marți, 30 decembrie 2008

Pe schiuri intre Vladeasa si pasul Vartop

Dupa cum am anuntat acum cateva zile pe lista de discutii, vineri am plecat catre cabana Vladeasa, cu intentia de a parcurge pe schiuri traseul care duce pana pe valea Ariesului, in zona partiei de la Vartop. Ne-am adunat trei colegi de club - Ioana, Laci si Dragos, iar la cabana la Vladeasa urma sa ne intalnim si cu alti doi prieteni din Oradea de-ai lui Laci.

Vineri pe la 10 seara ajungem la cabana, dar Akos nu se simte prea bine, asa ca vom ramanea o echipa de trei, "pur" car-ista. Sambata ne trezim devreme, si la 6 si 15 plecam catre varful Vladeasa, rasaritul prinzandu-l in apropierea statiei meteo.



Vremea e superba, e soare, nu bate vantul prea tare, iar zapada este ca in povesti.



In prima zi ne-am intrat mai greu in ritm, asa ca pe la ora 4 decidem sa punem corturile in zona Pietrei Talharilor, avand sub noi o superba panorama a vaii Somesului Cald



Duminica continuam traseul pe creasta, pana in seaua Cumpanatelu', de unde coboram inspre platoul Padis, prin superba poiana a Varasoaiei. Pana aici nu am inatlnit nici un semn al civilizatiei, ne simtim ca niste exploratori.


Facem pauze lungi, ca sa savuram ceea ce ne inconjoara, si ajungem pe la ora 3 in zona "La Glavoi". Desi ar mai fi doua ore de lumina, decidem sa ne montam cortul pentru noaptea ce urmeaza in podul uneia din casutele din zona.


Luni impachetam totul pentru ultima data in aceasta tura, si pe un frig foarte cuprinzator pornim pe drumul catre partia de la Vartop. Desi ne miscam repede, si urcam si unele pante destul de abrupte, reusim cu greu sa ne incalzim. Cu toate acestea, inconjurati de acelasi peisaj de basm, ne felicitam pentru faptul ca nu am facut portiunea asta in seara precedenta, la lumina frontalelor.


Urmeaza un ultim urcus chinuitor, mai ales din cauza ruccsacilor, si pe la ora 1 ajungem la destinatia finala.



Una peste alta, o tura superba, imaginile nereusind sa dezvaluie decat varful aisbergului din ceea ce ne-au oferit acesti munti magnifici. O tura pe care vrem sa o repetam mai inspre primavara, cand se va mai mari putin si ziua. Va asteptam atunci, pe cat mai multi dintre voi!

Ioana, Laci si Dragos.

miercuri, 17 decembrie 2008

RT: Muntii Rodnei

Relatare de tura aspiranta...si tura si relatarea...
Am promis demult ca o sa postez si eu o relatare de tura si m-am gandit ca cea mai potrivita ar fi tura din Rodnei:
1. Pentru ca de asta am venit la Cluj, sa schimb muntii si sa ma duc in Rodnei
2. Pentru ca echipa a fost formata din doi membrii aspiranti CAR

Asadar...eu prospat ajunsa in Cluj caut in stanga si in dreapta oameni cu care sa merg la munte si iacata ca destul de repede si gasesc. Severus face planul turei si eu nu fac decat sa ma alatur cu bucurie si cam multa inconstienta, ca la cat dor de munte era nu mai era loc si de grija in ceea ce priveste traseul si vremea. Asta urma sa ne dam seama abia mai tarziu cat de important este, nu ca ar fi pentru prima data cand mergem la munte, dar de data asta dorul o fost mai mare decat documentarea.
Plecam in 31 octombrie cu trenul spre Rodna Veche. Multa lume, foarte multa lume...abia ne gasim un loc in picioare pe culoar si ne lasam dusi...spre "Maria Sa" muntele.
Mai e inca o ora pana la destinatie si dintr-o data se face foarte liniste si parca mergem cu trenul incet printr-un vis de toamna: dealurile frumos colorate, cerul foarte albastru, liniste si in fata noastra muntele...
Ajungem in Rodna destul de tarziu si ne pornim destul de agale spre Valea Vinului, stiam ca noaptea se lasa oricum asa ca nu avea rost sa ne grabim.Avem noroc si prindem o masina cu care ajungem repede in Valea Vinului si pe la 6 seara intram in traseu.
Urcusul e placut si noaptea linistita. Fluieram mai de bucurie mai de teama si ajungem repede la intersectia cu traseul marcat punct albastru. Si de aici pana la refugiul Curatel stiam ca nu mai avem mult, dar ne stiind traseul balaurim vreo doua ore printr-o padure deasa de brazi,daramata de furtuna.Intr-un final gasim poteca dar parca tot e prea mult pana la refugiu.In consecinta punem repede cortul si adormim imediat.
Cum probabil ca va ganditi deja, dimineata ne trezim cu refugiul sub nas stralucind in bataia soarelui. No amu ce sa-i faci....ne aprovizionam cu apa si incepem urcusul spre varful Ineu.

