înconjurați de încă vreo 15 fotografi veniți din diferite părți ale țării, foarte activi la orele dimineții, reușind să îl recunoaștem ușor datorită înfățișării pe Jeno Major, popular pentru impactul pozelor făcute la Dumești și nu numai, care se deplasa cu mașina de teren prin anumite zone cheie de pe culmea Metaliferilor. Dumeștiul a devenit popular pentru fotografi în ultima vreme, internetul, social-media și marea de nori pe care o poți admira din mașină- ceea ce pentru noi montaniarzii nu este un criteriu de dorit știind marea de nori pe care o găsim pe vârfurile și culmile munților pe unde dormim în corturi.

 Mare de nori am prins, fenomenul se întâlnește zilnic în această perioadă, dar o zi cam înnorată în care soarele se încăpățâna să apară și astfel că am trăit senzații faine dar nu am prins cel mai fotogenic scenariu. Ceva poze am făcut totuși, să nu venim cu mâna goală ...


                                                 
                                                                       

                                                 
                                                                           
                                                             
                                                                    
                             

                                               
  Până la ora 9:30 au sosit și ceilalți colegi veniți doar pentru drumeție și ușurel am pornit într-o tură în circuit de o zi. Am parcurs în ordinea inversă acelor de ceasornic traseul propus de Nuțu, am pornit pe culmile de la începutul Metaliferilor, pe un drum de hotar pe culme prin partea de N-V pe sub Vf. Coasta Bradului (853 m), dealul înalt și rotunjit de deasupra Vânătării Ponorului. Am continuat pe culme, înspre N-V văzând satul Dealul Caselor și satul Valea Largă în dreapta noastră iar la stânga spre S aveam Valea Seacă cu o mulțime de mesteceni și arini. Continuăm până aproape de Vf Ponorel apoi coborâm în Valea Seacă printre colibe și traversăm pe culmea de deasupra cătunului Ponor, urmată de coborârea în cătunul Vale în Jos. Admirăm pe vale multe dintre casele tradiționale din cătun însă din păcate găsim și multe părăsite, unele valoroase pentru zonă care ar merita restaurate chiar dacă nu este un loc ușor accesibil cu mașina.

 Urcăm apoi din nou în culme și traversăm în Valea Poienii, pe la capătul satului. Aveam deja bagajul plin de ciuperci, Pălăria Șarpelui găsindu-se din ambuldență pe pajiști și pășiuni în această periodă, găsim și fructe, mere, prune și perele de pe Valea Poienii.

 Urmăm apoi drumul spre Vânătările Ponorului și ne întoarcem pe dealurile Dumeștiului la mașini.



                          

                                                         

                                                              


                                                           


 Circuitul a avut o durată de circa 7 ore, un traseu ușor parcurs în ritm mediu, a însumat 15,9 Km și o diferență totală de nivel de 701 m. Ar fi meritat să prindem culorile mai coapte, dar cine știe, poate vom mai da o încercare la anu cu corturile și aparatele foto, putem planifica un circuit de vreo 30 km cu două dimineți – “Cu cortul pe Marea de Nori”.

Dep drumeție CAR Filiala Cluj


foto: Nuțu Radu, Gabriel Păcurariu, Raluca Motioc, Ovidiu Motioc

duminică, 18 octombrie 2020

Tură foto pe Dealul Bilii

 

 Muntele face casa bună cu fotografia.

 Este în tradiția CAR Cluj a prezenta muntele cu poze reușite, realizate cu aparate foto, echilibrate tehnic și inspirate din punct de vedere artistic.

 În această toamnă seria de ture colorate din calendar a fost deschisă de o tură foto care a avut o tematică de inițiere foto pentru membrii, pe lângă căutarea unor cadre colorate în peisajul montan.


     colibă pe Dealul Bilii, Scărița în fundal. foto: Nuțu Radu

 Deși nu am găsit acasă culorile, ele se lasă așteptate în continuare, a fost o experiență diversificată care demonstrează potențialul fotografic nelimitat pe care îl oferă natura, după cum veți descoperi în imagini.

