miercuri, 26 august 2020

Doar o după masă de escaladă în Tureni

Mno, păi dacă e musai permiteți să raportez ce am observat.


Deși tura stătea sub semnul întrebării în urma amenințărilor cu averse de ploaie, rapoartele din departamentul de fake news a fost suficiente ca să-i urneasca spre Tancuri pe aproape toți cei înscriși în tabel.

Nu o stat nimeni sa numere si sa faca prezenta, ca am fost în efectiv numeric sporit de ispita bunatatilor promise.

Însă faptul ca au rămas la sfarsit cateva clatite si prajituri nerevendicate, poate fi interpretat în doua moduri, probabil ambele valide: ori o mai lipsit câte una doua persoane, ori cine aduce prajituri se gândește si la cei pofticiosi, care or fost invatati de mici copii sa manance tot din farfurie (țin sa mulțumesc pe aceasta cale cofetarilor care au fost prevăzători și înțelegători).


După cum deja cred ca v-ați dat seama, lumea a participat la aceasta tură mai mult pentru prajituri, asa ca nu o sa va plictisesc cu detalii despre cine ce grade și proiecte a lucrat. Dacă are cineva de menționat o realizare sau o ambiție speciala îl rog sa mă completeze. Cel mai important mi se pare ca incepand de la Tancul Geaman Stang si mergand mai departe cu cel Drept, Peretele Ascuns și pana sus în Peretele Grotei, am cam ocupat mare parte din Tancuri. Cred ca Tancul Mare o fost singurul care o scapat :)

Și sa revenim la ceea ce ne interesează, in meniu am avut prajitura cu malai și mere, cinste eroului anonim care a adus-o și clatite cu gem, pt care îi mulțumim Denisei.





Am început sa dezechipam traseele și sa coboram cam în același moment în care s-au golit și caserolele - coincidence much? Bine, s-ar putea să aibă legătură și cu faptul ca începea sa fulgere în depărtare, dar din moment ce odată ajunși în parcare mai vedeam frontalele temerarilor ce erau încă în pereți, nu consider asta un motiv suficient de bun :)



N-as putea sa mai continui acest raport fără să vorbesc despre cât de bune or fost prăjiturile, așa că mai bine mă opresc aici. Sa ne vedem cu bine și cu caserolele pline!

Dorin Bernat




vineri, 21 august 2020

Exerciții de cădere în coardă, 12 august 2020

                     ”If you want to fly, you have to give up the things that weigh you down.”

 Toni Morrison

Am văzut de foarte multe ori cățărători care se țin de buclă sau care strigă filatorului ”strânge!” atunci când ajung într-o situație inconfortabilă sau când simt că nu mai pot avansa. Dar întrebarea e ”Oare chiar nu mai puteau să continue încă un pic? Dacă nu mai puteau, atunci de ce nu au căzut?”. Partea mentală din acest sport este foarte importantă și de multe ori uităm să ne rezervăm timp și pentru ea la sesiunile de antrenament. Cunosc mulți cățărători care sunt puternici și ar putea să se cațere mult mai bine dacă nu i-ar ține pe loc frica de cădere, teama de eșec, întrebarea ”Ce vor spune ceilalți?”, dialogul interior atât de diferit față de ce ar striga o galerie de încurajare.



Atelierul de căderi a început printr-un apel primit de la Luci. Mi-a spus că ar vrea să țină acest atelier și având în minte atelierele de inițiere în escaladă, la care noi am insistat pe importanța căderilor, s-a gandit ca eu și Șerban am fi cei mai potriviți să-l ajutam. El trecuse printr-o perioadă mai lungă în care s-a ferit cât de mult a putut de căzături, dar nu e mereu în viață cum ne planificăm și după ce a luat o cădere mai mare, într-o situație inconfortabilă și nu a fost prea bine după, și-a dat seama că e și acesta un domeniu care trebuie exersat. Eu am explorat acest teren al antrenamentului mental de când m-am hotărât să iau în serios cățăratul și am început să mă cațăr cap de coardă. Mi-am dat seama atunci că nu voi putea niciodată să ajung să mă cațăr la limită dacă nu îmi este confortabil să cad și cel mai bun mod de a te obișnui cu ceva este să faci acel ceva cât mai des, până ajunge să îţi placă. La început mi-a fost groază și mi se întâmplă și acum uneori să îmi fie, dar când simt asta știu exact ce am de făcut pentru a remedia situația - trebuie să cad! 

