vineri, 31 martie 2017
Proiectie Mont Blanc - cu bune si cu rele
Mont Blanc 4810 m, cel mai inalt varf din Alpi, a reprezentat mereu o tinta pt toti aceia dintre noi care ne vroiam „alpin-isti”.
De-a lungul timpului s-au deschis mai multe rute de ascensiune: ruta italiana, ruta franceza, etc. Noi am ales o traversare: Les tres Montes (Mont Blanc du Tacul 4.248m, Mont Maudit 4.465m, Mont Blanc 4.810m).
O echipa ambitioasa, cu antrenament prin Carpati, am pornit in 2013 la explorat Alpii.
Ce a iesit si cum a fost … veti afla urmarind prezentarea colegului Radu Vidra, marti 4 aprilie, ora 20.00, in Amfiteatrul "George Valsan" al Facultatii de Geografie, etajul 1 dreapta, cam. 43, în prima clădirea din dreapta când urcați din Str.Clinicilor spre căminele studentești "de jos".
Va asteptam cu drag,
Clubul Alpin Roman Universitar Cluj
joi, 16 martie 2017
Vacanta in Dolomiti - 21 martie 2017
Dolomitii sunt niste munti fascinanti pentru toti cei care iubesc muntele: drumeti, amatori de via ferrata, cataratori. Oricare dintre aceste activitati am practica, ne vom gandi ca vom folosi poteci pe care poate au calcat oameni ale coror nume sunt bine fixate in istoria muntelui si catararii: Tita Piaz-"Il Diavolo", Angelo Dibona, Paul Preuss, Hans Dulfer, Cesare Maestri-"paianjenul Dolomitilor", Emilio Comici, Giuseppe si Angelo Dimai, Ricardo Cassin, Walter Bonatti si multi altii- in drumul lor spre/dinspre marii pereti.
Alpinismul s-a nascut in Alpi, dar ramura lui numita catarare, putem spune ca are ca "patrie" Dolomitii -care de fapt fac parte tot din Alpi. Primul sesar (dupa scara Willy Welzenbach) s-a realizat in Civetta, in 1925, de catre ghidul munchenez Emil Solleder (cap de coarda) si Gustav Lettenbauer. Maretul peretel al Civettei il veti vedea in proiectie.
Asa ca in vara lui 2012, 22 colegi de club au parcurs trasede via ferrata din masivele Cristallo, Tre Cime, Sorapis, Averau si Cinque Torri, Tofana di Mezzo, Cortina si Croda da Lago, Pelmo, Civetta, Palle di San Martino, Catinaccio si Sasso Lungo.
Proiectia realizata de organizatorii acestei vacante din vara anului 2012- Marlene si Dinu MITITEANU, la care va invitam - dureaza 32 minute si va avea loc marti 21 martie la ora 20 in Amfiteatrul "George Valsan" al Facultatii de Geografie, etajul 1 dreapta, cam. 43, în prima clădirea din dreapta când urcați din Str.Clinicilor spre căminele studentești "de jos".
In ultima saptamana a lunii martie, nu vom tine proiectia in mod clasic, martea la Facultatea de Geografie, ci cu o zi mai devreme, luni (27 martie) va invitam in cladirea The Office la un eveniment Maraton Apuseni msg systems pe tema "Cum te pregatesti fizic si mental pentru o cursa lunga".
miercuri, 8 martie 2017
Beyond Limits
miercuri, 1 martie 2017
Dolomiţii: Peisaj şi geologie - 7 martie 2017
La începutul fiecărei veri, după terminarea sesiunii de examene, studenţii geologi participă la o practică pe teren. Intre 2005 şi 2011, patru astfel de practici s-au desfăşurat în Dolomiţi. Cu aceste ocazii, geologia a constituit, într-o oarecare măsură, motivaţia de a parcurge trasee superbe în jurul şi în interiorul unor masive cu nume de rezonanţă nu numai pentru geologi dar mai ales, pentru alpinişti şi iubitorii de munte în general: Catinaccio, Sassolungo, Sella, Latemar.
Vă invităm să vedem împreună câteva peisaje din Dolomiţi presărate cu un dram de înţelegere din ceea ce ele reprezintă sub aspect geologic: de unde au apărut aceste steiuri înălţate spre cer, cum s-au dezvoltat, cum au evoluat, care este sensul înţelegerii lor.
Proiecția va avea loc marti 7 martie la ora 20 in Amfiteatrul "George Valsan" al Facultatii de Geografie, etajul 1 dreapta, cam. 43, în prima clădirea din dreapta când urcați din Str.Clinicilor spre căminele studentești "de jos".
Vă aşteptăm cu drag la expunerea “Dolomiţii: Peisaj şi geologie”.