marți, 15 decembrie 2009

SOS revista "Romania Pitoreasca"

Multi dintre noi, cei care iubim muntii, in afara de relatarile si
fotografiile de pe internet, eram abonati sau cumparam si revistele de
munte tiparite pe hartie: Muntele, Muntii Carpati, Alpin Info, Alpin
Extrem, Knox, Anotimpurile Muntelui, Dincolo de Usa si altele, care din
pacate au murit pe rand. A continuat sa apara fara intrerupere din 1972
(desi cativa ani doar ca ziar !). Mai exact s-a incapatanat s-o tina in
viata Mihai Ogrinji, ajutat de cativa ani de un entuziast alpinist
veteran- Mihai Vasile. Nu e revista doar pentru alpinisti si
montaniarzi, dar nici noi nu suntem doar montaniarzi. Mai exista in tara
asta si alte frumuseti care merita cunoscute, vazute, care merita a fi
aparate de agresiuni si poluare.



Dar am primit semnale ca si RP e in pericol ! Daca pentru primele 6
luni ale lui 2010 nu se vor abona minim 500 de romani, va sucomba si
Romania pitoreasca. Revista despre care multi nici nu stiu ca mai
exista, tirajul a scazut dramatic, la chioscuri nu se mai difuzeaza de
cand Rodipet-ul a fost pus pe butuci !
Cei care doriti sa ajutati la reanimarea revistei , o puteti face
abonandu-va. 39 lei pe 6 luni sau 78 lei pe 12 luni. Abonanentele se
pot face doar trimitand banii prin mandat postal pe adresa::

Mihai Ogrinji - la redactia revistei "Romania Pitoreasca"- str.Ghiocei
nr.30, bloc 30 C, sc.B ap 55 cod 020571, sector 2 Bucuresti (tel.021-211
08 77 ).

Cei care va veti abona, veti primi chitante individuale. Dar e de dorit
ca cei care puteti, sa cereti a se expedia 2-5 exemplare la aceeasi
adresa. Pentru ca unii din colegii mei de club isi schimba periodic
adresele si pentru ca unii nu au cutii postale adecvate, voi primi eu
lunar coletul cu reviste si le difuzez la intalnirile/ proiectiile
saptamanale.

Cu speranta ca vom dovedi si prin abonamente la Rp ca iubim Muntele si
Frumosul,
si cu urari de Sarbatori Fericite si vacanta placuta,

Dinu Mititeanu

vineri, 4 decembrie 2009

weekend mai lung prin Buila Vanturarita 27 nov-1 dec

Dupa mai multe discutii legate de unde sa mergem in weekedul asta prelungit, a venit Mihnea cu ideea sa facem o tura pe langa casa lui, in Buila Vanturarita, cel mai mic parc national din Romania, situat in sudul Muntilor Capatanii...asa ca ne strangem 9 oameni dornici sa descopere o particica din frumusetile Builei: Raluca, Mirela, Stefan, Mihnea, Claudiu, Serghei, Simi, Dodi(colegi de-ai lui Mihnea) si eu.
Ajungem vineri seara acasa la Mihnea, in Rm.Valcea, asteptati cu mancare calda si foarte gustoasa, iar dupa un somn bun pornim sambata de dimineata spre Buila. Lasam masinile pe un drum foresiter, la cativa km de schitul Pahomie si incepem sa urcam prin padure spre Brana Caprei.
Trecem pe langa niste pereti din calcar inalti, foarte spectaculosi, ce ofera o varietate de trasee de alpinism, pacat ca acestea nu sunt foarte multe. Pe Brana Caprei ne bucuram fiecare de frumos, de salbaticie, de libertate, Raluca exteriorizandu-se cel mai original...
Strabatem Cheile Cheii, de care eu raman impresionata, datorita frumusetii salbaticiei lor: stanca impunatoare, apa limpede si extrem de rapida, aerul pe care nu te mai saturi sa-l respiri...
Dupa cateva ore de mers si opriri sa admiram privelistea de care parca nu ne mai saturam, ajungem la cabana Cheia.