Am gândit atelierul din două perspective diferite: cea de cățărător și cea de filator - ce trebuie să facă cei doi înainte de a începe un traseu și pe parcursul acestuia pentru fi în siguranță și cum trebuie să reacționeze fiecare dintre ei în timpul căderii pentru a asigura o cădere cât mai lină și cu șocul cel mai mic. La început mai reticenți, dar apoi tot mai curajoși, participanții au experimentat căderi tot mai lungi, inclusiv teama cea mai mare a oricărui cățărător speriat - căderea cu coarda în mână înainte de a asigura următoarea buclă. Chiar dacă pare un pas mic, am certitudinea că cei care au participat la acest atelier vor putea cățăra acum un pic mai relaxați, știind cum să cadă corect și dacă vor mai exersa căderi din când în când, vor putea observa în curând un progres considerabil în ceea ce privește performanța la stâncă. 


Ce spun organizatorii?


”Ne-am strâns 11 CAR-iști dornici să progreseze la escaladă dar cu frică de cădere în coardă. Și cum cel mai bun remediu este să exersezi la panou căderea cap coardă, după partea introductivă susținută de Șerban au trecut la treabă. În introducere au învățat care sunt elementele de siguranță care ne opresc căderea, pericolele/greșelile comune asociate escaladei cap coardă și s-au discutat diverse strategii de filare. A urmat prezentarea practică, unde Aida și Șerban au demonstrat prin câteva căderi cum se face soft catch. La final a venit rândul colegilor noștri să exerseze căderile mai întâi de la nivelul buclei, apoi de tot mai sus, până la bucla următoare, pentru ca la final o parte dintre participanţi să încheie cu victory whip.” - Lucian Crișan


Ce spun participanții?


”Exercițiile de cădere în coardă, după părerea mea, sunt esențiale și foarte utile pentru orice cățărător, atât pe partea de cădere cât și pe partea de filare.

Eu simțeam că am nevoie de așa ceva, m-a ajutat să-mi depășesc niște bariere mentale, am exersat și învățat elemente noi legate de filat în contextul în care partenerul cade în coarda, toate astea cu niște oameni foarte faini.” - Dan Hrisca


"Entuziasmul a fost mare din momentul în care s-a anunțat eventul și fără prea multe gânduri, m-am înscris. Partea introductivă a lui Serban, Aida și Luci mi-au redat și mai mult încrederea.

Însă în momentul în care m-am văzut nevoită sa ies din zona de confort și sa simulez căderea, am avut 1001 gânduri de ce aș face-o iar primele cazaturi n-au fost ușoare, urmând să înțeleg că ai nevoie de mult rulaj ca să-ți perfecționezi stilul de cădere și să capeți mai multă încredere.

Consider ca astfel de exerciții de cădere în coarda nu sunt ca mersul pe bicicleta, cum au menționat și coordonatorii, trebuiesc repetate măcar la început de sezon." Sofia Demergian


 
 




Mulțumim Centrala de Escaladă pentru găzduire! Multe aplauze pentru toţi participanţii, pentru fiecare cădere cât de mică pe care au fost dispuşi să o facă! Ştim că nu v-a fost uşor, ştim că în mintea voastră a fost o luptă, dar știm și că aceasta a fost câștigată de acea parte din voi care e orientată spre progres și spre victorie. 


Căderile sunt bune, atunci când știi cum să cazi!

La cât mai multe căderi line!


Aida Tincu



miercuri, 19 august 2020

Țibleș și Gutâi, două repere vizuale inconfundabile

 Înca un weekend activ, doi vecini buni prieteni cu origini vulcanice, două grupe montane care oferă repere vizuale inconfundabile în lanțul Orientalilor, Țibleș și Gutâi.


Am pornit vineri seară spre Târgul Lăpuș, iar din satul Groșii Țibleșului am luat-o în dreapta, spre masivul cu vârfuri triplete, o formă familiară pentru împrejurimi. Am găsit un loc potrivit pentru a instala corturile, apoi am făcut un cerc de închegare a trupei de-a doua zi.

Dimineață ne-am numărat 13 persoane - Ioana Duma, Andreea Dan și Alex Iugan, Cristina Trifan și Bogdan Pintican (toți simpatizanți ai Clubului), Adi și Ilinca Hogiu, Sabrina Herlo, Nuțu Radu și Iren Bognar, Ion Lisnic, Ovidiu Motioc (foști și actuali membri ai CAR) și Lușu (Marcel Giurgea), care a fost coordonatorul turei. 

Lăsând mașinile undeva mai sus (pe valea Bradu), am pornit la scurt timp după ora 8. Pe vale mai întâi, apoi pe serpentine, remarcând în urcare aerul schimbat, cald și uscat. Am avut de furcă cu un drum încărcat cu vegetație, așa că am apreciat deschiderea de pe coama dealului cu o mică pauză și am salutat doi alergători care se antrenau. 