 Tura a fost destinată doar membrilor interesați de a face progrese în realizarea unor fotografii reușite în natură. Coordonatorul a fost Nuțu Radu care a ales Dealul Bilii din masivul Muntele Mare ca loc de experimentare și punere în opera” fotografică a celor prezentate, tema turei fiind expunerea.

Deși sunt permise workshop-uri în aer liber cu până la 50 de participanți, locurile au fost limitate la 12 participanți pentru a crește componenta calitativă și comunicarea eficientă cu cei prezenți. Am avut noroc și au fost prezenți câțiva fotografi profesioniști care nu au fost contorizați numeric în cadrul atelierului și care ne-au oferit câteva ponturi în arta pe care o stăpânesc cu pasiune.

 Ne-am întâlnit în Belioara (Poșaga se Sus pe harta), la intersecția drumului spre Săgagea unde am parcat mașinile. De acolo am început urcarea pe Dealul Bilii, iar pe măsură ce urcam se deschideau vederi faine asupra dealurilor din jur. Nu apucăm să zărim Vulturesele sau alte locuri fotogenice din zonă pentru că ne oprim într-o poieniță pentru partea teoretică. Nuțu vine bine pregătit, pe lângă prezentarea tehnică a expunerii și părțile sale componente ne prezintă câteva planșe pentru o reprezentare precisă a celor povestite.

 Dealul Billii nu se remarcă prin forme sau piscuri înalte, ci prin faptul că oferă vederi fotogenice asupra culmilor din jur, în special Rezervația Scărița-Belioara și Coșul Boului pe care îl aveam pentru mult timp în față. 

 Cel mai înalt punct al Bilii ajunge la doar 1046 m altitudine și ascunde multe colibe tradiționale mocănești și o biodiversitate care te surprinde la fiecare pas. Animale, pomi, plante, ciuperci, păsări, insecte, poieni, păduri, oferă o diversitate care iți poate bucura ochiul și obiectivul aparatului foto în orice moment. 

 Distanța parcursă a însumat aproximativ 8 Km, destul de mult pentru o tură foto dar puțin pentru majoritatea drumețior prezenți în tură care sunt obișnuiți cu distanțe mai mari. De pe dealul Bilii am avut deschideri superbe înspre sud apoi înspre est și nord, un loc excelent pentru a admira Colțul lui Balmoș, Rastoaca Muncelului, Dealul Brădățel și Scărița cu Coșul Boului. După ce traversăm dealul Bilii spre nord, Nuțu ne anunță despre posibilitatea vizitării unui punct gastronomic și devorarea unor placinte specifice locului, nu ezităm să ne abatem spre est, începem o coborâre abruptă spre Izvorul Belioarei. După pauza de placinte și degustări de siropuri și extracte naturale începem din nou urcușul până La Stânci de unde mergem spre sud-vest și începem coborârea în Valea Mierii unde continuăm coborârea până întâlnim Valea Săgagea, apoi mergem pe drumul din sat până la mașini.



                                                



                                              

                                                  

                                                        
                                                       
                                                       

                                                   

                                                      



 Turele foto vor fi mai prezente în oferta de activități a CAR Cluj, iar în 2021 vom avea o exprimare mai notabilă pe acest sector pe care îl îndrăgim. Teme de sezon și teme de inițiere pentru membrii ne vor ajuta să prezentăm frumusețea muntelui prin obiectivele foto, prin locuri știute doar de către noi.

dep. drumeție CAR Filiala Cluj 💚


vineri, 16 octombrie 2020

Toamna în Parâng


 ~ Scurtă întâlnire cu Iarna pe vf. Parângul Mare ~

 



Drumul spre munții în care am făcut această tură pornește din Petroșani spre est, pe lângă râul Jieț, trecând prin cheile acestuia și duce spre cabana Groapa Seacă. Pe măsură ce urcăm cu mașinile, apreciam temperatura de afară și observam cum scade. Am lăsat mașinile la un loc ferit de tăietorii de lemne, puțin mai sus de începutul traseului. Apoi ne-am potrivit rucsacii pe centuri și am pornit. Ne-am antrenat în conversații captivante de revedere până când a înnoptat și a trebuit să pornim frontalele.

