"Multa vreme am crezut ca zona Cheilor Bicazului se rezuma la
spectaculosii pereti care strajuiesc soseaua. Asta pina am vazut imagini
din turele CAR. Strabatind traseele din
masivul Hasmas am descoperit locuri pitoresti de o frumusete tihnita,
combinatii armonioase de pajisti, cleanturi si zone impadurite printre
care susura izvoare, si catunuri izolate peste care timpul aproape ca nu
si-a pus amprenta."
Horatiu
De data asta am fost mai putin numerosi decat de obicei dar asta nu inseamna ca
a fost mai putin fain.
Participanti:
Vineri - Eva Veress, Cristina Jurcovan, Ciprian Laszlo si subsemnatul.
Sambata s-au mai adaugat: Adela Stan, Silvia Carstoiu, Serghei Suslov si Horatiu Baban - sosit chiar
atunci, dimineata.
Joi am ajuns primul, cum era si normal fiind cel mai aproape.
Asa ca am profitat si m-am plimbat putin pe drumul catre vf. Licas, sa vad mai bine apusul.
Cum prima grupa sosea abia pe la 23:00 am mai motait putin in apropirea pasului Pangarati, doar in sacul de dormit. Nu mica mi-a fost mirarea sa vad un o vulpe dand tarcoale. Dupa ce a facut cateva ronduri s-a apropiat si mai mult, ba chiar a incercat sa-mi fure polarul ce-l foloseam drept perna :))
Si nici nu s-a aratat intimidata de blitz!!
Vineri am umblat prin zona Pietrei Singuratice si a Hasmasului Mare.
cu plecare din Trei Fantani.
Am strans tabara si am coboart cu totii pana in Lacul Rosu, la schit, unde am lasat masina Evei.
O urmat o plimbare auto pe valea Bicajelului. Dupa ce iesim din inghesuiala Bicajelului de Jos, care incepe sa semene a statiune turistica, intram in alta lume.
Trecem pe langa micile Chei ale Duruitoarei si prin cele numite "La Bechet", ca sa ajungem dupa vreo trei sferturi de ora in Trei Fantani, unde am lasat masina.
Dupa un scurt popas la izbucul "Apa Calda" (care e rece, rece! ::), am inceput urcusul catre saua Curmatura, pe valea paraului Lazaru.
Drumul trece intai prin fanete si apoi o bucata urca lin prin padure.
Sectorul final este ceva mai inclinat si cu doboratura intr-un loc, dar poteca este clara.
Odata iesiti din padure ne putem bucura de vremea frumoasa si de peisajul din jur.
Pentru inceput, avem in dreapta Piatra Pastorilor iar in fata avanposturile Pietrei Singuratice (1587).
Traversam saua si in curand ajungem la cabana.
Aceasta a fost refacuta de curand si arata chiar bine.
Nu poposim aici, ci o luam direct catre abrupt. Urcam putin pe grohotis, pana ajungem la baza peretilor, apoi pe un valcel cu mici saritori, pana intr-o strunga. De aici pana pe varf traseul e prevazut cu cabluri dar se poate urca la fel de bine si fara ele.
Sus, pe varful unui din cele trei turnuri care compun ansamblul, poposim mai mult ca nu avem la ce ne grabi.
In plus peisajul e minunat!
In apropiere se vede un rand de pereti si la baza lor grohotisul, macinat cica de dracusorul ascuns pe acolo. Locului ii spune desigur, Moara Dracului.
In partea opusa, e celalalt obiectiv al nostru de pe ziua de azi, vf. Hasmasul (Haghimasul) Mare (1792)
Dar timpul trece, asa ca trebuie sa ne continuam drumul. Revenim in saua Curmaturii si pentru o vreme urmarim marcajul de creasta (banda rosie) care duce in Pasul Pangarati prin Poiana Alba. Dupa un urcus ceva mai pieptis il parasim pentru a urma catre stanga o poteca nemarcata ce merge chiar pe marginea abruptului.
Desi in linie dreapta nu cred ca-s mai mult de 500m pana la marea poiana de la poalele varfului, noi am facut vreo 3/4 ora, e drept neratand niciunul din "fiordurile" zonei. :)
Pe la 15:00 ajungem in sfarsit si pe varf, unde mancam ceva si apoi vreo juma' de ora ne sorim si ascultam ... vantul :)
Coboram sub lumina blanda a soarelui de toamna, aproape pe acelasi traseu ca si la urcare, exceptie facand zona de pe marginea abruptului si revenim la masina, undeva in jurul orei 18:30.