Ajungem mai târziu la refugiul Arcer, și de acolo facem un drum dus-întors pe poteca ce duce spre vf. Țibleș pentru a ne reface rezerva de apă. Am mers cam 400 m spre SE până la un pârâiaș izvorât de sub stâncăriile Arcerului.



Apoi am luat-o prin spatele refugiului pe PA, pe o urcare mai abruptă către vf. Arcer (1829m). Pe vârf am făcut o pauză în care am reperat munții Rodnei către est, ai Maramureșului către NE și alții în continuarea lor, dincolo de granița cu Ucraina. 


Pornim către vf. Țibleș discutând despre originea acestor munți. S-au format prin activitate vulcanică și sunt compuși aproape în totalitate din asemenea roci. Unele dintre aceste roci, poroase, le observăm pe culme. Un fenomen succesiv vulcanismului este degajarea de gaze prin crăpăturile scoarței terestre, numit mofetă. Urmare a fenomenului sunt multe izvoare minerale în zonele joase ale munților. Localnicii zic borcuturi. 

Următoarea pauză este pe vf. Țibleș (1839m), mai lungă pentru o parte din grup și mai scurtă pentru cei care decidem să dăm o plimbare alertă până pe vf. Bran (1840m). Ne-am întors ceva mai repede decât ne așteptau colegii, spunând că de data asta e mai aproape vârful decât pare.





Coborâm pe piciorul sudic al Țibleșului. Când ajungem lângă pădure începe o ploaie cu tunete și ne retragem puțin mai jos. După ce trec tunetele, continuăm să mergem pe culme până la o cruce de piatră (vf. Oușor ), apoi o luăm în dreapta prin pădurea de conifere.

Ploaia slăbește cât coborâm noi. La ieșirea în poiană, în capătul pădurii de conifere, avem un peisaj larg cu vizibilitate mai bună decât dimineață. Ajungem la niște arbori înalți și de acolo urmează din nou serpentine. Le-am coborât destul de lent, făcând opriri constante pentru zmeura aromată de pe marginea drumului.





Ca ultim eveniment al zilei, a trebuit să traversăm desculț râul, spre bucuria tălpilor noastre. Am ajuns înapoi la mașini pe la ora 18, și am decis să mergem spre următorul obiectiv, munții Gutâi.

Pe drum am găsit un loc perfect de campat pe Valea Lăpușului, pe o luncă cu iarbă nu prea mare. Unii ne-am amplasat cortul chiar lângă râu, să adormim mai ușor lângă apă… Mai era acolo cimbrișor și alte ierburi frumos mirositoare. 

A doua zi am mers cu mașinile până în pitorescul sat Breb. Acolo am așteptat doi camarazi din Baia Mare, pe Elena Verba și Paul Balint, rotunjind componența trupei la 15 persoane. 

Am luat-o spre SV. Pe ulițele mai întâi, apoi printre terenurile îngrădite cu căpițe de fân și livezi, înaintând într-o moleșitoare zi de august. N-am oprit puțin la umbra arinilor albi și negri de pe malul lacului Morărenilor, singurul loc din țară unde aceștia cresc împreună. Am mai făcut apoi un popas lângă o turbărie, din Rezervația Tăurile Chendroaiei.

După cum zice wikipedia, turba este “un tip de cărbune inferior format prin descompunere lentă și carbonizare parțială a vegetației acumulate în mlaștini neaerisite”. Mlaștină e și cea pe care pășim. E un teren spongios sub picioare, cu impresia că te afunzi în el și surpriza că îți susține destul de bine greutate. La mijloc sunt niște ochiuri de apă în care se reflectă stâncile Crestei Cocoșului, pentru că la o adâncime nu prea mare apa e întunecată, de culoarea rocii sedimentare pomenite anterior.









Apoi urcăm mai abrupt, prin zăpușeala zilei. În spate încep să se profileze culmi și creste cernite. Le vom admira din nou de sus, de pe stânci, apoi de pe traseul întins către vf. Gutâi. Tot pe stâncile Crestei câțiva dintre noi facem poze și observăm pe cei ce plutesc cu parapantele. Unul dintre ei trece chiar deasupra noastră.

În drum spre vf. Gutâi avem o porțiune pe versantul sudic al culmii. Acolo ne amintim din nou că e august și e caniculă. Ușurarea vine de fiecare dată când revenim ceva mai sus, iar vântul dinspre nord aduce răcoare și arome subtile. Prima care se poate ghici este cea de rășini, dar mai târziu, privind spre căpițele din poieni, inserezi uneori și o nuanță de fân, fie că o simți aievea sau nu.