Ajunsi pe varf ne intampina o un vant neprietenos, dar care compeseaza cu vremea frumoasa si cu vizibilitatea destul de buna. Dupa ce admiram peisajul si luam cu noi si cateva imagini cu noi acasa ne pornim pe creasta ce se asterne in fata noastra.


Soarele incepe sa faca ochii mici si sa se pregateasca de somn, asa ca decidem sa cautam si noi un loc bun pentru un somn odihnitor.Ajunsi in Saua Cisa gasim un loc aproape perfect unde montam repede cortul si ne bucuram de ultimele raze de soare.

Gatim o mancare copioasa la primus asa ca sa ne aducem aminte cat e de frumos la munte si pe la 7 deja dormim.
Dimineata, la iesirea din cort ne intampina aceiasi vreme frumoasa si acelasi vant naprasnic...dar creasta ne asteapta din nou si nu mai stam pe ganduri si ne pornim.

Vremea tine cu noi si pasii ne poarta de-a lungul crestei pana pe vf. Omului si apoi pe Vf. Gargalau.Admiram dantele lucrate de munte in timp ce asculta muzica buna a vantului si incercam sa ne umplem sufletul cu toata frumusetea.

In varful Gargalau facem o mica pauza de masa si ne luam ramas bun de la creasta Rodnei si incepem sa ne coboram catre Borsa.
S-o fi gandit muntele la un moment dat ca ajunge atata vreme buna si ne serveste si o portie de ploaie si vant garnisita cu balaureala printre tufe de afine.
Ajunsi in varful partiei ne punem schiurile in picioare si dai la vale...:))
Da, da...bine ar fi fost sa fie asa :)
Si ajunsi in Borsa statiune incepe o alta aventura mult mai empirica, care ne face sa ne dam seama ca tot mai bine sus la munte. O ultima clipire spre munte si de la noi si de la soare si inchidem Muntii Rodnei intr-un sertaras in suflet pana data viitoare.

duminică, 14 decembrie 2008

Impresii din tabara de la Chamonix

La tabara din Alpi am participat in total 6 persoane (5 cursanti si 1 instructor). Am ajuns in Chamonix luni, 1 dec, unde fiind extrasezon era complet pustiu. Chiar si in imprejurimile Chamonix-ului nu am intalnit in zilele urmatoare decat doi alpinisti. Celor care mai fusesera vara in Chamonix nu le venea sa creada ca e acelasi oras.



A doua zi am facut o tura pe ghetarul Mer de Glace (care scade considerabil de la un an la altul) unde am invatat deplasarea pe ghetar, diferite moduri de deplasare cu coltarii in functie de panta, oprirea in piolet (doar teoretic deoarece pe ghetar n-aveam cum sa exersam, insa toti dintre noi mai exersasera asa ceva cu alte ocazii), asigurare in piolet.



Planul pentru urmatoarele zile era sa urcam cu telecabina la Aiguille du Midi si sa stam vreo 2-3 zile la refugiul de acolo. Insa la Casa Ghizilor am aflat ca telecabina este in revizie si nu circula in luna decembrie. S-a hotarat atunci sa mergem din nou pe ghetarul Mer de Glace si sa urcam la refugiul Les Houches. In apropierea refugiului se afla numeroase cascade de gheata, culoare pe care am fi dorit sa ne cataram daca vremea ar fi tinut cu noi. Am plecat spre Les Houches abia joi dimineata, iar miercuri am mers in Argentiere unde langa partia de ski am construit doua bivouacuri.