Mirosul de peste si alte mirodenii de pe langa cabana ne fac pofta si gustam si noi cate ceva din ce avem fiecare, cu gandul sa ne refacem fortele pentru niste trasee de catarat. Mergem la
Peretele Santinelei, aproape de cabana, unde reusim fiecare sa ne cataram putin pana ne prinde noaptea.
Ne punem la foc unde se creeaza o atmosfera foarte calda si prietenoasa, cu un cabanier ospitalier si amuzant, unde ne intindem la povesti pana ne alunga ploaia.
A doua zi, duminica, pornim devreme cu gandul sa facem o bucata mai salbatica din creasta. Urcam pe niste serpentine prin padure, iar cand ajungem pe creasta avem parte de o priveliste superba: Fagarasii in toata splendoarea lor..( cum spunea si Mihnea, se pare ca am fost cuminti ca sa meritam un astfel de cadou..;)
Portiunea asta de creasta e foarte salbatica, slab marcata, din cauza jnepenilor care cresc ca la ei acasa si care nu pot fi taiati pentru ca e parc national, la care se adauga multa stancaraie cu cateva zone de catarare usoara. Prin jnepenii inghetati sau pe deasupra lor, reusim sa ajungem la zona cu marcaj de unde nu mai avem mult si ajungem pe Vf. Vioreanu si mai apoi
Vf. Vanturarita, unde ne intalnim cu un calugar si inca un baiat de la schit, care parca zburau pe munte. Incepem sa cobram din Saua Stevioara si cu putina munca de orientare ajungem pe valea buna, ca de acolo sa o luam pe noapte, prin padure si sa ajungem la schitul Pahomie si de acolo la masini.
Ajunsi in Valcea suntem primiti ca boierii cu mancare calda si prajituri de catre parintii lui Mihnea.
Luni ramanem doar 4: Simi, Dodi, Mihnea si eu si hotaram, dupa ce dam cu banul, sa mergem la un perete cu trasee de escalada, aproape de Cheile Bistritei, chiar la drumul care urca la Manastirea Arnota, oprindu-ne inainte sa vizitam si Muzeul trovantilor din Costesti.
Marti, avand mai putin timp la dispozitie, vizitam Casa Memoriala Anton Pann si Cascada Lotrisor, ca dupa aceea sa ne intoarcem spre casa, pe noua autostrada :D.
In concluzie, un weekend mai lung foarte reusit, cu vreme buna, trasee spectaculoase, oameni faini si gazde de nota zece...




Numa' bine si sa ne revedem in locuri faine
Delia

miercuri, 2 decembrie 2009

In Memoriam - Radu Crisan


Radu a plecat dintre noi. Mult prea devreme pentru viata pe care o avea in fata, pentru noi care am pierdut un prieten, pentru munte ale carui carari o sa-i duca dorul. Prietenii ii spuneau Zapacitu', pentru ca era vesel si aiurit si ne facea sa radem. Felul lui energic de a fi si pasiunea care o avea pentru munte ne facea intotdeauna sa vedem in el un om sincer cu care era usor sa legi o prietenie. Cand l-am cunoscut imi povestea pe tren ca lucreaza, si eram destul de mirat ca totusi a inceput destul de repede acest lucru, apoi mi-a zis ca lucreaza ca sa-si poata lua costumul mammut de trei straturi. Nici nu stiam atunci ce inseamna asta, tot ce am retinut este ca lucreaza ca sa adune echipament ca sa mearga pe munte. Aceasta e pasiunea pe care am vazut-o la el la fel de puternica tot timpul cat l-am cunoscut.

A fost un om sincer si frumos, cu care era o placere sa cutreieri cararile muntilor si sa vorbesti. Un prieten care ne-a impartasit visurile si turele dorite si care ne-a sfatuit mai apoi ce echipamente sa ne mai cumparam. Va fi mereu prezent in gandurile noastre si in inima muntelui pe care l-a iubit. Cred ca toata lumea care l-a cunoscut si a iesit intr-o tura cu el ii va simti lipsa.

Odihneste-te in pace, Radu Zapa', nu te vom uita niciodata!