Lușu ne ademenise simțurile și imaginația cu o baie într-un lac. Cu această idee coborâm spre Breb, doar că era deja târziu și renunțăm la acest ultim deliciu. În schimb, ajungem în fânețele încinse peste zi, pe drumuri tot mai domoale, apoi pe ulițele satului, pănă la mașini, încheind circuitul.

Continuând impresii din alți ani și bătând drumul prin locurile pitorești ale Maramureșului, am formulat o definiție rurală a norilor – aceștia sunt plămânii văzduhului adulmecând îndelung fânațele încinse. Deși regresivă și cu proiecții antropomorfe, părea plauzibilă când reveneam încet pe ulițele Brebului.


de Ion Lisnic.

marți, 18 august 2020

Cu bicicleta în golul alpin al munților Latoriței și Cindrel (8-9 august 2020)

Lista participanților în ordinea înscrierii: Vlad Diaconescu, Raluca Titieni, Gabi Oarga, Adela Popescu, Nandor Penzes, Romeo Kosztandi, Raluca Onaca, Radu Terec, Radu Cozma, Adi Dumitras, Claudia Dumitras, Marius Floarea si subsemnata. În tura de sâmbătă ne-au însoțit și 5 amici simpatizanți de la Oradea, colegi cu Marius la clubul de speo: Vlad, Andreea, Dia, Ștefan și Florin.

Așteptasem cu mult entuziasm tura de MTB în Latoriței și Cindrel, nu doar pentru că acest tip de ture sunt o prezență mai rară în cadrul clubului, ci și pentru că urma să fie prima mea bicicleală mai serioasă, departe de casă și, cu siguranță,  o tură cu adevărat spectaculoasă, cu pedalat prin întinderi alpine. Dat fiind faptul că tura a fost la mare căutare, grupul a fost unul numeros. 


În prima seară, vineri, am campat pe marginea Transalpinei, în șaua Ștefanu, de unde a doua zi a început tura. Ținând cont de prognoza bună, organizatorii au optat pentru modificarea traseului astfel încât să parcurgem toată culmea Latoriței. 



Pedalarea a început din șaua Ștefanu, bucurându-ne pe tot parcursul zilei de priveliști încântătoare, de la lacul Vidra care se prezenta spectacuos în stânga noastră, culmi înierbate întinse pe care pășteau molcom turme de oi, până la păduri de molizi. Ritmurile diferite de pedalat le-au oferit celor mai rapizi timp suficient să se ospăteze cu afine sau să imortalizeze frumusețea locului. 











Partea mai „aventuroasă” a turei nu s-a lăsat mult așteptată, pentru că în continuarea pe Drumului Strategic ne așteptau aproape 30 km de coborâre. Ca să citez un coleg: „M-au durut palmele de la atâtă pedalat”. Aceasta pentru că, pe alocuri, pantele ne-au forțat să mergem în scârțăit de frâne, sau mai în viteză, proporțional cu curajul de care dispunea fiecare. Tura s-a încheiat pe Valea Măceșului, cu o binemeritată bălăceală în râul Lotru. La finalul zilei aveam pedalați 44.5 km.







Sămbătă seara am mutat locul de campare pe Valea Frumoasă, un loc care își merită pe deplin numele. Frumusețea locului te lasă uimit. Traseul din cea de-a doua zi avea să fie mai greu, aproape jumătate din acesta fiind doar urcare, fiind nevoiți să alternăm între pedalat sau împins bicicleta la deal. Drumul nostru a trecut pe la baza vârfului Cindrel, așa că o parte au făcut un ocol pe vârf. 







Răsplata efortului depus a fost pe măsură, pentru că în zare se vedeau spectaculos munții Lotrului, Parâng, iar mai târziu și Șureanu. De pe vârful Cindrel am continuat să pedalăm spre Platoul Diavolului, lăsând în dreapta noastră Iezerul Mic, iar mai apoi, din vârful Frumoasa, am început coborârea spectaculoasa spre Șaua Șerbota și Stâna Domnilor. La fel ca în prima zi, am fost încântați nu doar de peisaje, ci și de deliciul afinelor. Cum orice aventură pe bicicletă nu poate fi completă fără o căzătură, la finalul turei a fost bifat și acest ultim punct.






Per ansamblu, a fost o tură „cu de toate”: peisaje spectaculoase, un pic de adrenalină, multe râsete și amintiri plăcute, iar drept concluzie putem spune doar că așteptăm cât mai multe ture de bicicleală!

Mulțumim Ralucăi T. pentru gândurile împărțășite, colegilor și simpatizanților care au participat! Sperăm ne vedem cât mai des pe două roți!
Departamenul MTB CAR Filiala Cluj