Cum vorbisem cu Adela si modificasem planul initial de cazarare (adica am optat tot pt saua Pangarati pentru a ne putea auzi la telefon), am revenit la locul taberei precedente.
Pe la ora 21, apar doua luminite. Incep sa-i intreb de ce nu au claxonat cum convenisem ca sa vad cand s-au apropiat ca nu erau ei :) Erau un baiat si o fata (culmea tot din Cluj-dupa cum am aflat mai tarziu) care venisera pentru o nunta (duminica) si la ... catarat (ca sa fie drumul mai cu folos)!
Nu dupa mult timp apar si ai nostri. Mancam, mai povestim ceva in jurul focului si ne bagam la somn.
Eu si Sergey facem o tentativa de dormit afara dar vreo doua reprize de ploaie ne conving ca e mai sanatos sa cautam adapostul corturilor.
Dimineata cerul e inourat dar nu e plafonul ala compact de vreme rea. Prognoza pare sa se respecte si apare in curand soarele. Strangem iar tabara, urcam cu totii in masini si traversam cheile fara a mai opri pana la intersectia cu drumul Laposului. Au urmat cca 6-7 km de drum forestier 7+ (cum ar fi spus Lori :). Eva la catalogat ca unul din cele mai dificile pe care a umblat.
Cu grija reusim sa-l parcurgem fara incidente (doar cu ceva impins cand unele masini pierdeau demarajul) si dupa aproape o ora din sosea parcam masinile ceva mai sus de Cupaseni, la troita.
Ne scoatem rucsacii de tura, deja pregatiti, din portbagaje si la deal, catre Piatra Vithos.
Urmam intai drumul forestier pe cca 1,5 km, pana ce acesta traverseaza apa. Aici il parasim in favoarea unui drum mai mic dar clar conturat, ce urca la inceput aproape paralel cu celalalt si apoi o ia mai hotarat pe un fir de vale, catre dreapta.
Incep deja sa se zareasca pajistile prin care vom urca mai departe. De acestea ne desparte un scurt urcus, printr-o padurice. Am ajuns la unul din salasele din zona, acum nefolosit dar inca in stare buna.
Ceva mai sus dam si de drumul pe care vine marcajul banda albastra. Aici se mai vad ceva semne, dar daca ar fi s-o iei catre Ceahlau (ca acolo ducea candva) iti trebuie vreo 2-3 zile, multa rabdare ca sa depasesti doboraturile, harta, busola si un bun simt al orientarii.
De aici pana in saua de sub varf e plimbare de voie. Trecem si pe langa doua stani, dintre care una e noua.
Putin inainte de sa, dam si de punctul albastru (dublu - semn ca e traseu dus-intors), marcajul ce ne va insoti catre varf, in timp ce banda albastra o ia catre stanga si coboara in Hagota.
La inceput urcam abrupt prin padure, pana in locul in care apare stanca.
Poposim putin la niste tzancuri fotogenice unde ne-am zgaibarat cu totii, apoi parasim marcajul pentru a intra pe un hatas ce merge chiar pe sub pereti.
Intram apoi intr-un valcel, marginit de creste si turnuri albe-un peisaj ce ne aminteste de Crai.
Il urmam pana in creasta dar nu inainte de a face un popas pe marginea "meterezelor".
Dam iar de marcaj, de niste flori de colt si varful e deja aproape.
Avem destul timp, asa ca poposim si aici indelung si ne bucuram de caldura soarelui.
Dupa vreo ora petrecuta pe varf, o luam catinel la vale.
Ca sa nu ne intoarcem chiar pe acelasi drum, am revenit in poteca marcata cu banda albastra si am continuat pe ea pana pe cumpana de ape. Aici marcajul se duce undeva in stanga, oarecum pe linia crestei dar taierile si doboraturile l-au distrus aproape complet. Oricum noi nu avem treaba cu el. Mergem putin tot pe creasta in directia opusa, pana ce din stanga vine culmea domoala si inierbata a Laposului pe care o vom urma in continuare.
Lumina placuta a inserarii ne-ar mai imbia la popas dar intre timp au mai aparut ceva schimbari de planuri: parintii Silviei vor sa-i aduca un pachet si ceva bunatati.