Cam pe atunci s-a terminat drumul forestier și am intrat în pădure. Nu ne mai preocupa temperatura de afară, dar ne aminteau din când în când mâinile că e deja octombrie și e rece. În urcare am întâlnit alergători înnoptați. Mai târziu am ajuns la Refugiul Agățat. E construit pe o un bolovan mare, iar până la intrare te urcă o scară de lemn. Avea luminițe înăuntru și miros de lemn ars în preajmă, semn că se făcuse focul. Am făcut o pauză pentru sandwich. Bâjbâind la rucsaci și reperându-ne în întuneric, l-am remarcat printre noi pe Nea Tomy, un bărân cu barbă albă, în șlapi. E cel care a reparat și întreținut acest refugiu în ultimii ani.

Am urcat în continuare în apropiere de râul Roșiile. Poteca s-a făcut mai domoală mai târziu, dar odată cu asta și pământul mustea de apă. Am dat cu luminile peste rămășițele unui avion militar prăbușit aici în 1964, pradă curenților de aer periculoși. După cum am descoperit, nu e singura aeronavă eșuată în acest masiv. Ar mai exista și altele, printre care e un avion nemțesc prăbușit în 1941.

https://adevarul.ro/locale/hunedoara/video-triunghiul-bermudelor-muntii-parang-locul-enigmatic-devenit-cimitir-avioanelor-prabusite-1_5f33e2305163ec4271e75625/index.html

Lângă lacul Zănoaga Stânei ne aștepta o echipă care a ajuns mai repede și a pus corturile înainte să se întunece. După ce ne-am instalat cu toții, s-a luminat puțin. Asta pentru că s-a ridicat luna plină deasupra norilor care o hăituiau. Așa am apreciat cât de largă era căldarea glaciară. Sus de tot erau pâlcuri albe de zăpadă și firele de vânt cristalizau câte un receptor al mirosului.

Sâmbătă dimineața, în formație completă, am urcat cu rucsaci mici, sau doar mai puțin încărcați, către lacul Lung cu un ocol pe lângă lacul Roșiile, apoi mai sus pe la Mândra. După incidența unei amintiri, lacul Mândra e unul dintre preferatele unei colege de club, pentru că împărtășesc afinități nominale.


În urcare spre Șaua Gruiu am ajuns la zăpadă umedă. Avea și margini înghețate mai sus. Când am ieșit în creastă, am întâmpinat vânt puternic. Am luat-o în dreapta și am continuat spre Vf. Parângul Mare, cu vizibilitatea redusă de nor. Zăpada era mai abundentă și sănătoasă mai sus câtre vârf, lasând impresia că ai ajuns deodată în alt anotimp. Dacă vă amintiți mirosul hainelor puse la uscat la frig, cam așa eram și noi, în totalitate. Vântul ne-a revigorat și împrospețit. Am stat puțin pe vârf, cât să ne adunăm pentru o poză de grup. Am avut o scurtă întâlnire cu Iarna.




Coboram apoi spre Vf. Gemănarea și întrezăream peisajul când norii se destrămau în repetate rânduri. Un alt lucru care ne-a atras atenția au fost culorile ce le aveam pe noi, foarte vii în lumina deja abundentă.

Puțin mai jos de Vf. Gemănarea ieșim de pe marcajul de creastă către dreapta, pe muchia Slivei, pe o potecă marcată cu momâi. Pe o anumită porțiune muchia e o coamă lată cu multă iarbă. La o treime de rotație spre dreapta e un spectacol în care vântul bântuie norul de pe Parângul Mare și continuarea crestei către NEE. Unele bucăți destrămate vin spre noi și gonesc peste muchie (apropo de curenții de aer și avioanele prăbușite). 