In drum spre refugiu in fata noastra mai erau doi polonezi (un ghid si clientul sau) ale caror urme ne-au ajutat mult. Cu aproximativ 40 min de a ajunge la refugiu vremea s-a inrautatit si a inceput sa ninga tare. Pentru a ajunge de pe ghetar la refugiu trebuie urcata o panta abrupta si expusa, niste scari metalice si apoi trebuie parcurs un traverseu de asemenea f expus. Am reusit insa sa ajungem in siguranta in refugiu.



In urmatoarele 3 zile am ramas blocati in refugiu din cauza vremii proaste si a ninsorii abundente (a nins 3 zile non-stop). Nu am avut alta solutie, pericolul de avalansa fiind iminent. Cat am stat in refugiu am discutat despre avalanse, am repetat diferite noduri si amenajari de regrupare.



Prognoza meteo anunta oprirea ninsorii si 2 zile de vreme buna. In prima zi de vreme buna Iustin impreuna cu unul dintre polonezi au facut o recunoastere sa vada daca cele 3 corzi pe care le aveam (2 noi si 1 polonezii) ajung pana pe ghetar pentru a putea cobori in siguranta. In a doua zi de vreme buna, dupa ce s-a mai asezat zapada si a scazut temperatura, la 6 dimineata cand era inca frig am coborat pe cele 3 corzi folosind 2 prusice; nu am facut rapel deoarece ar fi durat prea mult si trebuia sa ajungem cat mai repede jos, in plus aveam rucsaci mari care ne-ar fi dezechilibrat. Pe o vreme superba de data asta am pornit catre Chamonix, bucurandu-ne de soare si de privelistea minunata a varfurilor si crestelor din jurul nostru. In Chamonix ninsese de asemenea mult si odata cu zapada au aparut si skiorii.



Dupa inca o seara petrecuta in Chamonix a doua zi am plecat spre casa.
Per total a fost o tura foarte faina, in care desi conditiile meteo au fost vitrege am invatat multe, un aspect important fiind faptul ca in Alpi, spre deosebire de Carpati, distantele sunt mult mai mari si 10 minute de intarziere pot fi uneori vitale.



Va recomand tuturor sa mergeti in Alpi in extrasezon pentru a scapa de aglomeratia sufocanta din timpul verii.



Ioana Sarbu

marți, 9 decembrie 2008

Initiere in schi de tura la Baisoara

Inca o iesire faina, cum sunt toate cu colegii de Club !
Am ajuns la Muntele Baisorii toamna .... am plecat de acolo iarna !

Am plecat 9 oameni cu 2 masini. Cu noi- Tudor Rusu si Liana Barlea, cu Papp Csaba- Dan Jecan si Gianina, Cristina Patrascu si Cristi. Am avut
8 perechi de schiuri, 6 perechi de foci. La urcare ne speriau dealurile goale, credeam ca vom gasi zapada doar pe Pietrele Marunte. Am urcat cu schiurile pe rucsaci sau pe umeri doar pana in saua La Plopis ( la cam 10 minute mai sus de partie), de acolo era zapada. Am hotarat sa ocolim Buscatul prin dreapta, pe la Buhuia. 6 dintre noi am urcat pe schiuri si foci, Tudor si Liana pe clapari (nu aveau foci) si Geanina pe bocanci de munte ( nu avea nici schiuri). Dar cand am dat de zona plata a drumului (inainte de Fantana Gabrienii), si-au pus schiurile si Tudor si Liana. A inceput sa ninga, zapada se lipea tare de foci, nu am avut solutie sau ceara de foci anti-snow ( ne facem autocritica !), asa ca nu am prea alunecat pe schiuri, mai mult am marsaluit, caci se prindea rau zapada si o tot razuiam de pe foci periodic, dar in zadar. In poiana Buhuia, am dat jos focile, caci nu mai aveam de urcat, dar zapada s-a prins in continuare de schiuri ! Si nu aveam nici ceara de schi ! Ningea continuu si tot mai tare si cu vant. Ajunsi la Sesul Cald , am ales o "coliba" (acele casute modeste folosite de localnici doar vara ) sa mancam cate ceva la adapost de puiul de viscol. Am avut surpriza ca chiar in acea "coliba" (asa le numesc mocanii din zona) sa il gasim pe Toni Marc, un bun prieten al meu si salvamomtist veteran, era cu o doamna la plimbare pe bocanci. Unui bar plin de fum, au preferat viscolul, bravo lor !



