sâmbătă, 28 februarie 2009

Pe schiuri "prin gradina casei"

Plec doar maine dimineata devreme spre satul meu fagarasan. Asa ca azi am facut "pasi in doi" (cum se numeste blogul unor prieteni timisoreni) - pasi alunecati pe schiuri "prin gradina casei" -adica pe aproape de Cluj. Ne-am hotarat in graba, dar am plecat totusi mai tarziu decat Csaba, Andrei si Ibi. Ca sa fim siguri ca vom avea zapada suficienta, n-am inceput tura din satul Somesul Rece ca ei, ci am urcat mai adanc "in munte"- pana la Uzina. Si de acolo am facut circuitul vaii Barlogu, afluent de dreapta al Somesului Rece, paralel si mai in amonte de valea Rasca Mare. Am urcat prin catunul Arsuri, de unde l-am sunat pe Csaba in pauza de dat cu ceara pe foci. Ne-a spus ca au si ei zapada. Am continuat peste Batrana, pe le Dudaie si ne-am intors pe culmea de dincolo de vale, cea cu catunele Dodesti, Chirilesti, Paltinei. Zapada nu era nici foarte "grea", dar nici asa faina cum a fost la Vladeasa.
Asa ca virajele nu ne ieseau faine, dar am reusit sa nu cadem , desi am avut fiecare cateva "tentative" ! E un circuit pe care l-am facut de multe ori, in toate anotimpurile, credem ca ultima data cu prietenul Titus Hen, intr-un inceput de iarna, cand venise la Cluj sa-si cumpere schiuri de tura. E un circuit cu privelisti care te indeamna mereu sa faci poze. Azi, soare pentru poze am avut doar in prima parte a turei, la urcare. Pe langa casele traditionale, au aparut acum si case de vacanta, vile, pensiuni... Candva vom repeta aceasta tura cu unii dintre voi.



Sunt inca de facut alte multe ture faine in zona, nu-s departe de Cluj, dar asta are avantajul plecarii si intoarcerii la masina. Mai discutam marti dupa proiectie. Pana atunci voi avea si vesti despre Piatra Craiului-daca "ne primeste" pe cei 8, sau dimpotriva, ne recomanda sa aplicam planul de rezerva: Creasta Suhardului pe schiuri. Trebuie sa cautam o rezerva si la Pasul Prislop (14-15 martie), mi s-a spus azi prin telefon ca nu ne pot oferi apa !
Incerc in pasul Rotunda, sunt doua pensiuni.

Dinu

marți, 24 februarie 2009

RT: Rachitele-Vladeasa

Text: Dia Somogyi, Foto: Mircea Munteanu

Weekendul 20-22 februarie a reunit la poalele Vladesei o ceata de membri si aspiranti ai CAR Universitar Cluj, dornici sa incerce catararea pe gheta sau sa alunece prin nametii proaspeti- fiecare dupa placul sau: in concurs, de placere, sau ca initiere. O parte au reusit sa fuga din urban de vineri dupa masa, altii doar de samabata devreme, insa fiecare bucuros de revederea unui alb imaculat si de reintalnirea cu prieteni cu care sa guste inca o data Muntele. Eu am pornit doar sambata in zori, impreuna cu Andi si Marian, si imediat dupa simbolicul protocol „ ...-...., imi pare bine!” conversatiile au curs de nici nu ne-am dat seama cum am ajuns in Valea Stanciului. Acolo, un alunecacios -ce avea dis de dimineata curent in calcaie- ne-a intampinat cu pupici si strangere de maini! Bucurosi de intalnire!