Mai jos ajungem sub soarele de toamnă târzie și încetinim fără voie lângă mici porțiuni cu merișoare în abundență și câteva afine atinse de ger. E din nou cald și vântul a contenint, versanții sunt acoperiți cu iarbă uscată, galben-roșiatică. Și când te gândești câ în urmă cu o oră eram cu picioarele în zăpadă! O mai privim încă de departe, cum strălucește în fâșii pe fundalul negru al stâncilor între vf. Parângul Mare și vf. Gemănarea. 

Trecem apoi prin căldarea Seaca Parângului și ajungem la corturi. În bucata de zi care ne rămâne mutăm tabăra în căldarea Slivei, lângă lacurile Verzi, pe la care și facem o tură unii după ce ne instalăm.

Apucăm să luăm cina pe timp de zi. Mai târziu, Marius deschide o sesiune de împărtășire de cunoștințe despre izolarea la sol. Am reținut din ea că sacul de dormit are eficiență mică sub corp. Fiind comprimat nu mai are aer care să rețină căldura. 

A mai vorbit despre izolire, indispensabile în sezonul rece. A fost o sesiune binevenită în care am aflat lucruri noi. După asta am mai rămas la povești, până ce căldarea s-a umplut de lumină selenară.





Dumincă strângem trupa, pornim la ora 8 și facem un circuit mai scurt. Vizităm mai întâi lacul Cârja, apoi urcăm către creasta Mijei pe un vâlcel ce ne scoate în golul alpin. Acesta ne întâmpină cu nori vineți deasupra Petroșaniului. Până ajungem pe vf. Mija se ivește și un curcubeu sănătos și colorat. Facem o poză de grup, apoi o luăm spre lacul Înghețat, cu niște picuri de ploaie pe urmele noastre. Abordăm o coborâre nemarcată, în zig-zaguri, și mai facem o ultimă oprire pe malul lacului. 


Pe la amiază am strâns corturile și am coborât spre mașini pe CG, pe Valea Slivei apoi Valea Pârleele, pe sub Plaiul lui Dăncilă. O mare parte din coborâre a fost de fapt o potecă pe curbă de nivel, pe un versant orientat spre SE. La ora la care eram noi acolo era în soare. Cei din față au observat câteva vipere. Mai târziu am intrat în pădure și poteca s-a făcut “covor roșu”, maroniu mai precis, cu ace de conifere și pământ plăcut pentru picioare. Probabil că știți despre ce scriu. 😊

Ion Lisnic

coordonare tură: Geta Oltean

miercuri, 23 septembrie 2020

Inițiere cu cortul în Trascău

Ne-am bucurat de prezența unui grup mixt de membrii noi și simpatizanți împreună cu care ne-am simțit excelent în compania muntelui, o tură NU ușoară în care ne-am deplasat cu bagajul de dormit și am adunat la finish 29,5 km și 2.260  D+


                                               foto: după răsărit în Depresiunea Trascăului

Comparativ cu alte ture acesta a avut câteva particularități, despre care vă povestesc mai departe.

 A avut o parte pregătitoare lângă Cluj pe dealul Feleacului unde împreună cu Marcel Giurgea am susținut o componentă teoretică, am prezentat bocanci, îmbrăcăminte, corturi, saltele, saci de dormit, cuie de cort, etc, o informare precisă a doritorilor în vederea alegerii echipamentului necesar în munții din România în trei sezoane. Punerea în aplicare a celor discutate se poate face în Trascău, fie într-o tură de o zi care va urma cu Marcel Giurgea prin zona Rimetea (Colții Trascăului, Piatra Secuiului, Portalul Koluk) fie prezenta tură cu corturile la purtător despre care veți citi mai departe.