Ne-am intors pe drumul militar, asadar am dat roata Buscatului. Ajunsi la masini, le-am gasit ca pe niste savarine, cu cca 15-20 cm de "frisca proaspata". Am coborat apoi mai tot timpul cu viteza 1-a, mari emotii au avut mai ales cei fara cauciucuri de iarna (noi aveam ) si fara lanturi (aveam, dar n-a fost nevoie de ele, nu derapam ca altii ). In Baisoara lapovitzea, mai spre Cluj ploua....
Ce stiam si s-au convins acum cei ce ne-au insotit: dintre cele 3 sisteme de fixare a focilor pe schiuri, cel mai bun pentru ce facem noi e cu carlige si la varf si la coada. Tehnica cu foca mai scurta ca schiul se foloseste doar la competitii (intrebati-o pe Cristina, careia i se tot dezlipeau. Se dezlipeau si cele doua foci noi ale Clubului ( le-au inaugurat Dan Jecan si Cristi )- fixate prin intoarcerea peste cozi a capetelor de la coada schiurilor a focilor ce sunt mai lungi decat schiurile; zona intoarsa pe fatza de sus a schiurilor nu voia sa stea lipita nici cum ! Noroc cu leucoplastul din trusa de prim -ajutor ! Asa ca le vom face si pe ele "top fix" la ambele capete : pe unul din schiurile de 1.85 si pe unul de 1.75.



Multumesc lui Csaba ca datorita lui am fost 9, nu 4. Sper sa devina "de-al nostru". Le multumesc tuturor ca au dat dovada de stoicism, au trecut "testele rabdarii": frigul la maini caci se udasera manusile (am mai avut noi de rezerva si i-am mai "depanat", claparii (le-am imprumuta noi doua perechi) care insistau a produce basici, "frana " pusa de zapada de pe foci si schiuri, ninsoarea si vantul, ceatza, umezeala, etc.
Acesta a fot "botezul" pentru cativa, inaugurarea sezonului- cred ca pentru toti. Sper ca s-au convins ca toti cei carei ubesc Muntele- trebuie sa doreasca a-si achizitiona echipament de schi de tura, cand vor putea...

Cu gandul la ture viitoare,
Dinu si Marlene Mititeanu

marți, 25 noiembrie 2008

Raport de tura XS: zona Bedeleu, duminica, 23 nov 2008





Intr-o racoroasa dimineata de noiembrie, am plecat spre zona Bedeleu impreuna cu vestitul Max pentru o scurta tura de duminica. Am fost 5:dl Dinu, Adi Pop, Mara, Ana si cu mine. Nici nu ne-ar fi trecut prin cap ca muntele ne va face o asa surpriza si ne va oferi primul covor de zapada din anul acesta. Covor persan as putea zice...









Dupa ce am parasit soseaua, am trecut podul suspendat peste Aries si am pornit-o la drum.

Dl Dinu ne-a aratat inca de la inceput utilitatea betelor si cum sa le tinem pentru a fi eficace si sincer, a fost foarte constructiv. Asta ne-am dat seama la pantele de mai tarziu, unde daca nu erau betele...suna altfel povestea.





Peisajul a fost de vis. Cerul ne-a dezvelit intreaga paleta de culori, de la un albastru ce l-ar intrece pe cel de Voronet, pana la violetul cerului de seara si griul cerului furtunos.







