“Oamenii astia aici s-au nascut, aici au trait, aici au murit” (Ibi). Fiecare din dealul lui, privind care spre Retezat, care spre Sureanu, strabatand poteca si padurea pana la scoala unde azi, doar 3 copii i-ar mai ocupa bancile (scoala din Tarsa), cocotand fanul in copaci si traindu-si povestea de noroc sau de nenoroc ce le-a fost ursita.
Pe dealul acela al Tarsei, Danila Grecu, cel la gardul caruia curentul s-a oprit din lipsa mijloacelor pecuniare, povesteste despre sibianul ce nu si-a mai locuit casa cu etaj cumparata. In dealul acesta al Ursiciului, Ionut Luculescu, ce ne-a indemnat sa tinem dreapta pe langa padurea de pini, dreapta pe langa marul mare, dreapta pe langa casa parasita… si el povesteste de fericirea altora: “apoi s-o dus int-o sara cu oile in curtea unui batran si acela l-o intrebat daca n-are frati sa vie sa-l tie sa-i lase casa, ca n-are pa nime. Si-or facut drumul pa pamantu’ ala si i-or dat 3 miliarde ca i-o doborat casa; mare noroc!”
Prin iarba invesmantata in chiciura tasnind din intinsul uscat al pamantului si sprijinandu-se de cortina cetii din care, parca intrat in evanescenta, cate un copac isi lasa vizibil conturul trunchiului, ajungem la casa parasita. “Cetatea” acestei case ramane marturie ca aici a invins natura. Usa joasa te obliga sa-ti apleci capul, ca-ntr-o inchinaciune in fata icoanei de pe perete. Intr-un colt fotoliile mari, scriu litera prezentului, din tavan atarna lampasul, herald al trecutului.
Pe frunzele alunecoase care din loc in loc te inghit pana la genunchi, printre trupurile cenusii ale copacilor ce unesc cerul cu pamantul, pe firul tesut ce uneste viata cu moartea, pasii nostrii urmeaza acelasi drum stravechi…cu stangul in trecut, cu dreptul in viitor.
Anca Ardelean
---
Anca a scris cateva impresii. Eu va invit sa vedeti cateva poze:
Nu veti gasi niciuna de la Sarmizegetusa, Blidaru, Cetatea Rosie. De acolo gasiti si pe net sau unii ati facut, aveti sau veti face. Am facut si noi cu alte ocazii. Acum am parcurs poteci si drumuri de pe culmi vecine, prin satele Tarsa, Prihodiste (sambata) si Ursici (duminica).
Culmi pe care au calcat candva si opinci de daci. Daci care probabil isi iluminau casele cu opaitze (ca bunica in tineretea ei ), nu cu lampi de petrol ca putinii oameni care isi asteapta sfarsitul acolo unde s-au nascut, in Ursici ! Intamplarea a facut ca din satul Luncani de pe valea cu acelasi nume ( sat mult mai mic decat credeam !) in care am avut "base camp", duminica sa ajungem dimineata in Ursici la casa cu .nr.43 "a lui Ursutiu" (pana acolo e drum ) si sa parasim satul acesta cvasi-muribund la casa cu. nr. 1 , o "gospodarie-cetate" trista, parasita.. similara cu cea de mai sus locuita inca de Ionut si Viorica Luculescu . Aflasem de la nenea Patru Toncea ca si scoala , care arata bine, e parasita, caci ... nu mai are elevi ! Ca si cea din Tarsa, pe langa care trecusem sambata.
In ceasul "al 12-lea" se largesc drumurile de acces in aceste sate. In primele doua (care au si curent electric) au aparut cateva case de vacanta. Deoarece peisajul e superb, probabil vor mai aparea in viitor si altele, risipite printre casele "pline de stafii"... Cum ni se parea a fi si cea din Ursici cu nr. 1 .... Cum va fi peste cativa ani si gospodaria Luculescu (n-au urmasi, altii au dar la oras )...
Nu stiu cati dintre voi veti merge pe acolo, dar stiu ca Dan si Dia se
vor duce...
Dinu Mititeanu