 Tura cu corturile am gândit-o cu patru posibile circuite care pot fi parcurse în funcție de modul în care performează participanții astfel încât să dormim două nopți în cort și să păstrăm o zonă de confort fizic optim pe parcurs în vederea aprecierii locurilor prin care am umblat. Deși interesul pentru tură a fost mare în prima fază, cei mai mulți înscriși s-au retras înainte de plecarea în tură din diverse motive, în timpul discuțiilor pregătitoare în grupul whatsapp al turei. Cei hotărâți au rămas pe poziție iar la final se pare că nu au regretat.

 Plecarea a fost vineri din Sălciua de Jos iar prima destinație pentru campare a fost stabilită din start, aveam de parcurs circa o oră până în Poiana Șipote pe traseul cel mai scurt marcaj CR, unde ne instalam tabăra de corturi. Ne-am organizat în două grupuri în funcție de job-ul fiecăruia, primul am ajuns mai devreme având timp să urcăm abruptul Bedeleului pentru un apus fain iar ulterior am coborât la frontale în tabăra de corturi unde ne aștepta al doilea grup. Am avut parte de liniște într-o zonă destul de umblată intrucât eram „pe invers” față de restul turiștilor care făceau ture de o zi, noi am ajuns când ei plecaseră spre casă. Dimineața am avut mare de nori pe toată valea Arieșului, un spectacol prezent în această perioadă a anului care mi-a trezit puțină furie că plecasem fără obiectiv, trepied și filtre foto. Mi-a trecut rapid pentru că am ținut o nouă sesiune teoretică în care am povestit despre echipament și turele cu cortul, apoi am împachetat tabăra și ne-am pregătit de dat la picior. Aici era posibil să se facă prima scurtătură, cei care considerau că nu sunt pregătiți pentru următoarele două zile puteau închide bucla pe un traseu de circa o oră și jumătate până la mașini pe marcaj TR, din Poiana Șipote până la Țicu Blagului apoi BG până în Sălciua.




 Din fericire am avut un singur coleg de tură în această situație, restul am continuat cu Cascada Șipote apoi am abordat abruptul Bedeleului cu bagaje mari, în circa o oră și jumătate ajungem în partea superioară unde am vizitat balconul, Poarta Zmeilor și peștera de la Groși. Ritmul grupului era excelent în condițiile în care traseul oferă porțiuni dificile și chiar cățărare ușoară cu bagaje de peste 10 kg, traseul ales este foarte variat, întâlnim porțiuni scurte cu condiții de traseu prezente în munți mult mai înalți deși cel mai înalt punct din tură ajunge la doar 1.162 m.



 De la Poarta Zmeilor am continuat pe platoul Bedeleului pe marcaj CR, ritmul excelent și dispoziția bună, influențate și de prezența lui Tițiano, un drumeț italian, un hiker în formă excelentă ajuns în tură, prietenul mai dezbrăcat în imagini căruia îi povesteam despre plăcerea de a parcurge lanurile de urzici de pe Bedeleu îmbrăcat în pielea goală. În contextul corona Tițiano a plecat prin martie din Italia cu bicicleta într-o aventură multinațională iar echipamentul mai performant de munte evident că este acasă, în Italia. Jumătate din discuții în tură au fost în engleză pentru a comunica eficient cu Tițiano, toți participanții fiind buni vorbitori de engleză.


 În pauza de masă recapitulăm cum alegem locul de cort/campare și le pun la dispoziție informații despre locurile de campare între care vor avea de ales. Ieșim din pădure pe platoul carstic al Bedeleului și ne întâlnim cu gardurile înalte electrificate care blochează traseul cunoscut iar noile cărări prin iarbă ocolesc zona împrejmuită și ajung pe o culme la parul de marcaj mutat pe culme de către fermieri, locul acestuia fiind mai jos în șaua centrală din mijlocul platoului.