Cuvintele sunt de prisos de acum. Mai postez cateva poze care sa descrie peisajul de basm si atmosfera pe masura....



vineri, 21 noiembrie 2008

Tura pe granita - Muntii Maramuresului

Am acceptat sa fac eu pana la urma RT turei prin Muntii Maramuresului, jumate fiindca sunt « de-acasa de la mine» si pentru ca cei mai in masura erau oarecum mai ocupati .
... Daca initial eram “la granita de timp” cu o lucrare ce se cerea predata, in gand chicoteam ca urmeaza sa fiu “pe granita” in scurt timp, de data asta la propriu, in Mtii Maramuresului! Vineri dupamasa ne-am debarasat de imbulzeala si traficul urban si am luat calea Maramuresului :). Am pornit cu 2 masini, respectiv cu Max (Dl Dinu si Marlene, Petronela, Dl Eugen si eu), iar in masina lui Adi (Adi, Laci, Ibi si Andrei). Cum e cantecelul acela...noua 'negrii mititei' ..si-mi permit improvizatia '...au plecat la munte, si pe drum au povestit...multe si marunte'. In drumul spre munte am avut ca vecina o luna superba, mare si rotunda de parca statea sa explodeze cand a rasarit. Dupa 214km de drum am ajuns putin dupa 10 seara la capatul din amonte al satului Poienile de sub Munte (catunul Luhei), la confluenta vaii Cosnea cu valea Ruscova. Acolo, langa cabana, am montat repede corturile si in scurt timp am adormit, constienti ca trezirea va fi la 5:30, ca doar in noiembrie ziua e scurta!
Sambata dimineata, aerul rece si intunericul de afara nu prea ne faceau sa scoatem nasul din sacul de dormit, dar gandul ca urmeaza o zi pe creste si cerul curat-inca cu stele pe el ne-a determinat sa strangem rapid corturile. La 7 eram cu rucsacii in spate, in sir indian si dornici sa insotim banda rosie care insoteste valea Cosnea la inceput pe drum. In scurt timp am urcat apoi pe poteca prin padure, privind cum in zare Mihailecu si Farcaul ne trag cu ochiul dezgolindu-si culmile in rasarit. Am iesit apoi in culmea din dreapta la Vacaristea Pecealu,

unde cativa din noi ne-am aprovizionat cu apa de la un izvor cam “anemic”(vb lui Dl Dinu) . eu as zice putin zgarcit da foarte bun! De fapt curgea incet sa ne tina mai mult langa el J . nu departe am facut un popas, sa crestem glicemia cu ceva rontaieli, o gura de ceai si o spranceana pe harta, cu ochii pe Vf.Pecealu (1725m)-urmatorul obiectiv.
Vf. Bucovinca (1763m) l-am ocolit putin, si fiindca ne-am lasat sedusi de verdele jnepenisului virgin am ‘abandonat’ din gresala poteca, balaurind apoi o bucata de timp prin marea incalcita de jnepeniJ. Totusi, cateva afine uscate gasite spre final au compensat abaterea . Am decis sa ocolim Vf.Pietrosu Bardau (1850 m), am mers pe curba de nivel pana in culme in saua de dupa el,

am luat pranzul si ne-am desfatat cu culmile domoale scaldate in soarele amiezii.


Bucurosi de o poteca draguta dupa jnepenisul buclucas, am continuat-o pana cand la un moment dat imaginea Pietrosului Rodnei s-a cerut admirata! Nu dupa mult timp am ajuns pe granita la borna 470, si tocmai cand asfintitul isi facea anuntata prezenta am inceput sa punem corturile pe drumul romanesc langa borna 469 (stiam ca pe gtanita nu e voie sa umblam la frontale, iar noi am gasit la fix acel loc de corturi, chiar pe granita!). Seara s-a incheiat cu o supa calda si povesti, voie buna si planuri de ture viitoare! Din bun simt sau timiditate, s-au cam tras Adi si Laci de la supa, cica “am venit numa la o poveste” dar pana la urma au acceptat nu doar supa ci si sa imparta cu mine si Petronela ca desert sau vitaminizare portocala si mere. Apoi, dupa ce am spus noapte buna Lunii pline si celor de ‘langa’ sau ‘de aproape’ am adormit... pe o temperatura ce scadea cu cateva grade sub 0.
Duminica la 5:20 trezirea! Recunosc ca baietii ne-au facut ceaiul, asa ca noi am fost primele cu cortul strans si rucsacii gata cand inca era intuneric afara! Rasaritul a fost spectacolul diminetii...