Ne-am echipat rapid si-n scurt timp, cabana ce ne-a fost gazda calda (poate prea calda) si foarte primitoare, a ramas goala pana spre lasatul serii. Unii cu emotii de concurs, altii entuziasti sa testeze gheata sau schiurile,altii sfatosi si invatacei binevoitori cu noii lunecaciosi sau cataratori pe gheata. Pe scurt, ziua a fost fascinanta! Astfel, ne-am reunit acolo sus, la Rachitele- peste 20 de prieteni,din Cluj, dar si din Oradea, Timisoara, Targu Mures! Si-mi permit sa zic, foarte reusita diversitatea! Studenti, profesori, job-uisti si parinti cu prichindei! Am avut parte de o zapada superba, fulguia marunt, dar atat de frumos si cuminte!... si pe tot parcursul turei ne opream sa admiram participantii la concurs, atenti sa sau empatici la eforturile si emotiile lor. Am urcat spre Pietrele Albe, povestind in scurtele pauze de ceai si chiar inainte sa parasim drumul forestier ne-am intalnit cu Arnold si trupa lui. Bucurosi sa ne vedem si pe poteci de munte!
Pranzul ne-a prins la o stana putin mai jos de drumul ce e curba de nivel- (unde acum o saptamana au inoptat Dl Dinu si cu Marlene), ascultand pataniile unora ce-au supravietuit sau au trecut in lumea de dincolo din diferite motive. Nici nu se putea sa fie tura Tura fara binevenita lectie de munte. Multumim!



Apoi am urcat pana la drumul cu pricina si de acolo spre locul care acum 2 ani fusese tabara de baza a grupului de CAR-isti. Si vai...ce faina coborare a urmat apoi! Unii mergeu ca unsi, altii isi exersau virajele, Petro, Lavinia si Mara se ambitionau sa alunece cat mai mult sau si sa se opuna atractiei gravitationale ? oricum, stiti ca ati fost niste frumoase, da?! Seara ne-a adunat pe toti la cabana, unde povestile au inceput sa curga de la sine, pana spre ora 19 -cand am mers la premierea participantilor la concursul de sky de tura! Incredibil cata lume, cate fete luminoase, cate farmituri de planuri si schimburi de impresii pe metru patrat! Intorsi la cabana nu ne-am mai saturat de povesti, impresii, glume si poante! Am invatat si eu care-i vinu al mai prost sau mai bun, (?) cum se (si ne) percep(em) in functie de regiunile tarii, apoi glumele au inceput sa curga la o cana cu vin de le-am pierdut sirul, si rasetele impreuna cu ele! A fost o seara de neuitat, cu lumina difuza si chipuri vesele, in care peste 20 de oameni ne ascultam si intelegeam deopotriva, si-n care exista o anumita logica si organizare in toata abrambureala aparenta! Orele mari ne-au impins la somn, in corturi, pe paturi cate 2 sau pe izolire insiruiti ca sarmalele... constienti ca a doua zi plecarea e la 8 jumate pentru romani (deci la 9 de fapt .Cei prezenti stiu de ce!) In realitate, peste 9 a urmat si sfertul academic, ca deh... lume muulta, spatiu mic...orgamnizare dupa posibilitati! Nu-i bai, ca doar pana sa parasim drumul forestier si sa urcam in dreapta prin partea cu padurice, am inceput din 6-7 sa devenim 10-12 iar langa aceeasi stana (ca sambata) cam 15-17! Fiecare cu ritmul si povestile sale... ne-am lasat rasfatati de un soare minunat si un cer curat ca lacrima in prima parte a zilei! Putin dupa 12 Pietrele Albe si-au chemat norii, oarese credeau mai fotogenice asa?! Unii au urcat pana in creasta, altii pana la drum ..si de acolo ne-am dat iar drumul la vale prin pulverul de zapada putin mai moale ca sambata ... dar fain si bun! Ne-ar bate Dzeu sa ne plangem! Nici nu stiu ce-am admirat mai mult: serpuirile paralele din zapada, gropile de „hooopa- jbeang”, bradutii grei de atata alb sau cerul ce se incapatana sa-si traga fusta de un cenusiu dantelat peste el. Deja ma ia cu sange rau cand vad diferenta intre ce-mi vad ochii acum (imaginea unui monitor) si ce-mi vad ochii mintii, uitati prin acele locuri dragi foc!
Ne-am intors pe la 14, fiecare de pe „urmele sale”, unii cu gandul la ce am creionat si taiat prin zapezi (ne)atinse, altii la ce au cioplit in gheata... intr-un mod creativ, unu mai artist decat altul. Ne-am impachetat repede, si-n jurul orei 15 ne-am intors cu bagajele stranse si focile inca umede la masinile parasite pe marginea drumului. De data asta, NU bucurosi de intalnire! ... Caci inca nu era vremea apusului si noi lasam in spate masivul Vladeasa, cu parere de rau ca zilele trec ca minutele pe munte... dar constienti ca se tansforma in vesnicii!