Alegem să sărim gardurile și să urmăm varianta standard de traseu întrucât vroiam să verific existența celor două izvoare puse de Lușu pe harțile MN și despre care povestisem cu el în urmă cu două zile. Unul era trasformat într-o faină gârlă cu mocirlă în care se scăldau cu multă plăcere bivolii iar al doilea, numit de Lușu „izvorul cu trei țevi” era vizibil afectat de animale iar apa de acolo nu o recomand a fi utilizată. Este știut faptul că în zonele cu carst apa preferă adâncimile, iar dacă veți ramâne fără apă pe acolo veți găsi la circa 20 de minute, apă bună în valea estică spre Cheile Plaiului, primul izvor care alimentează Valea Plaiului (Pietrelor).

 Fermierii ar fi putut rezolva elegant problema traseelor care le traversau domeniul de pășunat prin aplasarea unor trecători peste garduri însă cum acest lucru nu a fost realizat va urma o acțiune în care CAR va fi parte împreună cu colegul nostru Horațiu Popa și alte organizații montane în vederea refacerii traseelor din Bedeleu. CD al CAR a răspuns afirmativ la inițiativa lui Horatiu iar CAR susține demersul pentru a lămuri problema modificării traseelor turistice de către tot felul de operatori economici prin munți.



 Evaluez starea grupului care era excelentă, le spun despre a doua variantă de a scurta traseul pe BR pe sub Vf Bedeleu și ne îndreptăm spre Cheile Plaiului, marcaj CR. Deși apa este mică în chei acestea ne surprind plăcut iar în circa o oră ieșim din Cheile Plaiului și descoperim Depresiunea Trascăului și varietatea reliefului care te surprinde în acești munți, apar forme crenelate care dau un plus de sălbăticie și peisaje pitorești cu sate care se risipesc până pe coama munților, o varietate peisagistică incredibilă deși înălțimea maximă a Trascăului este sub 1.400 m.

 La ieșirea din Ceile Plaiului găsim un fain izvor cu apă de adâncime iar grupul alege fără ezitare prima opțiune de campare cu vedere superbă asupra Depresiunii Trascăului lângă valea Plaiului , deasupra satului Izvoarele la circa 1,2 km, un loc fain cu otavă proaspătă, șușurul apei și brândușe de toamnă pe care le-am zărit prin pădure încă de la startul în tură și pe care le vom găsi mereu pe parcurs și în ziua următoare. Ar fi avut de ales între dormitul în cort pe un vârf cu transportul apei pentru cort și continuarea traseului și dormitul pe culme ori în vale pe Bedeleu pe undeva pe Valea Rogoazei.




 După ce instalăm tabăra de corturi Alex și Natalia vizitează satul Izvoarele aflat în apropiere iar la întoarcere sunt omeniți de către o familie de localnici cu merinde și o sticlă de palincă pe care o duc acasă, amintire din Trascău.

 A doua zi ne trezim la răsărit și avem din nou faine vederi asupra depresiunii acoperite de neguri care ne oferă un spectacol de zile mari. Temperatura nesperat de înaltă, contrar așteptărilor din prognoza meteo, în ambele nopți am beneficiat de inversiune termică iar minima nopții nu scăzut sub 10 grade în timp ce în Cluj au fost 3 grade și în jur 0 prin Muntele Mare.

 Ne strângem tabăra de corturi după care urmăm un drum de pământ în afara marcajelor pe sub Vf Pleșii pe curba de nivel cu o frumoasă panoramă asupra împrejurimilor. Le prezint apoi vârful pe care am fi putut dormi, cu o mică abatere pe traseul BG spre Cheile Aiudului de la crucea de piatră de sub Cheile Bedeleului.

Continuăm apoi cu Cheile Bedeleului, Valea Rogoazei și izvorul permanent de La Rogoaze.

Continuăm cu frumoasele doline prezente pe platou și luam ultima hotarâre de a face bucla cu lungimea maximă pentru această tură astfel că mergem spre vest pe sub Vf Ursoaia spre Vânătările Ponorului pe marcaj BA. Vizităm Vânătările Ponorului, Huda lui Papară, Mănăstirea Sub Piatră, porțiune în care apar ceva culori timide urmat de pitorescul traseu TR de sub abruptul de piatră cu panoramă asupra Defileului Văii Morilor și apoi am revenit la mașini pe BG.