Desi in ultima perioada tot rasarituri am admirat, asa purpuriu ca asta n-am vazut de mult! Printre bornele granitei, am admirat, visat si fotografiat cerul de-un rosu aprins si ceata din vai... au urmat Budescu (1679 m) si vf. Borsutin-(borna 457)- vf.Ladescu (borna 449)-Vf.Furatik -(borna 443)

si fiindca timpul nu ne prea permitea, s-a decis sa coboram prin pasune dupa GPS, apoi pe o curba de nivel , luand apoi calea unui urcus lin pe o poteca ciobaneasca pan ala o stana, unde am luat pranzul. De acolo, am coborat prin padure spre valea Rica- pe un drum bun,
pana la confluneta ei cu valea Socolau (Gura Ricii )- de unde in aval apa se numeste Ruscova. Dupa inca cca 600 m. Am ajuns la masini binedispusi de povestile derulate de-a lungul zilei si de impresiile schimbate. In drumul spre Cluj am trecut prin dragi sate maramuresene, ca Bogdan Voda, Dragomiresti... am admirat jirezile pentru fan...ne-am reamintit Craciunuri cu traditii si am planificat altele pe gustul fiecaruia.
A fost o tura reusita, fara peisaje spectaculoase sau portiuni inedite, dar impregnata linistea zilelor de toamna tarzie,

peisajul pitoresc, rasaritul reflectat in bruma din zorii diminetii si de luna plina

... de fetele copilelor bucalate si de confortul ca esti alaturi de oameni minunati!

Va multumesc mult pentru ca inca o data am fost ACASA si m-am simtit Acasa si la propriu si la figurat, desi eram practic doar aproape de casa...

marți, 11 noiembrie 2008

RT: Arhipelaguri bucovinene

de Dinu Mititeanu

Motto: "Marea de nori e unul din cele mai uluitoare privelisti montane. Valurile de nori sunt luminate pana la stralucire de soarele de deasupra... Mai rasare ici colo cate un varf semet, ca o insula neagra similara cu cea pe care te afli... Apoi marea se agita. Soarele si vantul ii maresc neastamparul, insulele devin peninsule, potopul se retrage in lungul vailor..."
geograful Ion Simionescu



Am plecat din Cluj vineri la ora 16.30.Seara la ora 21.30 l-am parcat pe Max in gara Mestecanis. La 22.23 am urcat in accelerat, la 23.04 am coborat in Campulung Est. Am contiuat cca 2 km per pedes pe asfalt in directia Suceava, apoi la dreapta inca vreun km pe Valea Caselor. La ora miezului de noapte i-am cantat "Multi Ani Traiasca Petronelei" - incepea ziua ei aniversara. Apoi am montat corturile pe un fanat. Sambata 8 noiembrie am urat in gand La Multi Ani celor ce-si serbau onomastica, apoi am plecat prin ceatza- semn de vreme buna !- prin Cheile Moara Dracului. La liziera padurii am iesit si din ceatza ! Ne simteam naufragiati pe tarmul "marii bucovinene". Popii Raraului- Saua Ciobanului- Piatra Soimului- Pietrele Doamnei. Peisaj de vis in toate directiile. Facem la fiecare popas cuvenita lectie de geografie cu cei doi coechipieri ai nostri. Se descurca binisor si Andrei, dar mai ales Petronela - care e geograf: Obcinele- dincolo de Depresiune Campulung, mai spre dreapta- muntii Stanisoarei, departe in sud, dincolo de "Delta fiordului Bistrita" - Ceahlaul - Olimpul Moldovei care ne oferise nu de mult privelisti similare. Toaca si Panaghia se vad si cu ochiul liber, binoclul doar confirma. Muntii Bistritei, Calimanii, Bargaul. La cabana/hotel Rarau ne bucuram sa-l revedem pe Voicu Raia- seful Salvamont Suceava. Ne da o veste buna: poteca pe care vom urca la frontale spre Vf.Giumalau a fost "lucrata", eliberata de jnepenii care o invadasera. La ora 17 intram in padurea Giumalaului, la 19 fix suntem pe varful-cupola , "pohta ce-am pohtit". GPS-ul ne arata ca am parcurs 21 de km. Ii cantam din nou Petronelei "Multi Ani Traiasca" chiar langa borna de varf si indeplinim ritualul "Gipfelkuss" . Ne spune ca aceasta aniversare a zilei sale de nastere n-o va putea uita . O credem; cadoul pe care i l-a oferit Cerul e nepretuit. O seara si noapte linistita, fara vant, fara zgomot si putoare de motoare, fara manele, chiar si fara latraturile de caini din seara precedenta. Noapte cu cer plin de stele si cu luna ( inca nu chiar plina, dar excelent maestru de lumini ), cu marea de nori care persista si da semne ca ar vrea "sa se umfle". Speram sa nu patim ca in noaptea de revelion2008 pe Vf.Arcanu, cand dupa o seara similara, ne-am trezit a doua zi ca suntem "subacvatici" ! Temperatura doar cu 4-5 grade sun zero.