Cum nu se pune problema sa urce noaptea pe forestierul ala, hotaram ca din saua de sub Ciurgau sa ne separam. Eu cu Sergey si Silvia, prin Branadu - coborare pana la sosea, restul la vale - catre locul de campare de langa masini, sa puna corturile si sa faca focul.
Inainte de Barnadu, am prins momentul cand turmele se intorceau de la pascut.
Parca ne-am fi intors in timp :)
Am ajuns in sosea cu putin inainte de lasarea intunericului.
Numai bine cat am mancat ce mai aveam in traista, ca au si aparut parintii Silviei (care am uitat sa spun ca e de loc din Piatra). Pe langa pachetul de care fusese vorba, am mai fost imbiati sa luam: strugurii, prune, dulceata si ... doua torturi de inghetata! Am inghesuit si noi cat am putut prin rucsaci, ne-am luat la revedere, am aprins frontalele - ca se facute noapte intre timp si am inceput a pasi cu spor pe acelasi forestier strabatut dimineata cu masina.
Ca un facut, masinile doar coborau. Toti erau din Barnadu, ne vazusera cum coborasem nu cu mult timp in urma sau stiau ca am trecut prin sat (se pare ca stirile circula repede!), asa ca opreau si ne intrebau daca nu ne-am ratacit :) sau pur si simplu ce mai facem si unde mergem la ora asta.
Cand facusem deja cativa kilometri buni si ne luasem aproape orice nadejde auzim motor din spate!
Dar dezamagire era o masina pentru carat lemne, doar cu troliu in spate. Nu avem cum sa mergem.
Insa dupa nici 5 minute alta. De data asta avem noroc. Ba ca sa fie si mai haios si soferul asta stia de noi! :))
Ne vazuse cand ne-am lasat masinile dimineata la troita. Lucra in zona. Ce mica-i lumea!
In plus, tot incolo mergea si el ba chiar mai departe, asa ca in cateva zeci de minute iata-ne la masini.
Ne-am starns cu totii in jurul focului, am savurat bunatatile, am mai stat ceva de povesti, pana a venit Mosu'. Noaptea era calda, focul trosnea incetisor, era tare placut, asa ca majoritatea am dormit afara.
Duminica a fost dedicata Gradinii Zanelor. Pentru asta am coborat iar in Lacul Rosu si am parcat masinile in fata fostei cofetarii, ca sa le avem la indemana la intoarcere. Apoi am luat-o pe sosea pana la confluenta cu Cupasul. La bariera, cand ne pregateam sa parasim drumul, auzim un miorlait slab. Ne uitam prin jur, pana vedem ceva mai sus, prin niste peretei, un mat ce patrula pe o brana dar nu mai stia pe unde sa coboare.
Cine l-o fi pus sa se catare tocmai acolo?!
Incearca Sergey sa ajunga la el dar matul e si fricos, nu vrea sa vina, asa ca-l iau si eu prin invaluire din cealalta parte. Pana la urma am pus mana pe el si l-am legat cu o cordelina ca sa-l putem cobora. Uite asa a ajuns matul alpinist, mascota noastra. :) Mai ales ca fetele au scos ceva bunatati de prin rucsaci si l-au ospatat.
Ne-a urmat curajos, chiar si pe portiunile stancoase si abrupte. Si ce se mai ascundea de soare prin fisuri! Ce mai! A fost cireasa de pe tort a zilei :)
Dar sa revenim la drumul nostru.
Am urmat traseul clasic pe la pestera Suhard, creasta ce margineste amfiteatrul, cu iesiri pe branele din zona mediana si pe cea de sus, de sub marile tavane sapate in stanca de culoare rosie. Odata iesiti deasupra, am traversat tot amfiteatrul, dintr-o parte in alta, chiar pe buza abruptului. Locuri faine, cu vedere spre Ceahlau, Munticelu, Politele Bardosului, Piatra Altarului iar peste sosea, Fagetul Ciucului (cu traseul Lacrima de Piatra), poienile de la Raza Soarelui si Ucigasul.
Am traversat apoi prin padurea de pe platoul somital si am iesit pe varful Suhardului Mic, deasupra peretelui sudic, unde am facut, conform traditiei deja, un popas mai lung.
Chiar nu mai aveam de ce ne grabi.
Urma doar o coboare de nici o ora pana la masini si apoi partea cea mai grea, despartirea.
Titus Hen