 Această tură face parte dintr-o serie de 6 ture de inițiere pe munte pe care vom încerca să le organizăm în fiecare an în sezonul cald, două cu corturile și patru ture de câte o zi din seria “Primii pași pe munte”.

 Vă așteptăm la începutul primăverii cu următoarea tură de inițiere cu cortul care va pregăti sezonul de drumeții 2021 iar în acestă toamnă mai puteți prinde două ture de inițiere/dezmorțire de câte o zi.

Cu prietenie,

Ovidiu Motioc.


joi, 17 septembrie 2020

Drumeție pe Platoul Padiș

 Când participanții s-au înscris pentru tura din Padis s-a dovedit ca așteptările acestora erau pe măsura reputației acestei zone de vis… Multi nu fuseseră deloc in Padis iar alții îl vizitaseră superficial, asa ca surpriza avea sa fie cu atât mai mare.



Am fost 27 de oameni, din care 6 colegi de club experimentati si alți trei mai nou intrați in Filiala Cluj.
Sâmbătă dimineața la 7.25 eram deja la intrarea in traseu spre Cetățile Ponorului, unde am avut o scurta discuție tehnica. A urmat coborârea pana la marele portal, pana unde majoritatea se obișnuiseră cu adrenalina si efortul prilejuit de terenul accidentat, echipat cu lanțuri. Ne-am echipat cu geci si frontale pt “cireașa de pe tort”, parcurgerea traseului subteran dintre Dolina 1 si Dolina 3 a Cetăților. Nivelul apei era foarte ușor crescut, asa încât pentru multi a fost inevitabil sa se ude, lucru care dealtfel a simplificat oarecum lucrurile. Participanții au fost alerți, dar s-au bucurat pe deplin de o experiență despre care, cf propriilor declarații de după, nu vor uita curând.

Am continuat cu Avenul Bortig, Pietrele Galbenei si Peștera Focul Viu, de unde am luat-o la vale către Poiana Florilor. Dar asta, nu înainte de a întreba cine dorește sa se întoarcă la Glavoi din pricina oboselii…căci nu parcursesem decât cca jumătate din traseu... nimeni, în pofida oboselii ce se citea pe fetele unora mai putin obișnuiți. In Poiana Florilor am luat pauza de masa chiar lângă izvor, asa ca multi și-au reîncărcat bateriile înainte de a aborda Cheile Galbenei.

Parcurgerea Cheilor a fost încă un prilej de mirare, bucurie si adrenalina pentru colegii de tura, surprinși sa descopere încă una din perlele Apusenilor. Dupa o pauza lunga deasupra Izbucului Galbenei, am luat-o la picior spre Bortig, pentru ca la 11 ore de la plecare sa ajungem la finish, obosiți dar încântați de o experiență pe care multi n-ar fi putut-o avea neîndrumați.
Seara ne-am petrecut-o majoritatea împreună, bucurându-ne de povesti, mâncare buna si un pahar de vin. Duminica, o mica parte dintre noi au rămas la odihna si recuperare, în timp ce majoritatea am făcut o tura lejera la Cetățile Radesei. Oamenii au gustat tura, apreciata ca perfecta pentru o zi scurta si foarte pitoreasca după experiența zilei anterioare.
Si uite-asa ne-am despărțit de oameni care s-au îndrăgostit iremediabil de Padis si care vor reveni pe munte cu mult drag ori de câte ori li se va mai ivi ocazia… adică exact ceea ce ne-a motivat sa organizam tura.

 




Powered by Alpin Expe Mountain Shop

 

Mulțumiri speciale lui Mihai Olenici si Alex Farcasan pentru ajutor.

Multumiri PNA pentru gazduire si colaborare.

 

Photo: courtesy of Adriana But, Alin Sand, Andrei Muresan, Gabriel Pacurariu, Ana Nanestean, Vlad Iobagiu, Simona Ardelean, Mircea Ignat

#themountainwithinus