Duminca 9 nov. La 6.45 ne imbracam bine si iesim din corturi la intalnirea cu Maria Sa Soarele. La 07.07 tasneste din "mare". Am vazut, admirat , fotografiat sute de rasarituri; dar de fiecare data cel prezent e parca mai altfel, e cel mai frumos! Ne fascinaneaza jocul culorilor, al luminii. "Insulele arhipelagului" devin tot mai clare: dincolo de Tara Dornelor, zambesc in soare trio-ul Suhardului: Ousorul, Faraoane, Omul si trio-ul rasaritean al muntilor Rodnei: Rosu-Inaut- Ineu. Identificam frumosul Piciorul Plescutzei- ce pleaca din Ineu spre nord-est, de care ne leaga placutele amintiri ale unei aniversari, cand muntele era imbracat "in blana de leopard". Muntii Maramuresului se itzesc si ei... Inspre toate punctele cardinale, culmi mai mici par vapoare transatlantice. Acest peisaj de o frumusete stranie si sufletele ce ne sunt atat de usoare ne fac sa ne simtim parapantisti. ..E clar ca nu ne grabim sa plecam din acest rai pamantean... .. Dar din pacate tot vine momentul acesta...Eu si Marlene mai parcursesem acest traseu de multe ori, in ambele sensuri, in toate anotimpurile. De data am gasit marcaj proaspat, bine executat. In timpul lungii traversari a padurii in care intram dupa Poiana Ciungilor avem timp sa ne rememoram treceri anterioare: unde am campat, ce cataratori sau drumeti am intalnit, ce "condimente" a avut fiecare tura..



La iesirea din padure, la Schitul Sf. Pantelimon le povestim coechipierilor nostri de un Craciun aici, unde sosisem dupa doua zile de alunecat pe schiuri pe lunga Obcina Mestecanis, pe care urcasem din Carlibaba. La ora 14. 30 eram langa Max care ne-a readus in Alma Mater Napocensis.

Mai multe imagini aici: http://outdoors.webshots.com/album/568595107AXwmKR

marți, 28 octombrie 2008

Tabara de escalada, 25-26 Oct. 2008, Cheile Aiudului


Intr-un decor bestial de toamna a avut loc sambata si duminica care tocmai au trecut "Tabara de escalada" a Sectiei Universitare Cluj a Clubului Alpin Roman.


Vremea a fost destul de rece si amenintarea ploii plutea apasator asa ca am renuntat sa facem si trasee mai lungi si ne-am concentrat pe escalada.


Prima zi am instalat manse la Poligonul din Coltul Cetatii iar a doua zi la cel din Peretele Bogza, pe trasee cu dificultate intre 5- si 7-.


In total au participat 13 persoane, 9 in ambele zile iar 4 doar intr-una dintre zile. Dintre "veterani" au fost prezenti: Mihaela, Ela, Dragos, Flaviu, Adi Pop si subsemnatul iar dintre "incepatori": Petronela, Andrei, Nils, Laura, Liana, Tudor si Radu.


Entusiasm a fost din plin ziua fiind mai scurta decat pofta de catarare a participantilor. Am avut cheile aproape doar pentru noi si ne-am bucurat din plin de salbaticia si de linistea din jur. Duminica dimineata ne-am trezit in ciripit de pasarele dupa ce noaptea am luptat sa respingem atacurile unei vulpi asupra taberei. Singura victima a fost salamul lui Flaviu.


Unora le-a fost mai "greu" decat altora dar totul e bine cand se termina cu bine.