Multumesc voua, prieteni dragi, pentru acest weekend atat de reusit, pentru bucuria de a imparti cu voi 2 zile de iarna superbe, si o atmosfera de neuitat seara la povesti...si pentru ca de fiecare data ma simt asa de ACASA si de in familie alaturi de voi! Stiu ca ma repet... dar voi stiti ca chiar sunteti niste faini?!? Sunteti!

duminică, 15 februarie 2009

Initiere in schi de tura- Muntele Baisorii- 13 februarie 2009






Dimineata zilei de 13 febr ne-a intampinat cu multa zapada si cu un chef nebun de schi. Mai mersesem noi pe schiuri, insa tura de schi de tura propusa de dl Dinu cu o zi inainte suna mai mult decat bine.





Asa ca, la 9 dimineata, ne-am infiintat in statia de autobuz din Observator pentru a pleca in ceea ce a fost initierea noastra in schi de tura. Dl Dinu cu Max, tata (Titus) , Ana si cu mine. Dupa un drum printre gropi si zapezi, asteptand ca doi soferi ai masinilor de dezapezire sa-si termine povestile, am ajuns si noi in statiunea Baisoara, de unde incepea primul nostru drum cu schiurile de tura in picioare. Ciudata senzatia pe care o ai cand practic mergi cu schiurile...cand calcaiul nu-ti este fixat de talpa schiului, ca la schiul de partie.



Ne-a spus domnul Dinu cum ar trebui sa alunecam cu ele, ca ar trebui sa se ridice numai piciorul, nu si schiul. Inceputul a fost mai greu, pana ce reuseai sa te controlezi. Si asa am pornit incet, si apoi in ritm normal pe traseul care am aflat ca se numeste de acum traseul CAR-istilor, caci toti ce-si pun pentru prima data schiurile de tura in picioare aici vin. Ce-i drept, buna alegere...urcus domol, coborare lina, sa nu iei viteza prea mare. Numai bine pentru a exersa miscarea gleznelor si controlul pe schi. Drumul prin padure a fost foarte fain, brazii erau incarcati cu zapada proaspata iar poienile prin care treceam erau foarte pitoresti, cu case de vara din lemn, colibe, ce aveau o masa cu bancute si niste lemne pe post de pat in interior.




Am avut surpiza sa ne intalnim cu un grup de iubitori de munte, de mai multe varste, acompaniati de o ceata mare de caini pufosi. Erau si stundente in grup care auzisera de CAR si vroiau sa vina la proiectii ceea ce, evident, ne-a bucurat. Dl Dinu le-a dat o carte de vizita, le-a povestit despre grup si despre club iar noi le-am spus ca la asteptam cu drag in martie. Ne-am mai imprietenit cu brazii, caci erau in drumul nostru, i-am strans tare in brate ( ca sa le simtim mirosul proaspat, nu din alta cauza!) si am savurat din plin o zi frumoasa, cu zapada multa, asa cum ar trebui sa fie o zi de iarna.




Iar acum tot ce asteptam este un nou val de zapada cu schiurile de tura in picioare:)


Multumim!
Laura Hen